OMUL ULTIMULUI VEAC - de Eliana Popa

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Trăim veacul neștiinței, veacul orb și-ntunecat
Întuneric și prostie, oricât am evoluat.
Când în curgerea de vremuri, ani și veacuri, și milenii,
Huzurind în lux și patimi, s-au tot ridicat viclenii!
Căci pe tronuri fastuoase stă minciuna cocoțată
Și dreptatea șade tristă, nevăzută și uitată!

Astăzi nu mai e iubire și-a ajuns să cântărească
Mult mai greu decât un suflet, toată slava pământească.
Banul, aurul și moda, știința și tehnologia
Au adus în lume ura, dezbinarea și hoția
Viața-și toarce lin fuiorul peste oameni, peste fire
Mulți trăiesc în nepăsare, mulți rămân în nesimțire.

Și-n banchetul viețuirii, prea puțini mai vor a ști
Că-ntr-o zi, cum spune Cartea, Tu, Hristoase vei veni!
Merg grăbiți dansând cu moartea, braț la braț în jocul ei
Și evoluînd în știință, tind s-ajungă dumnezei!
Toți savanții care-aduc tehnici și invenții-n toate,
Au uitat că peste ei este Altul ce socoate!

Căci deasupra lor stă-n slavă, Cel ce e al lumii Faur
Cel ce-a pus în lut suflare, nu în pietre sau în aur!
Cel ce e stăpân pe viață și peste eternitate
Geaba știința îi înălță căci nu sunt stăpâni pe moarte.
Tinerețea-aprinde-n trupuri patimi care-și cer tributul
Simțurile pervertite vor s-atingă absolutul!

Tulbure, izvor de ură curge-n suflet de ateu
Căci prin oameni, duhuri rele duc război cu Dumnezeu
Și fiind orbiți de patimi pentru ele, banii-aruncă
Viclenind frate pe frate, unii pe-alții se mănâncă!
Blasfemii nemaivăzute, pun în joc pe scena lumii
Pederaștii cei de astăzi, mai ceva decât nebunii!

S-a scârbit întreaga fire de atâta răutate
Norii nu-și mai varsă ploaia, pomul nu mai face roade,
Plânge codrul sub secure, fiarele își mută locul
Razele ce ies din soare ard pământul precum focul!
Iernile fără zăpadă, zilele parcă mai scurte
Sate-aproape părăsite în vălcelele tăcute!

Doar când va veni necazul și va bate ceasul rău
Vor lua cu toți aminte că e-n ceruri Dumnezeu.
Doar atunci toți îngâmfații vor fi rușinați de îngeri
Și bogații vor fi goi, vor gusta amar și plângeri
Și-acest timp al judecății, iată, parcă stă să vie,
După cum e scris în Carte și la Ioan în proorocie

Doamne-al slavilor înalte, Tatăl celor în nevoi,
Ai văzut fărădelegea și Te-ai mâniat pe noi?
Fiindcă semne sunt destule, însă cine să le vadă?
Și-n genunchi, la rugăciune, cine, Doamne, să mai șadă?

... NICIODATA SA NU FORTATI LUCRURILE ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, cat de minunat si cat de adevarat, graieste Sfantul Parinte Macarie Egipteanul: "O orbire totala apasa asupra oricarui suflet care nu este nascut de sus, care nu s-a ridicat cu mintea intr-o alta lume, asa precum este scris:" Salasul nostru este in Ceruri“. Fiindca, aceasta este deosebirea intre crestini ortodocsi si lumea pacatoasa. Crestinii ortodocsi, au mintea si gandurile la Dumnezeu, in timp ce lumea le are la poftele si interesele sale materiale. Dupa lupte grele, dupa multe suferinte, ispite si incercari, cernuti in sita diavolului cu inversunare, crestinii adevarati ajung la adevar, la pace, la cumintenie, la statornicie, la liniste." Iar Sfantul Iosif Vatopedinul ne sfatuieste asa: "Niciodata sa nu fortati lucrurile! Daca o usa nu se deschide, nu incercati sa o spargeti! Fiindca pana si in spatele impatimirii si rautatii oamenilor se ascunde tot pronia mantuitoare a lui Dumnezeu pentru noi." Sfantul Parinte, Sofronie Saharov spune asa: "Dragoste este cand cineva se face "tuturor toate”, cand se poarta sincer cu oamenii pe care-i untalneste si impreuna cu care locuieşte, cand nu doreste sa-si impuna ale sale, ci primeste voia celuilalt ca pe propria-i voie." Stiind ca, gresitori suntem si-n pacat cadem, sa retinem cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Iosif Isihastul: "De cate ori cazi (in pacat), ridica-te (caieste-te, posteste) și indata cere iertare (sub epitrahilul parintelui tau duhivnic, in Taina Sfintei Spovedanii)! Si spune asa:" Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!”

Sunt om slab, ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj! Curaj si nu te teme deloc!" Amin!

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .