Se afișează postările cu eticheta Despre post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre post. Afișați toate postările

joi, 7 martie 2024

10 reguli pentru Postul Mare

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

 De multe ori se vorbeşte despre perioada Postului Mare ca despre una specială în viața Bisericii: mai mult timp pentru rugăciune, înfrânare în diverse sfere ale vieții, o atenție sporită la propria stare spirituală.


Pentru ca să petrecem Postul cu Hristos și ucenicii Săi, dar nu să-l transformăm într-o lună și jumătate de dietă aspră și inutilă, vă recomandăm să urmați câteva reguli importante.

1. Bucuraţi-vă pururea!


« Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate» (1 Tes.5:16-18), — sfatul înţelept al apostolului fiind şi mai actual şi relevant în zile Postului Mare.

Este mare şi pericolul de a cădea în disperare: „Cum pot trăi fără mâncare bună! Acum nu voi avea parte de divertisment! Ce slujbe lungi ne aşteaptă! „- în timp ce nici motive pentru deznădejde nu există. Durată lungă a slujbelor – e o posibilitate în plus de a reflecta la locul omului în veşnicie, și totodătă posibilitatea de a simţi unitatea în rugăciune cu alţi creştini, dar şi comunicarea cu Dumnezeu însuși.

Alte afirmaţii adesea întâlnite ar fi : „Eu nu pot ţine postul după rânduiala existentă. Nu pot participa la toate slujbele. Mă sustrag lucrurile lumești. ”

Un lucru cunoscut parcă de noi toţi, dar de la aceasta nu mai puțin adevărat: amintiți-vă că Dumnezeu nu are nevoie de stomacul și picioarele noastre, ci de inima noastră, El vede în noi dorința sinceră de a-I sluji, şi ne vede slăbiciunele.

Iată această amintire constantă despre Dumnezeu – și va fi bucuria noastră neîncetată în El.

2. Rugaţi-vă neîncetat!


Desigur, cu nu trebuie să devenim pe parcursul postului toţi isihaşti, dar să încercăm să fim mai aproape cu jumătate de pas de ideal, ar fi posibil.

Rugăciunii ar trebuii să-i acordăm puţin mai mult timp, decât o facem de obicei. Cu o mai mare atenţie să fim sa slujbe – uneori poate ar fi necesar să luăm o carte cu textele sfintei liturghii. Cu o atenţie sporită să ne îndeplinim pravila, să ne ridicăm de la calculator cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a avea mai mult timp pentru rugăciunile de seară. Să adăugăm rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Dacă petrecem mult timp pe drum, să ascultăm sau să citim în acest răstimp Psaltirea.

Iar rugăciunea lui Iisus să ne devină arma de bază în lupta cu numeroasele ispite : iritarea, furiea, disperarea.

3. Rugăciunea în Biserică.

Grijile casei, drumul către casă în timpil traficului din orele de vârf, problemele la locul de muncă – chiar dacă noi am reuşit să ne organizăm astfel viața, ca să consumăm doar alimentele permise, să ne facem zilnic pravila de rugăciune, de la toate acestea adesea obosim foarte mult. Și aici în ajutor ne vine Biserica.

În mănăstiri, şi în multe parohii din orașele mari în perioda Postului Mare slujbele se săvârşesc zilnic, dimineața și seara. Ar merita după posibilitate înainte sau după programul de muncă să intrăm pentru puţin timp în biserică şi să asistăm la o parte a slujbei. Acestea ne-ar ajuta mult pentru stabilirea unei stări sufleteşti complet diferite.

Iar pentru unele slujbe din Postul Mare nu ar fi rău şi să plecăm puţin mai devreme de la serviciu. Acestea sunt – Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în primele patru zile ale Postului Mare, Acatistul Maicii Domnului în seara de vineri, slujbele din Săptămâna Patimilor …

Cel puțin o dată pe parcursul postului ar fi bine de participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – apropo, în unele biserici ea se face şi seara.

4. « Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!»


Este bine cunoscut: că de post nu are nevoie Dumnezeu, dar noi. Postul Mare este format din două părți: Patruzecimea și Săptămâna Patimilor. Prima parte – este timpul de pocăință, şi a doua – timpul de purificare, pregătire pentru Paști.

Nu în zădar biserica de două ori în Postul Mare ne propune lectura canonului Sf. Andrei Criteanul. Nu în zădar auzim în Biserică în fiecare sâmbătă din Postul Mare « Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!». Cu bună știință Biserica cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, ne cheamă la pocăință: prin parabola fariseului și a vameșului, a fiului risipitor, şi prin amintirea Judecății de Apoi și a alungării lui Adam din Rai.

Anume pentru pocăinţă şi avem nevoie de acest răstimp. Dacă nu intenţionezi să te căieşti de viaţa şi faptele tale, nu are nici un rost nici postirea, va fi doar o risipă de sănătate.

5. Ai grijă de sănătatea ta!

Apropo, de sănătate. Dacă în timpul postului îţi apar problemele de sănătate, gradul de abstinenţă ar trebui să fie imediat discutat cu duhovnicul.

Nu poate fi vorba de nici un post după rânduiala din pravila, în cazul unor boli a sistemului digestiv sau a metabolismului. În condițiile moderne, chiar și în mănăstiri, nu se posteşte doar cu mâncare uscată, nu-l va judeca Dumnezeu nici pe mireanul, care are grijă şi de starea sănătăţii sale.

(Merită să ne amintim că în biserici în timpul Postului Mare se săvârşeşte taina Sf. Maslu – ungerea cu ulei sfinţit unită cu rugăciune pentru vindecarea bolnavilor.)

Nici într-o modalitate nu ne va apropia de Dumnezeu ulcerul dobândit din râvnă peste puteri, dar poate chiar şi ne va îndepărta, căci e prea fin hotarul între o dorință reală de ascultare față de pravile, şi mândria pentru propriul efort.

6. „Uită-te în farfuria ta!”


„Vanitatea postirii” este periculoasă și merge la braţ cu condamnarea. Fratele tău mănânca pește în prima săptămână a Postului Mare, în timp ce tu stai pe pâine și apă? Nu e treaba ta. El bea lapte, dar tu nici zahăr nu pui în ceai? Tu nu ai de unde să cunoşti caracteristicile organismului său. A mâncat o crenvuşcă și a doua zi a mers la împărtăşire, atunci când tu ţii post euharisic început înainte de Priveghere? Este hotărârea sa și a duhovnicului său, care i-a permis împărtășania.

„Vanitatea nepostirii” care ne aduce în faţă şi un alt personaj actual, vameşul care se mândreşte că nu e fariseu. El nu foloseşte untdelemn – în schimb eu fac o sută de metanii înainte de somn! El nu consumă deloc alcool – în schimb eu mă căiesc în fiecare duminică!

Prin urmare, aș dori să repet apelul pentru cadrele didactice ale grădiniței, „Uită-te în farfuria ta!”

7. Nu numai cu pâine va trăi omul

Şi în genere, mai puțin să discutăm despre alimente. Nu contează cât de ştiut nu ar fi acest adevăr, totuşi îl vom repeta perioada Postului Mare – nu este doar o schimbare a regimului alimentar. Vegetarienii nu mănâncă niciodată produse animaliere şi de Dumnezeul aceasta nici nu-i apropie, nici nu-i îndepărtează.

