TE CHEM CA SIMON PETRU..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Mă afund ca Simon Petru nu în apă, ci-n păcate
Și ca el Te chem cu frică: Doamne, vino de mă scoate,
Fiindcă știu că doar o clipă de m-am depărtat de Tine,
Mă voi îneca în patimi și s-a terminat cu mine!

Se ridică-n valuri viața, de necazuri, nu de apă
Și Te chem ca Simon Petru: Doamne, vino de mă scapă,
Fiindcă știu că doar o clipă de-am pierdut a Ta putere,
Mă voi îneca în plânsuri de amar și de durere..

Ce-i făptura omenească fără sfânta Ta iubire?..
Cum să câștigăm în lupta pentru-a noastră mântuire,
Dacă Îți întorci o clipă de la noi preablânda-Ți Față?..
Fără Tine, Doamne Sfinte, cum vom birui în viață?..

Doamne, știu că ai o mână ce din ceruri se întinde
Și pe cel ce Te imploră, ca pe Petru îl cuprinde..
Dă-ne tuturor credință și o inimă umilă,
Ca strigându-Te pe Tine, s-avem parte de-a Ta milă!

amin

SF. PETRU

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                  

Petru era un om dintr-o bucată, extrovertit, sincer "pân' la Dumnezeu". Se bucura din tot sufletul, se mânia din tot sufletul. Cu mâna aceea de care l-a apucat Hristos când l-a scos din mare, cu mâna aceea i-a tăiat urechea lui Malhus. Cu gura aceea cu care a strigat: "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!", cu gura aceea s-a jurat că nu-L cunoaște pe Hristos. Cu brațele acelea vânjoase care au mânuit mrejele zeci de ani de zile, cu brațele acelea a cărat coșul plin de rămășițe după înmulțirea minunată a pâinilor. Petru este icoana noastră, a tuturor, amestec de virtute și păcat, de curaj și de lașitate, de înțelepciune și de prostie, de lumină și de întuneric. I-a pus Hristos o cheie a Raiului în mână, ca să ne arate nouă că da, a păcătoșilor este Împărăția lui Dumnezeu, a păcătoșilor care strigă la Iisus: "Doamne, scapă-mă!", a păcătoșilor care "plâng cu amar" pentru păcatele lor, a păcătoșilor care înțeleg după o viață de căderi că numai în Hristos este urcare și numai cu Duhul Sfânt este zbor..
A doua cheie a Raiului i-a dat-o Domnul lui Pavel. Pavel acesta era un mare zelos, tânjea după Legea lui Dumnezeu. Dar la început nu știa ce-i dragostea adevărată. A prigonit creștini, a făcut oameni să plângă din cauza lui. Pentru legea lui Dumnezeu.. 

Nu știa el că "Dumnezeu este iubire". Și ce-a făcut Hristos cu el? I-a vorbit câteva clipe! "Saule, Saule.." Dar acest "Saule. Saule.." i-a răsunat în urechile sufletului toată viața ca cea mai minunată dintre simfonii, simfonia dragostei lui Dumnezeu față de om.. A luat Pavel bice pe spinare, a fost aruncat prin închisori și prin circuri, s-a luptat cu fiarele sălbatice, a fost bătut și huiduit de păgâni prin cetăți.. Nimic nu l-a oprit! "Saule, Saule.." Auzea în suflet și ardea intima lui de iubirea Domnului nostru.. Și așa a biruit, și așa a luat cununa..

Deci noi astăzi știm ceva despre sfinții lui Dumnezeu. Știm că nu ei singuri s-au sfințit, ci Hristos i-a sfințit. Știm că Domnul a fost puterea lor, știm că dragostea de Hristos mântuiește. Cum să rămânem pe jos atunci când ne împiedicăm? Cum să deznădăjduim, când Biserica însăși este zidită pe pocăința a doi păcătoși, pe lacrimile lor smerite? S-a umplut Raiul, s-a umplut Raiul, dragii mei, s-a umplut Raiul de oameni cu inimi de carne, cu oameni care au cunoscut iubirea lui Hristos. Mâine îi prăznuim pe cei mai mari dintre apostoli, pe "cei mai mari dintre egali", cum se zice. Ei sunt noi, noi putem să devenim ei. Cu o singură condiție: să tânjim după Hristos. Petre, Petre, Saule, Saule.. Iubirea este temelia Bisericii. Iubirea lui Hristos față de noi, iubirea noastră față de El..

