A STRIGAT IISUS ODATĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

de Preot Sorin Croitoru

 
A strigat Iisus odată,
Mai demult, în urma mea.
M-am uitat spre El îndată:
Chip de cerșetor avea.

Îmi ceruse sărăcuțul:
"Dă-mi și mie, frate-un leu!"
M-am întors, i-am dat bănuțul,
Preamărind pe Dumnezeu:

"Mulțumescu-Ți, Doamne Sfinte,
Că din nou m-ai cercetat!"
Murmurând în gând cuvinte,
Mai departe am plecat.

A strigat Iisus odată
După mine pe un drum.
M-am întors și de-astă dată:
Chip bătrân avea acum.

Târâia un sac, săracul,
Și de-acum nu mai putea..
I-am luat pe umeri sacul
Si i-am dus povara grea.

"Domnul să te miluiască!"
"Să te-audă Dumnezeu.."
L-am lăsat în fața porții
Și-am plecat în drumul meu.

Si I-am mulțumit în sine
Domnului Iisus Hristos:
"Câtă milă ai de mine,
Chiar de sunt un păcătos.."

Când eram în studenție
În spital m-am internat
Și fiind mai tânăr, mie
Mi s-a dat un jalnic pat.

Când s-a externat vecinul,
Ce avea un pat decent,
Fericit că termin chinul,
N-am mai stat nici un moment,

Ci m-am transferat în pripă
Imediat în patul său,
Fără să regret o clipă
Părăsirea celui rău.

 
Tocmai îmi probam salteaua,
Tolănindu-mă voios,
Când în cameră apare
Chipul Domnului Hristos!

Tot un geamăt și-o durere,
Suferind un mare chin,
Doamnele infirmiere
Mi-L aduseră vecin.

Încercau să Îl așeze,
Căci fusese operat,
Unde credeți?.. Chiar pe "vechiul",
Antipaticul meu pat!

Cu regrete naturale,
M-am grăbit timid să spun:
"Dați, vă rog, Domniei Sale,
Patul ăsta, că-i mai bun.."

Și I-am mulțumit cu mare
Dragoste lui Dumnezeu
Pentru câtă grijă are
El de viitorul meu.

Am văzut Mântuitorul
Când bătrân și când copil,
Când bolnav și când în zdrențe,
Ca un cerșetor umil..

Lumea nu-L vedea pe Dânsul,
Însă eu știam că-i El,
Vrând să-I demonstrez prin fapte
Că sunt un creștin model.

Nu am aur în cămară,
Nici bancnote sub saltea:
E în cer a mea comoară
Și sunt fericit cu ea!

SMERENIA MAICII DOMNULUI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Buna-Vestire nu este altceva decât răspunsul pe care Dumnezeu îl dă omului care s-a pregătit pentru venirea Lui. Domnul a promis: „Şi vom veni la el şi locaş la el Ne vom face”. La cine va veni Dumnezeu? La cel care Îl iubește pe El: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el”. De obicei, noi spunem că iubim când socotim că suntem plini de iubirea celuilalt. Dar a iubi înseamnă a înseta de celălalt, a te pregăti în vederea primirii celuilalt sau, cum spune Domnul, a păzi cuvântul Lui. Toată Legea Vechiului Testament nu era altceva decât o pregătire a omenirii în vederea primirii lui Hristos. Şi nu era numai o împlinire a unor precepte morale, ci pregătirea însemna mai mult. Mi se pare cutremurător, dar în acelaşi timp spectaculos, cum Dumnezeu ştie să creeze în sufletul nostru trăirea prezenţei Lui chiar mai înainte de a-L primi în noi. Aceleaşi porunci lucrau – şi lucrează şi astăzi – neputinţa în sufletele oamenilor. Omul trebuie să-şi vadă slăbiciunea, astfel încât necesitatea prezenţei lui Dumnezeu să devină ontologică, mai mult decât aerul pe care îl respirăm. Neputinţa noastră creează acel gol imens în sufletul nostru, în viaţa noastră, încât nu mai putem trăi fără El.

