SFANTA EVANGHELIE A ZILEI DE ASTĂZI LA TĂIEREA CAPULUI SF IOAN BOTEZATORUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Biserica de Pe Muntele Tabor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...             BISERICA SCHIMBAREA LA FATĂ.....

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...: BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...             BISERICA SCHIMBAREA LA FATĂ.....

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sfantul Petru si Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




             Si, ocrotitorul intregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos! Pe Petru il intreaba Hristos: “Petre, Ma iubesti mai mult decat acestia?”. De asta il laud pe Petru, ca sa cunoasteti ca Petru il iubea cu adevarat pe Hristos. Ca grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovada a dragostei ce o ai pentru stapanul slugilor. Si n-o spun eu asta, ci insusi Stapanul pe Care Petru il iubea, ca ii spune: “Daca Ma iubesti, pastoreste oile Mele!”. Să vedem daca Petru, ca pastor, pazeste cu adevarat oile, daca se ingrijeste cu adevarat de oi, daca le iubeste cu adevarat, daca este cu adevarat cu dragoste pentru turma lui, ca sa cunoastem bine ca iubeste si pe Pastor.
Da, Hristos a spus ca aceasta este dovada iubirii. Asadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea: mreaja si tot ce avea in corabie a lasat marea, meseria, casa. Sa nu ne uitam ca toate acestea erau putine, ci ca erau tot ce avea Petru. Să-i lăudam ravna lui! Ca si vaduva, care a pus doi bănuti in cutia bisericii, n-a pus multi bani, dar a arătat bogatia bunei sale vointe, ca si Petru; si el, in marea lui saracie, a, aratat bogatia ravnei sale. Da, ce sunt pentru altul mosiile, slugile, casele si aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria si corabia.
Sa nu ne uitam, dar, daca a lasat putine, ci daca a lasat totul. Aceasta este ceea ce se cauta: nu daca ai pus putin sau mult, ci daca n-ai pus mai putin decat puteai sa pui. Petru a lasat totul: si locul nasterii sale si casa si prietenii si rudele si insasi siguranta vietii sale. Ca pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu dusmanie impotriva lui. Ca “se sfatuisera iudeii ca daca cineva va marturisi ca Domnul este Hristos sa fie dat afara din sinagoga”. Tot ce-a facut Petru arata ca el nu s-a temut, ca n-a avut indoieli cu privire la imparatia cerurilor; era puternic convins si de faptele pe care le vedea dar, inainte de fapte, de cuvantul Mantuitorului, ca negresit va mosteni imparatia cerurilor. Cand Petru L-a intrebat: “Noi am lasat toate si am urmat Tie; ce va fi noua?“, Hristos i-a raspuns: “Veti sedea pe douasprezece tronuri, judecand pe cele douasprezece semintii ale lui Israel“.
Toate acestea vi le-am spus, ca sa nu-mi spuneti ca Petru se temea pentru viata lui, atunci cand voi arata ca se nelinistea pentru cei care erau impreuna robi cu el. Cum avea sa se teama, cand insusi Cel ce avea sa-l incununeze i-a vorbit de cununa si rasplati? Asadar acest Petru, care a parasit totul, care era deplin incredintat despre imparatia cerurilor, iata ce spune cand un bogat s-a apropiat de Hristos si l-a intrebat: “Ce sa fac, pentru a mosteni viata de veci?” si Hristos i-a spus: “Daca voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile, da-le saracilor si vino de urmeaza Mie”; apoi cand bogatul s-a intristat, Hristos a spus ucenicilor Sai: “Vedeti cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor! Amin, amin, zic voua, ca mai usor va intra camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia lui Dumnezeu”, atunci Petru, saracul, cel incredintat deplin cu privire la imparatie, cel care nu se temea de mantuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gatita acolo, Petru, deci, cand a auzit acestea a spus: “Atunci cine poate sa se mantuiasca?”.
– Pentru ce te temi, fericite Petre? Pentru ce te nelinistesti? Pentru ce tremuri? Ai aruncat totul, ai lasat totul! Cuvintele spuse de Hristos ii privesc pe bogati; pe ei ii invinuieste Hristos. Tu esti sarac si in saracie traiesti.
– Nu ma uit la mine, raspunde Petru; ci caut folosul celorlalti.
De aceea Petru care era pe deplin incredintat despre el, il intreaba pe Domnul despre altii si zice: “Atunci cine poate sa se mântuiasca?“.
Ai vazut purtarea de grija a apostolilor?
 Ai vazut ca sunt un trup? Ai vazut ca Petru se temea si pentru cei din timpul lui si pentru cei ce vor fi in viitor? Tot asa si Pavel. De aceea spunea: “Si aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Si in alte locuri spune lucrul acesta. Pentru ca Pavel avea sa paraseasca Asia si sa se duca la Roma si de acolo sa plece in cer – ca moartea sfintilor nu este moarte, ci mutare de pe pamant la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei impreuna robi la Stapanul, de la oameni la ingeri – deci, pentru ca avea sa se duca la Dumnezeu, Stapanul universului, a randuit bine pe toate cele ale lui.
