Mama părintelui Cleopa

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Mama părintelui Cleopa era nestiutoare de carte, femeie simplă de la țară , care isi ducea traiul prin munca, cu rugăciunea crestina in minte si in inima. Ea adeseori plângea , căci avea darul lacrimilor. De asemenea, dădea multa milostenie la saraci, incat sotul ei ii zicea adesea: '

,, Mai femeie, eu degeaba aduc cu caruta, ca tu dai totul cu traista!''

Dumnezeu a pus-o pe Ana la mari încercări , precum odinioara pe Iov. Rând pe rând , noua copii si sotul i-au murit, dupa ce doi baieti intrasera in obstea de la Sihastria, iar o fata in cea de la Agapia. Indrumată permanent de parintele Paisie, Ana a primit toate acestea avand convingerea ca ai săi copii sunt primiti de Domnul.

Durerea ei cea mai mare era aceea ca aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravietuit pana la adanci batraneti a fost Parintele Cleopa. Trei băieți si o fiica au raposat la mănăstire si ceilalti in satul natal. Cu toate acestea, a fost intarita de Dumnezeu cu darul Sau, ca sa-si poata duce crucea care i-a fost randuita de Sus.

Ramanand vaduva in anul 1943, si nemaiavand pe nimeni acasa, batrana mama Ana Ilie plângea zilnic pentru cei noua copii mutati de timpuriu la Domnul. Singura ei alinare in sat era biserica si cimitirul. In fiecare sarbatoare era nelipsita de la biserica, iar dupa slujba isi plangea copiii in cimitir. Ultimul ei sprijin era acum Parintele Cleopa, staretul Sihastriei, care fusese ales de Dumnezeu sa slujeasca Biserica lui Hristos.

Despre aceasta perioada parintele Cleopa isi amintea:

,, Cand a murit tata, mama imi trimitea telegrama dupa telegrama, chemandu-ma la inmormantare.

Mai tarziu, cand ne-am intalnit, mama m-a intrebat:

- De ce n-ai venit la inmormantarea tatei?

- Eu am venit la mănăstire si nu mai am tata, nici mama am raspuns.

- Cum asa? Eu nu sunt mama ta? intreba batrana printre lacrimi.

- Vino la manastire si atunci esti mama mea!''

                                                           Parintele Ilie Cleopa

Asa se face ca, in anul 1946, Parintele Cleopa si-a adus mama din satul natal, Sulita, la Schitul Sihastria, pentru a fi inchinoviata in obstea Manastirii Agapia Veche. A fost tunsa in monahism un an mai tarziu, primind numele Agafia.

Apoi a fost inchinoviata in obstea acestei manastiri, in primavara anului 1948, si incredintata unei maici duhovnicesti, numita Olimpiada.

S-a nevoit in chip monahicesc peste 20 de ani, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, impartindu-si bucuriile si necazurile cu cele trei ucenice ale ei, monahiile Mihaela, Iustina si Iulia.

Aici se ruga in biserica ziua si noaptea si se bucura mult pentru fratii tineri veniti sa slujeasca lui Hristos, socotindu-i ca pe proprii ei copii.

Cand venea cate un sarac la Agapia Veche si maica nu avea bani, lua de la ucenicele ei cate ceva si le spunea:

,, Am luat de la voi oleaca, ca eu nu am!'' Iar ele ii raspundeau: '

,, Bine, Maica Agafie, ca ai luat ''. Ea insa dadea totul la săraci !

Din timp in timp, Maica Agafia trecea muntele si venea la Sihastria sa vorbeasca cu Parintele Cleopa si sa planga la mormintele fiilor ei din cimitir: rasoforul Vasile si monahul Gherasim. Apoi se intorcea la Agapia Veche, mângâiată de cuvintele parintilor din Sihastria.

Schimonahia Agafia Ilie, a trecut la cele vesnice pe 15 septembrie 1968, la varsta de 92 de ani.

Parintele Paisie Olaru de la Sihla, duhovnic al Maicii Agafia inca din perioada in care aceasta traia in lume, cunoscand toate incercarile prin care a trecut a numit-o
,, maica izvoratoare de lacrimi, căci multe lacrimi a varsat aceasta maica." 

Tot el ne spune ca in perioada de 20 de ani in care maica a vietuit in obstea de la Agapia Veche, ea a fost ca o mama pentru toate maicile, astfel incat ,, Dumnezeu i-a facut parte sa aiba mai multi fii decat ii plansese la groapa".