Iată ce aduce nou izgonirea lui Adam din rai: o necesitate atât de mare a prezenţei lui Dumnezeu, încât până la sfârşitul lumii acesteia se aude cuvântul de încheiere al Apocalipsei, atât de puternic și de înfiorător: „Vino, Doamne Iisuse. Setea de prezența lui Dumnezeu o aveau însă de la început protopărinţii noştri, care simțeau nevoia îndumnezeirii. Până şi cei mai înverşunaţi atei simt dorul desăvârşirii, având această nevoie de a se perfecţiona, dar manifestată uneori atât de ciudat, încât devine cu totul pervertită. Acest dor după desăvârşire nu este altceva decât dorul după Dumnezeu, care te poate îndumnezei simplu, doar prin prezenţa Lui, pentru că tot restul îl avem în noi.

 
Prezența lui Dumnezeu este necesară atât pentru cei neîndumnezeiți din rai, cât și pentru cei căzuți. Prezenţa lui Dumnezeu, care să-l împlinească pe om, va fi necesară şi în veşnicie. În prezenţa lui Dumnezeu, omul ajunge să se vadă cât este el de mic, de neînsemnat, de neinteresant, și în acelaşi timp să-L vadă pe Dumnezeu cât este de mare, de profund, de frumos. Dumnezeu are toate însuşirile pe care să le dorim, de care să ne împărtășim și prin care să trăim. Şi mai este încă un lucru care nu numai că ne atrage la Dumnezeu, ci devine condiţia vieţii noastre: deşi Îl dorim și vedem necesitatea prezenţei Lui în viaţa noastră, noi nu putem să ne apropiem de El dacă El nu Se apropie mai întâi de noi. Și El nu Se apropie dacă noi nu Îl dorim. Iar noi nici măcar nu putem să ÎL dorim dacă El nu ne dă har.

Această lucrare teandrică, această împletire dintre om şi Dumnezeu, ca o țesătură, se petrece în Maica Domnului. Esenţial este însă că noi nu putem să ne apropiem de Dumnezeu dacă nu ne vedem neputinţa. „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.” Aceste cuvinte ale Apostolului Pavel sunt cheia relației noastre cu Dumnezeu. Și tot el spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Pentru noi este un paradox. Dar pentru el era o logică atât de simplă, fiindcă o trăia. Şi pentru noi va ajunge să fie astfel, dacă vom recunoaște că fără Dumnezeu nu putem face nimic, aşa cum spune Hristos: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Să ajungem să gândim și să trăim în fiecare celulă a noastră această experiență că fără El nu putem face nimic. Pentru aceasta trebuie ca tot timpul să avem în față neputinţele și slăbiciunile noastre și să le punem înaintea lui Dumnezeu ca unele care ne caracterizează. Iar în momentul în care noi ne vedem neputinţa, în acelaşi moment vedem şi puterea lui Dumnezeu care lucrează în viaţa noastră.

Chiar dacă prezenţa lui Dumnezeu reprezintă totul, şi partea noastră este importantă. Aceasta constă în a reuși să ne facem disponibili printr-o profundă smerenie. Veţi zice că pentru aceasta trebuie să fim mai întâi păcătoşi. Nu, dragii mei, iar mărturie ne stă Maica Preacurată. Ca să fii smerit, ca să nu te mai încrezi în tine, ca să nu mai ai nicio nădejde în lumea aceasta și toată să o pui spre Dumnezeu, ai nevoie să te vezi aşa cum eşti. Şi, ca să ajungi aici, ai nevoie de curăţie. Lumina ochilor sufleteşti trebuie să fie curată. Numai aşa putem să-L cunoaştem şi pe Dumnezeu, putem să ne cunoaştem şi pe noi înşine. Şi, în momentul în care ne cunoaştem pe noi înşine, vedem că suntem nimic.

 
Și sfinţii se vedeau nimic, pentru că tot ceea ce însemna în ei ceva era Dumnezeu, iar ei erau nimic. Aşa poate vorbi Maica Domnului despre „smerenia roabei Sale”. Maica Domnului nu spune că Dumnezeu a căutat spre sfinţenia roabei Sale, spre curăţia, spre jertfa sau spre cuminţenia roabei Sale, chiar dacă toate acestea erau în ea. Smerenia este deci cheia relaţiei noastre cu Dumnezeu.

 
Dacă dreapta credinţă este esenţială în ce priveşte apropierea lui Dumnezeu de noi, El ne-a învrednicit de ea fără ca noi să fi făcut ceva. Da, strămoşii noştri au suferit pentru dreapta credință, unii au murit chiar aici la noi, în Ardeal, în Alba Iulia, însă noi n-am făcut nimic pentru aceasta, ea fiind cu totul darul lui Dumnezeu şi al înaintașilor noştri. Aici găsim această cheie prin care și noi, urmând Maicii Domnului, să avem acces la harul dumnezeiesc, la lumina cea necreată, care ne restaurează şi ne ridică spre îndumnezeire, desăvârşind întreaga creaţie. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Bunei-Vestiri (25 martie 2019)

CUM SA-I SPUN EU PACATELE MELE PREOTULUI???

