sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Eu, pentru răutatea mea, ştiu, Doamne,

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Eu, pentru răutatea mea, ştiu, Doamne, că astăzi ai îngăduit
Să vină-asupra mea necazul… Dar vezi, că tot m-am poticnit
Şi-un gând viclean acum aleargă şi strigă-n urma mea mereu:
De ce să pătimesc, din oamenii de sub soare, tocmai eu?

De ce să mi se-ntâmple mie? De ce pe mine m-ai ales,
Pe umeri, să duc greutatea unei poveri de ne-nţeles?
De ce să n-am şi eu odihnă când alţii n-au niciun necaz -
De ce să pier zdrobit sub valul înfuriatului talaz?

De ce să îmi reteze zborul şi-avântul pasului să-mi ia,
Căzută, nu ştiu cum, asupră-mi, această încercare grea?
Şi, opintindu-mă să aflu ce am greşit acum şi cui,
Îmi strigă-n minte gândul umbrei că nu-s datornic nimănui.

Piei înapoia mea, satano! Ce om, o clipă de-a trăit,
Rănind pământul cu-a lui umbră măcar şi, oare, n-a greşit?
Şi ce făptură omenească, în trupu-i dacă-a petrecut
Un veac, el, oare, bine vreun singur lucru a făcut?

O, izbăveşte-mă, Iisuse, de cârtitorul! Vămuit
De otrăvirea lui vicleană, de-atâtea ori Te-am izgonit:
Până ca eu să bag deseamă, din calea mea, ai şi plecat
Şi nu m-ai părăsit, ştiu bine, dar urma, nu Ţi-am mai aflat.

Acum, necazul m-asupreşte şi-mi ţine calea, smintitor,
Al întunericului, hâtru, răutăcios sfătuitor;
Dar eu, în mreaja vrajei sale, să cad din nou, nu mai voiesc:
Cu inima-mi îndurerată, spre Tine, Doamne, eu tânjesc.

Şi nu pricep ce mi se-ntâmplă, de ce anume-ai slobozit
Urgia Ta, acum, asupră-mi… Dar: pentru toate, fii slăvit!
Şi dă-mi a dreptului răbdare, cu care Iov cel încercat,
Stând pe grămada-i de gunoaie, să Te iubească n-a-ncetat.

Poate-am greşit ceva ‘nainte-Ţi… Sau poate-anume Tu-mi aduci,
Întru sărmana-mi neputinţă, puterea Jertfei Sfintei Cruci;
Sau poate-a Ta nebiruită iubire-n pieptul meu o pui
Când, pe Golgota, întru mine, cu mine – crucea mea, o sui.

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/2021/11/eu-pentru-rautatea-mea-stiu-doamne.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!