Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.
Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel, Să ne supunem stăpânirilor. - 13:13-
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Rămăi cu mine, Doamne, căci trebuie să rămâi cu mine ca să nu te uit. Ştii cât de uşor te uit. Rămâi cu mine, Doamne, căci sunt slab si am nevoie de puterea ta;sprijineste-ma sa nu cad. Rămâi cu mine Doamne, căci tu eşti viața mea, şi fără tine îmi piere curajul. Rămâi cu mine Doamne, pentru că eşti lumina mea şi fără tine sunt în întuneric. Rămâi cu mine Doamne, ca să-mi arăți voința Ta.
Rămâi cu mine, Doamne, să-ți aud glasul şi să te urmez.
Rămâi cu mine Doamne, pentru că vreau să te iubesc mult şi să fiu mereu cu Tine.
Rămâi cu mine Doamne, dacă vrei să rămân statornic.
Rămâi cu mine Doamne, sufletul meu doreşte să fie pentru tine sălaşul iubirii.
Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, căci timpul trece, viața se apropie de apus, se apropie moartea şi judecata şi am nevoie de noi puteri ca să nu mă pierd pe drum.
Mă neliniştesc ispitele, întunericul, setea crucile, suferințele. Ştii câtă nevoie am de tine în noaptea acestui exil.
Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, pentru că în întunericul vieții, şi al primejdiilor am nevoie de tine. Fă să te cunosc asa cum te-au cunoscut ucenicii la frângerea pâinii şi unirea euharistică să fie lumina care împraştie întunericul, să fie puterea care să mă susțină şi să fie singura fericire a inimii mele.
Rămâi cu mine, Doamne, pentru ca atunci când va veni moartea, să fiu unit cu tine, doresc prezența Ta preasfântă, îndurarea Ta, sufletul Tău dragostea Ta, Inima Ta, ca să te iubesc, din toata inima aici pe pământ, şi în chip desăvârşit în veşnicia fericita.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
“Fericimu-te pe tine toate neamurile, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca intru tine Cel neincaput, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, a binevoit a incapea. Fericiti suntem si noi avandu-te pe tine folositoare, ca ziua si noaptea te rogi pentru noi. Pentru aceasta laudandu-te strigam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de Har, Domnul este cu tine”.
“Cel ce pentru noi Te-ai nascut din Fecioara si rastignire ai rabdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai pradat si invierea ai aratat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mana Ta. Arata iubirea Ta de oameni, Milostive, primeste pe Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce te-a nascut pe Tine, care se roaga pentru noi si mantuieste Mantuitorul nostru, pe poporul cel deznadajduit”.
“Nu ne lasa pe noi pana in sfarsit pentru numele Tau cel Sfant si nu strica legatura Ta si nu departa mila Ta de la noi, pentru Avram cel iubit de tine, si pentru Isaac robul tau si Israel Sfantul tau”.
“Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne miluieste!” Amin si Aliluia!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.
Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Asteptandu-L pe Domnul cu usile incuiate fata de lume si cu inimile arzand…
Din talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici:
“Sensul adanc al Evangheliei de astazi se refera la drama interioara a sufletului omului. Cel care doreste ca Domnul Cel inviat si viu sa Se arate in sufletul sau prin Duhul lui Dumnezeu, trebuie sa inchida si sa incuie camara sufletului sau, ca sa-l pazeasca de navalirea lumii din afara, lumea materialnica. Dupa cum spune Mitropolitul Theolipt in “Filocalia”:
“Invata intelepciunea de la albine: cand acestea vad un roi de viespi in jurul lor, ele stau in stup, si astfel scapa de vatamarea raufacatorilor lor” -
tot la fel cum Apostolii pleaca din fata iudeilor insetati de sange si cu iubire pentru cele materialnice. Intr-un sens adanc, iudeii reprezinta pe cei care sunt legati de simturi, si de cele materialnice. Unui asemenea suflet pazit cu inflacarare, sub lacat si cheie, Domnul i Se va arata intru slava. Mirele slavit Se va arata astfel miresei celei intelepte. Cand Domnul Se va arata, frica lumii din afara va disparea si sufletul se va umple de pace. Si nu numai pace. Domnul aduce intotdeauna multe si felurite daruri: dand pace, El da in acelasi timp bucurie, putere si curaj; El intareste credinta; El da tarie vietii.