Continuarea versetului : « ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu», — este perfectă pentru perioada Postului Mare, când lecturii sfintei scripturi -a Cuvântul lui Dumnezeu – i se acordă o atenție deosebită.

Pentru Postul mare ar fi posibilă recitirea întregii Evanghelii. De asemenea, în această perioadă în biserici se citește zilnic Vechiul Testament. Este util a se citi din Sfinții Părinți – „Scara Raiului „, Filocalia, tâlcuiri la Evanghelie .

8. Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune

Ar fi bine să învăţăm şi să combinăm scăderea interesului faţă de conținutul farfuriilor ale altor oameni cu o sporire a atenției faţă de aproapele nostru în general.

Acordând o atenţie sporită la propria stare spirituală, nu ar trebui să devinim indiferenți față de ceilalți. Mesajul Postului ar trebui să meargă înspre cultivarea ambelor virtuți – iubirea faţă de Dumnezeu și iubirea față de aproapele.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca banii economisiţi pe mâncarea de post să-i folosim la ajutorul celor nevoiaşi. Din câteva prânzuri de post s-ar putea de cumpărat nişte mănuși pentru un cerșetor ce îngheaţă sau o jucărie pentru casa de copii.

Nu este necesar în timpul postului să întrerupem comunicarea şi cu cei care au nevoie de sprijinul nostru, o prietenă însărcinată, un vecin în suferinţă, o rudă singuratică. Conversația cu ei la un ceai – nu este o distracţie, dar un ajutor pentru aproapele nostru.

9. Iubirea de oameni fără de încercarea să le fim mereu pe plac

Relațiile bune cu apropiaţii, uneori sunt însoţite şi de o latură neplăcută: încercarea să le fim mereu pe plac. De fapt, nici o atitudine bună aici nu poate exista, – existând doar lipsa de caracter și dependența de opiniile altor oameni. Anume în post această patimă poate să devină mai accentuată.

„Hai să ne întâlnim vineri după serviciu într-o cafenea” – te invită o prietena, şi iată deja ai comandat împreună cu ea o prăjitură – doar nu poţi să o superi!

„Vino-o în vizită sâmbătă seara” – te invită vecinii, și nu mai mergi la slujbă, în loc să-ţi ceri scuze și să amâni pentru un timp mai târziu sau pentru seara de duminică.

„Mănâncă o bucată de pui, de altfel mă supăr” – te indeamnă o rudă, și s-ar putea cu respect să refuzi, dar nu o faci, deşi să te ascunzi după falsa nedorinţă de a merge la un conflict, nu mereu înseamnă să dai dovadă de iubire față de aproapele.

Pentru a ne elibera de această patimă de a fi plăcuţi altora, ne putem aminti de sfatul dat de cuviosul Paisie Aghioritul: noi trebuie să ascundem propria postire, ca să nu ne postim de văzul lumii, dar postul bisericesc – este o trăire şi o mărturisire a credinței. Noi nu trebuie doar să-i respectăm pe alţii, dar şi să tindem ca şi pe noi şi credinţa noastră să fie respectată.

Cei mai mulți oameni înțeleg explicația politicoasă și acceptă poziţia noastră. Dar şi adesea se adevereşte că interpretarea noastră este neîntemeiată. Prietena în cafenea nu va fi deranjată de faptul că vom comanda doar o cană de cafea, vecinii vor fi bucuroși să ne întâlnim și după participarea noastră la slujbă, iar cu ruda putem servi cu placere şi nişte cartofi cu ciuperci.

10. Să-l urmăm pe Hristos

Şi în cele din urmă, cea mai importantă regulă a Postului Mare – să nu uităm pentru ce există această perioadă.

Postul Mare – este timpul așteptării Învierii Mântuitorului. Dar nu o simplă aşteptare, ci una de acţiune. Vom încerca să trecem cele patruzeci de zile împreună cu Hristos, să venim la mormântul lui Lazăr, cu Domnul să intrăm în Ierusalim, Îl vom asculta în Biserică, ne vom împărtăşi împreună cu apostolii la Cina cea de Taină, îl vom urma în ducerea Crucii spre Golgota, unde ne vom alătura suferinţei Maicii Domnului şi ucenicului iubit …

În cele din urmă, împreună cu mironosiţile ne vom apropia de mormântul deschis şi din nou vom trăi bucuria:

Nu este aici. Hristos a inviat!

traducere şi adaptare Natalia Lozan

sursă www.pravmir.ru via ortodox.md

marți, 14 noiembrie 2023

CEA MAI SCURTA CALE CATRE RAI ESTE, NU JUDECA!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Bucuria mea, eu am scris intr-un alt mesaj, o invatatura care ar trebui sa fie intiparita in sufletele tuturor oamenilor: CE-AI AUZIT SA NU CREZI NICIODATA, iar, CE-AI VAZUT SA CREZI PE JUMATATE! 

Sa luam aminte la o intamplare ziditoare de suflet:
 
     Vineri, ora 13:00, în centrul vechi din Constanța, la un fast-food din zona, statea, un preot crestin ortodox. Imbracat in reverenda, astepta sa-i vina randul sa comande. Un grup de tineri in spatele lui vocifera: "Ia uite, ba, popa mananca la fast-food...", "Ba, dar azi nu este zi de post? Pai, daca nici popa nu tine post, noi de ce am tine?" 

Desi ii auzea, preotul nu le-a spus nimic si, venindu-i randul sa comande, parintele spuse:

 - Fiti amabila, un kebab cu de toate. Cat mai mare sa fie, rogu-va!, ceru parintele zambind. 

- Ce, parinte, ti-e foame rau?, spuse doamna, cu obraznicie. Iti fac, cum fac la toata lumea. Daca ti-e foame tare, ia-ti doua portii. -

 Cred că unul ar fi suficient pentru acum, dar mai puneți unul la pachet, va rog! replică parintele, cu acelasi zambet pe fata.

Femeia le-a pregatit pe amandoua. Pe unul l-a pus pe tava si pe al doilea l-a pus in punguta. Parintele a platit, le-a luat si, intr-un colt mai indepartat al terasei, la o masa unde astepta un copil imbracat mai ponosit, parintele aseaza tava in fața lui, ii ofera punguta si, sarutandu-l pe frunte ii ureaza: “Pofta buna!”, dupa care pleca in treaba dumnealui. Atat femeia cat si tinerii care mai devreme vociferau in spatele parintelui, vazand gestul acesta, au amutit...

Luati aminte: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura" (Matei 7:1-2). CE-AI AUZIT SA NU CREZI NICIODATA, iar, CE-AI VAZUT SA CREZI PE JUMATATE!

