Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti pe 29 iunie.

 Din viata acestora aflam ca tot omul este chemat la mantuire. Uneori spunem despre cei cu studii ca nu pot gusta viata dumnezeiasca, pentru ca pun mai mult pret pe mintea lor si mai putin pe lucrarea lui Dumnezeu. Sa parasim aceste ganduri. Sa luam seama la Pavel, persoana foarte cultivata. Alteori, graim ca e greu pentru un om lipsit de studii sa inteleaga tainele lui Dumnezeu. Nici aceste ganduri nu trebuie cultivate. Sa privim la Petru, un simplu pescar.



Exista persoane care spun ca doar monahii sunt foarte aproape de Dumnezeu. Din nou trebuie sa ne curatim mintea si sa avem in vedere ca tot omul se poate uni cu Dumnezeu, atat cel casatorit cat si cel necasatorit. Si Domnul ne lumineaza in acest sens prin Petru care a fost casatorit si prin Pavel, persoana care nu a cunoscut taina cununiei.

Se intampla sa spunem ca anumite persoane nu se vor mantui, pentru ca impartasesc un anumit fel de credinta. Nu sunt ganduri placute Domnului. Poate Dumnezeu ii va chema intr-un mod asemanator celui adresat lui Pavel, iar acestia Ii vor raspunde precum a facut-o el. Pe de alta parte sa nu ne mandrim ca suntem ortodocsi. Nu e de ajuns pentru a ne mantui. Trebuie sa si murim in credinta dreapta, fapte bune si smerenie. Sa nu credem ca daca ne-am nascut ortodocsi suntem feriti de caderi. Sa ne uitam la Petru, care desi I-a urmat lui Hristos de la inceputul propovaduirii Sale, s-a lepadat de El de trei ori. Sa ne fereasca Domnul sa murim in lepadare fata de El. Sa murim in lepadare fata de omul cel vechi, asa cum a facut-o Saul devenind Pavel.

In Imparatia Cerurilor poate ajunge orice om, indiferent de nationalitatea sau religia in care s-a nascut. De aceea Biserica se roaga pentru "pacea a toata lumea". In Biserica, cei ce se dusmanesc, cei ce isi sunt straini pot deveni rude, madulare ale aceluiasi Trup. Sa ne amintim de Pavel care a fost si cetatean roman si a luptat impotriva lui Hristos pana la convertirea sa, si devine frate al lui Petru in dragostea pentru Hristos.

In Biserica nu poti inchide ochii atunci cand vezi ca un madular este bolnav, ca impartaseste o invatatura diferita de cea a Bisericii. Iar acest lucru ne descopera Pavel atunci cand il cearta pe Petru in Antiohia, pentru ca refuza sa stea la masa cu cei de alt neam decat cel iudeu, dar botezati in numele Sfintei Treimi. Asadar, nu putem face compromisuri in materie de credinta, nu avem voie sa acceptam minciuna in locul adevarului.

Faptul ca Petru este rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel i se taie capul, arata ca nu toti suntem chemati sa murim in acelasi chip. Unii trec la cele vesnice dupa o grea suferinta, altii lipsiti de suferinte. Important e sa murim in Hristos, nu in afara unirii cu El. In acest sens, cei doi apostoli sunt reprezentati in iconografie tinand intre ei Biserica intemeiata de Hristos.

In Erminiile iconografilor, chipurile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sunt descrise astfel: "Sfantul Petru, batran cu barba rotunda; Sfantul Pavel plesuv, cu barba cenusie".

E minunat ca se pastreaza distinctiile personale. Dar cel mai mult ma misca icoana in care cei doi apostoli stau imbratisati. Sa ne dea Dumnezeu putere sa traim viata lui Hristos ca pe propria noastra viata si astfel, intreaga lume sa fie reprezentata intr-o mare imbratisare.

Adrian Cocosila

ĪN GENUNCHI URCĂM GOLGOTA !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

(Versuri : Eliana Popa)

Hai, trezeste-te crestine din Biserica cea Una,
Căci vrajmasii lui Hristos au incoronat minciuna,
Au intrat ca niste furi sa nu-i prindă răsăritul
Iadul le-a trimis poruncă: ,, Terminati cu Răstignitul!"

Sunt vicleni precum acela ce-i stăpân in intuneric,
Încercând să prindă-n mreje si crestinul cel mai vrednic
N-au nici teamă, nici iubire fac război cu sfinti-n cer
Precum a făcut odată, răzvrătitul Lucifer!

Suflă iarăsi peste tine vânturi rele, drag român,
Cum n-au fost in alte timpuri până-n veacul de acum,
Dar Hristos încă asteaptă, incă esti al Său copil
Nu-L lăsa străin in poartă, nu-L trimite in exil !

Datoria noastra-i sfântă in POPORUL ORTODOX
Sa ne apărăm CREDINȚA ca străjeri ai lui HRISTOS
Asa cum au apărat-o si MARTIRII NOȘTRII SFINTI,
Aruncati au fost la fiare si la moarte osanditi !

Vom da aspră socoteală când va fi la Judecată
Si celor ce ne-au lasat, LEGEA SFÂNTĂ neschimbată
Căci acolo sus in ceruri nu-s doar simpli rugători
Toti martirii si parintii ne vor fi acuzatori.

Si daca nu avem teamă, măcar să avem rusine
Pentru fapte rusinoase, pentru suflete meschine,
Pentru mame ucigase, pentru scoli fără credintă
Pentru lipsa de iubire catre cel in suferință,

Pentru cei ce stau la cârmă si ne fură avutia,
Pentru că-i lăsam să vândă tara sfântă,Romania
Pentru nepăsarea noastră de-a ne-nvinge neputinta
Pentru fiecare patimi ce ne-au ingropat Credinta !

Dar mai rău decât acestea, avem un păcat mai greu,
Că ne inchinăm la idoli si-L hulim pe Dumnezeu
Si păsim pe-aceeasi cale, ingamfati da'n suflet goi,
Cu acei ce-L vor pe Cruce si i-au declarat război.

E si vina ta, femeie, ce-ai născut prunci pentru iad
Că-n Biserica i-ai dus, numai când i-ai botezat,
N-ai stiut să le vorbesti despre Domnul Bun si Sfânt
Că in marea-ti nepăsare nici tu nu L-ai cunoscut !

Sunt putini acei ce astăzi, se inchină lui Hristos
Învătându-i cei credinta,vreun bunic evlavios
Care-au invătat a-si face crucea sfântă-n rugăciune
Si-au aprins in al lor suflet o lumina ce n-apune!

A-nviat Hristos din moarte...vom reinvia si noi,
Daca vom urca Golgota până-n vremea de Apoi
Dacă noi toti, cei de astăzi,vom lua cu bucurie
Crucea neamului din urmă..cruce de mucenicie

În genunchi urcăm Golgota,si cu lacrima in geană
Să spălam prin jertfa noastra a poporului grea rană,
Iară sângele ce-o curge peste lemnul răstignirii
Să ni-l strângă in potire toti strămosii si martirii!