Dar iarasi cand Domnul ni Se arata si ne aduce toate aceste daruri de mare pret, inca mai ramane o indoiala intr-o adancitura a sufletelor noastre. Aceasta adancitura semnifica indoiala lui Toma. Pentru ca aceasta adancitura sa se lumineze si sa se incalzeasca cu harul Duhului Sfant, noi trebuie sa staruim in rugaciune catre Domnul si sa asteptam cu rabdare; in sufletele noastre, noi trebuie sa ne inchidem si sa ne incuiem de lumea din afara, de poftele trupesti si de indemnari. Atunci Domnul, care iubeste oamenii, ne va milostivi pe noi si ne va implini rugaciunile noastre. Si El Se va arata din nou, prin prezenta Sa harica, va lumina chiar si cel mai intunecat ungher al sufletelor noastre.
Atunci, si numai atunci, ne vom putea numi suflete vii si fii ai lui Dumnezeu prin harul Sau. Si toate acestea vor fi prin ajutorul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
„Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii, care a izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim.” (Canonul Paștilor)
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. În Sinaxarul zilei ni se spune: „Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş.”
Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474) un izvor cu apă vindecătoare. Astfel, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească.
Orbul, fiind cuprins de sete, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Negăsind nicăieri apă, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon un izvor şi l-a îndemnat să spele ochii bătrânului cu apă, care s-a vindecat de boala sa.
Ajungând împărat, Leon a zidit lângă acel izvor o biserică. De-a lungul timpului, în acea biserică au avut loc numeroase minuni.
▪︎ ▪︎ ▪︎
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii unește taina Învierii cu taina Maicii Domnului și cu taina Bisericii vindecătoare.
Există, de asemenea, o legătură tainică între Vinerea luminată și Vinerea mare. Taina Învierii este ascunsă în Crucea răstignirii, iar taina Maicii Domnului, în legătură cu sabia care-i va străpunge sufletul, se descoperă lângă Cruce, și tot pe cruce ia ființă Biserica, atunci când din coasta împunsă a lui Hristos a curs sânge și apă.
Biserica nu este tribunal, ci spital, farmacie duhovnicească în care se pregătesc leacuri noi ca să ne vindecăm de rănile pricinuite de lume (Sf. Ioan Gură de Aur).
Lacrimile de durere vărsate la piciorul Crucii de Maica Domnului s-au preschimbat, după Înviere, în lacrimi vindecătoare. Maica Domnului poate fi asemănată cu Izvorul Tămăduirii, fiindcă l-a născut „pe Cel fără-nceput”, pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, care a vindecat „toată boala şi neputinţa din popor”. Ea neîncetat se roagă pentru noi neobosit, identificându-se cu rugăciunea neîntreruptă.
În Biserici, astăzi se sfinţeşte apa - Agheasma mică -, pe care credincioşii o duc la casele lor şi o folosesc spre alungarea duhurilor rele, spre sănătate sufletească și trupească.
Multă sănătate și mântuire tuturor celor care o cinstesc după cuviință pe Maica Domnului!
: Biserica Sfantul Gheorghe este o biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), unul dintre marile orase din Israel. Dupa cu...