                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                     Preot Ioan 🛎.



luni, 12 iunie 2023

LA ÎNCEPUT DE POST..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)





Ne-a lăsat Dumnezeu sfinții mai întâi ca lumini călăuzitoare. "Voi sunteți lumina lumii. Nimeni nu aprinde lumina și o pune sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă". În casa Sfintei noastre Biserici sfinții sunt luminile din sfeșnice, iar noi "ne veselim în lumina lor", cum spunea tot Domnul Hristos.
Ne-a lăsat Dumnezeu sfinții ca etalon. Dacă mă compar cu mine însumi în orice performanță, cât de obiectiv voi fi? Dacă ne comparăm noi între noi, oameni păcătoși, cât de mult vom spori duhovnicește? "Că nu poate orb pe orb să călăuzească, căci vor cădea amândoi în groapă". Dar dacă eu citesc Viețile Sfinților, dacă eu văd cu ochii minții înălțimea vieții lor creștine, dacă eu mă compar cu ei mă voi smeri și mă voi entuziasma, în același timp. Mă voi umili, văzând cât de departe este viața mea duhovnicească de adevărata viață în Hristos, dar voi capătă optimism și puteri, voi primi aripi în zborul meu spre Cer: dacă ei, sfinții, au putut, și eu voi putea cu ajutorul rugăciunilor lor. Doar oameni suntem și noi, oameni au fost și ei. Dumnezeu este Același, "de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin", așa cum a fost și de-a dreapta sfinților. S-a împuținat, oare, puterea lui Hristos? După modelul sfinților urmează să luptăm și noi până la îndumnezeirea prin Har!
Ne-a lăsat Dumnezeu sfinții ca mijlocitori în ceruri pentru noi. Da, Dumnezeu aude rugăciunile noastre, dar atunci când prietenul tău cel mai bun îți cere o favoare, poți să îl refuzi?.. Atunci când sfinții din ceruri împletesc rugăciunile lor cu rugăciunile noastre, atunci când ei îi cer lui Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre, pot fi refuzați? Nu, nu-i refuză Dumnezeu pe cei ce și-au trăit viețile pe pământ numai pentru El. Cum poate Dumnezeu să le răspundă "NU" celor ce toată viața I-au răspuns "DA", orice le-a cerut El vreodată. Știți ceva? Ni i-a dat Dumnezeu pe sfinți ca noi să profităm de îndrăzneala lor înaintea tronului dumnezeiesc! Noi suntem slabi, sfinții sunt puternici, noi suntem timizi, sfinții sunt îndrăzneți, noi suntem fricoși, sfinții sunt curajoși înaintea lui Dumnezeu. Ei obțin de zece ori mai repede ceea dorim noi de la Dumnezeu. De aceea ar trebui ca rugăciunea noastră să înceapă mai întâi cu o cerere către Maica Domnului, către puterile cerești și către sfinții lui Dumnezeu. "Iată, doresc să-I cer Milostivului Dumnezeu cutare lucru. Vă rog pe voi să duceți rugăciunea mea înaintea Preasfintei Treimi, rugându-vă Ei pentru împlinirea cererii mele". Așa ar trebui să ne începem orice rugăciune.
Ne-a lăsat Dumnezeu sfinții ca să-i iubim. Pentru că au fost prietenii Lui. Pentru că au trăit și au murit pentru El. Iată, am intrat în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, întemeietorii Bisericii lui Hristos. Să profităm de acest timp pentru apropierea de sfinți, pentru creșterea evlaviei noastre față de sfinți. Dumnezeu să ne binecuvânteze pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Săi, amin.
 
                                                                                         Părintele Sorin Croitoru de la Mantova


luni, 21 noiembrie 2022

POSTUL NU E O DIETĂ!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


de Preot Sorin Croitoru
Postul nu e o dietă,
Cum cred unii când postesc,
Cugetând la siluetă,
Nu la spor duhovnicesc..

Dacă vrei dietă, frate,
Cin' te-împiedică s-o ții?..
Înfrânează-te la toate,
De-ți dorești fumos să fii..

Nu e o nelegiuire
Să-ți dorești să fii frumos,
Însă pentru mântuire,
Nu-ți aduce vreun folos..

Pentru "forme" n-ai nevoie
Să te uiți în calendar;
Te apuci de bunăvoie
De regim alimentar

Ușurându-ți greutatea,
Kilogramele pierzând,
Întărindu-ți sănătatea,
Multe din grăsimi arzând.

Posturile-adevărate
Au un scop religios:
Se renunță la bucate,
Pentru harul lui Hristos.

Se mai subțiază firea
Părții noastre pământești,
Aprinzându-se dorirea
Bunătăților cerești.

Ca baloanele ușoare
Ce se 'nalță în eter,
Mințile încep să zboare,
Cugetând mai mult la Cer..

După firea materială,
Nu suntem decât pământ.
După cea spirituală,
Suntem flăcări de Duh Sfânt.

Sufletul e praf de stele
Și din fire e ușor;
Trupurile noastre-s grele,
După firea maicii lor.

Nu mai poate să rămână
Sprinten sufletul din noi
Dacă-l trage spre țărână
Trupul, devenind greoi!

Deci ce face postul, oare?
Ușurează trupul greu,
Lăsând mintea ca să zboare
Sprintenă spre Dumnezeu

Și în timp ce prin postire
Se desprinde de pământ,
Peste omeneasca-i fire
Se coboară Duhul Sfânt.

Postul trebuie să fie
Ca al sfinților, sever,
Făcând carnea străvezie,
Numai bună pentru Cer..

Îmbuibarea cu bucate
Vegetale, nu e post;
Să pierzi kilograme, frate,
Altfel postul n-are rost!

Fața roșie și plină,
Chipul tău cel rotunjit
Mult mai palid să devină,
Arătând că ai slăbit.

Să se vadă înfrânarea,
Să postim cum Domnul vrea,
Nu schimbând puțin mâncarea
Și-mbuibându-ne din ea!

Însă pe de altă parte,
Devenind noi postitori,
Ne pretinde Sfânta Carte
Să fim buni și iertători,

Să mai trecem cu vederea,
Fiindcă omu-i păcătos,
Să răbdăm, tăcând, durerea,
Imitându-L pe Hristos.

Întrebând mereu Scriptura
Cum ar vrea Iisus să fim,
Nici cu gândul, nici cu gura
Fratelui să nu-i greșim

Căci degeaba la bucate
Suntem vegetarieni,
Dacă îl mușcăm pe frate,
Precum șerpii cei vicleni!

Postul, da, ne pregătește
Să fim îngeri pe pământ..
Să-l postim cum se postește,
În lumină de Duh Sfânt,

Așteptând cu bucurie
Zilele de post mereu,
Căci în ele-o să ne fie
Mai aproape Dumnezeu!

luni, 14 noiembrie 2022

Postul Nasterii Domnului

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Post usor si binecuvântat ! imi cer iertare tuturor , dacă am gresit cu ceva , prin fapte, vorbe ...gânduri ...


Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos şi al Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L mulţumim pe Dumnezeu… De vreme ce microbii umblă şi ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu rugăciunea:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă.
Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat şi pregătit.



Tată Ceresc, nu știu cum se vor rezolva toate, dar am încredere în Tine. Nu reușesc să văd o cale, dar știu că tu vei crea o cale.
Cred în Tine și știu că și în acest moment atingi inimi, deschizi uși, vindeci și oferi fiecăruia ceea ce are nevoie.

Te rog frumos sa nu-mi ei crucea
Las-o s-o port taraganat,
Si te mai rog sa nu-mi ei mintea
Sa simt tristetea-ndurerat.

Si de gresesc, sa-mi bati tu cuiul
Cat mai adanc, tu rani sa-mi faci,
Sa simt precum mantuitorul
Cu spini batut si cu araci.

Cu pietre sa arunci in mine
Si sa nu-mi spui vreo vorba buna,
Pacatele-mi sa le resimt
Precum nori negri in furtuna.

Sa faci din mine tot ce vrei
Ca pe o carpa sa ma lasi in strada,
Si molestat de oameni grei
Vulturilor sa ma lasi prada.