Si să-L ducă plată-n ceruri pentru grelele păcate
Ale veacului acesta, ale sufletelor toate
Să ne ierte Domnul Slavei si strămosii si Părintii
Să aseze neamul nostru in soboarele cu sfintii

Tu ştii, Doamne

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Tu ştii, Doamne, cum e omul
Tu ştii, Doamne, cum sunt eu
Cât de slabǎ mi-e credinţa
Cum fug grabnic de ce-i greu!

Tu ştii cum îmi caut pacea
Lǎsând chinul celuilalt
Şi pǎcatul cum îl lepǎd...
Cǎtre altul fǎcând salt.

Tu ştii, Doamne, cum mǎ vaiet,
Cum dau vina pe oricine...
Cum vreau toţi sǎ îşi întoarcǎ
Faţa numai cǎtre mine ...

Cum cer jertfe de la semeni
Nejertfind la rândul meu,
Tu ştii, Doamne, cum e omul
Tu ştii, Doamne, cum sunt eu!

Ştii, din veac, cum mi-este firea
Cât de josnicǎ-i ades'
Ce uşor vrǎjmaşu-o-ntoarce
Spre mândrie şi eres...

Cum poftirea se aprinde
De a fi ori de-a avea,
Punând mai presus
Voinţa ei decât voinţa Ta.

Tu ştii, Doamne, cum mǎ-'ntunec
De a celuilalt luminǎ...
Cum ţin cearta şi mânia
Când el nu mai vrea s-o ţinǎ...

Cum mǎ rog cu mintea dusǎ
Ori cu inima uscatǎ,
Tu ştii, Doamne, conştiinţa
Cât îmi e de-nneguratǎ...

Ştii cum caut bucurie
Şi iubire la tot pasul,
Punând mâna la ureche
Când durerii i-aud glasul,

Chiar sub jugul Tǎu cel dulce
Opintindu-mǎ mereu,
Tu ştii, Doamne, cum e omul...
Tu ştii, Doamne, cum sunt eu!

(Versuri - Elia David)

Altă cruce, alte răni

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Doamne, pentru ce mai curge
Sângele-Ţi din coastă iar?
Cine azi Te mai străpunge?
Înnoind al Tău calvar?

“Viaţa ta, răspunde Domnul
Cea cu duh nepocăit
Mă răneşte prin păcate
Şi mă ţine răstignit.

Ranele pricinuite
De păgâni şi de evrei
S-au închis, iar tu creştine?
Mă străpungi mai rău ca ei!

Sângele răscumpărării
Pentru tine s-a vărsat,
Scoală-te prin pocăinţă
Nu fi slugă la păcat!”

Nu te mânia, Stăpâne,
Tu cunoşti fiinţa mea
Că se pleacă totdeauna
Către lumea asta rea.

Uşurează-mi, Doamne, trupul
Căci apasă prea tiran
Şi-mi înăbuşă simţirea
Sufletului meu sărman!

Până mă pogor în groapă
Dăruieşte-mi Harul Sfânt
Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi
Întinatul meu veşmânt.

Sfantul Ioan Iacob  Hozevitul

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

        Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.



            Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strâmoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ÎN ORICE MICĂ FAPTĂ BUNĂ..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

În orice mică faptă bună
E-un început de ridicare,
O bucurie pentru îngeri,
Chiar dacă gestul nu e mare..

Si pentru un pahar cu apă
Mântuitorul promitea
Aceluia ce-l dăruieste
Că nu-si va pierde plata sa..

În orice mică faptă bună
E o sământă de iubire:
Atât asteaptă Domnul nostru
Să-si caute de mântuire!

Si pentru-un simplu colt de pâine,
Acel ce a murit pe Cruce,
Văzându-ti inima miloasă,
La adevăr te va aduce..

În orice mică faptă bună
Se-ascund nădejdi de mântuire,
Căci iată, n-ai trăit degeaba
Făcând si fapte de iubire..

Si pentru-o haină peticită
Ce-ai dat-o celui zgribulit,
De Cel ce cântăreste fapta
Vei fi regeste răsplătit!

Să-i faci o vizită acasă
Bătrânului uitat de toti,
Copiii tăi să-i sară-n brate,
Chiar dacă nu îi sunt nepoti,

Să duci o supă batrânicii
Orfane de ai săi copii
Si să îi cari un brat de lemne,
Acestea-s fapte mari, să stii!

Să lăcrimezi lângă bolnavul
"Deschis" de doctor si cusut,
S-o strângi în brate pe mămica
Ce copilasul si-a pierdut,

Să vizitezi în închisoare
Vreun vechi prieten condamnat,
Acestea-s fapte care-n via?ă
Te fac crestin cu-adevărat!

Să-l pomenesti în rugăciune
Pe cel ce s-a pierdut de tot,
Să îl ajuti măcar o clipă
Pe cel ce zice : "Nu mai pot..",

Să îi zâmbesti cu bunătate
Aceluia de toti hulit,
Si-ti va sopti din ceruri Tatăl:
"În tine am binevoit"!

Virtutea clopotei nu are,
Căci faptele-n secret se fac;
Doar păcătosii-si trâmbitează
Păcatele. Crestinii tac..

Cu orice mică faptă bună
Îi semeni Domnului Hristos
Si mai adaugi o cunună
Pe fruntea ta de OM frumos!

