ICONOMUL CREDINCIOS

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

M-a pus Hristos să-L dau la oameni,
Nu să-L “păzesc” de credincioși,
De frica aia că vezi, Doamne,
Sunt necurați și păcătoși.

Păi câtă frică să îmi fie
Să-L dau pe Domnul din Potir
Unui creștin de omenie
Ce intră des sub patrafir?

Păi dacă n-are ce să-mi spună
Când îl întreb ce-a mai greșit,
Aceasta nu-i dovada bună
Că-i numai bun de-împărtășit?..

În loc să facem “cum se face”,
Urmând tradiții din Fanar,
Zic eu, mai bine ne-am întoarce
La deasa-împărtășire iar

Căci “mult și gras” este Vițelul
Pe Care Tatăl ni L-a dat
Și a umplut cu Sânge Mielul
Potirul binecuvântat.

La Nunta lui Hristos se vine
În straie albe de nuntaș,
Dar nu se întinează haina
Cu o plimbare prin oraș.

Îmi este mare bucurie
Când Îl mănânc pe Dumnezeu,
Dar când Îl dau la parohie
Mă bucur și mai tare eu

Și când voi fi trimis de Tatăl
La Judecata lui Hristos,
Eu sper să spună Domnul: “Iată-l
Pe iconomul credincios!”
amin 

"ȘI DIN IZVORUL CEL FĂRĂ DE MOARTE GUSTAȚI"..

Este foarte ciudat faptul că unii preoți strigă cu Potirul în mână "apropiaț-vă", iar în privat se leapădă de aceste cuvinte, prin interziceri de genul: "Nu se poate, nu au trecut nici măcar 40 de zile de când v-ați împărtășit ultima dată". Păi cum vine asta?.. "Apropiați-vă", dar stați departe?! Ne hotărâm o dată ce vrem de la Sfânta Liturghie? Ce a devenit Sfânta Liturghie, un pretext pentru a aduna pomelnicele?.. Da, adunăm și pomelnicele, dar Sfânta Liturghie este Cina Domnului și ar trebui SĂ PLÂNGĂ INIMILE ÎN NOI atunci când în fața Sfântului Potir apar numai doi-trei copilași. Dumnezeu Tatăl este Împăratul Care oferă Cina; Hristos este Vițelul cel gras care se pune pe masă, "Vițelul cel mult", cum Îl numește Sfântul Ioan Gură de Aur, "Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii", cum Îl numește Sfântul Ioan Botezătorul. Iar eu, preotul, cine sunt? Sunt sluga trimisă de Tatăl ca să invite la cină! Păi cum să-i țin departe pe cei pe care trebuie să-i invit?.. Bineînțeles, am spus de la început, trebuie spovedanie, dar nu înaintea fiecărei Sfinte Liturghii, ci atunci când se adună murdărie mai mare în suflet. "Căci este și păcat care nu e de moarte", zice Sfântul Apostol Pavel. Căci o astfel de mărturisire continuă a credincioșilor nu este posibilă în bisericile de parohie. Care preot stă continuu să spovedească?.. Tocmai de aceea preoții, neputând să stea veșnic la mărturisit, nici nu mai împărtășesc. S-a creat așa, o tradiție comodă, celebra sintagmă "în cele patru posturi de peste an". Dar aceasta nu are nici o legătură cu Dogmatica Sfintei Biserici, ci cu comoditatea clerului și a poporului. Am mai îndemnat eu lume la mărturisit păcatele după două săptămâni de la spovedania anterioară și ce credeți că auzeam? "Ăăăă.. Nici nu știu ce să vă spun.. POATE am vorbit aiurea, POATE am privit aiurea. POATE am gândit aiurea". Și pentru acest POATE eu să-ți dau dezlegare? Și cum să o dau? " Se dezleagă robul - roaba lui Dumnezeu care POATE a păcătuit"? Dragii mei, eu în scaunul spovedaniei sunt om concret, mie trebuie să îmi vii cu lucruri clare. Deci văzând eu că după împărtășire oamenii se păstrează suficient de curați, fiind atenți cu moralitatea lor, i-am chemat se se cuminece mai des, după o spovedanie mai multe duminici la rând. Să se bucure de Dumnezeu, drăguțul de El, să râdă inimile în ei de la revărsarea Harului, să cineze cu Hristos Dumnezeu, să stea la taifas cu Mântuitorul lor. Efectul? Sfințirea și îndumnezeirea! Trezvia duhovnicească, întărirea puterilor sufletești, luminarea minții, îmblânzirea sufletului, îndulcirea inimii. Ehei, după opt ani de împărtășire continuă cu Dumnezeieștile Taine, nu mai sunt enoriașii mei cum erau când i-am cunoscut eu.. Au crescut foarte mult duhovnicește. Acum spuneți-mi dumneavoastră, este adevărat că după roade se cunoaște pomul? Și ce poate rodi prezența fizică a Dumnezeului nostru Iisus Hristos în noi, decât bunătate, blândețe și smerenie?..