 Hai cu Doamne ajută.

https://colajeortodoxe.blogspot.com/search/label/Colaje%20cu%20Sfintii%20Petru%20si%20Pavel

ICONOMUL CREDINCIOS

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

M-a pus Hristos să-L dau la oameni,
Nu să-L “păzesc” de credincioși,
De frica aia că vezi, Doamne,
Sunt necurați și păcătoși.

Păi câtă frică să îmi fie
Să-L dau pe Domnul din Potir
Unui creștin de omenie
Ce intră des sub patrafir?

Păi dacă n-are ce să-mi spună
Când îl întreb ce-a mai greșit,
Aceasta nu-i dovada bună
Că-i numai bun de-împărtășit?..

În loc să facem “cum se face”,
Urmând tradiții din Fanar,
Zic eu, mai bine ne-am întoarce
La deasa-împărtășire iar

Căci “mult și gras” este Vițelul
Pe Care Tatăl ni L-a dat
Și a umplut cu Sânge Mielul
Potirul binecuvântat.

La Nunta lui Hristos se vine
În straie albe de nuntaș,
Dar nu se întinează haina
Cu o plimbare prin oraș.

Îmi este mare bucurie
Când Îl mănânc pe Dumnezeu,
Dar când Îl dau la parohie
Mă bucur și mai tare eu

Și când voi fi trimis de Tatăl
La Judecata lui Hristos,
Eu sper să spună Domnul: “Iată-l
Pe iconomul credincios!”
amin

TU MĂ DUCI LA VIAȚĂ, DOAMNE!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                      

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, eu Te-am dus la moarte
Prin păcatul mult al meu.
Tu m-ai dus la viață însă,
Înviind ca Dumnezeu.

Eu Te-am dus la spini și Cruce,
La piroane și oțet;
Tu mă iei frumos pe umeri
Și mă porți încet, încet..

Eu Ți-aduc numai durere
Prin neascultarea mea;
Tu-mi verși untelemn pe rană,
Ca să-mi vindeci firea rea.

Eu sunt pururea în fugă,
N-am nici timp să Te privesc;
Tu îmi bați mereu la ușă,
Poate-oi vrea să Te primesc..

Tu repari, eu stric în grabă,
Tu creezi iar eu distrug.
Tu mă cauți cu răbdare
Căci mă vrei, eu însă fug.

Dragostei adevărate
Nu-i rezistă vreun zăgaz.
Tu faci totul pentru mine,
Eu în schimb Îți cer răgaz..

Tu ești foc, eu doar cenușă,
Tu ești flacără, eu fum;
Tu ești rug ce nu se stinge,
Eu sunt doar un pic de scrum..

Multe lucruri fac eu, Doamne,
Pentru care Te mâhnești.
Alții ar pleca îndată,
Tu.. tot lângă mine ești.

Te comporți ca un prieten,
Cel mai bun și devotat,
Nescârbindu-Te de mine
Nici când zac în vreun păcat,

Ci de am căzut în patimi
Îmi șoptești în gând mereu
Că Tu ai murit pe Cruce
Ca să scap de moarte eu,

Deci atunci când din negrijă
Mă împotmolesc și cad,
Mă îndemni la ridicare,
Că-i păcat să merg în iad..

Cel ce ai murit pe Cruce
Ca să speli al meu păcat
Viața veșnică în ceruri
Mi-o dorești neîncetat,

De aceea, Tu, Iisuse,
Cel ce-ai înviat din morți,
Ca pe oaia cea pierdută
La pășunea Ta mă porți

Și deși mă simt nevrednic,
Prind curaj de la tâlhar:
Mântuirea Ta, Iisuse,
Nu-i pe merit, ci e dar!