Să nu ne ruşinăm că suntem creştini.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Sfintii au fost cei ce au purtat, in privirea lor, in marturia lor, chipul pacii si al adevarului si curajul de a marturisi acest adevar pana la capat, pentru ca acest adevar li s-a descoperit a fi insasi Viata. Si sfintii au fost fericiti in alegerea lor. Adeseori, cand spui unei tinere sau unui tanar in ziua de astazi: , vedem ca se scutura si spun: Dar de ce, iti inchipui ca Sfanta Paraschiva a fost vreo nefericita, pentru ca nu a mers in discoteca precum mergi tu sau ca nu a mintit sau ca nu a clevetit cu usurinta precum faci tu? Sufletul tau este chinuit, tulburat si fara nadejde in momente de criza de viata. Iata, al Sfintei Paraschiva a fost netulburat si aceasta putere pe care a cunoscut-o in viata ei s-a transmis pana si in trupul ei, care ne-a ramas ca sfinte moaste, vadire a nestricaciunii si a adevarului alegerii ei.
Multe dureri, aici, pe pamant, avem a duce, pentru ca durerea si bucuria sunt impletite, dupa cum impletite sunt binele si raul si adevarul si minciuna. Si Judecata cea infricosatoare este infricosatoare pentru ca va fi un moment in care toate acestea se vor desparti ca intr-o dureroasa, dar necesara operatie chirurgicala in care, pentru a trai omul, trebuie sa-i tai tumoarea sau degetul sau piciorul, pentru a trai omul intreg. Va fi un timp in care raul si binele se vor desparti si cei care au ales sa creada mai mult cuvantul amagitorului vor cunoaste pana la sfarsit minciuna acestei alegeri. Dar inca din viata aceasta vedem ca omul nu poate sa mai iasa din ceea ce a ales. Vedem pe unul care a ales sa minta sau sa ucida si vedem pe chipul lui manie si infricosare si chipul lui este aproape de evitat si aduce tulburare in mijlocul lui. Vedem pe altul ca a inceput sa bea, din mandrie, din refuzul de a-si cere iertare sau de a-si intelege ratacirea si bautura i-a uscat mintea si este tulburator si ocolit de oameni si, pe cat de poate, il evita cu totii si poarta aceasta tulburare in sufletul lui. Vedem pe altul tulburat de patima curviei sau de fel de fel de alte patimi si cata suferinta produc in jur.
Cand, din multime, o femeie I-a spus Mantuitorului: Fericit pantecele care Te-a purtat si sanii la care ai supt, Mantuitorul a spus: Da, asa este. Fericita a fost Maica Domnului ca a crezut cuvantul lui Dumnezeu pana la capat. Dar adauga Mantuitorul: Fericiti sunt toti cei care, asemenea ei, vor crede cuvantul lui Dumnezeu pana la capat, il vor trai si-l vor marturisi, il vor pazi pe el.
Iata, daca Adam a lepadat cuvantul lui Dumnezeu – Sa nu gusti din pomul acesta, caci, daca vei gusta, vei muri – unirea omului cu Dumnezeu in persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos se face numai dupa ce un om, Maica Domnului, a avut puterea sa spuna lui Dumnezeu: Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau, atunci cand ingerul i-a vestit Maicii Domnului hotararea, voia lui Dumnezeu ca Insusi Dumnezeu Cel adevarat sa Se nasca din pantecele ei. Si astfel, omul, neputincios a urma sfinteniei Domnului, sa poata, intarit de Insusi Hristos, Cel Ce a vietuit pe pamant, sa urmeze si sa creada si sa se sfinteasca el insusi.
Sfinţii sunt acei semeni ai noştri care şi-au transformat lăuntrul lor, întreaga lor fiinţă în lăcaş binecuvântat al Sfântului Duh. Sfinţii sunt roada aşezării în inima lor, în sufletul lor a Sfântului Duh.Ne putem întreba noi, cei de astăzi, care purtăm acelaşi nume de creştin, care ne revendicăm pe noi înşine ca făcând parte din Biserica lui Hristos: care este cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, care este mesajul Lui adresat nouă?
Cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie ne plasează şi pe noi în aceeaşi perspectivă a sfinţeniei trăită de toţi sfinţii lui Dumnezeu, în aceeaşi perspectivă a dobândirii Duhului Sfânt. Hristos în Evanghelia care se citeşte în biserici în prima Duminică după Rusalii ne spune că, dacă dorim, şi noi putem să ne înscriem pe cărarea bătătorită de sfinţii lui Dumnezeu – fie că suntem preoţi, arhierei, vieţuitori în sfintele mănăstiri sau credincioşi care îşi duc viaţa în sânul familiei. Mântuitorul Hristos ne spune că putem şi noi să dobândim Duhul Sfânt, să ne numărăm în rândul sfinţilor, dacă împlinim trei lucruri: să avem mărturisirea cea dreaptă, iubirea cea dreaptă şi suferinţa cea dreaptă.
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).
Aşadar, să nu ne ruşinăm de numele Lui, să nu ne ruşinăm că suntem creştini, să nu ne ruşinăm că suntem botezaţi în numele Lui, să nu ne ruşinăm a posti, să nu ne ruşinăm a face milostenie, să nu ne ruşinăm a naşte prunci, să nu ne ruşinăm a-i creşte în frică de Dumnezeu şi în ruşine de oameni. Mai mult, să-L mărturisim pe Hristos. Şi-L putem mărturisi prin viaţă de pocăinţă, prin viaţă de rugăciune, prin apărarea familiei şi a valorilor creştine, prin naşterea de prunci şi creşterea lor aşa cum se cuvine. Aceasta este mărturisirea cea dreaptă pe care Hristos ne-o solicită pentru ca şi noi să înţelegem viaţa sfinţilor şi să dobândim puterea Duhului Sfânt.
Lucru pe care Hristos ni-l cere în Evanghelie este acela de a aşeza toate lucrurile la nivelul lor, la locul lor cel adevărat. Şi spune Hristos: să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să nu iubeşti nimic altceva mai mult decât iubeşti pe Dumnezeu. Este necesar ca omul să-L aşeze pe Dumnezeu înaintea tuturor. Astfel ne arată că inima omului trebuie să fie îndreptată înainte de toate spre Dumnezeu. Îndrăznesc a spune că acela care nu-L iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot cugetul său, cu toată puterea sa acela nu are capacitatea să iubească în mod autentic nici pe mamă, nici pe tată, nici pe soţie, nici pe soţ, nici pe copii. Toţi aceia care iubesc case, rubedenii şi ţarine, mai mult decât pe Dumnezeu, se află în rătăcire. Hristos nu ne spune să abandonăm nici casa, nici ţarina, nici rubedeniile, ci pe toate să le aşezăm pe scara ierarhiei valorilor supreme, acolo unde le este locul. Alt lucru asupra căruia ne atrage atenţia Hristos este că în lume necazuri vom avea. Că există o cruce în viaţa fiecăruia, o cruce pe care numai Dumnezeu singur o ştie şi noi acolo unde ne ducem fiecare viaţa. Iar această cruce, această suferinţă, aceste încercări care ne definesc viaţa, Hristos ne spune să le purtăm cu răbdare, să cerem răbdare de la Dumnezeu pentru ca toată crucea vieţii noastre să o ducem cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste.
Să-L mărturisim, aşadar, pe Hristos, să-L iubim pe El şi să ducem crucea pe care a aşezat-o pe umerii vieţii noastre.
Sfintii ne cheama si pe noi sa impartasim aceeasi fericire cu ei: fericirea de a crede cuvantul lui Dumnezeu si de a fi noi insine martori, prin viata noastra, ca Dumnezeu lucreaza, si lucreaza smerit! Am inteles atunci ca si noi, asemenea sfintilor, impartasim fagaduinta data de Hristos: „Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”.