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
"Dupa cum stiti,Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite,a credincioaselor,a gospdinelor,care intretineti viata in familie si in lumeTrebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita.Si iata prin Maica Domnului si prin Sfintele Femei purtatoare de mir,si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an,in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu dumneavoastra,ca sa fiti ce trebuie sa fiti,sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere.(Par. Sofian Boghiu)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
" Când Iisus a venit în țările Cezareea, Iisus i-a întrebat pe elevii Săi: Pentru cine mă vor respecta oamenii, Fiul Omului? Ei au spus, unul pentru Ioan Botezătorul, alții pentru Ilia, iar celălalt pentru Ierusalim, sau pentru unul dintre profeți. El le spune: " Pentru cine mă considerați? Și Simon Petru, a zis: " Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Atunci Iisus i-a zis: Binecuvântat ești tu, Simon, Fiul lui Ioan, căci nu carnea și sângele ți-au deschis acest lucru, ci Tatăl Meu care este în ceruri; și îți spun: Tu ești Petru și pe piatră Voi crea Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui; și vă voi da cheile Împărăției cerurilor: și orice veți face pe pământ se va lega în cer, și orice vi se va permite pe pământ va fi îngăduit în rai "
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Aud bicele nebune
Ce lovesc un trup de carne,
Tipătul durerii surde
Se aude prin canoane!
Din piroanele înfipte,
Drept în mâini si în picioare
Curge lava suferintei,
Prin bătrânele icoane
Iar la talpa crucii plânge
Maica Sfântă îndurerată,
Lăcrima-i muiată-n sânge,
Inima de bici brăzdată...
Se cutremură pământul,
Când în groapă-i pus Iisus
Lumea vede si nu crede
Că-i pronia cea de sus!
Fariseii stau de pază
Si pun piatră pe mormânt,
Dar prin ea trece Cuvântul
Ca un Soare, ca un Gând...
Printr-un clopot Învierea
Dă de veste lumii întregi,
Că a Domnului e vrerea
De păcat să te dezlegi.
Se aprinde lumânarea,
Doar cu flacăra iubirii
Pe altarul sfânt de jertfă
Înfloresc în alb toti crinii!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
• Nu tine ura, vrajmasie sau invidie. Calca-ti pe inima, mergi si te impaca cu toata lumea, si mai ales cu cei carora le-ai gresit. Iarta din toata inima ta, pentru ca si Dumnezeu sa te ierte pe tine. • Spovedeste-te cat mai grabnic la preotul tau duhovnic si nu-l schimba. Marturiseste toate greselile si patimile, gandurile si intentiile rele. • Nu te certa, nu blestema, nu injura. Cei care injura se aseamana celor care au scuipat fata Domnului nostru Iisus Hristos in timpul Patimirii Sale. • Roaga-te cu smerenie in fiecare zi, dimineata, seara si de cate ori poti. Roaga-te si pentru binele dusmanilor, implinind astfel porunca Domnului, si El iti va da pace in suflet, bucurie si intelegere duhovniceasca. • Fa milostenie dupa puterile tale, adica ai mila de altii, ca si Hristos sa aiba mila de tine. Ajuta orfanii, vaduvele, saracii, familiile nevoiase sau cu mai multi copii, fara a-i judeca pentru lipsurile lor. • Intoarce la credinta pe cel cazut ori nestiutor, daruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufleteasca, o candela sau o icoana. • Mergi si viziteaza un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Usureaza suferinta si vei putea sa auzi si tu, la Judecata, chemarea Mantuitorului de a mosteni Imparatia Cerurilor. • Pomeneste si fa milostenie pentru cei adormiti, dupa randuielile Bisericii, in semn de iubire, recunostinta si neuitare fata de ei. • Ai grija sa nu te mandresti cu postul tau si cu nimic din ceea ce faci bun, ci in fiecare zi sa spui: „Sluga netrebnica sunt, pentru ca am facut numai ceea ce eram dator sa fac” (Luca 17, 10). • Postiti pentru ca ati pacatuit, postiti pentru a nu mai pacatui, postiti pentru a primi darurile Duhului Sfant si a pastra ceea ce vi s-a daruit! Acesta sa fie indemnul: sa postim cu folos! Fa din ziua impartasirii tale cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos cea mai fericita sarbatoare a vietii tale, traind bucuria Invierii.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, care pentru prietenul Tău Lazăr ai plâns, primeşte lacrimile amărăciunii mele! Cu patimile Tale vindecă patimile mele! Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele! Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău de viaţă făcător. Fierea cu care de către vrăjmaşi ai fost adăpat să îndulcească sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul. Trupul Tău întins pe lemnul Crucii să ridice către Tine mintea mea cea trasă jos de demoni. Capul Tău pe care L-ai plecat pe lemnul Crucii să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de necredincioşi pe cruce, să mă aducă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfânta gură a Ta. Faţa Ta, care a primit pălmuiri şi scuipări de la cei blestemaţi, să strălucească faţa mea cea întinată de fărădelegi. Nu am inimă îndurerată spre căutarea Ta. Nu am pocăinţă, nici umilinţă care întorc pe fii către moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimă mângâietoare. Întunecatu-s-a mintea mea întru cele lumeşti şi nu poate privi către Tine cu durere. Răcitu-s-a inima mea de mulţimea ispitelor şi nu se poate înfierbânta cu lacrimile dragostei către Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă desăvârşită şi inimă îndurerată ca să ies cu tot sufletul spre căutarea Ta, pentru că fără Tine străin sunt de tot binele. Părintele Care Te-a scos din sânurile Sale în afară de timp şi veşnic să înnoiască în mine trăsăturile chipului Tău. Părăsitu-Te-am eu, Tu nu mă părăsi! Ieşit-am de la Tine, ieşi spre căutarea mea, du-mă în păşunea Ta şi numără-mă împreună cu oile Tale cele alese şi mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine, al căror locaş este inima curată, întru care se vede strălucirea descoperirilor Tale, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine întru scârbele şi întru chinurile de multe feluri. Acestei străluciri învredniceşte-ne şi pe noi, cu harul şi cu iubirea Ta de oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
La cina cea de Paşte, în camera de sus, înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus. Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină pe azimile calde, pe mielul... fără vină... Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite. Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite, un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege, cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege, să le aline talpa de colbul de pe drum. Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum, se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă? Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare când vasele cu apă, când praful pe picioare. Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară: — N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară? — Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân. — Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân... — Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei. — Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei? — Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns. Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns... — Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală? — Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială... — Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...? Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu. Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher, S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus. Şi-acum — a câta oară? — Se-aşază iar Isus să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară: — N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?... Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?... Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă. Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă? E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob! Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob? Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting, batiste-n care lacrimi în taină se preling, sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere, sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere, sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital, bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal. Se cere osteneală şi jertfă uneori. Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori. Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ţi-e dat, cât mătura şi acul şi rufa de spălat, cât cratiţa, toporul şi roata la fântână. ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână. Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi, să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi; să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul. ... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul? — Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân. — Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân... — Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns. — Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns. Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina, iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina, încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus. Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi, Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi. La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă, El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă. Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână! Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână! Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge! Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
* Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul! Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul! Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună; dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)..
Bucuria mea, iata ce ne spune despre Frica de Dumnezeu, inteleptul Solomon: “Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea şi stapanirea de sine” (Pildele lui Solomon 1:7).
