Când nu stăm în genunchi?
Nu stăm în genunchi în timpul Sfintei Liturghii, în toate Duminicile de peste an, în Praznicile Împărăteşti , în zilele dintre Naşterea Mântuitorului şi Bobotează, precum şi în zilele dintre Paşti şi Cincizecime. Acasă, credincioşii urmează aceeaşi rânduială de îngenunchiere, păstrând permanent în minte diferenţa între starea de pocăinţă şi starea de biruinţă pascală. Canonul al 2-lea al Sf. Nicolae al Constantinopolului arată că nici sâmbăta nu se îngenunchiază: “Aceasta nu s-a oprit de vreun canon, însă cei mai mulţi întrucât nu se ajunează sâmbăta prin urmare nici genunchii nu îi pleacă”, afară numai de una după Canonul 66 Apostolic.
De ce nu stăm în genunchi?
Părinții Bisericii au văzut acest gest de pocăință - îngenunchierea - drept incompatibil cu bucuria învierii. Biserica a deosebit întotdeauna starea de pocăînță (postul și plângerea) de cea de bucurie pascală și eshatologică (Învierea Domnului).
Deci, ingenunchierea este o manifestare a pocăinței, incompatibilă cu starea de bucurie trăită în timpul biruinței Vieții asupra morții. De aceea, duminică, când prăznuim Ziua Învierii, nu se îngenunchiaza din iubire pentru Iisus Hristos cel înviat din morți.
În timpul Sfintei Liturghii, credincioșii retrăiesc și se fac părtași morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă, în cadrul slujbelor pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, se stă și în genunchi, (nu duminica şi sărbatori) în timpul acesteia din urmă, credincioșii stau doar în picioare, trăind în parte starea eshatologică de biruință definitivă a Vieții asupra morții.
Sfânta Liturghie este o pregustare a Veacului ce va să fie! Pentru că Împărtășania cu Trupul și Sângele Mântuitorului înviat rămâne un eveniment eshatologic, ea nu poate fi decât biruitoare și izvorâtoare de bucurie. La început, Sfânta Liturghie nu se savârsea niciodată în zilele de post. Astăzi, ea nu se săvârșește în zilele de rând din Postul Mare.
Canoanele Sinoadelor ecumenice ca şi Tipicul cel Mare la capitolul 2, pag. 7, preluate apoi de Liturghier, interzic îngenuncherea şi mai ales metaniile, atât pentru preot, cât şi pentru credincioşi, în zi de duminică.
Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (Niceea, 325) spune: „Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii Duminică şi de la Paşti până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut că rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare”.
Canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare: Şi drepţi stând facem rugăciunile duminica, dar motivul nu-l ştim toţi, căci facem aceasta nu numai ca unii care, înviind împreună cu Hristos şi fiind datori a năzui spre cele de sus, în ziua învierii ne aducem aminte prin starea de la rugăciune, prin harul cel dat nouă, ci şi fiindcă se vede că este imaginea veacului aşteptat. (...) Apoi şi Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a învierii ce se aşteaptă în veacul viitor. Că acea una şi întâia zi, de şapte ori înşeptindu-se, constituie cele şapte săptămâni ale sfintei Cincizecimi.
Canonul al 10-lea al Sf. Nichifor Mărturisitorul (+818) zice: „Duminica şi în toată Cincizecimea se pot face închinăciuni pentru sărutarea icoanelor dar nu şi metanii mari”.
Canonul 66 al Sinodului Trulan (V-VI de la Constantinopol din 692) - Se cuvine ca, de la Sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (duminica următoare), întreaga săptămână să o petreacă credincioşii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi şi cântece (imne), petrecând şi în cântări duhovniceşti, bucurându-se întru Hristos, şi sărbătorind şi îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieştilor Scripturi şi îndestulându-se eu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi înviaţi împreuna cu Hristos şi împreună înălţaţi. De aceea,în nici un chip să nu se facă în zilele arătate alergări de cai sau alte jocuri obşteşti (populare).
Canonul 90 al Sinodului Trulan (V-VI de la Constantinopol din 692). Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri, să nu plecăm genunchii în dumineci, cinstind (astfel) învierea lui Hristos. Drept aceea ca să nu nesocotim chipul lămurit al ţinerii acestei (porunci), rânduim (poruncim) limpede credincioşilor ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului care se ţine (în vigoare), nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când, după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre) Domnului. Căci socotim noaptea cea după sâmbătă ca înaintemergătoare învierii Mântuitorului nostru, de atunci începem în chip duhovnicesc cântările, sfârşind sărbătoarea de la întuneric spre lumină, ca de aici înainte în cursul nopţii şi al zilei întregi să sărbătorim noi învierea.
Canonul 15 al Sfântului Petru, arhiepiscop al Alexandriei. Nu ne va învinovăţi cineva pe noi fiindcă ţinem miercurea şi vinerea, în care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm; de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit El pentru noi; iar duminica o ţinem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm nici genunchii.
Canonul 29 Sinodului al cincilea local de la Laodiceea (343): Nu se cuvine creştinilor să urmeze obiceiurilor iudaice si sâmbăta s-o petreacă în repaus, ci să lucreze în ziua aceasta, duminica însă cinstind-o cu deosebire şi de le-ar fi cu putinţă, să o petreacă în odihnă ca (şi) creştini. Iar de s-ar găsi că sunt iudaişti, să fie anatema de la Hristos.