ÎNTREBAREA DIFICILĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

“Ce-i moartea, tati?”, într-o seară
M-a întrebat fetița mea.
Cu ochii triști i-am spus fetiței
Că moartea-nseamnă.. a pleca,

Dar e plecarea într-o țară
Departe, unde-i Dumnezeu..
Și când am spus aceste vorbe
Un “of” ieși din pieptul meu,

Căci e adevărat că unii
Se duc la Dumnezeu Cel bun,
Dar alții, vai, se duc la chinuri,
Iar asta nu puteam să-i spun,

Și chiar de oamenii de treabă
Se duc la Dumnezeu în Rai,
În urma lor rămâne jale
Și doruri arzătoare, vai..

Și a văzut atunci fetița
Că tare m-am mai întristat,
Și nu înțelegea micuța
De ce-s atât de tulburat.

Vedeți, prieteni, eu ca preot
Ațâția morți am prohodit..
Atâtea lacrimi și suspine,
Atâta dor neostoit..

Atâta jale izvorâtă
Din dorul celor ce-i iubeau,
Atâtea haine strânse-n brațe
Ce până ieri îi cuprindeau,

Atâtea mame fără lacrimi,
Căci le-au secat de-atâta plâns,
Ei, dragii mei, în anii ăștia
Atâtea-n suflet mi s-au strâns..

Și-am preferat să schimb subiectul,
Și-atât i-am zis la puiul meu:
“Ce-i moartea? E când pleacă omul
Departe,-n cer, la Dumnezeu..”

Iar ea a înțeles deodată
Și-atât a spus, privind în jos:
“Să nu mori, tati, niciodată!”
Iar eu am plâns neputincios..

(14 mai 2026)

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                   
partea a doua

Nu poate fi vorba despre pocăință atunci când omul nu-și cunoaște propriile păcate. Și nu poate cineva să-și cunoască păcatele, dacă nu înțelege nici măcar ce sunt ele. Multă lume vine la spovedanie și nu spune nimic din proprie inițiativă, ci așteaptă ca preotul să o "tragă de limbă" în privința propriilor păcate. Sau sunt persoane care la spovedanie nu zic mare lucru despre păcate, ci profită că în sfârșit "părintele" este obligat să le asculte, și încep să-și depene problemele și necazurile vieții.. De ce oamenii trec păcatele pe locul doi? Pentru că nu au înțeles cu adevărat gravitatea lor și aceasta pentru că pur și simplu.. nu știu ce înseamnă păcatul, în general!

PĂCATUL ESTE CĂLCAREA LIBERĂ ȘI CONȘTIENTĂ A PORUNCII LUI DUMNEZEU.

Aceasta fiind definiția, ca să-ți cunoști păcatele trebuie să cunoști mai întâi poruncile lui Dumnezeu, ca să știi ce anume ai încălcat din ce ți-a interzis Dumnezeu. Iarăși am văzut o superficialitate nepermis de mare la credincioșii noștri ortodocși. Este un fel de comoditate la oameni, ceva de genul: "De ce-i preot? Asta-i meseria lui, să mă întrebe de păcate"! Adică mulți oameni consideră că acolo, la spovedanie, este obligația preotului de a pune întrebări, întrucât ei sunt.. "oameni simpli"! Ei bine, dragii mei, una este ca eu să te întreb despre păcate, stimulându-ți memoria, și cu totul alta este că tu nu ai habar ce anume este păcat și ce nu este păcat..

Imaginați-vă că acum, când în toată Europa s-a interzis prin lege vorbitul la telefon în timp ce se conduce automobilul, voi țineți celularul la ureche cu mâna stângă și volanul cu dreapta și vorbiți fără nici o grijă înaintea polițistului de la circulație! Pe cine o să-l usture atunci când va rămâne fără carnet, pe mine, sau pe voi?.. Bineînțeles că pe voi.. Se poate spune domnului polițist: "Iertați-mă, dar noi nu cunoaștem legea!"? Nu, pentru că UNDE-I LEGE, NU-I TOCMEALĂ și este interesul persoanei să cunoască legile, dacă nu dorește penalizări..

Ei bine, dragii mei cititori, cu mult mai serioasă este problema cunoașterii legilor dumnezeiești, deoarece aici nu riscăm să mergem în închisoare, ci în iad, și nu pe un număr oarecare de ani, ci pe veșnicie! Și în afară de acest motiv, poruncile lui Dumnezeu sunt adevăratele "reguli de funcționare" ale neamului omenesc: numai viețuirea noastră conformă cu poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce fericire, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru Care știe ceea ce este mai bine pentru noi.. Oare dumneavoastră nu ați fixat anumite reguli propriilor copii, tocmai pentru că știți ce este bun și ce este rău pentru ei?.. Tot la fel Creatorul nostru știe cum trebuie să trăim noi în viață, ca să fim fericiți și pe pământ și în veșnicie..

Poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: cele care interzic și cele care obligă. Adică sunt porunci negative, care împiedică săvârșirea unor fapte rele și porunci pozitive, care determină săvârșirea faptelor bune . Prin poruncile negative Dumnezeu ne ferește de căderea în sfera imoralității și a răutății, iar prin poruncile pozitive, El ne obligă să urcăm pe scara virtuților creștine.
Rețineți că nu este suficientă "conservarea" noastră, evitarea de a comite răul. Aceasta este numai prima treaptă către Cer. Este obligatorie acumularea faptelor bune, căci numai faptele bune păzite prin smerenie, mântuiesc. Însuși Domnul Hristos afirmă: "Așa se întâmplă (adică se merge în iad, ca bogatul căruia i-a rodit țarina).. 

CÂND OAMENII NU SE ÎMBOGĂȚESC ÎN DUMNEZEU"!

 Ce înseamnă asta? 

Înseamnă că oamenii nu au săvârșit fapte bune..

Câte îndemnuri nu făcea Domnul Hristos ca lumea să-și adune "comori în cer".. Aceste comori sunt faptele de milostenie. Tot la fel, untdelemnul din candelele fecioarelor celor înțelepte reprezintă faptele bune poruncite de Dumnezeu..
Iată deci cum cunoașterea poruncilor dumnezeiești este datoria noastră personală față de.. noi înșine! Necunoscând ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, vom ajunge în situația penibilă a unei teribile sărăcii duhovnicești . Fără virtuți nu se poate intra în Împărăția Cerurilor.
Să vă ajute Dumnezeu ca să cunoașteți măcar de acum înainte sfintele Sale porunci, spre a voastră mântuire, amin!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)


https://www.facebook.com/photo/?fbid=1827808347517306&set=a.1500584246906386

SFÂNTUL PETRU, BRAV PĂSTOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

 
Ce frumoasă-i întâlnirea
Dintre Petru și Hristos:
„Du-Te de la mine, Doamne,
Fiindcă sunt un păcătos!”

Dar rugat de Simon Petru,
Domnul nostru nu S-a dus,
Ci să-I păstorească turma
Mai târziu pe el l-a pus..

O, ce viață minunată
Sfântul Petru a trăit
Lângă Dumnezeu Cuvântul
Cât a propovăduit..

Câte fapte minunate
A putut să vadă el
Lângă Cel ce-avea să fie
Și Arhiereu și Miel..

Câte izbăviri din boală
Sau din gheara celor răi
Simon, cel numit și „Chefa”,
A văzut cu ochii săi..

A văzut cum Domnul nostru
Noaptea potolea furtuni,
L-a văzut mergând pe mare,
L-a văzut făcând minuni..

L-a văzut hrănind mulțimea
Cu doi pești și cu cinci pâini,
L-a văzut redând vederea,
Sau făcând picioare, mâini..

L-a văzut certând pe demoni,
Alungându-i în infern..
Știți cuvintele Scripturii,
Nu m-apuc să vi le-aștern.

Doi evangheliști din patru
La minuni au asistat;
Marcu de la Sfântul Petru
Pe acestea le-a aflat.

Luca însă de la Pavel
Și de la Preasfânta, da,
A aflat de toate-acestea
Și le-a scris în cartea sa.

Sfinte Petre, câtă slavă
De la Domnul ai primit
Fiindcă te-a chemat și-ndată
După Dânsul ai pornit..

Vei ședea pe tron de aur
Și de-acolo, de pe tron,
Tu vei sta la judecată
Cu poporul din Sion.

Domnul, Care îți dăduse
Ale mântuirii chei,
Ți-a cerut la Înviere
Dragoste de mielușei.

Și i-ai păstorit pe dânșii
Din iubire de Hristos
Până ce-ai murit pe cruce,
Răstignit cu capu-n jos..