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, in totala nestiinta de cauza, zic unii crestini ortodocsi: Cum sa ma duc eu sa-i spun pacatele mele preotului? Ei nu stiu ca fara preot duhovnic nimeni nu se mantuieste! PRIN preot suntem BOTEZATI, PRIN preot suntem MIRUNSI, PRIN PREOT suntem CUNUNATI RELIGIOS, PRIN preot suntem SPOVEDITI (ni se iarta pacatele), PRIN preot ni se da IMPARTASANIA (Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos). 

Iata de ce a zis Iisus Hristos: “Duceti-va si va aratati preotilor!” (Luca 17:14).

    Viata preotului duhovnic, este o nesfarsita mucenicie. Taina povatuirii duhovnicesti, este o scoala aparte care duce la adevarata cunoastere de Dumnezeu. Ucenicul trebuie sa simta fata de parintele sau duhovnicesc, incredere si dragoste. De ce? Pentru ca el are cheile Imparatiei Cerurilor (Matei 16:18), mana aceea de preot, indiferent de vrednicia sau nevrednicia lui, iti poate da: DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (viata ta vesnica), lucruri pe care tu nu poti sa le iei de nicaieri! 

Iertarea pacatelor o da Iisus Hristos, prin preotul duhovnic in Duhul Sfant. Si pentru ca aproape toti oamenii au telefon celular, am putea spune ca el seamana cu telefonul. Cand vorbesti cu cineva, nu te adresezi telefonului, ci, aceluia cu care vorbesti prin intermediul lui. La fel este cu spovedania: Pacatele nu le spui preotului ci lui Dumnezeu prin intermediul lui, si nu ti le iarta preotul, ci, Iisus Hristos prin intermediul lui. Daca un om vrea sa fie INTEGRU, trebuie sa aiba neaparat PARINTI TRUPESTI si PARINTE DUHOVNIC (Sfintitorul sufletelor noastre, sau altfel spus, calauza duhovniceasca in drumul nostru catre Hristos)

. Cine are minte sa ia aminte la aceste sfinte cuvinte cine nu sa rataceasca si sa se razvrateasca inainte! 

                                                                                                          Amin si Alilui!
                                                                                                          Preot Ioan .

CÂND AM VENIT LA TINE, DOAMNE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                    

De Preot Sorin Croitoru

Când am venit la Tine, Doamne,
Și Ți-am cerut smerit iertare
Tu m-ai iertat cu ușurință
Cu-o simplă binecuvântare.

I-am dat Părintelui duhovnic
Pe tavă sufletu-mi întreg,
Iar el, primindu-mi pocăința,
Mi-a zis: “Te iert și te dezleg.”

Îmi amintesc cu-amărăciune
O viață-întreagă în păcate..
Eu Ți-am cerut smerit iertare,
Iar Tu mi le-ai iertat pe toate,

O clipă de sinceritate
Durată cât un lung suspin,
Și-am auzit cu bucurie
“Te iert și te dezleg, amin”.

Când am venit la Tine, Doamne,
Cu inima profund rănită
M-ai vindecat de întristare
Cu dragostea-Ți nemărginită.

Plecat-am fruntea mea, Iisuse,
Aproape până la pământ
Și am primit a Ta iertare
Și pacea Duhului Tău Sfânt.

De-aceea vin la Tine, Doamne,
Și când sunt bun, și când greșesc;
Prin Tine îmi primesc puterea,
Prin Tine mă tămăduiesc,

Prin Tine mă ridic din patimi
Și mă întorc la Tatăl meu,
Prin Tine, Doamne, Pâinea Vieții,
Eu mă împac cu Dumnezeu..

... ȚIGARA = CARICATURA LUMÂNARII ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

            🙏🏽 Bucuria mea, în țara noastră, printre altele, trei plante sunt foarte otrăvitoare: CIUMĂFAIA, MĂTRĂGUNA si TUTUNUL. Omul, și-a ales tutunul și dintre toate viețuitoarele, el este singurul care înghite și care scoate fum pe nas și pe gură. Spunea un bătrân nepotului sau: "MĂI COPILULE, NU MAI FUMA, FIINDCĂ, CU FIECARE ȚIGARĂ ÎȚI MAI BAȚI UN CUI ÎN PLĂMÂNI!" 

       Iar nepotul îi spunea: "BUNICULE, AȘ MÂNCA TUTUN!" Iată, susțin fumătorii că sunt creștini ortodocși, dar de fapt sunt robiți tutunului (iarba diavolului), tămâind astfel duhurile necurate, în loc să împlinească porunca lui Dumnezeu: "Pe jertfelnic, Aaron (primul preot al lui Dumnezeu), va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineață. 

Această tămâiere neîntreruptă se va face PURUREA înaintea lui Dumnezeu, DIN NEAM ÎN NEAM" (deci, în toate popoarele lumii) (Exod 30:7-8).

 Intâmplător oare, toți fumători manevrează țigara cu cele trei degete ale închinării? Desigur că nu! Diavolul cunoaște valoarea simbolistică a oricărui gest atitudinal de cinstire și slăvire a Lui Dumnezeu. De aceea, ține ca tocmai aceste trei degete care închipuie Sfânta Treime, când își face semnul crucii, creștinul ortodox, sa fie folosite la "pufăit" și la scuturarea scrumului țigării.

       Căci ce altceva vrea să sugereze, ca formă și formulă de ardere țigara însăși? CARICATURA LUMÂNĂRII! Iar fumul pe care îl produce această scârbavă alcătuință, chiar din ,,iarba dracului" , căută să adumbrească fumul smirnei și al tămâiei bine mirositoare!

 
🙏🏽 Păi, cei care fumează nu trebuie împărtășiți până nu se lasă de fumat! Ei prețuiesc mai mult fumul de tutun decât Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos! Mare păcat!

🙏🏽 Așadar, CINE DE ȚIGĂRI SE LASĂ, I-A VENIT MINTEA ACASĂ! Cine are dorință și voință, are și putință!

                                                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                                                   Preot Ioan 🛎️.

... FEREȘTE-ȚI PRIVIREA …

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Versuri de Ioniță Iereul

Ferește-ți privirea,
Când mergi spre postire,
Să nu te doboare a lumii smintire!
Mergând înainte pe calea firească,
Să-ți umpli viața de slava cerească!

Ferește-ți privirea
Când mintea aleargă,
Și-n calea ispitei cu gândul se leagă,
Când dorul de ducă din nou se ivește,
Și-o droaie de gânduri în minte îți crește!

Ferește-ți privirea
De fețe smolite
Încinse fățarnic în haine cernite,
Dorind să arate la lume virtute,
Sunt praf și cenușă, și cugete mute!

Ferește-ți privirea
Când stai la postire
Să dai la o parte tot praful subțire,
De vrajbă frățească, de rău și de ură,
De patima veche din viața păgână!

Ferește-ți privirea,
Când Domnul te cheamă,
Să mergi după Dânsul locul de seamă,
Acolo privi-vei cu dor de vecie,
Pe Calea Vieții privirea să-ți fie!

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,PENTRU MILOSTIVIREA SA ASUPRA NOASTRĂ A PĂCĂTOȘILOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

               

Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat.
„Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte” ; ,,Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea” .„Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu” .„Păcatul meu înaintea mea este pururea” şi înaintea Ta, Doamne.

Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!” .

Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale” 

.
Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.

„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat” ,sub braţele Celui Care „ S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.”

Doamne Iisuse Hristoase,Fiule și cuvântul lui Dumnezeu miluieşte-ne, apără-ne şi ajută-ne pe noi şi pe toţi oamenii din toată lumea, prin minunata Putere şi Milostivire a Dumnezeirii Tale. Ne rugăm pentru toţi urmaşii noştri, pentru creştinii viitorului şi pentru toţi cei care trebuie să fie alături de Tine, ca să-i izbăveşti de tot ceea ce este rău pe Pământ şi să-i întorci spre bine pentru a împlini Voia Ta. Te rugăm Doamne MILOSTIVEȘTE-TE SPRE NOI,sporeşte iubirea sfântă în inimile celor din familiile noastre: părinţi, copii, fraţi, surori, rude, dar şi prietenilor, cunoscuţilor şi duşmanilor noştri şi tuturor celor răi şi duşmănoşi, pentru ca toţi să se întoarcă la Tine, să trăim uniți alături de Tine prin sfânta noastră biserică binecuvântată de Tine şi să devenim toţi copiii Tăi. Îţi mulţumim Doamne pentru că ne asculţi rugăciunile dar şi pentru toate darurile Tale sfinte, ştiute şi neştiute de noi! Slavă Ţie Doamne! Slavă Ţie!
                                                                                                          AMIN.

RUGACIUNEA CATRE SFANTUL INGER PAZITOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O, Inger prea frumos, lumina blanda, aparator al meu de Sfant Botez,
Ma inchin la tine in inima plapanda, te rog, te chem, te caut, te visez.
Doar tu imi esti suport in calea lunga, pandita de noroi, de patimi, de pacat.
Aduci scanteia in cale sa-mi ajunga, cand trec prin loc intunecat.
Caci mana ta pe a mea o intareste si ochiul tau pe al meu il face vazator
Si la urechea mea cuvantul tau sopteste, adus de tine de la Creator.
Ma inchin adanc sfintiei tale, te rog sa fii alaturea oricand
Caci fara tine, eu ma pierd pe cale si pot sa fiu un vesnic ratacit
Durerea mea ii nealinata si plange sufletul ranit,
Caci toata viata e intinata de un suvoi necontenit
De un suvoi amestec groaznic, din vant, din fapta si cuvant,
Ce a alungat pe bunul paznic al vietii mele pe pamant
O, Sfinte Ingere, la tine eu vin sa caut pocainta
Intoarce-ti fata inspre mine
Arata-mi calea spre credinta. AMIN.

SFÂNTUL GRIGORIE DE NAZIANZ // SUFLETUL OMENESC ȘI PUTEREA PREOȚIEI DE A-L VINDECA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Într-adevar, sau ne tăinuim în chip josnic păcatele, ascunzându-le în adâncul sufletului, ca pe niște buboaie tainice și rușinoase, ca și cum am putea să ni le ascundem de ochiul cel mare al lui Dumnezeu și de judecata Lui, dacă ni le ascundem de oameni, sau căutam să ne dezvinovățim păcatele, scornind cuvinte de apărare pentru patimile noastre (Ps. 140, 4); sau ne astupăm auzul, ca o viperă surdă, care-și astupă urechile (Ps. 57, 4) și ne ambiționăm să nu ascultăm de glasul celor ce ne sfătuiesc, ca să nu fim vindecați cu doctoriile înțelepciunii cu care se vindecă sufletul bolnav; sau - culmea ticăloșiei - cei mai cutezători și mai îndrăzneți dintre
noi nu ne rușinăm defel de păcat, nici de cei care caută să ne vindece de păcat, ci ne îndreptăm, cu capul descoperit, cum se spune, spre orice nelegiuire.

Ce nebunie ! Sau ce alt nume ar fi mai potrivit unei astfel de purtări ? 

Prigonim ca pe niște dușmani pe cei pe care ar trebui să-i iubim ca pe niște binefăcători.

 Urâm pe cei care ne mustră la porțile cetății și ne scârbim de cuvântul cuvios (Amos. 5, 10). 

Ne gândim să facem rău celor ce vor să ne facă bine, când de fapt prin asta ne facem noua însine mai cu seamă rău, precum cei care-și mușcă trupul, socotind ca-l mușcă pe-al vecinului.

Preoția însă se străduiește să vindece pe omul cel ascuns al inimii, dă lupte cu cel ce se războiește și se luptă împotriva noastră înlăuntrul sufletului nostru (Efes. 6, 12), care face -
grozăvia grozăviilor - din noi înșine arme împotriva noastră (Rom. 6, 13), ca să ne dea morții păcatului.

Arhimandritul Stefan Ene Popa

CEL MAI BLÂND PĂSTOR..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                  

de Preot Sorin Croitoru

În viața asta trecătoare
Trăim cu toții la un loc:
Și cei ce au credință-'n suflet,
Și cei ce nu mai cred deloc,

Și cei ce cred, dar cred degeaba,
Căci n-au lumina lui Hristos,
Și cei ce cu Scriptura-'n mână,
Pe toate le-'nțeleg pe dos,

Și ce ce au credința dreaptă,
Dar nu rodește-'n viața lor,
Căci Îl mai pomenesc pe Domnul
Doar pentru că le-aduce "spor"..

Din câte miliarde suntem,
Puțini mai cred, dar mai puțini
Sunt cei ce își trăiesc credința
Pe calea strâmtă și cu spini.