Asa poate ca Dumnezeu
Se va-ndura de mine,
Si raul din sufletul meu
Se va-ndrepta spre bine .

(Tanasa Vasile - Iarta-ma Doamne, 17 noimbrie 2017)
Mai multe cititi aici:


sau






duminică, 14 martie 2021

Astăzi după Slujba Vecerniei ,incepe Sfantul Post...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




De azi Bisericile si Preotii imbraca haina de doliu...vă doresc Post usor ...





sâmbătă, 27 februarie 2021

Spovedania soacrei

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)Pilda zilei



O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:
- Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?
- Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.
Am minţit, părinte; să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.
- Înţeleg, zise părintele. Altceva?
- Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la CAP, baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.
- Altceva, soră?
- Părinte, m-am mâniat, dar tot din cauza soacrei mele. Dimineaţa târăşte picioarele pe bătătură, de nu mai pot să dorm. Zice că se duce să dea de mâncare la păsări. Într-o dimineaţă n-am mai răbdat şi am făcut-o cu ouă şi cu oţet, de m-au auzit şi vecinii. Şi multe alte păcate am făcut, părinte, din cauza ei.
Pentru toate câte v-am spus, părinte, vă rog să mă dezlegaţi şi să-mi rânduiţi canon.
- N-am cum, soră Tincuţa. Nu pot să-ţi dau nici canon, nici să te dezleg de păcate, pentru că toate păcatele spuse sunt ale soacrei dumitale. De aceea te rog să te duci acasă şi să-i spui soacrei să vină s-o dezleg de păcatele făcute, să-i dau canon şi cred că o s-o şi împărtăşesc, pentru că e bătrână şi ca mâine scăpaţi de ea. Iar dumneata vii altădată, când te-o mustra conştiinţa pentru păcatele proprii.
Dacă i se potriveşte şi altei „Tincuţe” istorioara aceasta, o rog să nu se supere şi să nu se mânie… din cauza mea, care mai rău ca o soacră vă tot pisez cu poveşti din astea...
 

                             Mai multe despre post găsiti aici: 

duminică, 15 noiembrie 2020

CUVANT de INVATATURĂ DESPRE POST

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


   Bucuria mea, postul este vechi si incepe odata cu omul. Este prima porunca de stapanire de sine, data in Rai. Chiar si Iisus Hristos a postit 40 de zile si 40 de nopti pe muntele Quarantania, si El este pilda de viata pentru noi.

 Esti crestin ortodox? Atunci totdeauna, sa postesti, CEL PUTIN, miercurea si vinerea, fiindca miercuri, Hristos a fost vandut, iar vineri a fost rastignit. Postul este izvor de sanatate si pricina de mantuire! Cine nu tine post macar miercurea si vinerea este batjocorit de diavoli prin necazuri, ispite, suferinta..., iar dupa moarte nu-L va putea vedea pe Dumnezeu. 

Prin POST ne pregatim pentru spovedanie. 

Prin SPOVEDANIE, ne pregatim pentru impartasanie. Prin IMPARTASANIE, ne unim cu Dumnezeu si El cu noi. IN TINERETE POTI (sa postesti), DAR NU VREI; IAR LA BATRANETE O SA VREI, DAR N-O SA MAI POTI! 


In post trebuie sa ne iertam unii pe altii pentru ca postul nostru sa fie primit de Dumnezeu. Iata ce zice Sfantul Parinte, Sofian Boghiu: "Fie ca aceasta perioada de post sa o parcurgem cu multumire, cu ganduri bune, cu fapte frumoase si iertare, dupa voia lui Dumnezeu. Sa ne iertam unii pe altii, ca in pace si armonie sa petrecem, lucrand ziua si noaptea pentru curatirea si sfintirea sufletelor noastre. In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Poti sa mori de foame, nu are nici-un rost postul tau, pana nu te împaci cu celalalt. Unii nu-si vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!" 

Domnul Prof. Dr. Ciurea (neurochirurg), spune asa: "In post creierul functioneaza cel mai bine!".

Ce fel de post?

  “Post usor cu iertaciune,
 Presarat cu fapte bune,
 Si la toate s-avem frane, 
De la ochi pana la mana, 
Trupul sa se subtieze, 

Sufletul sa invieze, 
Sa se-nalte cat mai sus, 
Unde nori si vanturi nu-s, 
Rupti de cele pamantesti, 
Sa prindem aripi ceresti!” 

ASADAR: Trebuie sa postim in armonie, adica, 

SI CU TRUPUL, SI CU SUFLETUL, CEL PUTIN MIERCUREA si VINEREA IN TOATA VIATA TA! 

   🙏 Un post binecuvantat si de Dumnezeu incununat, cu bucurii Sfinte, multa sanatate si mantuire! Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

marți, 16 iunie 2020

ÎNCEPUTUL POSTULUI SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL- VREMEA POCĂINŢEI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Astăzi să păşim pe calea pocăinţei, având călăuzitori spre Hristos pe Apostolii cei iubiţi ai Mântuitorului. Să tăiem spinii patimilor din grădina inimii şi întru răbdare să rodim faptele cele bune. Să ne luminăm mintea cu gânduri smerite şi să iubim mai mult osteneala cea aducătoare de roade duhovniceşti. Să ne depărtăm de pricinile păcatelor şi, aducând Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel mireasma rugăciunii curate: Ca cei ce staţi înaintea scaunului lui Hristos cu bucurie şi îmblânziţi mânia cea sfântă a Dreptului Judecător, rugaţi-vă să ne fie nouă Milostiv în ceasul judecăţii, acoperind cu lumina rugăciunilor voastre întunericul păcatelor noastre.
Iată ! Intrat-am pe uşa postului şi lumina pocăinţei caută să lumineze ochii inimii noastre. Dezbrăcaţi-vă de haina patimilor, ne grăieşte, şi dintru întuneric veniţi la lumină. Iată, eu pocăinţa mă îmbrac în porfira luminii şi sub acoperământul meu sufletul află iarăşi odihna bucuriei împărtăşirii cu darurile Duhului. Cei covârşiţi de întristare pentru necazurile acestei vieţi vremelnice, prefaceţi durerea voastră într-o întristare care veseleşte chipul sufletului, mutându-vă privirea inimii de la adâncul deznădejdii la adâncul cel nemărginit al pocăinţei. Cei ce din împietrirea inimii voastre aţi căzut între tâlharii gândurilor rele, primiţi vinul umilinţei şi untdelemnul iubirii peste rănile sufletului. Cei ce v-aţi îmbrăcat mintea în haina cugetelor lumeşti, alergaţi pe cărarea postului şi veţi afla Izvorul luminii. Cei însetaţi de Apa Cea veşnică să alerge degrab, ca să ia de grijile lumeşti izbăvire. Acum este vreme de pocăinţă şi braţele acestei – postul şi rugăciunea- ne trag pe toţi în cămara umilinţei. Hristos glăsuieşte în cămara inimii : ,, Întoarceţi-vă ochii inimilor spre mine cu lacrimi de pocăinţă şi măcar că până acum aţi rătăcit în căile lumii, Eu vă voi primi pe voi şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele voastre. Cu îndelungă răbdare aştept să râvniţi şi voi a vă curăţi sufletele de noroiul patimilor şi să iubiţi a merge în căile poruncilor Mele. Iată din multa Mea milostivire v-am adus şi la porţile acestui nou post şi pentru rugăciunile Sfinţilor Mei nu am ridicat asupra voastră sabia mâniei Mele. V-am dăruit încă un an în cununa vieţii, ca să intraţi pe porţile pocăinţei. Iată acum aştept să găsesc la voi roadele cele bineplăcute Mie. Deschideţi urechile inimii şi cunoaşte-Ţi că Eu Însumi sunt Cel Care aştept îndreptarea voastră. Plecaţi-vă gândul umilit al inimii şi voi preface durerea sufletului vostru în bucurie lucrătoare de fapte bune. Întoarceţi-vă către Mine din toată inima, lepădând orice gând viclean, şi Eu vă voi face părtaşi bucuriei de la masa Sfinţilor.”
Cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne şi pe noi a lucra cu osârdie pământul inimii, pe care stropindu-l cu roua rugăciunilor Sfinţilor Tăi, să îţi aducem Ţie roadele cele mântuitoare ale pocăinţei.
 