Azi Biserica ți-aduce
Venerare și cinstiri,
Rugăciuni și acatiste,
Slujbe, Liturghii, postiri.

Tu ai fost cu Sfântul Pavel
Stâlp și întemeietor
Al Bisericii creștine,
Păstor bun și râvnitor.

Te cinstim, cum se cuvine
Unui sfânt al lui Hristos,
Și la strană îți aducem
Al cântărilor prinos.

amin
(11 iunie 2026)

GÂNDURI "PE MARGINEA" MARELUI PRAZNIC CE SE APROPIE..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                     

Ei, dragii părintelui, se apropie cu pași repezi marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Cred că a sosit ceasul să postez poeziile mele pe care le-am dedicat în decursul ultimilor ani "verhovnicilor" apostolilor, adică lor, celor cărora Sfânta Biserică le-a închinat un post special la începutul verii.. Dacă-mi amintesc bine, cel mai mult m-am raportat la Sfântul Petru, în care eu personal am văzut un model de întoarcere sinceră la Dumnezeu după acea urâtă întreită renegare în curtea lui Caiafa din noaptea Joii Mari. Am fost întotdeauna minunat de simplitatea cu care îl reprimește Domnul Hristos pe "Simon, fiul lui Ionà". 

De trei ori L-a renegat Petru pe Domnul , de trei ori l-a iertat Domnul pe Petru! Și nici măcar nu l-a certat, umilindu-l înaintea iertării, ci dimpotrivă, cu o deosebită noblețe Hristos i s-a adresat lui Petru, făcând abstracție de renegările lui.. Mântuitorul lumii nu i-a spus lui Simon Petru: "Uite, Petre, tu te-ai prefăcut că nu Mă cunoști, dar Eu te iert, însă să nu se mai repete acest urât episod!" Nu, Domnul cu o gingășie cu adevărat dumnezeiască i se adresează lui Petru ca celui mai bun prieten al Său: "Simone, Mă iubești tu pe Mine? Paște oile Mele!" 

Mai degrabă acest act al iertării ar suna cam așa: "Tu te-ai lepădat de Mine din lașitate, dar Eu știu că în adâncul inimii Mă iubești. Acum Îți cer să-ți demonstrezi iubirea față de Mine, păstorindu-Mi turma de mielușei cuvântători". Dragoste și prietenie, cum numai Dumnezeu poate să-i arate omului.. De aceea eu m-am imaginat de nenumărate ori în locul lui Petru, ori de câte ori simțeam că prin păcatele făcute cu bună știință Îl renegasem pe Domnul Hristos. Îmi imaginam că Iisus m-ar fi luat și pe mine deoparte și mi-ar fi spus și mie aceleași cuvinte: "Sorine, fiul lui Constantin, Mă iubești tu pe Mine?" Iar eu I-aș fi răspuns ca Petru: "Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc".. Și celelalte din Evanghelie.. De aceea am și scris două-trei poezii pe tema aceasta.

În ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, "apostolul neamurilor", cum a fost numit de tradiția Bisericii, am fost fascinat de istoria vieții lui din câteva motive. Din păcate, până azi nu m-am putut ocupa de versuri la adresa lui. Poate în viitor, cu harul lui Dumnezeu.. Mi-a plăcut foarte mult aceeași mărinimie sufletească, aceeași dumnezeiască noblețe pe care i-o arată Domnul Hristos lui Saul - Paul (Pavel) în momentul convertirii. La fel ca în cazul lui Petru, nici aici nu găsim o certare grosolană din partea lui Hristos, ci o mustrare prietenească, delicată, la adresa lui Pavel: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești cu călcâiul în țepușă!" Mai întâi Domnul Se apără în fața lui Saul, "de ce Mă prigonești, ce rău ți-am făcut?", neabordând un ton poruncitor, autoritar, ci unul smerit, amintind că El, Hristos, este Mielul lui Dumnezeu, nu un despot tiranic! Parcă revedem întrebarea adresată de Domnul în fața lui Caiafa soldatului care Îl pălmuise:" Iar dacă am vorbit bine, pentru ce Mă lovești?"