Învață-ne, Stăpâne Doamne,
Credința dreaptă și pe noi,
Să-Ți stăm de-a dreapta-'n "Ziua-Aceea",
Făcându-Ți parte dintre oi,

Ferește-ne de rătăcirea
Oricărui lup amăgitor
Și paște-ne cu fluierașul,
Căci TU EȘTI CEL MAI BLÂND PĂSTOR!

LUME, LUME TOT PE FUGĂ..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

("Predică" la Zaheu)
de Preot Sorin Croitoru

 
Din istoria aceasta despre vameșul Zaheu
Învățăm cum se ajunge sus, în Cer la Dumnezeu.
Nu-i nevoie de plocoane "pe sub mână" la Hristos,
Ci de renunțarea noastră la un trai nesănătos.

Însă nu cumva să credem că-i suficient să vrem:
Fără-a Domnului putere, n-o să reușim, mă tem..
Transformarea sufletească ce uimește la Zaheu,
Sub a Domnului privire s-a produs instantaneu,

Căci dorința de schimbare izvorăște din iubirea
Față de Mântuitorul, Care a făcut zidirea!
Cât i-a trebuit la vameș să-L iubească pe Iisus?..
Numai timpul ca Stăpânul să îi spună ce i-a spus!

Sunt convins că lucrul ăsta s-a-'ntâmplat de mii de ori:
Câți nu s-au aprins deodată de ai dragostei fiori!..
Autorul poeziei, chiar aceasta a pățit:
L-a descoperit pe Domnul, și pe loc L-a îndrăgit!

Lume, lume tot pe fugă, ce n-ai timp de Dumnezeu..
Lume ce-ai uitat de rugă, când vei face ca Zaheu?..
Când te vei opri din cursă, ca spre Domnul să privești?
Nu vrei să-ți găsești odihna, nu vrei pace să primești?..

Nu vrei să renunți la ură, să primești în schimb iubire?..
Nu vrei să preschimbi mâhnirea în surâs de fericire?..
Nu vrei mintea ta să aibă blânda lui Hristos lumină?..
Trupul tău cel plin de patimi, nu vrei templu să-I devină?..

Pentru ce nu mergi pe calea plină de înțelepciune,
Palmele bătătorite să le-aduni în rugăciune,
Lacrima să nu-ți mai cadă pentru lucruri efemere,
Ochii tăi să nu mai umble după idolești himere?..

Lume, lume.. mântuirea de voința ta depinde,
Cere numai, și-'ntr-o clipă Domnul mâna-ți va întinde:
A întins-o și lui Petru când striga de prin talazuri
Și te-așteaptă și pe tine să-I ceri mila în necazuri!

Din istoria aceasta despre vameșul Zaheu,
Am văzut că întâlnirea omului cu Dumnezeu
Va preface uscăciunea în izvor de har ceresc
Și pe cel robit de patimi într-un om duhovnicesc..

amin

16 ian. 2025... lanţul Sfântului Apostol Petru

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

În ziua de 16 ianuarie este cinstit de către Biserică lanţul Sfântului Apostol Petru şi este pomenită minunea eliberării sale din temniţă.

Pescar din localitatea Betsaida, Sfântul Apostol Petru (Simon) este fratele Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul Hristos l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Apostol Andrei, iar mai apoi a venit şi fratele acestuia, Simon (Petru): "Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan (Botezătorul) şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)" (Ioan 1, 40-41).

Sfântul Apostol Petru a fost închis de regele Irod (Agripa), în timpul sărbătorii Azimelor (Paştele mozaic), în anul 42. Eliberarea sa este descrisă în cartea "Faptele Apostolilor", cuprinsă în Sfânta Scriptură: "Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumina. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini". (Fap. Ap. 12-7)

Lanţurile cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru şi care au ros trupul său au luat putere tămăduitoare, iar cel ce se atingea de aceste lanţuri se vindeca de boli şi se sfinţea. Pentru puterea lor vindecătoare au fost păstrate de credincioşii din Ierusalim, trecând de la unii la alţii, până când patriarhul Iuvenalie le-a dăruit împărătesei Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic (408-450).
De aici, unul dintre lanţuri a ajuns la Roma, la fiica împărătesei Evdochia, Eudoxia, care era căsătorită cu împăratul Imperiului Roman de Apus, Valentinian al III-lea (424-455).

Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.