Vă rog să nu mai faceți comentarii contrarii la postarea mea până nu veți pune în practică ceea ce vă spun. În Italia se spune "provare per credere", adică probează ca să te convingi. "Gustați și vedeți că bun este Domnul". Atât de bun..

https://www.facebook.com/photo/?fbid=3190232791274848&set=a.1500584246906386

V-AȘ MAI SPUNE CÂTE UNA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

V-aș mai spune câte una,
Însă nu prea am ce spune,
De aceea, dragi prieteni,
Vă îndemn la rugăciune,

Căci cu „spusurile” noastre
Vremea trece, timpul zboară
Și-o să vină ziua-n care
Tare rău o să ne pară

Că am risipit atâta
Vreme pentru rugăciune;
Candelele noastre-s pline
Numai cu deșertăciune,

N-am pus undelemn în ele,
Ca să-L așteptăm pe Mire,
Ocupați cu flecăreala,
Curioși fiind din fire.

De aceea, dragi prieteni,
Vă îndemn la fapte bune
Iar din ele cea mai mare
Este sfânta rugăciune.

Nu aș vrea în „ziua-aceea”
Să dați vina voi pe mine,
Că v-ați fi rugat, adică,
Mult mai mult și mult mai bine,

Însă vezi, curiozitatea
V-a fost pusă la-ncercare
De „părintele acela”
Cu o zilnică postare.

V-aș mai spune câte una,
Dar tăcerea mi-am impus-o.
Dacă mă gândesc mai bine..
Una astăzi tot v-am spus-o!
(13 mai 2026)

Sorin Croitoru

POCĂINȚA MEA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Demult eu nu plângeam, Iisuse ,
Căci nu știam a Te iubi,
Dar când Te-am cunoscut mai bine
Am plâns în fiecare zi,

Căci lacrima e picătura
Ce se prelinge-ncetișor
Din ochi, dar vine din adâncuri,
Din sufletul cel plin de dor.

Eu nu știu altă pocăință,
Decât să plâng în taina mea
De dorul Tău, Iisuse Sfinte,
Atunci când nu Te pot vedea.

Când Harul nu mai vrea să vină
Și eu nu Te mai pot simți,
Atunci e suferință mare,
Atunci încep a mă căi.

Eu nu am învățat din carte,
Hristoase, să mă pocăiesc.
Eu simt durerea mea profundă
Când nu mai pot să Te găsesc,

Atunci îmi este dor de Tine,
Și plâng cu sufletul zdrobit:
Dacă aceasta-i pocăința..
De multe ori m-am pocăit!

De câte ori mi se întâmplă
Să lăcrimez nemângâiat,
E pentru că-s orfan de Tine
Din cauza la vreun păcat

Și-atunci urăsc nespus păcatul,
Da, îl urăsc desăvârșit,
Și plâng de dorul Tău, Iisuse,
Căindu-mă că am greșit.

De când Te-am cunoscut mai bine
Și-am început să Te iubesc,
Am învățat ce-i pocăința
Și-am început să mă căiesc,

Căci nu e dragoste pe lume
Să nu aducă-n suflet dor,
Și nu e dor să nu aducă
În suflet plâns chinuitor,

Deci dacă iadul reprezintă
Un loc în care nu ești Tu ,
Atunci mă tem de locul ăsta,
Căci nu vreau fără Tine, nu,

Și Te implor în rugăciune:
Chiar dacă uneori mă cerți,
Să nu mă lepezi de la Tine,
Ci să Te-nduri și să mă ierți,

Și să cobori după o vreme
În taina sufletului meu,
Iar eu, la fel ca Sfântul Toma,
Să Te ador ca Dumnezeu.
Amin
(05 mai 2026)

SF. PETRU

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                  

Petru era un om dintr-o bucată, extrovertit, sincer "pân' la Dumnezeu". Se bucura din tot sufletul, se mânia din tot sufletul. Cu mâna aceea de care l-a apucat Hristos când l-a scos din mare, cu mâna aceea i-a tăiat urechea lui Malhus. Cu gura aceea cu care a strigat: "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!", cu gura aceea s-a jurat că nu-L cunoaște pe Hristos. Cu brațele acelea vânjoase care au mânuit mrejele zeci de ani de zile, cu brațele acelea a cărat coșul plin de rămășițe după înmulțirea minunată a pâinilor. Petru este icoana noastră, a tuturor, amestec de virtute și păcat, de curaj și de lașitate, de înțelepciune și de prostie, de lumină și de întuneric. I-a pus Hristos o cheie a Raiului în mână, ca să ne arate nouă că da, a păcătoșilor este Împărăția lui Dumnezeu, a păcătoșilor care strigă la Iisus: "Doamne, scapă-mă!", a păcătoșilor care "plâng cu amar" pentru păcatele lor, a păcătoșilor care înțeleg după o viață de căderi că numai în Hristos este urcare și numai cu Duhul Sfânt este zbor..
A doua cheie a Raiului i-a dat-o Domnul lui Pavel. Pavel acesta era un mare zelos, tânjea după Legea lui Dumnezeu. Dar la început nu știa ce-i dragostea adevărată. A prigonit creștini, a făcut oameni să plângă din cauza lui. Pentru legea lui Dumnezeu.. 