 Prin urmare Iisus îl cucerește pe Saul nu atât prin lumina slavei Sale, cât prin bunătatea Sa cea infinită. Al doilea lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Pavel este faptul că un om lipsit de calități fizice, un omuleț mic de statură, pleșuv și destul de urâțel demonstrează o forță sufletească de titan! Reușește să facă lucruri pe care nimeni nu le mai făcuse înaintea lui, bineînțeles, cu ajutorul și susținerea Duhului Sfânt. Lucru pe care-l afirmă el însuși: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am ostenit mai mult decât toți ceilalți oameni. 

DAR NU EU, CI HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE ÎN MINE". Iar în alt loc tot el zice: "Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt". Cert este că acest "omuleț" încreștinează toată Europa, dovedindu-se a fi un gigant al spiritului.. Ultimul lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Sfântul Pavel este preștiința sa în ce privește propria mântuire. După o viață de lupte și de suferințe pentru slava lui Hristos Dumnezeu, Sfântul Pavel primise de la Ceruri confirmarea propriei mântuiri: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit; de acum MI S-A PREGĂTIT CUNUNA VIEȚII"..

 Da, dragii mei, Sfântul Apostol Pavel știa de înainte că va merge în Raiul lui Dumnezeu! Dar oare este de mirare acest lucru?! Însuși Hristos le-a dat la un moment dat certitudinea mântuirii celor unsprezece apostoli ai Săi: "Bucurați-vă pentru că NUMELE VOASTRE SUNT SCRISE ÎN CERURI"! Iarăși grăiește Psalmistul David despre mântuirea sa: "Bucuratu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în curțile Domnului vom merge". Este de mirare să știi că te așteaptă fericirea veșnică?.. Când vom avea faptele sfinților, cu siguranță vom primi și noi aceste făgăduințe. La fel ca Părintele Arsenie Boca, cel ce le spunea ucenicilor săi: "Mă, să veniți la mormântul meu, că o să vă ajut mai mult după moartea mea!" Se vede că primise adeverirea propriei mântuiri, datorită vieții de jertfă pe care o trăise spre slava lui Dumnezeu.

Da, dragii mei, se apropie praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Vor urma câteva poezii dedicate lor. Până atunci v-am înșirat câteva gânduri "pe marginea" sărbătorii pe care o așteptăm. Post binecuvântat tuturor! Mânca-v-ar Raiul pe toți! Părintele Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

partea 1

Cândva a spus un înțelept: "Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune". Da, dragii mei, acum că am intrat în perioada pocăinței, mai întâi de toate trebuie să știm ce este pocăința.. Deci.. ce este pocăința?

Ei.. nu-i chiar atât de simplu răspunsul la această întrebare.. De ce? Pentru că sunt fel și fel de suflete de oameni și cred că n-aș greși deloc dacă aș afirma că sunt atâtea feluri de pocăință, câți oameni Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu..

Există pocăința omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu decât din ceea ce a citit despre El. Există pocăința omului care L-a iubit pe Dumnezeu "din toată inima și cu tot cugetul său", apoi a căzut în păcat. Și există pocăință care se apropie mai mult de unul sau de celălalt dintre cele două feluri enumerate mai sus..

Pocăință de om care plânge de frica iadului, pocăință de om care plânge din dorința dobândirii Raiului, pocăința omului care se plânge pe el însuși, pocăința celui care plânge după Dumnezeu.. Pocăință care se exprimă în multe metanii, pocăință care se exprimă în post aspru, pocăință care se exprimă prin plânsul lăuntric al inimii..

În rezumat, pocăința este o stare de mare tristețe a inimii ce și-a cunoscut starea jalnică de îndepărtare de la "fața lui Dumnezeu" (psalmul 50) datorită păcatelor făcute. Starea fiului risipitor care "își vine în fire" și se plânge pe el însuși că a ajuns să mănânce roșcovele porcilor.. Fiul risipitor care plânge după Tatăl său..

Așadar, ca să înțelegem bine noțiunea de pocăință, trebuie să cunoaștem noțiunea de păcat, să cunoaștem consecințele păcatelor, apoi să Îl cunoaștem pe Dumnezeu câtuși de puțin.. Pentru că pocăința este un tip de raportare a omului la Dumnezeu: este vorba despre omul care știe că L-a supărat pe milostivul Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu marele dar al pocăinței! Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)