Iar Sfantul Ioan Scararul zice: “Sa ne temem de Domnul macar cum ne temem de fiare, fiindca, am vazut oameni mergand la furat care nu se temeau de Dumnezeu, dar cand au auzit acolo latratul cainilor, indata s-au intors inapoi, si ceea ce n-a facut frica de Dumnezeu, a reusit sa faca frica de animale. Sa-L iubim pe Domnul macar atat cum ii iubim si ii cinstim pe prieteni, fiindca, am vazut de multe ori oameni maniind pe Dumnezeu si neingrijorandu-se deloc pentru aceasta, dar tot aceiasi oameni, suparand cat de putin pe prietenii lor, au intrebuintat orice mestesug, au nascocit orice fel de mijloace, in tot chipul si-au aratat intristarea si cainta si atat ei singuri, cat si prin altii, prieteni si rubedenii, si-au cerut iertare si le-au trimis celor suparati daruri, numai ca sa castige dragostea lor de mai inainte”.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
..."sau sărutarea trădării din Grădina Ghetsimani: „Iuda, cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?”(Luca 22; 48) Miercurea Mare, a treia zi din Saptamana Patimilor, este si ziua in care Hristos e vandut de Iuda pe 30 de arginti, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
Datorita puternicei incarcaturi simbolice legate de aceasta zi, miercurea a devenit permanent zi in care se tine post în tot timpul anului.
Potrivit traditiei populare, Miercurea este ultima zi din Saptamana Mare cand se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
de Preot Sorin Croitoru
Vedeți, copii, Eu mor pe Cruce
Și rabd atâtea pentru voi,
Căci vreau să-mpărățiți cu Mine
În cer în viața de apoi..
Ce, credeți voi că-n chinul Crucii
Îmi este-atât de drag să mor?..
Dar numai jertfa Mea ucide
Păcatul cel ucigător!
Din rănile-Mi însângerate
Se scurge isopul curat
Ce spală-ntinăciunea voastră
Și orice urmă de păcat..
Din coasta Mea vă curge apă,
Adică har dumnezeiesc,
Prin care cei murdari la suflet
Precum zăpada se albesc.
Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi,
Sunt Jertfă și Arhiereu,
Murind cu brațele-Mi deschise
Ca să vă ierte Tatăl Meu!
Satanei Eu i-am pus căpăstru
Și l-am zdrobit ca pe-un mișel;
Lipsitu-l-am de-a sa tărie,
Murind pe Cruce ca un Miel!
Am vindecat a voastră fire,
Cândva stricată de Adam.
Prin ascultarea Mea deplină,
Am mântuit întregul neam!
Răpitu-i-am puterea morții,
Prin moartea Mea de Dumnezeu,
Căci n-a putut ca să Mă țină,
Fiind chiar Domnul vieții Eu!
Sunt gata iarăși pentru Cruce,
Puține zile-Mi mai rămân
Și-aș vrea să-ți văd recunoștința,
Iubitul meu popor român..
Voi coborî în întuneric
Ca din cenușă să te scol;
Nu vreau ca sufletul să-ți fie
Din nou posomorât și gol..
Să-Mi umpli sfintele biserici,
Strigând că Eu am înviat,
Căci da, popor de viță sfântă,
Voi învia cu-adevărat!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.
Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei)
Martea cea Mare
Aceasta zi ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Cand Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai si aceste doua parabole, pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste intelepte caci impreuna cu fecioria au avut si minunatul si imbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru ca, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura milostenie. Pe cand se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adica au murit. Cu adevarat moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau undelemn din destul il cautau dupa ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au randuit dumnezeiestii Parinti pilda celor zece fecioare, impreuna cu cea a talantilor, ca sa ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru ca nestiuta este ziua si ceasul sfarsitului vietii.
Daca vom savarsi o singura virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom ingriji de celelalte, si mai cu seama de milostenie, nu vom intra cu Hristos in odihna vesnica, ci vom fi intorsi rusinati. Si intr-adevar nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sa fie biruita de bani.
“La ceasul sfarsitului, suflete, gandind si de taierea smochinului temandu-te, cu iubire de osteneala lucreaza-l, ticaloase, priveghind si strigand: Sa nu ramanem afara de camara lui Hristos”. (Condacul zilei)
Miercurea cea Mare
In aceasta zi, se face pomenire de femeia cea pacatoasa (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru ca lucrul acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea patima.