Nu știa el că "Dumnezeu este iubire". Și ce-a făcut Hristos cu el? I-a vorbit câteva clipe! "Saule, Saule.." Dar acest "Saule. Saule.." i-a răsunat în urechile sufletului toată viața ca cea mai minunată dintre simfonii, simfonia dragostei lui Dumnezeu față de om.. A luat Pavel bice pe spinare, a fost aruncat prin închisori și prin circuri, s-a luptat cu fiarele sălbatice, a fost bătut și huiduit de păgâni prin cetăți.. Nimic nu l-a oprit! "Saule, Saule.." Auzea în suflet și ardea intima lui de iubirea Domnului nostru.. Și așa a biruit, și așa a luat cununa..

Deci noi astăzi știm ceva despre sfinții lui Dumnezeu. Știm că nu ei singuri s-au sfințit, ci Hristos i-a sfințit. Știm că Domnul a fost puterea lor, știm că dragostea de Hristos mântuiește. Cum să rămânem pe jos atunci când ne împiedicăm? Cum să deznădăjduim, când Biserica însăși este zidită pe pocăința a doi păcătoși, pe lacrimile lor smerite? S-a umplut Raiul, s-a umplut Raiul, dragii mei, s-a umplut Raiul de oameni cu inimi de carne, cu oameni care au cunoscut iubirea lui Hristos. Mâine îi prăznuim pe cei mai mari dintre apostoli, pe "cei mai mari dintre egali", cum se zice. Ei sunt noi, noi putem să devenim ei. Cu o singură condiție: să tânjim după Hristos. Petre, Petre, Saule, Saule.. Iubirea este temelia Bisericii. Iubirea lui Hristos față de noi, iubirea noastră față de El..

 Hai cu Doamne ajută.

https://colajeortodoxe.blogspot.com/search/label/Colaje%20cu%20Sfintii%20Petru%20si%20Pavel

ICONOMUL CREDINCIOS

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

M-a pus Hristos să-L dau la oameni,
Nu să-L “păzesc” de credincioși,
De frica aia că vezi, Doamne,
Sunt necurați și păcătoși.

Păi câtă frică să îmi fie
Să-L dau pe Domnul din Potir
Unui creștin de omenie
Ce intră des sub patrafir?

Păi dacă n-are ce să-mi spună
Când îl întreb ce-a mai greșit,
Aceasta nu-i dovada bună
Că-i numai bun de-împărtășit?..

În loc să facem “cum se face”,
Urmând tradiții din Fanar,
Zic eu, mai bine ne-am întoarce
La deasa-împărtășire iar

Căci “mult și gras” este Vițelul
Pe Care Tatăl ni L-a dat
Și a umplut cu Sânge Mielul
Potirul binecuvântat.

La Nunta lui Hristos se vine
În straie albe de nuntaș,
Dar nu se întinează haina
Cu o plimbare prin oraș.

Îmi este mare bucurie
Când Îl mănânc pe Dumnezeu,
Dar când Îl dau la parohie
Mă bucur și mai tare eu

Și când voi fi trimis de Tatăl
La Judecata lui Hristos,
Eu sper să spună Domnul: “Iată-l
Pe iconomul credincios!”
amin

TU MĂ DUCI LA VIAȚĂ, DOAMNE!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                      

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, eu Te-am dus la moarte
Prin păcatul mult al meu.
Tu m-ai dus la viață însă,
Înviind ca Dumnezeu.

Eu Te-am dus la spini și Cruce,
La piroane și oțet;
Tu mă iei frumos pe umeri
Și mă porți încet, încet..

Eu Ți-aduc numai durere
Prin neascultarea mea;
Tu-mi verși untelemn pe rană,
Ca să-mi vindeci firea rea.

Eu sunt pururea în fugă,
N-am nici timp să Te privesc;
Tu îmi bați mereu la ușă,
Poate-oi vrea să Te primesc..

Tu repari, eu stric în grabă,
Tu creezi iar eu distrug.
Tu mă cauți cu răbdare
Căci mă vrei, eu însă fug.

Dragostei adevărate
Nu-i rezistă vreun zăgaz.
Tu faci totul pentru mine,
Eu în schimb Îți cer răgaz..

Tu ești foc, eu doar cenușă,
Tu ești flacără, eu fum;
Tu ești rug ce nu se stinge,
Eu sunt doar un pic de scrum..