Si Hristos fiind cu noi, daca noi pazim Cuvantul lui Dumnezeu-Cuvantul, impartasim aceasta putere de viata datatoare, ca sa nu ne lasam amagiti de nicio minciuna. Astazi, multe stiri si multe pofte se razboiesc cu noi si ne vuiesc la urechi, asemenea vocii amagitorului in rai: oare a zis Mantuitorul aici si pe dincolo? Oare a spus Dumnezeu sa nu mint? Dar daca ti-e mai lesne sa iei un serviciu asa sau sa ai o procopseala in felul acesta, ce mai inseamna o minciuna la noianul de minciuni din intreaga lume? Sau: nu vezi cata minciuna este in lume? A zis Dumnezeu sa nu curvesti? Dar oare nu vezi ca toata lumea face aceasta? Si ca e de ras in zilele noastre sa te casatoresti fara sa fi cunoscut pofta trupului, implinita cu nerusinare? Oare a spus Dumnezeu sa nu ucizi? Dar cati din “poporul nostru drept-slavitor crestin”, cate femei nu si-au ucis proprii copii in pantecele lor? A marturisi pe Dumnezeu nu inseamna numai a spune „Cred intr-Unul Dumnezeu Tatal Atottiitorul” inseamna sa si pazim Cuvantul Lui, nu doar sa pretindem ca il credem, ci si sa il traim in viata noastra, si atunci si viata noastra se va sfinti si noi vom fi marturisitori ai adevaratului Dumnezeu si ne vom sfinti.
Si privirea noastra va deveni asemenea sfintilor, aducatoare de pace, nu de tulburare. Se intampla sa cunosti probabil un om intaia oara, intr-un compartiment de tren sau in alta parte si, iata, de prima oara il „mirosi” dupa cum se misca, dupa cum se asaza, daca e un om care iubeste minciuna sau adevarul, daca e un om care iubeste sfintenia sau doar marturiseste ca o iubeste, dar in realitate vicleneste poate chiar in inima lui, fata de el insusi.
Cuvantul de astazi pe care ni-l dau sfintii este cuvantul lui Hristos: „Ce este da, da. Ce este nu, nu”.
Acest cuvant sa il purtam cu noi toata viata noastra.
Praznuirea tuturor sfintilor sa fie pentru noi incredintare ca toti sfintii sunt cu noi atunci cand noi traim asemenea lor, in adevar si iubire. Pentru ca adevarul fara iubire poate sa ne indreptateasca a-l judeca pe celalalt, a-l prigoni, a-l osandi in greseala lui.
Iubirea fara adevar ne duce la un sentimentalism diluat in care credem ca il iubim pe celalalt, dar il indreptatim in moartea lui si in boala lui. Sa invatam in aceasta zi sa auzim Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l pazim pe el.
A fost o vreme prelungita in timpul comunismului – in care cu frica purtai o carte de rugaciuni in casa sau o Biblie. Iar cuvantul de ordine era ca Dumnezeu nu mai are ce cauta in casele si in sufletele noastre, ca Dumnezeu nu exista – ca o robie babilonica prin care ne-a dat Dumnezeu sa trecem. De ce? Nu stim. Poporul nostru drept credincios a nascut oameni sfinti care au sfintit acest pamant, si totusi iata ca ne-a dat Dumnezeu sa trecem prin aceasta. Si au murit cei ce marturiseau aceste minciuni si astazi stim ca Dumnezeu exista, stim ca Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi. Sa ne dea Domnul sa si traim aceasta! Sa dea Domnul sa avem toate cuvintele noastre presarate cu sarea adevarului si a dragostei. Numai in acest fel vom putea fi cu adevarat liberi. Altminteri, sigur ca omul este liber, e liber sa-si ucida copiii sai sau sa-si ucida vrajmasii, e liber sa cleveteasca si sa barfeasca si sa defaimeze pe fratele sau vecinului sau – sau prin ziare sau la televizor -, e liber sa curveasca, sa se imbete, dar libertatea aceasta nu-l duce spre sfintenie sau spre Dumnezeu, nu-i da fericirea sfintilor, ci-i da tulburarea si nelinistea diavoleasca, pentru ca a crezut cuvantul diavolului mai mult decat cuvantul lui Dumnezeu.
Vedem si astazi impletite in jurul nostru adevar si minciuna si stiri contradictorii. Multi dintre dumneavoastra stiti comunicatul Parintilor nostri ierarhi ai Sinodului Mitropoliei, cu cata dorinta si cu cata lupta ca ceea ce va sa se puna inainte spre votarea Constitutiei sa fie spre slava lui Dumnezeu, astfel ca familia sa nu mai fie prigonita si casatoria sa fie asa cum a lasat-o Dumnezeu, intre barbat si femeie. Pentru ca este o ofensiva si o lupta in lumea intreaga ca sa se poata casatori barbati cu barbati si femei cu femei, amintindu-ne parca de cuvantul dumnezeiescului Pavel catre Romani: „Pentru mandria lor i-a lasat Dumnezeu in tulburarea mintii lor, savarsind pacatul si luand plata nelegiuirii”.
Iata ca traim, mirati, intr-o lume ce a cunoscut cuvantul crestin si cuvantul ortodox, aceasta tulburare ce sta impotriva Cuvantului lui Dumnezeu. Si cei ce aveti copii tulburati de asemenea ganduri, cei ce sunteti pusi sa marturisiti aceasta, sa intelegeti si sa spuneti copiilor vostri:
Nici gandul tau launtric nu este al tau, ci al diavolului, al amagitorului! Nici ceea ce se spune in presa sau la radio sau printr-o votare a Constitutiei ca se pot casatori barbat cu barbat si femeie cu femeie nu este “stirea” pe care o auzi de la Dumnezeu, ci de la diavol.
Sa invatam sa ascultam drept cuvantul lui Dumnezeu si sa ascutim urechea noastra ca sa putem intr-adevar sa ne sfintim viata noastra. Si in aceste zile, cand alte nenorociri bat la poarta sufletului nostru, cum si de la inceputul lumii au batut, sa putem sa luam aminte si asemenea arhanghelului Mihail sa putem sa spunem prin viata noastra: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte”.
Si eu va indemn sa luam aminte cu totii ce cuvant credem, ce cuvant lucram in sufletul nostru. Fiecare dintre dumneavoastra sa citeasca Sfanta Scriptura, Noul Testament, sa cunoasca poruncile lui Dumnezeu si sa inteleaga ca ele sunt datatoare de viata. Asa cum avem indicatoare – daca vreau sa merg la Pascani, am o sageata, pe acolo e Pascaniul! Tot astfel este cuvantul lui Hristos in Evanghelie, este sageata lui Hristos care imi arata: Vrei viata? Vrei fericire? Vrei adevar? Mergi pe acolo! Nu crezi aceasta? Esti liber s-o iei la dreapta. Esti liber s-o iei la stanga. Poti sa te intorci. Dar iata, prin sfintii care au trait pe pamant, Eu iti descopar ca nu vei cunoaste nici viata, nici fericire, nici adevar, ci minciuna si intristare si intristarea aceasta o vei imprastia si in jurul tau si tulburarea aceasta o vei imprastia in jurul tau. Si dureros o vei duce!
Spune Dumnezeu [prin Moise]: “Am pus inaintea ta binele si raul, [viata si moartea]. Alege binele!”
Praznuirea sfintilor ne cheama si pe noi sa alegem Binele, sa alegem Viata si sa-L marturisim. Ca sa avem partasie cu sfintii, ca sa avem bucurie cu sfintii, ca si noi sa traim viata nestricacioasa si fara de moarte.
Dumnezeu sa ne ajute, iubiti credinciosi, in aceste zile binecuvantate – pentru ca Dumnezeu ne-a dat sa fim impreuna in Biserica, ne-a dat sa auzim Cuvantul Lui, ne-a dat timp sa vedem poruncile Lui, ne-a dat puterea sa ne bucuram de ele -, sa multumim lui Dumnezeu ca am fost impreuna la Taina Sfintei Liturghii, ca ne putem impartasi impreuna din Trupul si Sangele Lui si ca, iata, faptele si marturiile sfintilor fericiti ne stau inainte ca o chemare: Alegeti Viata, alegeti Binele si inmultiti puterea lui Dumnezeu pe pamant facand voia Lui. Am rostit cu totii Tatal nostru si am spus acolo: „Faca-se voia Ta, Doamne!” Sa ne rugam pentru aceasta, sa traim cu dreapta intelegere si mai ales sa ne rugam ca Lumina lui Dumnezeu sa straluceasca in sufletele tuturor oamenilor, pentru ca toti sa aleaga Adevarul, toti sa inteleaga Cuvantul Lui”. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)