Cand Iisus s-a suit in Ierusalim si era in casa lui Simon cel lepros, o femeie pacatoasa s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus in acea zi pentru ca, dupa cuvantul Mantuitorului, sa se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multa caldura. Ce-a indemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vazut ca o are Hristos pentru toti, dar mai cu seama faptul de acum, cand L-a vazut ca intra in casa unui lepros. Se gandea deci femeia ca ii va vindeca boala dupa cum l-a vindecat si pe acela. Si intr-adevar Hristos a tamaduit-o dandu-i iertare de pacate.
“Doamne femeia ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus tie mir mai inainte de ingropare…” (Casiana monahia)
Joia Cinei celei de Taina
“Cand maritii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginti bolnavindu-se, s-a intunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra Imparatului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slava Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai praznuim in aceasta zi: spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si vanzarea si prinderea Domnului.
Inainte de a incepe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbracat hainele si El singur a spalat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sa il faca pe Iuda sa se rusineze, iar celorlalti sa le aduca aminte sa nu umble dupa intaietati: “Cel care vrea sa fie intaiul sa fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dandu-Se El insusi pilda. La sfarsitul mesei aduce vorba si despre vanzarea Lui. Dupa putin timp, luand painea a zis: “Luati mancati”; la fel si paharul, zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupa aceea, aratandu-Se om, spune ucenicilor: “Intristat este sufletul meu pana la moarte”(Matei 26, 38) si S-a rugat in Gradina Ghetsimani cu sudoare de sange (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luand cativa soldati, a venit sa-L prinda. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si in cele din urma la Pilat. Acum Petru se va lepada de trei ori de Hristos, tagaduind ca-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate in mijlocul bisericii Sfanta Cruce.
Vinerea Patimilor
In aceasta zi, se pomenesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face inca pomenire de marturisirea mantuitoare facuta de talharul recunoscator care a fost impreuna cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, sfintenia insasi; mantuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai infricosator decat ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.
In aceasta zi nu se savarseste Liturghia pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile imparatesti care ne pun inainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta talharului.
Seara savarsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tanguirii pentru Hristos, inainte de Invierea Sa. Se inconjoara de trei ori biserica cu Sfantul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute in mormant.
“In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si s-au spaimantat ostirile ingeresti, smerirea Ta cea multa preamarind”. (Starea intai – Prohod)
Sambata Mare
In aceasta sfanta zi, praznuim ingroparea dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea in iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.
Iosif cel din Arimateea, coborand de pe cruce Sfantul trup al Domnului, l-a ingropat in mormant nou, punand o piatra mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand prea curat trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara in iad. Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si L-a dat in mainile Tatalui. Si-a dat si propriul Sau sange, pret de rascumparare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului.
Dupa-amiaza savarsim Liturghia Sfantului Vasile unita cu vecernia.
“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Prima pilda asemuieste intrarea in viata vesnica cu o nunta. Hristos e Mirele Care ne cheama pe toti la ospatul Sau de nunta, precum glasuieste utrenia zilei.
"Mire Hristoase, Care esti cu podoaba mai frumos decat oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospatul cel duhovnicesc al nuntii Tale, dezleaga-ma de chipul cel ticalos al gresealelor mele. si, impodobindu-ma cu frumoasa haina a slavei Tale, fa-ma impreuna sezator luminat la masa imparatiei Tale.”.
Taina nuntii este mare, zice Sf. Ap. Pavel, dar in Hristos si in Biserica. Prin unirea nuntii se implineste intr-un chip nedesavarsit, nazuinta omului dupa vesnicie; prin urmasii sai omul isi prelungeste viata dincolo de hotarele varstei sale. Nunta pamanteasca este insa o icoana stearsa a negraitei bucurii de a fi impreuna cu Mirele Hristos; unirea cu El este vesnica si bucuria fara de margini.