luni, 15 iunie 2020

Rugăciune către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


SE POATE CITI în fiecare zi a postului

Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine. Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin. Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

sâmbătă, 13 iunie 2020

POSTUL si MILOSTENIA ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)





                Bucuria mea, Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul ne indeamna asa: “Invata sa te gandesti la Dumnezeu nu numai atunci cand te afli la rugăciune, ci si in fiecare ceas si in fiecare clipa, pentru ca El este pretutindeni. Din toate astea, pacea va izvori in inima ta, dandu-ti putere pentru problemele tale zilnice si pentru randuiala tuturor lucrurilor." In cartea “Mantuirea pacatosilor”, iata ce zice monahul Agapie Criteanul: "Daca voiesti dar sa se indrepteze rugaciunea ta, ca tamaia si sa mearga in urechile Imparatului Hristos, pune cele doua “aripi”: POSTUL si MILOSTENIA, pentru ca sa zbori mai lesnicios cu ele.

            Pentru ca postul subtiaza mintea si usureaza greutatea trupului, si intareste rugaciunea; iar rugaciunea usureaza postul si zdrobirea inimii; fiindca, cu cat te rogi mai mult, cu atat vine si umilinta lacrimilor. Nevoieste-te cat poti, ca niciodata rugaciunea sa n-o sfarsesti fara lacrimi si durere a inimii. Atunci iti vine o prea dulce mangaiere duhovniceasca. Cu cat sporim rugaciunea si lacrimile, cu atat uiti hrana trupului, dupa cum zice Proorocul David: “Am uitat a manca painea mea, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda”.

Iar cand te rogi, cauta liniste, daca voiesti sa vina umilinta, adica, sa fii singur, la loc si la vreme unde sa nu auzi tulburare, nici vorbirile oamenilor, ca toata mintea sa o ai la Dumnezeu. Aceasta se face noaptea, cand este tacere si liniste in toate. Si cand faci rugaciune de ajuns, si pazesti toate cate am aratat mai sus, apropie-te cu frica si credinta de Sfanta Impartasire”.


   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua si in tot lucrul tau! Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta!

                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan 


joi, 16 aprilie 2020

DECALOGUL POSTULUI MANTUITOR


”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



• Nu tine ura, vrajmasie sau invidie. Calca-ti pe inima, mergi si te impaca cu toata lumea, si mai ales cu cei carora le-ai gresit. Iarta din toata inima ta, pentru ca si Dumnezeu sa te ierte pe tine.
• Spovedeste-te cat mai grabnic la preotul tau duhovnic si nu-l schimba. Marturiseste toate greselile si patimile, gandurile si intentiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu injura. Cei care injura se aseamana celor care au scuipat fata Domnului nostru Iisus Hristos in timpul Patimirii Sale.
• Roaga-te cu smerenie in fiecare zi, dimineata, seara si de cate ori poti. Roaga-te si pentru binele dusmanilor, implinind astfel porunca Domnului, si El iti va da pace in suflet, bucurie si intelegere duhovniceasca.
• Fa milostenie dupa puterile tale, adica ai mila de altii, ca si Hristos sa aiba mila de tine. Ajuta orfanii, vaduvele, saracii, familiile nevoiase sau cu mai multi copii, fara a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Intoarce la credinta pe cel cazut ori nestiutor, daruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufleteasca, o candela sau o icoana.
• Mergi si viziteaza un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Usureaza suferinta si vei putea sa auzi si tu, la Judecata, chemarea Mantuitorului de a mosteni Imparatia Cerurilor.
• Pomeneste si fa milostenie pentru cei adormiti, dupa randuielile Bisericii, in semn de iubire, recunostinta si neuitare fata de ei.
• Ai grija sa nu te mandresti cu postul tau si cu nimic din ceea ce faci bun, ci in fiecare zi sa spui: „Sluga netrebnica sunt, pentru ca am facut numai ceea ce eram dator sa fac” (Luca 17, 10).
• Postiti pentru ca ati pacatuit, postiti pentru a nu mai pacatui, postiti pentru a primi darurile Duhului Sfant si a pastra ceea ce vi s-a daruit!
Acesta sa fie indemnul: sa postim cu folos! Fa din ziua impartasirii tale cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos cea mai fericita sarbatoare a vietii tale, traind bucuria Invierii.

                                                                                                                  Parintele Nicolae Tanase

duminică, 10 martie 2019

Vorbe de duh de la Sfinţii Părinţi

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


◙ „Dacă postim înfrânându-ne numai de la mâncare, după trecerea Păresimilor va trece şi postul; iar de ne înfrânăm de la păcate, postul nostru va continua şi vom avea mereu folos de el“ ; „Adevăratul post este depărtarea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îmblânzirea poftelor, oprirea clevetirii ţi călcării de jurământ“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
◙ „Dacă mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, acesta se răzvrăteşte şi pretenţiile lui cresc: nu are chef de rugăciune. Dacă-mi smeresc trupul prin post fără măsură, în suferinţa înfrânării ia naştere pentru o vreme un teren prielnic pentru rugăciune, dar după aceea trupul devine neputincios şi nu vrea să urmeze duhului“ (Arhimandritul Sofronie).
           ◙ „Dacă nu îţi schimbi viaţa, pentru ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
           ◙ „Postul este izvor de bucurie“ (Sfântul Vasile cel Mare).
           ◙ „Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinăuntru“ (Sfântul Ioan al Antiohiei).
           ◙ „Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă!“ (Sfântul Nil Sinaitul).
           ◙ „Postul adevărat  este abţinerea de la orice lucru rău“ (Sfântul Teodor Studitul).
           ◙ „Postul ... o şcoală a căinţei“ (Părintele Alexandre Schemman).
           ◙ „Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune“ (Sfântul Isaac Sirul

joi, 28 iunie 2018

Sfintii Petru si Pavel...


