RUGACIUNEA CATRE SFANTUL INGER PAZITOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O, Inger prea frumos, lumina blanda, aparator al meu de Sfant Botez,
Ma inchin la tine in inima plapanda, te rog, te chem, te caut, te visez.
Doar tu imi esti suport in calea lunga, pandita de noroi, de patimi, de pacat.
Aduci scanteia in cale sa-mi ajunga, cand trec prin loc intunecat.
Caci mana ta pe a mea o intareste si ochiul tau pe al meu il face vazator
Si la urechea mea cuvantul tau sopteste, adus de tine de la Creator.
Ma inchin adanc sfintiei tale, te rog sa fii alaturea oricand
Caci fara tine, eu ma pierd pe cale si pot sa fiu un vesnic ratacit
Durerea mea ii nealinata si plange sufletul ranit,
Caci toata viata e intinata de un suvoi necontenit
De un suvoi amestec groaznic, din vant, din fapta si cuvant,
Ce a alungat pe bunul paznic al vietii mele pe pamant
O, Sfinte Ingere, la tine eu vin sa caut pocainta
Intoarce-ti fata inspre mine
Arata-mi calea spre credinta. AMIN.

SFÂNTUL GRIGORIE DE NAZIANZ // SUFLETUL OMENESC ȘI PUTEREA PREOȚIEI DE A-L VINDECA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Într-adevar, sau ne tăinuim în chip josnic păcatele, ascunzându-le în adâncul sufletului, ca pe niște buboaie tainice și rușinoase, ca și cum am putea să ni le ascundem de ochiul cel mare al lui Dumnezeu și de judecata Lui, dacă ni le ascundem de oameni, sau căutam să ne dezvinovățim păcatele, scornind cuvinte de apărare pentru patimile noastre (Ps. 140, 4); sau ne astupăm auzul, ca o viperă surdă, care-și astupă urechile (Ps. 57, 4) și ne ambiționăm să nu ascultăm de glasul celor ce ne sfătuiesc, ca să nu fim vindecați cu doctoriile înțelepciunii cu care se vindecă sufletul bolnav; sau - culmea ticăloșiei - cei mai cutezători și mai îndrăzneți dintre
noi nu ne rușinăm defel de păcat, nici de cei care caută să ne vindece de păcat, ci ne îndreptăm, cu capul descoperit, cum se spune, spre orice nelegiuire.

Ce nebunie ! Sau ce alt nume ar fi mai potrivit unei astfel de purtări ? 

Prigonim ca pe niște dușmani pe cei pe care ar trebui să-i iubim ca pe niște binefăcători.

 Urâm pe cei care ne mustră la porțile cetății și ne scârbim de cuvântul cuvios (Amos. 5, 10). 

Ne gândim să facem rău celor ce vor să ne facă bine, când de fapt prin asta ne facem noua însine mai cu seamă rău, precum cei care-și mușcă trupul, socotind ca-l mușcă pe-al vecinului.

Preoția însă se străduiește să vindece pe omul cel ascuns al inimii, dă lupte cu cel ce se războiește și se luptă împotriva noastră înlăuntrul sufletului nostru (Efes. 6, 12), care face -
grozăvia grozăviilor - din noi înșine arme împotriva noastră (Rom. 6, 13), ca să ne dea morții păcatului.

Arhimandritul Stefan Ene Popa

CEL MAI BLÂND PĂSTOR..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                  

de Preot Sorin Croitoru

În viața asta trecătoare
Trăim cu toții la un loc:
Și cei ce au credință-'n suflet,
Și cei ce nu mai cred deloc,

Și cei ce cred, dar cred degeaba,
Căci n-au lumina lui Hristos,
Și cei ce cu Scriptura-'n mână,
Pe toate le-'nțeleg pe dos,

Și ce ce au credința dreaptă,
Dar nu rodește-'n viața lor,
Căci Îl mai pomenesc pe Domnul
Doar pentru că le-aduce "spor"..

Din câte miliarde suntem,
Puțini mai cred, dar mai puțini
Sunt cei ce își trăiesc credința
Pe calea strâmtă și cu spini.

Învață-ne, Stăpâne Doamne,
Credința dreaptă și pe noi,
Să-Ți stăm de-a dreapta-'n "Ziua-Aceea",
Făcându-Ți parte dintre oi,

Ferește-ne de rătăcirea
Oricărui lup amăgitor
Și paște-ne cu fluierașul,
Căci TU EȘTI CEL MAI BLÂND PĂSTOR!

LUME, LUME TOT PE FUGĂ..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

("Predică" la Zaheu)
de Preot Sorin Croitoru

 
Din istoria aceasta despre vameșul Zaheu
Învățăm cum se ajunge sus, în Cer la Dumnezeu.
Nu-i nevoie de plocoane "pe sub mână" la Hristos,
Ci de renunțarea noastră la un trai nesănătos.

Însă nu cumva să credem că-i suficient să vrem:
Fără-a Domnului putere, n-o să reușim, mă tem..
Transformarea sufletească ce uimește la Zaheu,
Sub a Domnului privire s-a produs instantaneu,

Căci dorința de schimbare izvorăște din iubirea
Față de Mântuitorul, Care a făcut zidirea!
Cât i-a trebuit la vameș să-L iubească pe Iisus?..
Numai timpul ca Stăpânul să îi spună ce i-a spus!

Sunt convins că lucrul ăsta s-a-'ntâmplat de mii de ori:
Câți nu s-au aprins deodată de ai dragostei fiori!..
Autorul poeziei, chiar aceasta a pățit:
L-a descoperit pe Domnul, și pe loc L-a îndrăgit!

Lume, lume tot pe fugă, ce n-ai timp de Dumnezeu..
Lume ce-ai uitat de rugă, când vei face ca Zaheu?..
Când te vei opri din cursă, ca spre Domnul să privești?
Nu vrei să-ți găsești odihna, nu vrei pace să primești?..

Nu vrei să renunți la ură, să primești în schimb iubire?..
Nu vrei să preschimbi mâhnirea în surâs de fericire?..
Nu vrei mintea ta să aibă blânda lui Hristos lumină?..
Trupul tău cel plin de patimi, nu vrei templu să-I devină?..

Pentru ce nu mergi pe calea plină de înțelepciune,
Palmele bătătorite să le-aduni în rugăciune,
Lacrima să nu-ți mai cadă pentru lucruri efemere,
Ochii tăi să nu mai umble după idolești himere?..

Lume, lume.. mântuirea de voința ta depinde,
Cere numai, și-'ntr-o clipă Domnul mâna-ți va întinde:
A întins-o și lui Petru când striga de prin talazuri
Și te-așteaptă și pe tine să-I ceri mila în necazuri!

Din istoria aceasta despre vameșul Zaheu,
Am văzut că întâlnirea omului cu Dumnezeu
Va preface uscăciunea în izvor de har ceresc
Și pe cel robit de patimi într-un om duhovnicesc..

amin

16 ian. 2025... lanţul Sfântului Apostol Petru

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

În ziua de 16 ianuarie este cinstit de către Biserică lanţul Sfântului Apostol Petru şi este pomenită minunea eliberării sale din temniţă.

Pescar din localitatea Betsaida, Sfântul Apostol Petru (Simon) este fratele Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul Hristos l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Apostol Andrei, iar mai apoi a venit şi fratele acestuia, Simon (Petru): "Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan (Botezătorul) şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 40-41).

Sfântul Apostol Petru a fost închis de regele Irod (Agripa), în timpul sărbătorii Azimelor (Paştele mozaic), în anul 42. Eliberarea sa este descrisă în cartea "Faptele Apostolilor", cuprinsă în Sfânta Scriptură: "Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumina. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini". (Fap. Ap. 12-7)

Lanţurile cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru şi care au ros trupul său au luat putere tămăduitoare, iar cel ce se atingea de aceste lanţuri se vindeca de boli şi se sfinţea. Pentru puterea lor vindecătoare au fost păstrate de credincioşii din Ierusalim, trecând de la unii la alţii, până când patriarhul Iuvenalie le-a dăruit împărătesei Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic (408-450).
De aici, unul dintre lanţuri a ajuns la Roma, la fiica împărătesei Evdochia, Eudoxia, care era căsătorită cu împăratul Imperiului Roman de Apus, Valentinian al III-lea (424-455).

Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.