Dar pentru a putea intra impreuna cu Mirele, trebuie indeplinite conditiile aratate in parabola celor zece fecioare: veghere, feciorie si untdelemn in candele. Despre veghere si curatie ne-a invatat pe larg sfanta si marea Luni; acum se staruie indeosebi asupra untdelemnului. Intr-adevar, toate cele zece erau fecioare, toate au vegheat de-a lungul noptii in asteptarea Mirelui; cinci din ele insa, pentru ca au avut untdelemn indeajuns pentru candele au fost numite intelepte si au intrat in camara impreuna cu Mirele; celelalte cinci pentru ca n-au avut grija sa-l cumpere la vreme, si-au pierdut ostenelile fecioriei si ale vegherii; au ramas afara din camara, de aceea au si fost numite nebune. Untdelemnul a fost deci piatra lor de incercare. Ce taina ascunde oare untdelemnul din candelele fecioarelor?
Fecioria are mare pret inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul Hristos S-a nascut din fecioara si a dus viata feciorelnica; Inaintemergatorul si prietenul Sau, Ioan Botezatorul, precum si ucenicul iubit, Ioan Evanghelistul au fost feciorelnici; in viata vesnica, tronul Sau va fi inconjurat de feciorelnici. Pilda celor zece fecioare insa, parca ar vrea sa ne spuna ca fecioria singura nu-i indestulatoare pentru mantuire. Fecioarele cele nebune, desi fecioare, n-au intrat impreuna cu Mirele la nunta.
Sfintii Parinti inteleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor, milostenia, ceea ce inseamna ca fecioria, pentru a fi mantuitoare, trebuie unita cu milostenia.
"Mari sunt aripile milosteniei, zice Sf. Ioan Gura de Aur, strabate vazduhul, trece de luna si de soare si de cetele ceresti. si se opreste in fata tronului Dumnezeirii. Oricate pacate vei face, milostenia atarna mai greu decat ele”.
"Fecioria este un lucru asa de mare, ca nici unul din cei vechi n-au putut s-o pazeasca: nici Noe, nici Avraam, nici Iosif. Fecioria si dispretul mortii erau virtutile cele mai grele. Numai de la Hristos a inflorit floarea fecioriei. Si totusi, cele cinci fecioare fara milostenie au fost izgonite. Fecioria e focul, untdelemnul e milostenia; precum focul, tot asa si fecioria, daca nu este unita cu milostenia se prapadeste” (Omilia despre pocainta).
Care este rostul unirii acestor doua virtuti?
Sfintii Parinti deosebesc la o fapta, doua parti: trupul, sau forma vazuta a faptei si sufletul sau scopul cu care se face fapta. Ceea ce face ca o fapta sa fie buna sau rea este scopul ei si nu forma, pentru ca diavolul "care de la inceput este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44), intotdeauna ascunde pacatul sub chipul virtutii. Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu. La infricosatoarea Judecata, Dumnezeu va verifica numai aceste certificate si verificarea va fi indestulatoare. Orice fapta virtuoasa, fara aceasta garantie, nu este mantuitoare. De aceea, Sf. Maxim Marturisitorul zice ca "toata asceza care nu are dragoste este straina de Dumnezeu” (Filocalia II, p. 24).
Rostul acestei pilde la sfarsitul postului nu-i greu de ghicit. In curgerea postului, omul este mai atent la ostenelile trupesti: post, nevointe, metanii s.a. care, bine facute, duc la subtierea trupului, la curatie, la feciorie, fecioria fiind o sinteza a virtutilor trupesti. Ea oglindeste chipul cel dinafara, forma virtutii; milostenia insa, ca dragoste de Dumnezeu si de aproapele, oglindeste mai ales fata launtrica a virtutii, scopul ei. Adevarata virtute trebuie sa le uneasca pe amandoua: ostenelile trupesti cu virtutile sufletesti; fecioria trebuie sa se impodobeasca cu milostenia, altfel nu este mantuitoare.