In timpul cat a fost cu ucenicii lui, i-a invatat cu deosebita luare-aminte, ca le spune: “Curat sunt de sangele tuturor”.
N-am lasat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia sa-i duca la mantuire.
 Ce dar? Pentru ca s-a intarit pe sine insusi, pentru ca nu avea sa fie invinuit de Stapan pentru cele din timpul vietii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai tarziu? Nicidecum! Ci, ca si cum ar fi avut de dat socoteala si pentru acelea, asa le spune si acelora cu toata grija cuvintele pe care le-am citit si acelea pe care le voi citi iarasi: “Luati aminte la voi insiva si la toata turma”. Ai vazut cat era, de legat de ei prin grija ce le-o purta?
Fiecare din noi ne grijim de cele ale noastre, dar el, intaistatatorul turmei, de, toti. De aceea spune despre invatatori: “Care privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seama de ele”. Intr-adevar, infricosatoare raspundere, ca sa dai socoteala de atata multime! “Luati aminte la voi insiva si la toata turma, in care Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“.
– Ce s-a intamplat, Pavele?
 Pentru care pricina dai sfaturi? Prevezi ceva cumplit? Prevezi ceva greu? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun razboi? Spune!Stai mai sus decat noi. Nu te uiti numai la oile tale, ci le vezi mai dinainte si pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vestesti acestea pentru ce dai sfaturi?
“Stiu, spune Pavel, ca dupa plecarea mea vor intra lupi rai in turma”.
Ai vazut ceea ce spuneam, ca Pavel nu se nelinistea si nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci si pentru cei de dupa plecarea lui? “Vor intra lupi” spune el; si nu atat “lupi“, ci “lupi rai, care nu vor cruta turma”. Indoit este razboiul: absenta lui Pavel si navala lupilor; nici dascalul nu-i de fata, iar cei care strica turma vor da navala. Uita-te la viclenia fiarelor si la cugetul oamenilor rai. Au pandit absenta dascalului si atunci s-au naspustit asupra turmei.
– Ce dar? Ne lasi, Pavele, fara aparare si ne prezici numai greutati, fara sa ne dai vreo mangiiere? 
Dar daca faci asta, ne maresti si mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultam, ne slabesti nervii si ne paralizezi mainile!
Asta e pricina ca le-a amintit mai intai de Duhul: “in care, Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“. Chiar daca pleaca Pavel, dar este de fata Mangaietorul! Ai vazut cum le-a intraripat sufletele, aminitindu-le de Dascalul cel dumnezeiesc, Care ii dadea si lui tarie?
– Dar pentru ce Pavel a bagat in ei frica?
– Ca sa le scoata trandavia din suflet. Cel care sfatuieste trebuie sa faca si una si alta: sa nu-l faca pe cel ce-l sfatuieste sa prinda incredere prea mare, dar nici sa nu-l lase sa se trandaveasca; si iarasi nici sa-l sperie, ca sa-si piarda curajul. Amintind de Duhul Sfant a scos din sufletul lui lipsa de curaj; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trandavia. “Lupi rai, care nu vor cruta turma. Luati aminte la voi insiva! Nu m-am silit sa v-o spun, le spune Pavel; ganditi-va la mine“. Intr-adevar, e de ajuns sa te gandesti la Pavel ca sa capeti curaj. Si nu le spune atatea doar sa se gandeasca doar la el, ci sa se gandeasca la faptele savarsite de el. Ca nu le spune atata doar ca sa-si aduca aminte de el, ci ca aducandu-si aminte sa-l imite, Pavel a adaugat: “Aduceti-va aminte ca trei ani, noaptea si ziua, n-am incetat a va sfatui, cu lacrimi si cu toate acele plansete, pe fiecare din voi”. Nu vreau atata sa va aduceti aminte doar de mine, ci si de timpul cat am stat intre voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de ravna mea, de lacrimile mele si de toate acele plansete“. Dupa cum cei care ingrijesc pe bolnavi, cand vad ca bolnavii nu vor sa primeasca mancarile si doctoriile, cu toate cuvintele lor multe si indelungate, incep sa lacrimeze, ca sa-i induplece pe bolnavi, tot asa a facut si Pavel cu ucenicii lui: cand a vazut ca este neputincios cuvantul de invatatura, a adus leacul dat de lacrimi. Care om n-ar fi cuprins de durere cand l-ar vedea pe Pavel scotind lacrimi si plangand, chiar de-ar fi el mai nesimtitor ca pietrele?