Multe lucruri fac eu, Doamne,
Pentru care Te mâhnești.
Alții ar pleca îndată,
Tu.. tot lângă mine ești.

Te comporți ca un prieten,
Cel mai bun și devotat,
Nescârbindu-Te de mine
Nici când zac în vreun păcat,

Ci de am căzut în patimi
Îmi șoptești în gând mereu
Că Tu ai murit pe Cruce
Ca să scap de moarte eu,

Deci atunci când din negrijă
Mă împotmolesc și cad,
Mă îndemni la ridicare,
Că-i păcat să merg în iad..

Cel ce ai murit pe Cruce
Ca să speli al meu păcat
Viața veșnică în ceruri
Mi-o dorești neîncetat,

De aceea, Tu, Iisuse,
Cel ce-ai înviat din morți,
Ca pe oaia cea pierdută
La pășunea Ta mă porți

Și deși mă simt nevrednic,
Prind curaj de la tâlhar:
Mântuirea Ta, Iisuse,
Nu-i pe merit, ci e dar!

ÎNTREBAREA DIFICILĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

“Ce-i moartea, tati?”, într-o seară
M-a întrebat fetița mea.
Cu ochii triști i-am spus fetiței
Că moartea-nseamnă.. a pleca,

Dar e plecarea într-o țară
Departe, unde-i Dumnezeu..
Și când am spus aceste vorbe
Un “of” ieși din pieptul meu,

Căci e adevărat că unii
Se duc la Dumnezeu Cel bun,
Dar alții, vai, se duc la chinuri,
Iar asta nu puteam să-i spun,

Și chiar de oamenii de treabă
Se duc la Dumnezeu în Rai,
În urma lor rămâne jale
Și doruri arzătoare, vai..

Și a văzut atunci fetița
Că tare m-am mai întristat,
Și nu înțelegea micuța
De ce-s atât de tulburat.

Vedeți, prieteni, eu ca preot
Ațâția morți am prohodit..
Atâtea lacrimi și suspine,
Atâta dor neostoit..

Atâta jale izvorâtă
Din dorul celor ce-i iubeau,
Atâtea haine strânse-n brațe
Ce până ieri îi cuprindeau,

Atâtea mame fără lacrimi,
Căci le-au secat de-atâta plâns,
Ei, dragii mei, în anii ăștia
Atâtea-n suflet mi s-au strâns..

Și-am preferat să schimb subiectul,
Și-atât i-am zis la puiul meu:
“Ce-i moartea? E când pleacă omul
Departe,-n cer, la Dumnezeu..”

Iar ea a înțeles deodată
Și-atât a spus, privind în jos:
“Să nu mori, tati, niciodată!”
Iar eu am plâns neputincios..

(14 mai 2026)

SFÂNTUL PETRU, BRAV PĂSTOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

 
Ce frumoasă-i întâlnirea
Dintre Petru și Hristos:
„Du-Te de la mine, Doamne,
Fiindcă sunt un păcătos!”

Dar rugat de Simon Petru,
Domnul nostru nu S-a dus,
Ci să-I păstorească turma
Mai târziu pe el l-a pus..

O, ce viață minunată
Sfântul Petru a trăit
Lângă Dumnezeu Cuvântul
Cât a propovăduit..

Câte fapte minunate
A putut să vadă el
Lângă Cel ce-avea să fie
Și Arhiereu și Miel..

Câte izbăviri din boală
Sau din gheara celor răi
Simon, cel numit și „Chefa”,
A văzut cu ochii săi..

A văzut cum Domnul nostru
Noaptea potolea furtuni,
L-a văzut mergând pe mare,
L-a văzut făcând minuni..

L-a văzut hrănind mulțimea
Cu doi pești și cu cinci pâini,
L-a văzut redând vederea,
Sau făcând picioare, mâini..

L-a văzut certând pe demoni,
Alungându-i în infern..
Știți cuvintele Scripturii,
Nu m-apuc să vi le-aștern.

Doi evangheliști din patru
La minuni au asistat;
Marcu de la Sfântul Petru
Pe acestea le-a aflat.

Luca însă de la Pavel
Și de la Preasfânta, da,
A aflat de toate-acestea
Și le-a scris în cartea sa.

Sfinte Petre, câtă slavă
De la Domnul ai primit
Fiindcă te-a chemat și-ndată
După Dânsul ai pornit..

Vei ședea pe tron de aur
Și de-acolo, de pe tron,
Tu vei sta la judecată
Cu poporul din Sion.

Domnul, Care îți dăduse
Ale mântuirii chei,
Ți-a cerut la Înviere
Dragoste de mielușei.

Și i-ai păstorit pe dânșii
Din iubire de Hristos
Până ce-ai murit pe cruce,
Răstignit cu capu-n jos..

Azi Biserica ți-aduce
Venerare și cinstiri,
Rugăciuni și acatiste,
Slujbe, Liturghii, postiri.