Fecioarele cele nebune sunt chipul acestor nevointe care ne mantuiesc, ostenelile care se fac pentru ele insele, nu pentru Dumnezeu. De aceea ele sunt "nebune”, caci este o nebunie sa duci o viata de osteneala si nevointa si la urma sa te alegi cu muncile cele vesnice. Lectia cea mare care trebuie tinuta minte din pilda fecioarelor este aceasta: mantuirea nu se agoniseste numai prin nevointe personale, prin asceza, acestea sunt necesare, dar sunt numai o jumatate din pret si inca nu cea mai de seama; trebuie cealalta si cea mai de pret jumatate: faptele dragostei de aproapele.
Si mai este o pricina a pomenirii acestei pilde in aceasta zi. Saptamana Sfintelor Patimi ne arata in chipul cel mai puternic marea dragoste fata de oameni a lui Dumnezeu. La Cina cea de Taina, El Insusi ne cheama sa ne apropiem cu "credinta si cu dragoste” si toti crestinii nazuiesc si se pregatesc sa guste din "ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare”. Ca sa ne invrednicim cu adevarat de acestea, pregatirea noastra pentru Sfanta Inviere trebuie sa fie incununata cu acestea doua: de feciorie si milostenie; de sfintenie personala si dragoste de aproapele.
Cealalta pilda, a talantilor, ne atrage luarea aminte mai ales asupra a doua lucruri. Omul este dator sa fie virtuos. Mantuitorul ne-a poruncit adeseori: "Fiti sfinti”, "Fiti desavarsiti”, pentru ca omul are deja darul sfinteniei de la Sfantul Botez; a primit de la Stapanul talantul, el trebuie doar sa-l negutatoreasca, facand faptele pentru care a primit putere ". Fiecare din noi sa inmultim talantul darului dupa masura - ne indeamna slujba Utreniei - unul sa aduca intelepciune prin lucruri bune; cel credincios sa impartaseasca cuvantul sau celui ce nu stie tainele; altul sa-si imparta bogatia la saraci. Asa vom inmulti imprumutul, ca niste ispravnici credinciosi ai Domnului” (Laudele).
Pilda ne mai arata ca inmultirea talantului nu o face omul de unul singur, ci numai prin altul, prin zaraful de care pomeneste Stapanul: "trebuia sa dai argintul meu la zarafi” (Matei 25, 27). Cine este acest zaraf, ne-o spune Slava laudelor zilei: "Iata ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau, tie suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte-l la saraci si castiga prieten pe Domnul. Ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava.”.
Zaraful sunt saracii si, prin ei, Insusi Domnul, caci cine da saracilor, imprumuta pe Hristos. Stapanul imparte talantii si tot El este zaraful care-i inmulteste, pentru ca sa adauge si dobanda la bogatia talantului. Vedem aici o minunata mestesugire a bunatatii si dragostei dumnezeiesti. Dumnezeu ne daruieste darurile Sale si apoi ne indeamna sa I le dam cu imprumut, ca si cum ar fi ale noastre, pentru ca prin aceasta sa ne invredniceasca de mai mare rasplata; nu numai a darului, ci si a dobanzii si aceasta numai pentru o neinsemnata osteneala: bunavointa de a imprumuta darul primit. Inca o data vedem cat de mari sunt faptele dragostei de aproapele.
SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ..16 mai 2024
-
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele
Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele
si.......
Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim
-
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL
BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Condacul 1
Alesule Împărat al Sionului d...
Am fost in sat și m-am umplut de jale,
-
Am fost in sat și m-am umplut de jale,
Căci moartea a făcut prăpăd la noi,
Atâtea porți închise ,atâtea case goale
Si-atâta lume dusă spre viața de apoi...
Nimeni nu ar trebui să moară de cancer;
-
*ȘTIAȚI CĂ?
(1). Primul pas este oprirea consumului de zahăr, atunci când nu există
zahăr în organism, celulele canceroase mor în mod natural.
(2). A...