Ai vazut ca si acolo a prezis cele viitoare? Si aici acelasi lucru il face, spunand: “Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei si nu spune: “Sa stie cei ce vor fi mai tarziu ca vor veni vremuri grele?” Nu! Pavel ii spune lui Timotei: “Sa stii tu“, ca sa afli ca si ucenicul trebuie sa se ingrijeasca de cele viitoare ca si dascalul. Ca daca nu s-ar ingriji, nici n-ar arata o grija asemanatoare cu a dascalului. Tot asa face si Hristos. Cand ucenicii s-au apropiat de El si au voit sa afle despre sfarsitul lumii, Hristos le-a spus: “Veti auzi de razboaie“, desi n-aveau sa auda ei. Ca unul este trupul credinciosilor. Si dupa cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tarziu, tot asa si noi aflam, de cele ce s-au petrecut atunci. Asa cum am spus; si aceia si noi suntem un singur trup, strans uniti unii cu altii, cu toate ca noi suntem in cea din urma ceata a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despartit nici de timp, nici de loc; suntem legati unii de altii, nu cu legaturile nervilor, ci prinsi din toate partile cu legaturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeste acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.
Se cuvine, insa, sa cercetam si aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfarsitul vietii de acum? In alta parte, apostolul spune: “in zilele de apoi se vor departa unii, de credinta”, iar in textul nostru: “in zilele de apoi vor veni vremuri grele.”
Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunand: “La sfirsitul lumii veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie si de foamete si de ciuma“. Pentru care pricina, dar, la sfarsitul lumii sunt mari si multe nenorocirile? Unii spun ca si creatia se va imbolnavi si va ajunge neputincioasa; dupa cum trupul, cand imbatraneste, atrage asupra lui multe boale, tot asa si creatia, imbatranind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se stie, insa, ca trupul imbatraneste potrivit slabiciunii si legii firii, pe cand ciuma, razboaiele si cutremurele nu vin din pricina imbatranirii firii si nici nu vin peste creatie bolile acestea, pentru ca imbatranesc creaturile creatiei – ca a spus Domnul: “foamete si ciuma si cutremure pe alocuri” – ci pentru ca gandirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru pacate, sunt leacuri pentru boalele oamenilor. Ca atunci se vor inmulti boalele omenesti.
– Dar pentru ce se vor inmulti atunci?
– Dupa parerea mea, pentru ca cei vinovati vor ajunge si mai trandavi, pentru ca judecata intirzie, pentru ca este amanata luarea socotelii, pentru ca inca n-a venit Judecatorul. Ceea ce a spus Hristos si despre sluga cea rea, ca din pricina asta a ajuns mai trandav. “Stapanul meu intarzie” a zis sluga aceea; si a inceput sa bata pe celelalte slugi si a risipit averea stapanului sau. De aceea si Hristos, cand au venit ucenicii Lui si au voit sa cunoasca ziua sfarsitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoasterea celor viitoare sa ne faca sa fim necontenit pregatiti, pentru ca fiecare din noi sa fie mai sarguincios, asteptand, totdeauna sfarsitul, cu nadejdea venirii lui Hristos. De aceea cineva ne indeamna, zicand: “Nu intarzia a te intoarce la Domnul si nu amana din zi in zi, ca nu cumva sa fii zdrobit tot amanand“. Necunoscut este sfarsitul; si pentru asta este necunoscut, ca totdeauna sa fii sarguitor. De aceea, ca un fur noaptea, asa vine ziua Domnului. Nu ca sa ne prade, ci ca sa ne faca mai vigilenti. Ca cel care se gandeste ca are sa vina hotul sta treaz, aprinde lumina si vegheaza mereu. Tot asa si noi, aprinzand lumina credintei sl a unei drepte vietuiri, sa tinem aprinse luminile noastre intr-o continua priveghere. Si pentru ca nu stim cand vine Mirele, trebuie sa fim mereu pregatiti, ca atunci cand va veni sa ne gaseasca treji.
As fi vrut sa-mi lungesc cuvantul, dar boala trupului, care m-a tinut departe de voi atata timp, abia m-a lasat sa spun atat cate am spus. Lung a fost timpul despartirii, nu dupa numarul zilelor, ci dupa starea sufletului meu. Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despartire, pare nespus de lung. De aceea si Pavel, care a stat despartit putina vreme de tesaloniceni, spunea: “Iar noi, fratilor, fiind despartiti de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atat mai mult ne-am sarguit sa va vedem fata voastra”. Daca Pavel, care stia sa filozofeze mai mult decat toti oamenii, n-a putut indura despartirea o bucata de vreme, cum puteam eu sa o indur atatea zile? Pavel n-a putut-o indura deloc; tot asa si eu, cu ramasitele bolii in mine, am alergat la voi, socotind ca cel mai bun leac al bolii mele este intilnirea cu dragostea voastra. Pentru mine a ma bucura de dragostea voastra mi-i mai de folos decat mainile doctorilor si mai trebuincioasa decat ingrijirea pe care mi-o dau ele. Faca Dumnezeu sa ma bucur necontenit de ea, cu rugaciunile si solirile tuturor sfintilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui slava, cinste si putere, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin”.(sursă ioan gură de aur)
Ioan Monahul