Taina Sfantului Maslu

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

.FĂTĂRNICIA...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Bucuria mea, “fatarnic” inseamna nesincer (adica, una gandeste si alta vorbeste).

 “Pe ucigas si pe viclean (fatarnic) il uraste Domnul” (Psalm 5:6).
Fatarnicie, inseamna atitudine nesincera, prefacuta, care inseala in aparenta, dar in realitate este minciuna, este falsificarea realitatii prin viclesug.
 Fatarnicia, a devenit de fapt, un titlu pentru carturarii si fariseii iudei care erau artisti in a sti sa se prefaca, aratandu-se pe dinafara drepti si cucernici, in timp ce pe dinauntru erau plini de mandrie si de nelegiuiri.
 Fatarnicia, este incadrata intre pacatele grave fiind o mare piedica in calea mantuirii, molipsindu-i  chiar si pe unii crestini.
Fatarnicul isi apreciaza comportarea ca fiind iscusita, plina de  mestesug, dar in nici un caz un pacat. El nu ia in considerare acest pacat stinge dragostea fata de Dumnezeu si de oameni, cinstea, curatia. Stiind ca oamenii fatarnici nu sunt deloc fericiti, sa nu uitam indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos:
 „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8), sa sadim in inimile noastre Vietile Sfintilor Parinti,  ale Sfintilor Mucenici, pentru rodirea cea buna. Sa invatam de la ei credinta crestin-ortodoxa, rabdarea, nadejdea si iubirea de vrajmasi, virtuti cu care putem birui pacatele acestui veac si astfel sa putem pasi in Imparatia Cerurilor rugandu-ne cu tot sufletul:

“Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Cela ce esti izvorul vietii si al iubirii, nu ingadui viclenilor diavoli, sa ne desparta pe noi, de Tine si de Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa! Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

POSTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL- VREMEA POCĂINŢEI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel).                 

                Astăzi să păşim pe calea pocăinţei, având călăuzitori spre Hristos pe Apostolii cei iubiţi ai Mântuitorului. Să tăiem spinii patimilor din grădina inimii şi întru răbdare să rodim faptele cele bune. Să ne luminăm mintea cu gânduri smerite şi să iubim mai mult osteneala cea aducătoare de roade duhovniceşti. Să ne depărtăm de pricinile păcatelor şi, aducând Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel mireasma rugăciunii curate: Ca cei ce staţi înaintea scaunului lui Hristos cu bucurie şi îmblânziţi mânia cea sfântă a Dreptului Judecător, rugaţi-vă să ne fie nouă Milostiv în ceasul judecăţii, acoperind cu lumina rugăciunilor voastre întunericul păcatelor noastre.
Iată ! Intrat-am pe uşa postului şi lumina pocăinţei caută să lumineze ochii inimii noastre. Dezbrăcaţi-vă de haina patimilor, ne grăieşte, şi dintru întuneric veniţi la lumină. Iată, eu pocăinţa mă îmbrac în porfira luminii şi sub acoperământul meu sufletul află iarăşi odihna bucuriei împărtăşirii cu darurile Duhului. Cei covârşiţi de întristare pentru necazurile acestei vieţi vremelnice, prefaceţi durerea voastră într-o întristare care veseleşte chipul sufletului, mutându-vă privirea inimii de la adâncul deznădejdii la adâncul cel nemărginit al pocăinţei. Cei ce din împietrirea inimii voastre aţi căzut între tâlharii gândurilor rele, primiţi vinul umilinţei şi untdelemnul iubirii peste rănile sufletului. Cei ce v-aţi îmbrăcat mintea în haina cugetelor lumeşti, alergaţi pe cărarea postului şi veţi afla Izvorul luminii. Cei însetaţi de Apa Cea veşnică să alerge degrab, ca să ia de grijile lumeşti izbăvire. Acum este vreme de pocăinţă şi braţele acestei – postul şi rugăciunea- ne trag pe toţi în cămara umilinţei. Hristos glăsuieşte în cămara inimii : ,, Întoarceţi-vă ochii inimilor spre mine cu lacrimi de pocăinţă şi măcar că până acum aţi rătăcit în căile lumii, Eu vă voi primi pe voi şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele voastre. Cu îndelungă răbdare aştept să râvniţi şi voi a vă curăţi sufletele de noroiul patimilor şi să iubiţi a merge în căile poruncilor Mele. Iată din multa Mea milostivire v-am adus şi la porţile acestui nou post şi pentru rugăciunile Sfinţilor Mei nu am ridicat asupra voastră sabia mâniei Mele. V-am dăruit încă un an în cununa vieţii, ca să intraţi pe porţile pocăinţei. Iată acum aştept să găsesc la voi roadele cele bineplăcute Mie. Deschideţi urechile inimii şi cunoaşte-Ţi că Eu Însumi sunt Cel Care aştept îndreptarea voastră. Plecaţi-vă gândul umilit al inimii şi voi preface durerea sufletului vostru în bucurie lucrătoare de fapte bune. Întoarceţi-vă către Mine din toată inima, lepădând orice gând viclean, şi Eu vă voi face părtaşi bucuriei de la masa Sfinţilor.”
                   Cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne şi pe noi a lucra cu osârdie pământul inimii, pe care stropindu-l cu roua rugăciunilor Sfinţilor Tăi, să îţi aducem Ţie roadele cele mântuitoare ale pocăinţei. 

