Mi-am amintit de tine ,atâta de târziu,
Mi-ai mai rămas Hristoase ?Mai ești în mine ,viu ?
O lacrimă sărată, îmi spune, că îmi ești ,
În fiecare clipă ,a vieții, mă păzești !
Cînd trec printr-o răscruce, cuvintele mă dor ,
Și mor cu tine Doamne ,prin moarte mă strecor .
Dar nu mă las învinsă ,puterea tu mi-o dai ,
Privesc senină cerul ,și mă gîndesc ,la rai .
Voi prinde -acele vremuri ,cînd vei venii pe-un nor ?
Să-ți spun cu ce-am greșit, să-ți spun ,cît te ador ?
Nu știu ce va să vină ,nu știu, și nici nu-mi pasă ,
Te simt pe-orice cărare ,te simt la mine-acasă .
Cuvintele -mi sunt fade ,atât de neînsemnate ,
Dar cer pentru tot omul ,iubire ,sănătate.
Ca florile-n grădină, se ofilesc ,și plâng,
Isuse ,vino acuma ,în brațe să te strâng!
Să-ți mulțumesc smerită, că m-ai păzit,mereu ,
Și atunci cînd simt că -n lume ,ești numai Tu ,și eu !
Autor
Ciabrun Marusia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)