Canonul al 2-lea al Sf. Nicolae al Constantinopolului:
„Întrebare: Cuvine-se a nu pleca cineva genunchii sâmbăta, precum nu se pleacă duminica şi nici în Cincizecime?
Răspuns: Aceasta nu s-a oprit de vreun canon, însă cei mai mulţi întrucât nu se ajunează sâmbăta prin urmare nici genunchii nu îi pleacă”.
Canonul 66 Apostolic: Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară numai de una) să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
Canonul 18 al Sinodului local din Gangra (sec. IV): Dacă vreunul dintre cei ce practică asceza, fără nevoie trupească, ar dispreţui şi ar dezlega posturile cele transmise îndeobşte şi care se păzesc de Biserică, având acela şi mintea întreagă, să fie anatema.
(Practica şi apoi rânduiala stabilită şi impusă de Biserică au statornicit însă ca şi în duminicile din cele patru mari posturi de peste an să se postească???).
Tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit - Capitolul 2
(...) Iar diaconul zice: Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm. Strana răspunde: Doamne miluieşte! (de trei ori). Diaconul spune: Cu înţelepciune drept să ascultăm Sfânta Evanghelie, preotul zice: Pace tuturor! iar strana răspunde: Şi duhului tău. După acestea preotul numeşte pe Evanghelist de la care se va citi Evanghelia. Strana zice: Slavă Tie Doamne, Slavă Tie!. Diaconul zice: Să luăm aminte şi citeşte preotul Evanghelia Învierii cea de rând. După Evanghelie strana iarăşi zice: Slavă Tie Doamne, Slavă Tie. După aceasta zice: Învierea lui Hristos" (o singură dată) şi Psalmul 50 şi citindu-se acestea preotul iese prin Sfintele Uşi cu Evanghelia ţinând-o la pieptul său mergând înaintea sa de amândouă laturile două sfeşnice cu făclii aprinse şi fiind în mijlocul bisericii o pune pe scaunul cel pregătit, iar sfeşnicile stau de amândoua părtile scaunului. Şi merge întâi cel mai mare singur şi face două închinăciuni şi apoi sărută Evanghelia şi iarăşi face o închinăciune. Închinăciunile nu le face pâna la pământ ci mici, plecându-şi capul până va ajunge cu mâna până la pământ. Pentru că în Duminici şi în Praznicile Împărăteşti şi în toate zilele Cincizecimii închinăciuni cu genunchii la pamânt nu se fac. Şi dacă se închină cel mai mare şi sărută Evanghelia face chip, adică dă exemplu de închinăciune, adică pleacă capul spre strana stânga şi spre cea dreaptă şi se duce la locul lui. Apoi şi fratii toţi merg doi câte doi după rânduiala lor făcând şi ei asemenea mai întâi două închinăciuni, sărută Sfânta Evanghelie şi iarăşi o închinăciune, apoi pleacă capetele spre cel mai mare şi spre strana stângă.
Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că timpul rugăciunii în Biserică nu este foarte lung, de aceea trebuie să ne străduim ca măcar pentru un ceas să stăm în evlavie şi linişte. "Pentru aceasta, fraţii mei, vă rog, în numele Domnului, să staţi în Biserica lui Hristos cu toată luarea aminte, cu buna rânduială, cu evlavie, cu pace, cu linişte şi toată smerenia trupului şi a sufletului, împăcaţi-vă unii cu alţii şi îmbrăcaţi cuviincios, şi aşa să aduceţi rugăciunile voastre lui Dumnezeu. Că auzi ce spune Domnul prin gura proorocului Isaia: Spre cine voi căuta, decât spre cel smerit şi blând, care se cutremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2). Dimpotrivă, cel care nu stă la biserică cu evlavie şi bună rânduială, nimic nu se foloseşte, ci mai degrabă se întoarce acasă osândit. Căci cum va căuta Dumnezeu la cel fără rânduială şi certat cu fratele său? Cum va asculta Domnul rugăciunea celui neiertat cu fratele său şi stăpânit de mândrie? Sau cum va asculta pe cei ce vin îmbrăcaţi necuviincios şi se roagă cu mintea risipită şi fără umilinţă? Cu adevărat, la aceştia se împlineşte cuvântul proorocului David: Rugăciunea lui să se prefacă în păcat (Psalm 108, 6). Precum cei ce intră într-o grădină frumoasă şi adună flori mirositoare, când ies de acolo răspândesc în jurul lor bună mireasmă, la fel şi voi, creştinilor, când ieşiţi din această grădină duhovnicească, care este Biserica lui Hristos, să nu ieşiţi deşerţi, ci să aveţi în mintea şi inima voastră cuvintele sfinte ce le-aţi avut în biserică pe care să le mirosiţi ca pe nişte flori, să le cugetaţi, să le sădiţi în sufletul vostru şi să le spuneţi şi celorlalţi din casele voastre. Căci se cade vouă, creştinilor, când veniţi de la biserică să daţi celorlalţi care n-au putut veni învăţăturile, cuvintele de folos şi sfaturile pe care le-aţi primit în biserică."
sursa