SĂ-I IUBIM PE SFINȚI!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Trebuie să-i iubim pe cei care L-au iubit pe Dumnezeu atât de mult.. Protestanții spun: "De ce să cinstim pe cei care au fost oameni ca și noi"? Dar sfinții nu au fost oameni ca și noi. Ei au fost oameni care au făcut din Dumnezeu scopul vieții lor!
Ascultați-l pe Pavel care zice: "Pentru mine viața înseamnă Hristos"! Oare câți dintre noi putem să spunem ca el?
Priviți-l pe Petru cum se aruncă în marea învolburată, mai înainte de Răstignire și în cea liniștită, după Înviere, ca să ajungă la Hristos! Câți dintre noi fug după Domnul?..
Priviți-i pe Ioan, apostolul iubit și pe Maria, sora lui Lazăr: unul se cuibărește la pieptul lui Hristos, cealaltă la picioarele Lui: pentru amândoi, Hristos era fericirea vieților lor! Oare așa este și pentru noi?..
Priviți Mucenicii care mor în chinuri pentru Hristos! Noi nu renunțăm nici măcar la somnul de duminică dimineață pentru El!
Priviți Cuvioșii, care trăiesc în chinurile ascezei pentru Domnul..
Noi nu rezistăm să stăm cu El nici măcar două ore, la Sfânta Liturghie!
Au fost sfinții oameni ca noi? Da, la început erau ca noi: cu greșeli, cu patimi, cu fel și fel de căderi.. Dar L-au cunoscut pe Domnul și din dragoste pentru El au renunțat la tot ce nu Îi place Lui! Astfel încât Sfântul apostol Pavel se întreba: "Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos"? Nimeni și nimic!
Da, au fost sfinții oameni ca noi la început.. Dar curățindu-se de patimi unii cu sânge, alții cu oftaturi, cu gemete și cu sudoare, a coborât Duhul Sfânt peste ei și i-a transformat definitiv.. I-a sfințit! Astăzi vedem trupuri de sfinți frumos uscate, frumos înmiresmate, așteptând în racle trâmbița Arhanghelului ca să le ridice la Înviere.. Sfințenie pe care o atingem cu mâna..
Ăsta-i destinul creștinului: de A DEVENI SFÂNT, pentru că asta-i porunca Domnului nostru Cel milostiv: "Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Cel ceresc Sfânt este"! Unii au reușit să împlinească porunca, iar noi îi fericim, îi cinstim și ne rugăm lor: SFINȚILOR AI LUI DUMNEZEU, RUGAȚI-VĂ PENTRU NOI! Amin
Domnul să vă sfințească prin Duhul Său Cel Sfânt!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

ÎNDĂRĂTNICUL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru 

Te-ntreb, nu știi, te chem, nu vii,
Ți-arăt, nu vezi, te-nvăț, nu crezi..
Te-îmbii, nu vrei, îți dau, nu iei,
Te-ndemn, eviți, ți-ofer, eziți..

Întrebi ce vreau, răspund: "Să-ți dau".
Întrebi: "De ce?", răspund: "Că e!
Păcat să nu.. primești și tu"..
Tu n-ai habar că-ți zic de har,

De bunul tău Mântuitor,
Tu nici nu știi că-n Cer te vor
Și mă privești suspicios,
Pe mine, sluga lui Hristos..

Te las acum, pornesc la drum,
Am încercat, ai refuzat,
Am semănat, dar n-ai primit
Și te-am chemat, dar ai fugit..

Sfanta Evanghelie - in Limba Română - Sf. Liturghie la 12 noaptea...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Duminica Sfinţilor Români