Rugăciune către Iisus Hristos cu Preotul Mihai Petrovici

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

VAI DE CEI CARE TREC SINUCIGASI PE POMELNIC

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O venit o femeie din Brasov si mi-a zis: „Părinte, is tot bolnavă!” „De cat timp esti bolnavă?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserică?” „Umblu!” „Te rogi?” „Mă rog!” „Te spovedesti?” „Mă spovedesc, Părinte. In fiecare lună aproape mă spovedesc.” O femeie cuminte..
„Faci parastase pentru cei morti?” „Fac, Părinte, toate randuielile. Da’ is bolnavă de numai nu-mi iese sufletul! Atata-s de bolnavă!” Zic: „Dumneata gresesti undeva inaintea lui Dumnezeu! Eu n-am de unde să stiu dar, dacă-mi dai voie, hai să ne rugăm! Mă rog si eu, si dumneata, să ne arate Domnul Hristos unde gresesti dumneata.”

Dupa un an de zile abia ne-am dat seama de unde vine necazul. Si stiti de unde am aflat? Tot din marturisirea dumneaei. Ea punea pe pomelnic spanzurati. Si o intreb: „De cat timp pui dumneata spanzuratii pe pomelnic?” „Pai de treizeci de ani de zile.” „De treizeci de ani de zile esti tot bolnavă, vezi? Nu cumva să ai in minte că ai fi mai bună decat Hristos sau decat Dumnezeu!” Vedeti? Aici e greseala oamenilor!

