de Preot Sorin Croitoru
O lacrimă, și cerul dintr-o dată
Mi s-a părut mai limpede, mai clar..
Furtuna deznădejdii alungată,
Vedeam cum încolțea speranța iar..
"Dar poate Domnul încă mă iubește",
Gândeam în sufletul cel păcătos,
Și am simțit din nou cum licărește
Credința mea în mila lui Hristos..
M-am dus atunci în colțul cu icoane,
Numit de mine "micul paraclis",
Un loc de rugăciune și canoane,
Apoi privind spre Domnul, eu I-am zis:
"Stăpâne-al meu, Iisuse, Doamne Sfinte,
Din pântecele Tatălui născut,
Cuvinte veșnic, necuprins de minte,
Prin Care toată lumea s-a făcut,
Lumina lumii pururi fiitoare
Ce-nsuflețești făptura pe pământ
Și luminezi ființa gânditoare
Cu harul Tău și-al Duhului Cel Sfânt,
Iubire întrupată din Fecioara,
Ce ai cărat povara Sfintei Cruci,
Și i-ai răbdat durerea și ocara
Ca eu murind, la ceruri să mă duci,
Iubire prigonită pentru mine,
Ce-a trebuit și Crucea să Ți-o cari
În timp ce bicele mușcau din Tine,
Iubire răstignită-ntre tâlhari,
Te rog să-mi ierți purtările păgâne,
Te rog să-mi ierți căderile-n păcat,
Căci iubitor de oameni ești, Stăpâne,
Iar eu sunt om, de mâna Ta creat!
Iisuse-al meu, călcat-am în picioare
Porunca Ta cea sfântă deseori,
Nădăjduind c-o să primesc iertare
De patru sute nouăzeci de ori..
Vai, cum regret căderile-n păcate,
Făcute cu nădejdea că Tu ierți..
Acum le plâng, Iisuse-al meu, pe toate,
Căci tare rău în inimă mă cerți!..
De mii de ori mai bună-i ne-căderea
Decât căderile urmate de suspin,
Căci cine poate suferi durerea
Când arde-n noi al conștiinței chin?..
De-aceea, Doamne-al mântuirii mele,
Cu multe lacrimi spăl al meu obraz
Și mă botez îndurerat în ele,
Plângând de întristare și necaz..
Primește-mi, Doamne, astăzi pocăința,
Cum mai demult cu sfinții Tu făceai,
Căci Tu iubești, Iisuse, umilința:
Tâlhar sunt eu, primește-mă în Rai!"
O lacrimă și-un geamăt de durere
În casa mea, în micul paraclis,
Un Lazăr mort ce crede-n Înviere,
O lacrimă, și cerul s-a deschis!