Versetul este parte dintr-una din pildele Mantuitorului:
1. Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: 2. Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. 3. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. 4. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. 5. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; 6. Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. 7. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. 8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. 9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. 10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. 11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, 12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. 13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Arhimandrit Siluan Visan – Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos
Facut-a si va mai face minuni Domnul cu noi. Exista momente in care suntem constienti de faptul ca fara ajutorul Lui nu am putea face nimic. Din pacate insa, ne este mai usor sa ne incredem in noi, decat in iubirea si Mila Lui.
Bineinteles ca titlul este verset din pericopa Evanghelica a pescuirii minunate. Si as vrea sa il privim ca o balanta in care avem de o parte “iesi de la mine”, piatra din capul unghiului “Doamne”, si de cealalta parte “ca sunt om pacatos”.
Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 5
1. Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, 2. A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. 3. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. 4. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. 6. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. 7. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, 8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
“Iesi de la mine”
Cu tristete mare am observat de multe ori ca exista si oameni care nu-L vor pe Dumnezeu, ci incearca sa-si umple golul existentei cu lucruri trecatoare si daunatoare, atat sufletului, cat si trupului; iar in fata bolii si a mortii isi arata adevarata bogatie.
Sunt oameni care nu au inteles cuvantul Evanghelic, caci nu s-au putut smerii; dar mai presus de toate, nu s-au putut iubi decat pe ei. Le este greu sa vada Adevarul, dar n-au incetat niciodata sa creada ca tot ce spun si fac ei, este drept; fara sa caute dreptatea lui Dumnezeu si Imparatia Lui. (cf Matei 6, 33)… Mai mult decat atat, au strans bogatii aici “unde molia si rugina le strica, si unde furii le sapa si le fura”. (Matei 6, 19)
Le este mai usor sa zica “iesi de la mine, Doamne”, caci n-au privit niciodata cu atentie chipul rastignit al Mantuitorului. Au preferat necredinta crezand ca au o scuza, dar n-au gandit ca suntem oameni trecatori prin aceasta viata, si “daca este ceva cutremurator, nu este faptul ca murim, ci ca nu vom muri niciodata”, spunea Pr. Savatie.
Chiar si noi cei care incercam sa dam viata credintei prin urmarea lui Hristos, de multe ori n-am inteles cine-i Fericitul pe acest pamant. Fericiti sunt: cei saraci cu duhul, cei ce plang, cei blanzi, cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, cei milostivi, cei curati cu inima, facatorii de pace, cei prigoniti pentru dreptate, cei ce cred…
“Ca sunt om pacatos”
Oricat ni s-ar parea de ciudat, nu exista lucru mai de pret ca smerenia. A recunoaste ca esti pacatos este primul pas de intoarcere catre Casa Parinteasca, din Parabola Fiului risipitor. Bratele Domnului sunt deja deschise…
Si inca ceva. Toti am trecut prin situatii critice in care se cerea sa dam inapoi ca sa fie pace, incercand sa ne aparam dreptul si parerea. Cine a fost cel castigat, cel care a reusit sa faca pace sau cel care din mandrie insista? Cel care s-a smerit, sau cel care s-a inaltat pe orgoliul lui?
Cei ce cred in Hristos cu adevarat de multe ori plang dar raman blanzi, sunt milostivi si curati cu inima; facatori de pace, dar flamanzesc si inseteaza de dreptate; caci de cele mai multe ori sunt prigoniti… Fiecare dupa puterea lui.
Pentru cel ce-si recunoaste pacatosenia, orice clipa de pocainta este ca o plimbare pe valurile marii, acestei vieti infurtunate, cand Mantuitorul il tine de mana si pasesc impreuna.
“Sa stam bine, sa stam cu frica” si sa cugetam adanc ce alegem sa facem in viata: sa iubim dupa cum ne-a invatat Hristos sau sa ne iubim numai pe noi?!
“Exista trei feluri de oameni: trupesti, sufletesti si duhovnicesti.
Omul trupesc cauta odihna, iubeste laudele, nu vrea sa-si taie voia inaintea celorlalti, se apara pe sine insusi, si cauta toate cele ce sunt spre odihna sa.
Cel sufletesc nu vrea sa nedreptateasca, dar nu vrea nici sa fie nedreptatit; nu osandeste, dar nu vrea nici sa fie osandit. Daca sufera vreo nedreptate, nu carteste, insa se intristeaza si se mahneste ca i-au facut asa ceva oamenii.
Iar cel duhovnicesc, daca este nedreptatit se bucura, daca i se taie voia se veseleste si orice rau i s-ar intampla, se vede pe sine insusi vinovat”. (Sf. Anthim din Hios)