Eu le atrag atentia si acum, tot mereu le atrag atentia: Aveti grija, sa n-aveti in minte ca veti fi cumva mai buni ca Hristos sau ca Dumnezeu. Niciodata! Daca randuiala Bisericii zice sa nu-l pui pe pomelnic, pai nu-l pui! Ca pui la urma oricum cu tot neamul lor, si acolo il cuprinzi si pe el. Asta e altceva! Biserica e ca o mama! Tot buna! Pe toti ii cuprinde la slujba. Pai da las-o asa cum e lasata de la Sfintii Apostoli, de la Domnul Hristos incoace. De la Sfintii Parinti si pana in ziua de astazi nu e modificat nimic! Noi tinem randuiala cum ne-au lasat-o ei. Dar oamenii au impresia ca or fi mai buni.

Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă si beau de dimineata, fumează si înjură, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pământ!
Toata ziua înjurături, toata ziua bătăi, toată ziua suferintă. A intrat diavolul! Diavolul aduce ură, sfadă, mânie, iutime, ocară, blestem, înjurături, bătăi, morti, betii, desfrâuri.
 Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoală dimineata si se închină lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugăciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele cărti, si rabdă scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc după iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastră.

sursa net

SEMNELE LUI DUMNEZEU

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

( versuri: Eliana Popa)

Curg păcatele-n cascadă, pe pământ e urâciune
Dumnezeu trimite semne...lumea zace-n spurcăciune
Unii râd...nu iau aminte, cei ce sunt plămada humii
Nici la semnele din ceruri, ce vestesc sfârsitul lumii !

Chiar istoria ne spune, si Părintii Sfinti cuvântă
Despre semnele trimise când pierea Cetatea Sfântă
Când Ierusalimul tot...ajunsese cuib de hiene
Dumnezeu în marea-i milă, le-a trimis mai multe semne

Mai întâi o stea se-aprinde in a cerului coroană
Ce-a luat chipul unei săbii...era SABIA ROMANĂ !
Si fugind înfricosati au căzut la rugăciune ,
Apoi s-au întors cu totii la păcat si urâciune !

Timp de-un an văzut-au semnul străjuind pe bolta noptii
Ce le prevestea pieirea si târcoala rece-a mortii,
Dar zadarnic! .Râd si joacă ...(si noi azi ca si aceia) ,
Se obisnuiesc să-l vadă, ca fierarul cu scânteia !

Un alt semn li se arată, chiar în Templul Domnului
Când trăgeau cu toti juninca, jertfă pe Altarul Lui,
A născut un MIEL,aceasta...a născut între leviti,
Dar zadarnic...că la suflet au rămas tot împietriti!

Si în altă zi Stăpânul, pentru ca ei toti să vadă
Le mai dă încă un semn...să-i intoarca, să nu-i piardă:
Căci în prima zi de mai, când dă astru-n asfintit
Multă oaste se arată sus pe cer, către zenit !

Si păreau că sunt în luptă...ceru-i rosu sângeros
Dar degeaba, căci poporul, iar a înteles pe dos !
Au gândit că alte neamuri...care zac în întuneric
Vor fi de ei înrobite..ajutati de Cel Puternic !

Au urmat si alte semne, mai grozave si mai rele
Însă nu-mi ajunge timpul ca să pot vorbi de ele
Sapte semne au fost trimise si n-au vrut să ia aminte
Până n-a căzut cetatea si-au pierit de morti cumplite !

Au trecut de-atunci milenii peste-ntreaga omenire
Câti am învătat din semne ca să ne venim in fire ?
Câti au înteles căderea celor ce au scris istorii
Si s-au prăbusit din tronuri , din mărire si din glorii ?

Să luăm cu toti aminte... Dumnezeu încă ne rabdă,
Ne trimite si azi semne, înainte să ne piardă
Sfintii toti se roagă-n ceruri mijlocind la Tronul Sfânt
Si Măicuta lui Iisus ne priveste lăcrimând !

Pentru ruga ei cea sfântă, Dumnezeu ne mai dă zile
Asteptând să ne întoarcem si să ne venim in fire !
Dar nu lua în râs proorocii...fă-ti în cer comori din fapte
Timpu-i scurt si sita cerne...iar neghina se va arde !