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 sursa Ioan Monahul

          A două duminică după pogorârea Duhului Sfânt este închinată cinstirii Sfinţilor Români, sfinților pe care neamul acesta, pe care pământul acesta i-a dat. Dacă duminica trecută i-am cinstit pe toţi sfinţii, fără deosebire de neam, astăzi îi sărbătorim pe sfinţii noştri, cum am spune. Desigur, unii din dumneavoastră vă puteţi întreba: dar de ce este nevoie ca un neam să-şi prăznuiască sfinţii lui? De ce nu se poate să intre toţi în aceeași categorie? De ce, dacă s-au cinstit într-o duminică sfinţii, de ce este nevoie de o cinstire specială? Oare nu suntem toţi fraţi? Oare la Dumnezeu este părtinire? Oare la Dumnezeu contează atât de mult mântuirea unui neam mai mult decât mântuirea unui suflet? Contează! Şi, în zilele acestea în care globalizarea este pe buzele tuturor, se pare că oamenii înțeleg din ce în ce mai puţin lucrul acesta. Nu este vorba de o părtinire, nu este vorba de o concurenţă, nu este vorba că neamul acesta va fi mai sus decât neamul acela, că dacă fac parte dintr-un neam care s-a format ortodox sunt mult înaintea acelora care n-au cunoscut ortodoxia decât mult mai târziu. Nu este vorba de acest lucru.
Urmele sfinților noștrii sunt pente tot, in Dobrogea unde a poposit Sfântul Apostol Andrei să ne aducă Evangheelia lui Iisus Hristos, în Athosul Românesc din zona carpatilor de curbură, pe muntii Ceahlaului unul din munții sfinți ai ortodoxiei, in Muntenia voivozilor noștrii Martiri Brâncoveni și în Ardealul unde bisericile ne-au darânate cu tunurile, în fiecare colțisor al Gradinii maicii domnului, sfinții au luminat poporul român.
Dumnezeu, când ne-a făcut pe noi, oamenii, ne-a făcut ca prelungire a iubirii intratrinitare, a iubirii Lui familiale. Dumnezeu ne-a făcut pe noi ca noi să ne bucurăm de El ca tată și El să se bucure de noi ca fii. Ne-a propus Dumnezeu o iubire ca în sânul unei familii. Şi dintre cele nouă cete îngerești, una, anume ceata care se numeşte domnii are încredințare de la Dumnezeu, are ascultare să păzească graniţele neamurilor, să păzească ordinea în care aceste neamuri se prezintă înaintea lui Dumnezeu, fiecare aducând ceea ce este propriu, fiecare venind cu frumuseţea lui unică.
Şi dacă Dumnezeu a hotărât ca una din cetele îngereşti să se ocupe de acest lucru, oare de ce oamenii încearcă să desființeze aceste graniţe? Nu mă refer la graniţele acestea lumeşti, mă refer la distrugerea rădăcinilor. Prea uşor ne lăsăm copiii să plece în străinătate pentru a munci, prea uşor îi lăsăm să plece, ştiind că, poate, acolo ei îşi vor pierde rădăcinile, îşi vor pierde ceea ce este propriu lor. Nu vreau să mă înțelegeți greşit, nu este vorba de a opri pe cineva să muncească, nu este vorba că slujim altor neamuri, nicidecum; toţi suntem fraţi. Dar este foarte dureros când un tânăr plecat în străinătate, care se întoarce după un timp, nu prea mult, nu mai ştie să grăiască în limba maternă. Când acest tânăr, întorcându-se acasă, primul lucru nu este acela de a se duce la mormântul mamei sau al strămoşilor, ci este acela de a-şi denigra neamul.Este foarte trist când părinţii pleacă în străinătate, lăsându-și copiii în grija străinilor, lăsându-şi copiii fără rădăcină, rădăcină pe care ei ar fi trebuit s-o perpetueze. Dacă vă uitaţi în jur, să nu credeți că sinuciderile din rândul copiilor – nu al tinerilor, al copiilor! – au altă cauză decât faptul că au fost lăsaţi singuri şi că părinţii au plecat în străinătate. Marea majoritate, prea marea majoritate a cazurilor au această durere. Am întrebat multe persoane, şi oameni de ştiinţă, şi oameni politici, şi aşa mai departe, ce bun ar aduce globalizarea? Şi nu mi-au adus ca argumente decât cauze economice. Dar hai să fim oneşti, n-am fost noi, oare, păcăliţi de aceste cauze? Suntem noi mai bogaţi ca înainte, suntem noi mai fericiţi ca înainte, primim noi mai mult decât dăm? Economia noastră este, oare, mai puternică decât înainte?
Mai sunt, oare, tinerii noştri la fel de preţuiţi la concursurile internaţionale, aşa cum erau odată? Nu! Am renunţat la graniţe, dar, de fapt, am renunțat la firea neamului nostru; neamul nostru care este ortodox, neamul nostru care a ştiut mereu să-şi cinstească înaintaşii, neamul nostru care a ştiut ce înseamnă mormântul mamei. Acest neam îşi sărbătoreşte astăzi sfinţii.
Mai este un motiv pentru care Dumnezeu ne vrea adunaţi şi ne vrea aşa cum suntem, deosebiţi. Uniţi, dar fiecare diferit. Motivul este că vrea ca noi să ne comportăm ca nişte frați. Ca noi să arătăm o dragoste ca într-o familie. Iar neamul nu este altceva decât o familie lărgită. Cum să ne iubim noi aproapele când nu-l considerăm deloc a fi lângă noi?
E uşor să spui: Îl iert şi îl iubesc pe acela care este departe. Dar să-l iert, să-l trec cu vederea, să-l iubesc pe vecinul meu, pe cel de lângă mine, pe cel cu care îmi mănânc pâinea, cu cel cu care îmi împart și durerea şi bucuria, este mai greu. Dar, dacă reuşesc aceasta, iubirea mea este mult mai statornică.
Cu o astfel de iubire s-au sfinţit și aceşti oameni ca noi, oameni dintre noi pe care îi cinstim astăzi. Sfinţii noştri români ne-au iubit şi ne iubesc ca pe propriile lor rudenii. Ne-au iubit în vremuri crâncene, în vremuri foarte grele, căci poporul nostru român nu a fost niciodată lipsit de aceste necazuri. Poporul nostru român, fiind la graniţă, la intersecţia atâtor influențe şi puteri străine, nu a avut parte de linişte niciodată. Și, în aceste vremuri, oamenii aceştia dintre noi, oamenii aceştia ca noi s-au sfinţit iubindu-i pe cei de lângă ei și pe noi, după ei, ca pe propriile lor rudenii.
Zice o rugăciune a Bisericii că mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Fiului.
Când avem atâţia părinţi, atâtea maici care se roagă pentru noi ca pentru proprii lor copii, de ce, atunci, să fim deznădăjduiţi? Dar de ce să nu răspundem noi cu acelaşi fel de iubire? De ce să nu ne rugăm către ei ca şi către propriile noastre rudenii? Duminica de astăzi nu invită la altceva, nu cheamă la altceva decât la o astfel de rugăciune, la o astfel de chemare, căci noi suntem și fii, dar şi moştenitori ai lor. Ei sunt răspunsul neamului nostru la chemarea lui Dumnezeu.
Ei sunt slava acestui pământ. Însă, în acelaşi timp, ei sunt și o provocare a acestui pământ. O provocare pe care ei ne-o fac. Şi provocarea este acesta: Iată, noi aceasta am făcut, aceasta facem. Dar voi, urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri, ce faceţi? Cum spune psalmistul: dar dreptul ce-a făcut? Şi ne păzim noi familia noastră? Ne păzim noi pământul nostru, neamul nostru, ţara noastră, ca apoi să putem lupta și pentru celelalte neamuri?
Sfântul Ştefan, care-şi are aici locaş, a trebuit să înfrunte o durere extraordinar de mare, o durere pe care numai un părinte, un conducător adevărat o poate înţelege, şi anume aceea de a lupta împotriva propriilor lui fii. Căci ienicerii care veneau peste el, care veneau să subjuge patria noastră, nu erau decât fiii acestui neam, fii pe care musulmanii îi luaseră în robie şi îi transformaseră în unii asemenea lor. Ienicerii nu erau altceva decât cei care-şi vânduseră credinţă pe nimic, cei care nu trăiau decât din jefuirea propriului neam. Şi Sfântul Ştefan a trebuit să lupte împotriva fiilor lui.
Cum credeţi că se uită Sfântul Ştefan acum la noi, noi care ne vindem ţara, noi care suntem alţi ieniceri? Uitaţi-vă în jur, și nu departe de aici, ci foarte aproape, şi o să vedeţi cum aceşti fii ai neamului românesc, se grăbesc să vândă nu numai pământul, ci şi ceea ce este sub el. Dacă ar putea, ar vinde şi cerul. Dar Dumnezeu nu îngăduie aşa ceva.
Noi, părinţii acestor fii, cum de-i lăsăm? Cum de nu-i întrebăm: Tu fiul cui eşti? Unde este mama ta şi moşul tău și strămoşul tău? Și ce-au făcut ei pentru acest neam? Şi cum tu, acum, pentru un salariu, o vinzi pe mama? Iubiţi credincioşi, când este vorba de pieirea sufletului şi de vindecarea lui, de pieirea unui neam, atunci dragostea devine necruţătoare. Nu trebuie să mai tăcem. Nu trebuie să închidem ochii, nu trebuie să le mai aducem şi noi argumente şi îndreptăţiri, că este greu, că nu avem un ban, că străinii plătesc mai bine… Oare? Cât costă un suflet în ziua de azi? V-aţi pus întrebarea? Oare aţi uitat ce-a spus Hristos, că bogăţia unui pământ, cu tot pământul, nu fac cât un suflet? Şi noi ne vindem credinţă şi neamul și ţara pe câţiva euro.
Sfinții acestui neam au trăit în condiţii mult mai grele decât am trăit noi. Sfântul Calinic de la Cernica a rămas într-un timp singurul episcop canonic, singurul care a trebuit să lupte cu secularizarea, secularizare care şi astăzi are urmări. Ceilalţi sfinţi na-u făcut altceva decât să slujească aceluiaşi ideal: ca toţi să fim una.
Îl vedem pe Sfântul Paisie Velicikovski, care nu era de neam român, însă pe acest pământ s-a comportat aşa cum Dumnezeu i-a poruncit, ţinând neamurile care erau sub stăpânirea Lui, fiecare păstrându-şi deosebirea, demnitatea şi caracteristica. Nu veţi vedea niciun sfânt român crescut în palate, nu veţi vedea niciun sfânt român care să nu ştie ce înseamnă mormântul mamei şi care să nu fi crescut la umbra crucii din cimitir. N-o să găsiţi niciun sfânt român care să fi zis că românii sunt cel mai de dispreţuit popor și neam și mai bine să-mi schimb credinţa și limba și neamul decât să mai fiu aici, că îmi este scârbă să mă întorc în ţara mea, cum auzim pe cei care s-au întors după o scurtă perioadă petrecută în alte ţări. N-o să vedem niciun astfel de sfânt.
Sfinţii aceştia sunt sfinţii noștri, sfinţii aceştia sunt cei care strigă lui Dumnezeu:
„Doamne, uită-te la el, uită-te la ea, vezi cât riscă, vezi că-şi fac singuri rău. Dacă mie îmi este aşa milă de ei, Ţie, cu siguranţă, Îţi este mai milă. Nu-i lăsa, Doamne. Ajută-i! Adu-i aici, lângă noi! Adu-i, după cuvântul Tău, ca toţi să fie una.”
Aceşti sfinţi ne cheamă, iubiţi credincioşi. Aceşti sfinţi ne îndeamnă să nu ne pierdem demnitatea, să nu ne rușinăm cu părinţii noştri care sunt de la ţară, sau cu bunicii noştri care au fost ţărani şi n-au avut carte sau cine ştie ce acuză li se mai aduce. Aceşti sfinţi vin astăzi să ne aducă aminte că ei sunt fii ai aceluiaşi neam ca şi noi, că ei sunt rudeniile noastre și că aşteaptă de la noi aceeaşi legătură pe care ei au împlinit-o. Aşteaptă de la noi să ne rugăm lor cu aceeaşi familiaritate cu care ei s-au rugat pentru noi. Aşteaptă de la noi să se aprindă în noi dorul acela de a fi mai repede împreună cu ei. Aşteaptă de la noi, într-un cuvânt, să ne trezim, să ne aducem aminte cine suntem.
Smerenia nu înseamnă a te socoti pe tine nimic. Dar ce, Dumnezeu a făcut nimic? Duhul Sfânt, când a grăit prin Sfântul Prooroc David, zicând
Te voi lăuda, Doamne, că m-ai făcut o făptură aşa de minunată,
s-a mândrit? Sau a făcut-o spre a ne mândri? Nu! E adevărat, suntem răi, suntem leneşi, suntem trândavi, suntem un neam desfrânat, cum spunea Mântuitorul, și prin desfrânat aici înţeleg trădător. Însă nu asta ne caracterizează. Asta am ajuns. Dar tot suntem ceva: suntem lucrul mâinilor lui Dumnezeu, suntem fiii Lui. Şi ca fii ai Lui ne putem întoarce la ceva, căci nu suntem singuri, nu suntem orfani. Chiar dacă am rătăcit pe pământuri străine, avem întotdeauna o casă la care să ne întoarcem. Avem întotdeauna un Părinte care-Şi va ţine mâna pururi streaşină la ochi, uitându-Se după noi. Avem atâtea și atâtea generaţii înaintea noastră, care s-au jertfit și s-au rugat și pentru noi. Avem generaţii care vin după noi şi faţă de care avem responsabilităţi. Nu suntem orfani!
Și încă o dată spun: sfinţii de astăzi, sfinţii români, nu aduc alt cuvânt înaintea noastră decât acesta: că noi suntem ai lor și ei sunt ai noştri. Și această rugăciune o aşteaptă de la noi: aşteaptă să-i urmăm, iubiţi credincioşi. Să-i urmăm și să nu ne rușinăm de ei.
Dacă ne vom ruga lui Dumnezeu ca unui tată, dacă ne vom ruga Maicii lui Dumnezeu ca unei mame și dacă în rugăciunea noastră vom aduce pe aceste rudenii ale noastre, pe sfinţii pe care astăzi îi pomenim, Dumnezeu nu va putea să-Şi întoarcă faţa de la noi. Şi dacă ne vom ruga aşa, cu acest duh liniştit, şi încrezător că nu suntem orfani, atunci viaţa veşnică o să înceapă aici și acum.
Amin”.(postat pe fb de ioan monahul)