Tu ai fost cu Sfântul Pavel
Stâlp și întemeietor
Al Bisericii creștine,
Păstor bun și râvnitor.

Te cinstim, cum se cuvine
Unui sfânt al lui Hristos,
Și la strană îți aducem
Al cântărilor prinos.

amin
(11 iunie 2026)

GÂNDURI "PE MARGINEA" MARELUI PRAZNIC CE SE APROPIE..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                     

Ei, dragii părintelui, se apropie cu pași repezi marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Cred că a sosit ceasul să postez poeziile mele pe care le-am dedicat în decursul ultimilor ani "verhovnicilor" apostolilor, adică lor, celor cărora Sfânta Biserică le-a închinat un post special la începutul verii.. Dacă-mi amintesc bine, cel mai mult m-am raportat la Sfântul Petru, în care eu personal am văzut un model de întoarcere sinceră la Dumnezeu după acea urâtă întreită renegare în curtea lui Caiafa din noaptea Joii Mari. Am fost întotdeauna minunat de simplitatea cu care îl reprimește Domnul Hristos pe "Simon, fiul lui Ionà". 

De trei ori L-a renegat Petru pe Domnul , de trei ori l-a iertat Domnul pe Petru! Și nici măcar nu l-a certat, umilindu-l înaintea iertării, ci dimpotrivă, cu o deosebită noblețe Hristos i s-a adresat lui Petru, făcând abstracție de renegările lui.. Mântuitorul lumii nu i-a spus lui Simon Petru: "Uite, Petre, tu te-ai prefăcut că nu Mă cunoști, dar Eu te iert, însă să nu se mai repete acest urât episod!" Nu, Domnul cu o gingășie cu adevărat dumnezeiască i se adresează lui Petru ca celui mai bun prieten al Său: "Simone, Mă iubești tu pe Mine? Paște oile Mele!" 

Mai degrabă acest act al iertării ar suna cam așa: "Tu te-ai lepădat de Mine din lașitate, dar Eu știu că în adâncul inimii Mă iubești. Acum Îți cer să-ți demonstrezi iubirea față de Mine, păstorindu-Mi turma de mielușei cuvântători". Dragoste și prietenie, cum numai Dumnezeu poate să-i arate omului.. De aceea eu m-am imaginat de nenumărate ori în locul lui Petru, ori de câte ori simțeam că prin păcatele făcute cu bună știință Îl renegasem pe Domnul Hristos. Îmi imaginam că Iisus m-ar fi luat și pe mine deoparte și mi-ar fi spus și mie aceleași cuvinte: "Sorine, fiul lui Constantin, Mă iubești tu pe Mine?" Iar eu I-aș fi răspuns ca Petru: "Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc".. Și celelalte din Evanghelie.. De aceea am și scris două-trei poezii pe tema aceasta.

În ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, "apostolul neamurilor", cum a fost numit de tradiția Bisericii, am fost fascinat de istoria vieții lui din câteva motive. Din păcate, până azi nu m-am putut ocupa de versuri la adresa lui. Poate în viitor, cu harul lui Dumnezeu.. Mi-a plăcut foarte mult aceeași mărinimie sufletească, aceeași dumnezeiască noblețe pe care i-o arată Domnul Hristos lui Saul - Paul (Pavel) în momentul convertirii. La fel ca în cazul lui Petru, nici aici nu găsim o certare grosolană din partea lui Hristos, ci o mustrare prietenească, delicată, la adresa lui Pavel: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești cu călcâiul în țepușă!" Mai întâi Domnul Se apără în fața lui Saul, "de ce Mă prigonești, ce rău ți-am făcut?", neabordând un ton poruncitor, autoritar, ci unul smerit, amintind că El, Hristos, este Mielul lui Dumnezeu, nu un despot tiranic! Parcă revedem întrebarea adresată de Domnul în fața lui Caiafa soldatului care Îl pălmuise:" Iar dacă am vorbit bine, pentru ce Mă lovești?"

 Prin urmare Iisus îl cucerește pe Saul nu atât prin lumina slavei Sale, cât prin bunătatea Sa cea infinită. Al doilea lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Pavel este faptul că un om lipsit de calități fizice, un omuleț mic de statură, pleșuv și destul de urâțel demonstrează o forță sufletească de titan! Reușește să facă lucruri pe care nimeni nu le mai făcuse înaintea lui, bineînțeles, cu ajutorul și susținerea Duhului Sfânt. Lucru pe care-l afirmă el însuși: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am ostenit mai mult decât toți ceilalți oameni. 

DAR NU EU, CI HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE ÎN MINE". Iar în alt loc tot el zice: "Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt". Cert este că acest "omuleț" încreștinează toată Europa, dovedindu-se a fi un gigant al spiritului.. Ultimul lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Sfântul Pavel este preștiința sa în ce privește propria mântuire. După o viață de lupte și de suferințe pentru slava lui Hristos Dumnezeu, Sfântul Pavel primise de la Ceruri confirmarea propriei mântuiri: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit; de acum MI S-A PREGĂTIT CUNUNA VIEȚII"..