”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Ioan Monahul

Mâine este mare praznic Sfinții Apostoli Petru si Pavel. In seara acesta la Acatistul lor se spune: Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!
Cultul Bisericii noastre așază într-o structură ierarhică bine determinată: adorarea pentru Preasfânta Treime, supravenerarea (supracinstirea) pentru Maica Domnului și venerarea sau cinstirea sfinților, a Sfintei Cruci, a sfinților îngeri și a sfintelor moaște. Sfinții sunt acei creștini – sau persoane alese din Vechiul Testament – prin care Dumnezeu săvârșește în chip minunat voia Sa, după cuvântul psalmistului: Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii (Psalm XV, 3). Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti și noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate, nu toți creștinii văd lucrurile în acest fel. De aceea o cateheză despre sfinți este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenția temeiurile de bază ale cinstirii lor și apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominațiuni religioase.
La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri¬erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi.
Vă rog să ascultaţi. În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, sta¬tornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mân¬tuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri.
În al doilea rând, luaţi aminte la schimbarea numelor apostolice. Petru se numea înainte Simon, iar Pavel – Saul. Domnul le-a schimbat numele şi pe Simon l-a numit Petru, iar pe Saul – Pavel. Această schimbare a numelor arată schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, pentru că Dumnezeu nu pune numele la întâmplare, ci în aşa fel că prin punerea lor nu numai că arată schimbarea, ci o şi face. La fel, fraţilor, primim şi noi, toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială. Ne naştem, ca toţi oamenii, din Adam cel vechi, şi după acest Adam de pământ ne numim şi suntem şi noi de pământ, precum şi acela era de pământ. După aceea însa ne naştem pentru a doua oară în Adam Cel nou – în Domnul nostru Iisus Hristos, şi după Acest Adam Ceresc ne numim şi suntem cereşti, precum şi El este ceresc. Creştinul se împodobeşte cu numele lui Hristos tocmai pentm că primeşte o viaţă nouă de la Hristos Domnul. Dacă este cineva în Hristos, faptura nouă este (II Cor. 5, 17). Aceasta se săvârşeşte prin Sfintele Taine, şi se săvârşeşte prin cuvânt. Odată cu cuvintele „se botează robul lui Dumnezeu” moare omul cel vechi şi se naşte cel nou; odată cu cuvintele: „pecetea darului Sfântului Duh” se pogoară şi se întipăresc în fiinţa noastră noile puteri harice. La început, Dumnezeu, dând nume celor ce nu erau, le-a dat şi fiinţare: şi aici, cuvântul lucrător de taină pricinuieşte în chip de taină ceea ce a plănuit Dumnezeu. Cugetând la asta, fraţilor, ce vom spune? Vom spune: „Mulţumim Domnului pentru darul Lui negrăit!”
Şi atâta doar? Nu, ci potrivit numelui nostru să fie şi vieţuirea noastră. Hristos, odată înviat, nu mai moare: şi noi, odată renăscuţi prin har la viaţa nouă, să începem a umbla întru înnoirea vieţii (v. Rom. 6, 4). Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, încă dinainte de întemeierea lumii ne-a numit pe noi ca să ne înfieze prin Iisus Hristos (v. Efes. 1, 4-5). Numindu-ne astfel însă, El tot atunci ne-a ales, altfel spus ne-a menit întru Sine ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea Lui în dragoste. Aşadar, fraţilor, fiind părtaşi chemării cereşti, să umblaţi cu vrednicie după chemarea cu care aţi fost chemaţi (Efes. 4, 1), ca altminteri să nu cadă şi asupra vreunuia dintre noi mustrarea: ai nume că trăieşti, dar eşti mort (Apoc. 3, 1). Numele nu ne este de folos singur. Trebuie să adăugăm la nume şi fapta. Iudeii se lăudau că sunt fii ai lui Avraam şi se mândreau cu asta; Domnul ce le-a zis însă: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (In 8, 44). Şi noi suntem de fapt aşa cum ne vede Domnul, deşi El nu doreşte să ne vadă niciodată astfel. Numele nostru este cel de „creştini”, însă de fapt poate că unii dintre noi sunt păgâni, iar alţii necredincioşi prin felul lor de a gândi şi de a trăi. Asa îl şi vede Dumnezeu, şi unul ca acesta poartă în chip de taină numele potrivit – bineînţeles, nu spre îndreptăţire, ci spre mustrare. Să râvnim, deci, a fi aşa cum Dumnezeu doreşte să ne vadă pe toţi în Domnul nostru Iisus Hristos, adică sfinţi şi neprihăniţi în dragoste, precum ne-a şi nu¬mit în El mai înainte de întemeierea lumii. Iar pentru asta, cel ce are de slujit, să slujească; cel ce are îndatorirea de a învăţa, să înveţe; cel ce este într-un post de conducere, să conducă; cine are îndestulare materială, să dea cu simplitate şi altora; între noi să trăim în dragoste nefăţarnică, urând răul şi alipindu-ne de bine, să fim harnici cu osârdie, să ardem cu duhul, slujind Domnului prin rugăciunile de acasă şi prin cele de la biserică. Indeobşte, potrivit Apostolului, nu trebuie să ne potrivim cu acest veac, ci trebuie să ne schimbăm prin înnoirea minţii, deosebind care este voia lui Dumnezeu cea bună, şi plăcută, şi desăvârşită (Rom. 12, 2). Dacă ne vom întocmi un asemenea fel de viaţă şi vom fi statornici în el, biruind toate piedicile – atât cele dinafară, cât şi cele lăuntrice -, luaţi seama ce făgăduinţe mari ne vesteşte Domnul: Biruitorului îi voi da să mănânce din mana cea de taină, şi îi voi da lui o pietricică albă, şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie decât primitorul (Apoc. 2, 17), şi în continuare: Cel ce biruieşte va fi îmbrăcat în veşminte albe, şi nu voi şterge nicidecum numele lui din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui (Apoc. 3, 5),iar în cele din urmă:Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp in templul Dumnezeului Meu, şi afară nu va mai ieşi, şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al Ierusalimului celui nou, care se pogoară din Cer, de la Dumnezeul Meu, şi numele Meu cel nou (Apoc. 3, 12).Ce poate fi mai presus de asta? Deci, cel ce are urechi de auzit, să audă !”
Încă din viață, sfinții au fost socotiți prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinții Săi ucenici: Voi sunteți prietenii Mei (Ioan XV, 14). Și în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu: A crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui spre dreptate și prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob II, 23; Facere XV, 6). Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, sfinții au arătat puterea lui Dumnezeu, făcând nenumărate minuni ca dovadă a trimiterii lor de către Dumnezeu. Moise (Ieșire III), ceilalți profeți (Daniel, Isaia, Ieremia, Iezechiel etc.). Apostolul Petru cunoaște gândurile lui Anania și ale Safirei (FA V,1-12), a vindecat și a făcut învieri (Tavita FA 9). De asemenea, Apostolul Pavel face multe tămăduiri (FA XX), minuni și chiar învieri din morți (Eutihie în Troa, FA XX 9-11). Sfinții intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni și sunt părtași cu aceștia din urmă la suferință în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alții și ei înșiși se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună și necesară tuturor și pentru desăvârșirea noastră (II Cor. XIII, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învățând pe alții să facă la fel (II Tim. I, 3). Rugăciunile sfinților înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt mai bine primite, însă dacă și noi credincioșii, împodobiți cu credință și fapte bune, ne rugăm împreună cu ei, lepădându-ne de păcatele noastre. Acest adevăr îl întărește și Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: ‘Știind acestea, iubiților, să alergăm la mijlocirea sfinților, dar să nu ne mărginim la aceasta, ci să lucrăm și noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei’.