De la parintele Paisie, ca unul ce ,, a luat adesea parte la lacrimile ei", ni s-au pastrat si aceste versuri inchinate Maicii Agafia:

Cand stau pe loc si ma gandesc,
Maica Agafie, mult te compatimesc
Si te vad cum pentru toti alergai
Si cate pe unul inmormantai.

,, Parinte Paisa, mi-a murit Profira."
,, Parinte Paisa, a murit si Maria."
,, Parinte Paisa, a murit Ecaterina."
,, Parinte Paisa, si Mihai din viata a incetat"
,, Parinte Paisa, si Alexandru m-a lasat."
,, Parinte Paisa, Gheorghe-Gherasim a murit"
,, Parinte Paisa, si de Vasile am auzit."
,, Parinte Paisa, nu stii ceva de Cleopa meu?"
,, Parinte Paisa, iarta-ma, pentru Dumnezeu!"
Dumnezeu sa te ierte, maică !

_______________

Atunci l-a întrebat și pe călugăr:

„Părinte, n-ai văzut pe Cleopa al meu?”

 Iar el i-a răspuns: „Maică Agafie, nu te întrista. Părintele Cleopa este aproape de noi. În curând sper să ne întâlnim cu el!” 

Iar bătrâna, cu ochii în lacrimi, i-a răspuns: „Ei părinte, dacă n-ai fost mamă!”

       Între anii 1947-1968 s-a nevoit în obștea Mănăstirii Agapia Veche monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa Ilie, din comuna Sulița, județul Botoșani. În căsnicia ei a avut zece copii, dintre care cinci au intrat în viața monahală, iar cinci au rămas în lume. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, murindu-i pe rând nouă copii și la urmă și soțul, a fost adusă la Agapia Veche de fiul ei, Arhimandritul Cleopa Ilie, pe atunci stareț la Mănăstirea Sihăstria. Aici bătrâna se nevoia după putere, uneori bucurându-se, alteori plângând și rugându-se, fiind îngrijită de câteva ucenice iubitoare de Hristos.

După anul 1960, părintele Cleopa, fiind plecat în munți din cauza prigoanei ateiste, maica Agafia ieșea zilnic în cărare la poarta mănăstirii și întreba pe cei ce veneau să se închine: „N-ați văzut pe Cleopa al meu?” 

Iar închinătorii îi răspundeau, unii că nu-l cunosc; alții, că ar fi la Mănăstirea Sihăstria; iar alții că ar fi plecat în munți la pustie. Apoi bătrâna începea a plânge, își făcea cruce și se întorcea la chilie.

În vara anului 1963, a mers la Agapia Veche și un călugăr din Sihăstria, pe care îl cunoștea bătrâna, să-i ducă câte ceva și să o mângâie în durerea ei. Maica Agafia se afla pe cărare și întreba pe toți de fiul ei cel iubit.

 Atunci l-a întrebat și pe călugăr: „Părinte, n-ai văzut pe Cleopa al meu?”

Iar el i-a răspuns: „Maică Agafie, nu te întrista. Părintele Cleopa este aproape de noi. În curând sper să ne întâlnim cu el!” Iar bătrâna, cu ochii în lacrimi, i-a răspuns: „Ei părinte, dacă n-ai fost mamă!”

În aceeași vară, bătrâna maică Agafia, în vărstă de 86 de ani, a auzit o veste cum că Părintele Cleopa ar fi venit din munți la Mănăstirea Sihăstria. Era pe la asfințitul soarelui. Fără a mai spune ucenicelor ei, și-a luat un băț în mână și a pornit singură pe poteca ce ducea peste munte la Sihăstria. Dar, venind noaptea, bătrâna a rătăcit și a nimerit, cu rânduiala lui Dumnezeu, la o cabană forestieră, unde a rămas peste noapte. În urmă, maicile au tras clopotele și cu felinarele îm mâini, au căutat pe maica Agafia până dimineața, când au aflat-o la cabană și au dus-o la chilia ei. Iar venerabila mamă și călugăriță, făcând ascultare, a zis ucenicelor ei: „De ce nu mă lăsați să văd pe Cleeopa al meu!”

După mai bine de un an de așteptare și de rugăciuni cu lacrimi, maica Agafia s-a învrednicit în sfârșit, să vorbească față în față cu iubitul ei fiu, părintele nostru Cleopa Ilie!