 Da, dragii mei, Sfântul Apostol Pavel știa de înainte că va merge în Raiul lui Dumnezeu! Dar oare este de mirare acest lucru?! Însuși Hristos le-a dat la un moment dat certitudinea mântuirii celor unsprezece apostoli ai Săi: "Bucurați-vă pentru că NUMELE VOASTRE SUNT SCRISE ÎN CERURI"! Iarăși grăiește Psalmistul David despre mântuirea sa: "Bucuratu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în curțile Domnului vom merge". Este de mirare să știi că te așteaptă fericirea veșnică?.. Când vom avea faptele sfinților, cu siguranță vom primi și noi aceste făgăduințe. La fel ca Părintele Arsenie Boca, cel ce le spunea ucenicilor săi: "Mă, să veniți la mormântul meu, că o să vă ajut mai mult după moartea mea!" Se vede că primise adeverirea propriei mântuiri, datorită vieții de jertfă pe care o trăise spre slava lui Dumnezeu.

Da, dragii mei, se apropie praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Vor urma câteva poezii dedicate lor. Până atunci v-am înșirat câteva gânduri "pe marginea" sărbătorii pe care o așteptăm. Post binecuvântat tuturor! Mânca-v-ar Raiul pe toți! Părintele Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

partea 1

Cândva a spus un înțelept: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune". Da, dragii mei, acum că am intrat în perioada pocăinței, mai întâi de toate trebuie să știm ce este pocăința.. Deci.. ce este pocăința?

Ei.. nu-i chiar atât de simplu răspunsul la această întrebare.. De ce? Pentru că sunt fel și fel de suflete de oameni și cred că n-aș greși deloc dacă aș afirma că sunt atâtea feluri de pocăință, câți oameni Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu..

Există pocăința omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu decât din ceea ce a citit despre El. Există pocăința omului care L-a iubit pe Dumnezeu "din toată inima și cu tot cugetul său", apoi a căzut în păcat. Și există pocăință care se apropie mai mult de unul sau de celălalt dintre cele două feluri enumerate mai sus..

Pocăință de om care plânge de frica iadului, pocăință de om care plânge din dorința dobândirii Raiului, pocăința omului care se plânge pe el însuși, pocăința celui care plânge după Dumnezeu.. Pocăință care se exprimă în multe metanii, pocăință care se exprimă în post aspru, pocăință care se exprimă prin plânsul lăuntric al inimii..

În rezumat, pocăința este o stare de mare tristețe a inimii ce și-a cunoscut starea jalnică de îndepărtare de la "fața lui Dumnezeu" (psalmul 50) datorită păcatelor făcute. Starea fiului risipitor care "își vine în fire" și se plânge pe el însuși că a ajuns să mănânce roșcovele porcilor.. Fiul risipitor care plânge după Tatăl său..

Așadar, ca să înțelegem bine noțiunea de pocăință, trebuie să cunoaștem noțiunea de păcat, să cunoaștem consecințele păcatelor, apoi să Îl cunoaștem pe Dumnezeu câtuși de puțin.. Pentru că pocăința este un tip de raportare a omului la Dumnezeu: este vorba despre omul care știe că L-a supărat pe milostivul Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu marele dar al pocăinței! Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

NU AM REUȘIT..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

 
Nu am reușit, Hristoase,
Să-mi respect cuvântul dat
Că de astăzi înainte
Voi trăi fără păcat,

Ci m-am spovedit cu jale
Și-am avut ce povesti:
Fără de păcat, Iisuse,
N-am trăit măcar o zi!

M-a iertat, săracul preot,
Și m-a dezlegat oftând,
Căci l-am ostenit zicându-i
Tot păcatul meu pe rând,

Eram roșu de rușine,
Dar am spus, nu am tăcut,
N-am ascuns ce-am spus aiurea,
Ce-am gândit și ce-am făcut.

M-a iertat, săracul preot,
Și m-a dezlegat smerit;
Eu la Crucea Ta, Iisuse,
Cugetam atunci mâhnit,

Căci păcatele acelea
Care mi s-au dezlegat
Tu le-ai pironit pe Cruce
Și cu sânge le-ai spălat..

M-am întors tăcut acasă,
Izbăvit fiind de iad,
Și de data asta, Doamne,
Nu-Ți promit să nu mai cad,

Ci-Ți promit că Sfânta Cruce
Eu o voi privi mereu,
Căci murind pe ea, Iisuse,
Ai spălat păcatul meu..

(14 martie 2025)

NI S-A NĂSCUT MÂNTUITOR!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Hristos Se naște într-un staul
Și-n cârpe este înfășat,
E încălzit de dobitoace,
În ieslea lor fiind culcat.

E alăptat în grota albă,
Dar timp de alintare nu-i.
Cezaru-și numără supușii,
Deci merg la numărat și-ai Lui.