Protestanții, neoprotestanții și unele denominațiuni religioase resping cu desăvârșire cultul sfinților, negând posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi. Pe baza textului din I Tim. II, 5 Pentru că unul este Dumnezeu, unul și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni; omul Iisus Hristos, ei susțin că nimeni altcineva, deci nici sfinții, nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Dar în textul de mai sus este vorba de Mijlocitorul împăcării dintre om și Dumnezeu, omul Iisus Hristos, care prin Jertfa Sa a săvârșit mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu. Această mijlocire a împăcării într-adevăr n-a putut-o face nimeni în afară de Iisus Hristos, și ea fost realizată odată pentru totdeauna numai de către El. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecărui om să se mântuiască personal sau subiectiv, adică să-și poată împropria mântuirea obiectivă. La dobândirea acestei mântuiri, în afară de harul însușit prin Sfintele Taine, sunt necesare credința și faptele bune ale creștinului, la care se adaugă și mijlocirea sfinților prin rugăciunile lor către Dumnezeu.
Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea 787) a hotărât: Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostolești și proorocești, prin care am învățat să cinstim și să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngerești, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriți, pe sfinții purtători de Dumnezeu, și pe toți bărbații cei sfinți și să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuți lui Dumnezeu, împăratul tuturor. Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa: Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu… Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de stăpânul obștesc.
Biserica Ortodoxă cinstește în chip deosebit pe sfinți, rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni și icoane pictate cu chipul și numele lor. Celor mai cunoscuți dintre sfinți, precum: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan Gură de Aur și mulți alții se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată cu priveghere, cu Litie și Acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinților mari se zidesc biserici, aceștia devenind astfel protectorii lăcașurilor și ai localităților respective.
Despre sfinţi, cred că nu este nimeni care să-i descrie altfel decât: smeriţi, evlavioşi, blânzi, de neclintit în credinţă, încununaţi de virtuţi, pururea cugetând la cele dumnezeieşti etc. Este o tendinţă – probabil firească – de a idealiza la modul absolut persoana unui sfânt, trecând cu totul sub tăcere sau, în cel mai bun caz, vorbind mai în şoaptă despre eventualele scăpări pe care, ca nişte oameni, le vor fi avut. Şi când vorbim despre cei doi stâlpi ai Bisericii, Petru şi Pavel, pe care-i prăznuim azi, avem tendinţa de a prezenta doar faptele şi învăţăturilor lor pline de sfinţenie. Mai rar se vorbeşte despre căderile, ezitările şi greşelile lor. De întreita lepădare a lui Petru sau de mulţimea de creştini care a suferit în persecuţiile la care s-a făcut părtaş Saul (Pavel), începând cu primul martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan. Sigur că toate aceste “scăpări” îi umanizează, îi apropie mult de condiţia noastră de oameni plini de păcate şi neputinţe, dar cred că nu le ştirbeşte cu nimic aura sfinţeniei. Credeţi că ucenicii Domnului nu ştiau că Petru s-a lepădat în noaptea aceea cutremurătoare de dinainte de răstignire? Evident, au ştiut, el însuşi le-a mărturisit-o. Dar l-a transformat această cădere a sa într-o persona non grata? Nicidecum. Petru a stat împreună cu ceilalţi ucenici şi, când au fost vestiţi de mironosiţe, a fost primul care a intrat şi a văzut mormântul şi giulgiurile rămase după Învierea Domnului. Iar Mântuitorul nu numai că nu l-a certat, ba chiar l-a repus în postura de “verhovnic”, fiind cel care a ţinut prima cuvântare publică în Biserică, după Pogorârea Duhului Sfânt. De fapt, un soi de “mustrare” totuşi a fost, atunci când l-a întrebat: “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”. Dar asta nu a fost propriu-zis o ceartă, ci o şansă care i s-a dat de a-şi reafirma iubirea sinceră şi înflăcărată faţă de Hristos. Nici măcar despre Pavel nu putem spune că a fost certat de Domnul, deşi “pustia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă” (FA 8, 3). Ci, încă pe când “sufla ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului” (FA 9, 1), i S-a arătat Mântuitorul într-o lumină “ca de fulger” şi i-a vorbit: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” Faptul că a fost orb, apoi, timp de trei zile, nu ţine de pedeapsă, ci de neputinţa trupului său de a primi aceeaşi lumină pe care Hristos o arătase ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului (şi aceştia trei, de atâta vreme fiind cu Domnul, şi abia de puteau să privească faţa Lui ce strălucea “ca soarele”). Iată că Dumnezeu nu ceartă – în sensul omenesc al cuvântului – pentru neputinţe sau pentru păcate, ci caută să îndrepte cu dragoste. Însă tot atât de adevărat este şi cuvântul care ne spune:“Pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte. (…) Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.” (Evrei 12, 6 şi 11).
Ceartă Dumnezeu, dar numai când această certare ne este de folos, când ne fereşte de mari primejdii. Căci unuia care este pe punctul să mai facă un pas şi să cadă în prăpastie nu-i şopteşti blând: “Ai grijă!”, căci s-ar putea ca acela nici să nu te audă sau să nu bage în seamă un cuvânt rostit pe un ton atât de liniştit şi, păşind totuşi pe calea sa, să se prăbuşească în gol. Dimpotrivă, când e primejdie mare, chiar şi urli la cineva, dacă e nevoie, astfel încât acesta să priceapă gravitatea situaţiei şi să ia aminte la pericolul ce-l paşte. Aşa l-a certat, spre exemplu, Domnul pe Simon Petru, atunci când acesta Îi cerea să nu accepte defăimarea şi răstignirea. Iar cuvintele au fost categorice, chiar foarte dure: “Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23). Pare paradoxală atitudinea Mântuitorului. Atunci când s-a lepădat de trei ori, Simon Petru este repus în starea de întâietate faţă de ceilalţi apostoli, dar când, îngrijorat, omeneşte vorbind, se roagă de Domnul să nu primească a i se întâmpla ceva rău, Acesta îl ceartă numindu-l “satano!”. Explicaţia este că, în prima situaţie, Domnul este blând cu neputinţa unui om care a cedat, având o râvnă nesăbuită, pe când în cea de a doua îl atenţionează pe Petru că se află sub influenţa satanei, că s-a făcut “purtător de cuvânt” al diavolului… Iubitor şi îngăduitor, aşadar, cu slăbiciunile omeneşti, mai ales când sunt împletite cu elanuri curajoase, dar necruţător şi ferm cu ispitele diavoleşti, chiar şi dacă îmbracă haina unui bine aparent. Acesta este Domnul!