Cu adevărat este foarte greu să fii și mamă devotată și călugăriță iubitoare de Hristos. Ori, maica Agafia a purtat în inima ei amândouă cruci, amândouă iubiri – iubirea firească de mamă născătoare de copii și iubirea duhovnicească de călugăriță purtătoare de Hristos!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Sfânta Mănăstire Sihăstria, 2002, pp. 49-51)

sursa

Teodor Ciurariu

Ce este grija de lume?

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

GRIJA este o structura esentiala,nelinistita a dinamismului uman care cuprinde intreaga constitutie a omului. Prin ea omul este mereu "inaintea sa".

Grija lumeasca cuprinde 3 elemente: impatimirea, placerea si durerea.Acestea sunt piroanele esentiale care il tintuiesc pe om de lume. Aceasta grija lumeasca este o totala sau exagerata alipire a omului de lume si coborarea lui la o existenta cenusie, improprie , monotona, robita si de suprafata.Grija este o deprindere mentala nesanatoasa si distrugatoare pentru trup si suflet.Grija este molima epocii moderne.
Ne crapa capul de griji, ne imbolnavim de griji, nu putem dormi de griji si murim din cauza grijilor. Grija este cea mai perfida si cea mazi distrugatoare dintre activitatile omenesti. Grija si frica ptr existenta se transmite din minte in inima, in sistemul nervos, tesuturi, organe si celule.In special in societatea capitalista multe boli sunt generate de frica pentru existenta si agravate de griji si de sistemul de nesiguranta. Cei rai sunt plini de griji ne spune Ecclesiastul.

Desi clipele ocupate de placere si durere propriu zise sunt rare si scurte, atat durerea cat si placerea ne tin fiinta in tensiune, inca cu mult inainte de a se trai ele de fapt. De aceea o mare parte din viata, omul se afla in asteptarea si cautarea de placeri si in frica de durerile prezente si viitoare. Acesta este , insa rodul patimilor, este manifestarea necontenita a patimilor in noi. Dar chiar si atunci cand nu ne asteptam la o placere sau nu ne temem de o durere viitoare, lucram pentru asigurarea unor placeri si pentru evitarea unor dureri viitoare neprecizate. Iar motorul care ne impinge in aceasta lucrare este grija.

Consecinte ale grijii fata de lume - Nu ne nastem cu griji, ci le dobandim pe parcursul vietii.si in cate feluri de griji lumesti nu ne consumam inutil timpul si ne distrugem sanatatea. Statisticile medicale arata ca jumatate din oameni cu functii de conducere au, datorita grijilor, boli psihice, tensiune arteriala ridicata, sufera de boli de inima si de ulcer. Acestea, impreuna, se traduc printr-un singur cuvant, la moda de altfel: STRES. Si este acum demonstrat de catre oamenii de stiinta ca stresul necontrolat provoaca moartea. Cum de este cu putinta??? Simplu: ne provoaca scurtcircuitari in lant, la nivelul organismului. medicii depisteaza nereguli intr-o parte a organismului, dar stimulii se propaga cu mare viteza la organele vitale si, daca nu ne inhiba explozia care se manifesta mai ales pe meridianele sistemului nervos, este tardiv in a mai crede ca omul stresat ar mai pute fi salvat.

Grijile cele multe ne indeparteaza de Dumnezeu - In ziua de azi , oamenii sunt foarte zapaciti pentru ca nu traiesc in simplitate. Vor sa realizeze cat mai multe lucruri deodata si se pierd in grijile cele multe." Cand crestinul se apuca de mai multe lucruri deodata, o ia razna si numai ce se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia". Deasemeni daca vom face mai multe lucruri deodata vom obosi foarte repede, nu vom avea nici rabdare si nici eficienta.

Insa sunt oameni care, desi au puteri sufletesi si trupesti limitate, se apuca de ai multe lucruri deodata si se incurca intre ele. Mai grav este atunci cand au in subordinea lor oameni, pe care ii zapacesc si ii obosesc cu cerintele lor multiple.

" Pe cat se poate, sa faca omul numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine avand mintea curata si odihnita, si dupa aceea sa inceapa altceva; caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va face omul dupa aceea???? 

Cum isi va aminti de Hristos????

Parintele Ioan de la Rarau- " Duhul lumesc"