Un nou-născut, în miez de iarnă,
La pieptul Mamei pe-un asin..
De-ar fi o inimă de piatră,
Și tot s-ar înmuia puțin..

A opta zi e dus la Templu,
Cum cere vechiul obicei,
Tăindu-Se-mprejur Copilul,
"Botezul" vechilor evrei.

Imaginați-vă durere
Și plâns de Prunc nevinovat..
Și totuși Cel ce plânge astfel
E Cel ce legile le-a dat!

Urmează drumul către casă,
Căci nu au neamuri la oraș.
Ce bine ar fi fost să-L țină
La cald pe bietul Copilaș..

Azi urci în tren sau în mașină,
Pe-atunci se parcurgea încet
Distanța de la capitala
Ierusalim la Nazaret.

De cercetăm puțin Scriptura,
În Evanghelie găsim
Că-n ziua patruzecea Pruncul
E iarăși la Ierusalim

Căci la sfârșitul lăuziei,
Pentru purificarea ei,
Femeia aducea ca jertfă
La Templu pui de porumbei.

Și tot în ziua patruzecea
Părinții noului-născut
I-l ofereau în mod simbolic
Lui Dumnezeu Cel nevăzut.

Doar primul dintre băiețeii
Născuți în casă de evreu
La Templu, în Cetatea Sfântă,
Se închina lui Dumnezeu.

Făcând o recapitulare,
Noi azi uimiți descoperim
Aceste drumuri lungi și grele
De la și spre Ierusalim

Pe care Iosif și Maria
Cu micul Prunc abia născut,
Cu toată vitregia iernii,
Siliți de vremuri le-au făcut.

Un om bătrân și o Copilă
Cu-n Prunc micuț la sânul Ei..
Istoria umanității
Era în mâna celor trei.

Așa s-a biruit păcatul,
În pas mărunt de măgăruș,
Iar mai târziu cu Crucea-n spate,
În cel mai dureros urcuș..

Smerita acceptare-a sorții
Decise-n cer de Dumnezeu
E cheia biruirii morții
Și antidotul ei mereu.

Așa ne-a mântuit Mesia,
Făcându-Se model oricui,
Nu coborând din cer pucioasă,
Ci ascultând de Tatăl Lui!

Un grajd de vite-n miez de noapte
Devine-n Noaptea de Crăciun
Icoana mântuirii noastre,
Cum îngerii din cer o spun.

Sub stelele strălucitoare
Ce-n noapte pâlpâie ușor,
Acolo-n staulul cel rece
Ni S-a născut Mântuitor.. 

DUHOVNICUL BUN

                         

          Cine este duhovnicul bun? Oare cel care te strânge în brațe, sau cel care-ți șterge lacrimile? Nu. Duhovnicul bun este cel care stârnește în tine curiozitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Duhovnicul bun este cel care te ajută să te îndrăgostești de Dumnezeu. El te apropie de Dumnezeu, apoi se retrage smerit în discreția lui. Duhovnicul bun este ca o fereastră transparentă: se vede prin el și dincolo de el, se vede dimensiunea veșnică a existenței noastre. De asta ne-a ales Dumnezeu pe noi, duhovnicii, să deschidem înaintea oamenilor ușile Împărăției Cerurilor, să-i invităm să intre și să-i ținem de mănă la primii pași timizi. Să-i ridicăm atunci când se împiedică, să-i eliberăm atunci când se împotmolesc în spinii patimilor, să-i încurajăm atunci când se sperie de greutatea drumului și să le dăm hrană atunci când flămânzesc în duh. Menirea preotului ortodox este legată de veșnicie. Fără ideea veșniciei el nu-și poate justifica prezența și nu poate primi validarea propriei activități. Așa că, dragii mei, "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu" și căutați oamenii care vă pot apropia de Dumnezeu și de Împărăția Lui. Nu căutați în preoți sentimentalisme materne, că nu acesta este rostul preoților, ci mântuirea sufletelor voastre. Prefer acel ieromonah sever care "arde" la canoane, dar vindecă patima din om, decât preotul lacrimogen care te strânge în brațe, lăsându-te să zaci în boala ta sufletească. Domnul să vă ajute să vă găsiți un călăuzitor duhovnicesc de nădejde care să vă deschidă ușile Împărăției, amin. 

                                                                                   Părintele Sorin Croitoru

DOAMNE, NU-ȚI ÎNTOARCE FAȚA..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

 
Doamne, nu-i lăsa în noapte
Pe acei ce nu Te vor..
Tainele credinței sfinte
Lămurește-le și lor,

Harul Tău cel sfânt trimite-l
Din belșug și peste ei,
Tu îi mântuiești pe vameși
Și pe desfrânați când vrei..

Dacă nu-L primeam pe Duhul,
Parcă eu eram mai breaz?
Mai eram eu, păcătosul,
Slujitorul Tău de azi?..