Dar şi între ei se ceartă sfinţii, chiar dacă sunt apostoli. Iată ce ne relatează Pavel: “Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?” (Galateni 2, 11-14). În urma acestei mustrări s-a ajuns, ulterior, prin deciziile Bisericii, a nu se mai face deosebiri între creştinii proveniţi dintre iudei şi cei dintre celelalte neamuri, renunţându-se la ideea de a tăia împrejur pe cei convertiţi. Pe de altă parte, şi Pavel s-a certat cu Barnaba, cel care voia să ia cu ei şi pe “Ioan cel numit Marcu”, în timp ce “apostolul neamurilor”, într-un acces ce poate fi confundat cu orgoliul unui om rănit, “cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi” (FA 15, 38). În urma acestei “neînţelegeri”, fiecare a plecat să facă misiune în altă parte: Pavel a luat pe Sila în Siria şi Cilicia, iar Barnaba cu Marcu s-au dus în Cipru. Noi ce mai putem adăuga, văzând atâta “ceartă”? Că atunci când Domnul ne mustră, se trezesc sufletele noastre şi iau aminte la primejdia ce le paşte. Când Mântuitorul ridică glasul Său, se cutremură puterile întunericului şi fug de la faţa Lui demonii, îndepărtându-se de urechile noastre. Ne loveşte Domnul cu biciul cuvântului mustrător, iar trupul nostru se poate preface din “peşteră de tâlhari” în “templu al Duhului Sfânt”…
Când sfinţii se ceartă, se lămureşte credinţa noastră şi se curăţă de toate influenţele omeneşti. Apar “neînţelegeri” între sfinţi, şi se lărgeşte şi mai mult câmpul misionar al Bisericii. Pentru că “cearta” lor este una productivă, purtată din dragoste curată de Dumnezeu şi din râvnă sfântă, iar roadele ei nu pot fi decât bune. De aceea să ne uităm la certurile care mai apar şi azi în Biserică. Poţi cunoaşte un om după cum se roagă, după cum se poartă, după cum propovăduieşte… Dar foarte bine poţi cunoaşte pe cel binecredincios după cum se ceartă. Cel ce este lup în piele de oaie, nu face decât spume la gură şi împroaşcă venin, încât în jurul său nu creşte nimic. Cel ce se ceartă în Duhul pune certăreaţa sa râvnă la picioarele Domnului, în slujba Lui şi numai spre slava Lui. Nu spre a plăcea oamenilor, nu pentru a căpăta fală (sau audienţă), nu pentru a-şi pune la punct oponentul, ci spre a-l trezi, spre a-l ajuta să-şi vină în fire. Cel ce se ceartă din orgoliu sau mânat de diavolul, loveşte, lasă pe cel rănit şi pleacă apoi să se culce pe lauri. Cel ce se înfierbântă şi mustră în Domnul, e mereu cu mâna întinsă către celălalt: gata să-l cuprindă dacă ar cădea, mereu gata să-l îndrume pe Cale.
Ceata sfinţilor nu exclude, aşadar… cearta sfinţilor!
Creştinii de-a lungul veacurilor sunt chemaţi să înţeleagă şi să trăiască după aceeaşi dimensiune a sfinţeniei, precum sfinţii Vechiului Testament, precum toţi apostolii, martirii, mărturisitorii sau pustnicii care nevoit în numele Domnului Hristos, pentru slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea sufletelor lor. Sfinţii sunt acei semeni ai noştri care şi-au transformat lăuntrul lor, întreaga lor fiinţă în lăcaş binecuvântat al Sfântului Duh. Sfinţii sunt roada aşezării în inima lor, în sufletul lor a Sfântului Duh.Ne putem întreba noi, cei de astăzi, care purtăm acelaşi nume de creştin, care ne revendicăm pe noi înşine ca făcând parte din Biserica lui Hristos: care este cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, care este mesajul Lui adresat nouă?
Cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie ne plasează şi pe noi în aceeaşi perspectivă a sfinţeniei trăită de toţi sfinţii lui Dumnezeu, în aceeaşi perspectivă a dobândirii Duhului Sfânt. Hristos în Evanghelia care se citeşte în biserici în prima Duminică după Rusalii ne spune că, dacă dorim, şi noi putem să ne înscriem pe cărarea bătătorită de sfinţii lui Dumnezeu – fie că suntem preoţi, arhierei, vieţuitori în sfintele mănăstiri sau credincioşi care îşi duc viaţa în sânul familiei. Mântuitorul Hristos ne spune că putem şi noi să dobândim Duhul Sfânt, să ne numărăm în rândul sfinţilor, dacă împlinim trei lucruri: să avem mărturisirea cea dreaptă, iubirea cea dreaptă şi suferinţa cea dreaptă. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33). Aşadar, să nu ne ruşinăm de numele Lui, să nu ne ruşinăm că suntem creştini, să nu ne ruşinăm că suntem botezaţi în numele Lui, să nu ne ruşinăm a posti, să nu ne ruşinăm a face milostenie, să nu ne ruşinăm a naşte prunci, să nu ne ruşinăm a-i creşte în frică de Dumnezeu şi în ruşine de oameni. Mai mult, să-L mărturisim pe Hristos. Şi-L putem mărturisi prin viaţă de pocăinţă, prin viaţă de rugăciune, prin apărarea familiei şi a valorilor creştine, prin naşterea de prunci şi creşterea lor aşa cum se cuvine. Aceasta este mărturisirea cea dreaptă pe care Hristos ne-o solicită pentru ca şi noi să înţelegem viaţa sfinţilor şi să dobândim puterea Duhului Sfânt. Un al doilea lucru pe care Hristos ni-l cere în Evanghelie este acela de a aşeza toate lucrurile la nivelul lor, la locul lor cel adevărat. Şi spune Hristos: să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să nu iubeşti nimic altceva mai mult decât iubeşti pe Dumnezeu. Este necesar ca omul să-L aşeze pe Dumnezeu înaintea tuturor. Astfel ne arată că inima omului trebuie să fie îndreptată înainte de toate spre Dumnezeu. Îndrăznesc a spune că acela care nu-L iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot cugetul său, cu toată puterea sa acela nu are capacitatea să iubească în mod autentic nici pe mamă, nici pe tată, nici pe soţie, nici pe soţ, nici pe copii. Toţi aceia care iubesc case, rubedenii şi ţarine, mai mult decât pe Dumnezeu, se află în rătăcire. Hristos nu ne spune să abandonăm nici casa, nici ţarina, nici rubedeniile, ci pe toate să le aşezăm pe scara ierarhiei valorilor supreme, acolo unde le este locul. În fine, al treilea lucru asupra căruia ne atrage atenţia Hristos este că în lume necazuri vom avea. Că există o cruce în viaţa fiecăruia, o cruce pe care numai Dumnezeu singur o ştie şi noi acolo unde ne ducem fiecare viaţa. Iar această cruce, această suferinţă, aceste încercări care ne definesc viaţa, Hristos ne spune să le purtăm cu răbdare, să cerem răbdare de la Dumnezeu pentru ca toată crucea vieţii noastre să o ducem cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste.
Să-L mărturisim, aşadar, pe Hristos, să-L iubim pe El şi să ducem crucea pe care a aşezat-o pe umerii vieţii noastre. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)

luni, 19 februarie 2018

Despre Post

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)





joi, 5 februarie 2015

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugaciune care se citeste in fiecare post


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Postul SF.Petre si Pavel sa va ajute! si sa va fie de folos...

Rugaciune care se citeste in fiecare post

“Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.



Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui care este in mine n-a fost in zadar, ci m-am ostenit mai mult decat ei toti. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine." (Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 15:10)

 "Dar mie prea putin imi este ca sunt judecat de voi sau de vreo omeneasca judecata de toata ziua; fiindca nici eu nu ma judec pe mine insumi. Caci nu ma stiu vinovat cu nimic, dar nu intru aceasta m-am indreptat. Cel care ma judeca pe mine este Domnul."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 4:3-4)

"Ce vom zice deci la acestea? Daca Dumnezeu e pentru noi, cine este impotriva noastra? El, Care pe Insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii, pentru noi toti, cum nu ne va da, oare, toate impreună cu El?"  (Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel 8:31-32)


                                                                    Matei 16,13-19
Şi venind Isus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.


"M-am rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste în mine. Si viata de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine." (Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel 2:20)

 sursa
DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugaciune care se citeste in fiecare post:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... P...

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!