Tu ai strălucit, Iisuse,
Ca un soare-n viața mea,
M-ai chemat discret la Tine
Și-am venit, zicându-Ți "da"..

Doamne, nu-i lăsa în moarte
Pe acei ce nu Te știu..
Dacă nu veneai la mine,

Parcă eu eram mai viu?..

Tu m-ai înviat, Stăpâne,
După mare mila Ta,
Mi-ai bătut discret la ușă
Și-am deschis, zicându-Ți "da".

Tu m-ai scos din neștiință
Și din gheara celui rău,
M-ai luat pe calea bună
Și am devenit al Tău.

Doamne, nu-Ți întoarce fața
De la cei ce Te-au respins..
Mila Ta e nesfârșită,
Harul Tău e necuprins.

Dacă nu veneai Tu Însuți
Ca să îmi devii Păstor
Aș fi fost ca toți aceștia,
Răzvrătit și hulitor..

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne,
C-ai venit în viața mea:
Tu, Iisuse, ești Frumosul
Și ești Binele din ea,

De aceea eu, Hristoase,
Plâng de mila tuturor
Celor care, din păcate,
Nu te știu și nu Te vor..

O, IISUSE, DULCELE MEU FIU..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

O, Iisuse, dulcele meu Fiu,
Ce durere-n suflet mi-a pătruns
Când sutașul coasta Ți-a străpuns
Ca să vadă de ești încă viu?..

Când Te-au dus în fața lui Irod
Te loveau, Iisuse, Te loveau..
Mă dureau, Iisuse, mă dureau
Vorbele strigate de norod..

Se purtau ca cei mai mari dușmani,
Dar răbdai, Iisuse, Tu răbdai..
Cât de mult în suflet Îți doreai
Să îi scapi de diavolii tirani..

Când Te-au dat pe mâna lui Pilat,
Ce părea un om puțin mai bun,
Mă rugam și adevăr Îți spun:
Am sperat, Iisuse, am sperat..

Dar s-a dovedit a fi un laș
Tremurând cu gândul la Cezar,
Nu avea curajul necesar
Ce împodobește un ostaș,

Când Te-a dat apoi la biciuit,
Tu gemeai, Iisuse, eu muream,
Biciul Tău în inimă-l primeam,
Spinii Tăi în suflet m-au rănit.

Drumul Crucii, marele Calvar..
Cum cădeai sub Cruce, Fiul meu,
Biciuit de legionari mereu
Și hulit ca cel mai rău tâlhar..

Când apoi pe lemn Te-au țintuit,
Am căzut, Iisuse, am căzut,
Nu puteam să văd ce am văzut,
Nu puteam s-aud ce-am auzit..

Două clipe și m-am ridicat
Și mai hotărâtă să trăiesc,
Fiindcă nu puteam să-L părăsesc
Pe Iisus, iubitul meu băiat..

M-ai dat mamă lui Ioan cel blând,
Dar prin el tot neamul omenesc
Trebuia ca Mamă să-l iubesc
Și să-i port de grijă în curând.

Ai murit și ai scăpat de chin
Între doi tâlhari ca un tâlhar,
Iar soldații se uitau la zar
Ca să-Ți ia cămașa cea de in.

Apoi de pe Lemn Te-au coborât
După ce în coastă Te-au străpuns,
Doi bătrâni plângând, cu mir Te-au uns,
Timpul se făcuse prea urât..

Eu Te-am uns cu lacrimi, ei cu mir,
Magdalena, biata, hohotea,
Mă uitam cu milă și la ea,
Și apoi Te-au dus la cimitir.

Mă uitam cum Te-au pecetluit,
În mormânt dorindu-Te pe veci;
Eu știam că mult n-o să petreci,
Ci-o să ieși de-acolo preaslăvit!

Numărat-am clipele - mă crezi? -
Rămânând mereu lângă mormânt.
Fiul meu și Domnul meu Cel Sfânt,
Cât doream să văd că înviezi!..

Și-a venit și clipa în sfârșit
Când lumina Ta S-a arătat,
Când soldații s-au înspăimântat:
Piatra cu sigiliu s-a ferit!

Și-ai ieșit, Băiatul meu frumos,
Mai frumos ca soarele fiind,
Te sorbeam, privindu-Te cu jind,
Fiul meu și Domnul meu Hristos!..

Pe pământ atâția ani s-au dus,
Dar în cer o clipă a trecut,
Aș lua-o iar de la-nceput
Lângă Tine, dragul meu Iisus..

Mi-ai dat stăpânire sus în Rai,
Dar și jos spre oameni eu privesc,
Îi ajut când ei mă pomenesc,
Mijlocesc ca har Tu să le dai.

Și aștept să vină marea Zi
Când vei judeca și buni și răi,
Când Ți-i vei chema pe mieii Tăi
Și cu ei în veci de veci vei fi!
amin