MAI BINE TACI!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Tot te scuzi că "n-ai voință",
Tot te scuzi că.. "nu prea poți",
Posturile înainte
Erau lege pentru toți!

Ce tot vii cu argumente?..
(Nu-nțeleg de un' le iei..),
Mai degrabă, măi creștine,
Recunoaște că nu vrei!

Dacă nu mănânci cărniță,
Vai de mine ce mai faci..
"Am ținut o săptămână!"..
Știi ceva? Mai bine taci!

Dacă doctorul ți-ar spune:
"De mănânci, o s-o mierlești!",
Carne-n gură n-ai mai pune,
Însă-i greu ca să postești..

Eu am înțeles problema:
Nu iei treaba-n serios,
Poți să te abții, adică,
Însă nu pentru Hristos..

Însă stai tu fără grijă:
După câte Îi oferi,
La răsplata Lui cerească
Nici să nu-ndrăznești să speri!

Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Capitolul 1

1.	Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta credinţă,
2.	- Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
3.	Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu -
4.	Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
5.	Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit:
6.	De este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători.
7.	Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât,
8.	Ci iubitor de străini, iubitor de bine, înţelept, drept, cuvios, cumpătat,
9.	Ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici.
10.	Pentru că mulţi sunt răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea împrejur,
11.	Cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învăţând, pentru câştig urât, cele ce nu se cuvin.
12.	Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: Cretanii sunt pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe.
13.	Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă,
14.	Şi să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.
15.	Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul.
16.	Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici. Capitolul 2 1. Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase. 2. Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare; 3. Bătrânele de asemenea să aibă, în înfăţişare, sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, 4. Ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, 5. Şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. 6. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. 7. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, 8. Cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi. 9. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba, 10. Să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu. 11. Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, 12. Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; 13. Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, 14. Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. 15. Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să nu te dispreţuiască.Capitolul 3 1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, 2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii. 3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul; 4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, 5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, 6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, 7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice. 8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. 9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. 10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, 11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. 12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. 13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. 14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. 15. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

CUVINTE LA ÎNCEPUT DE POST

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Dragii mei.. iarăși post! Abia a trecut cel al Paștelui, și am început altul, destul de lunguț.. Nici nu mă obișnuisem bine cu cea mai gustoasă "legumă", carnea.. Haideți să încercăm cu toții să găsim în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel câteva motive de entuziasm, pentru că ce se face în Sfânta Biserică fără entuziasm nu are mare folos..
Postul este mai mult decât o simplă dietă alimentară. Dacă postul ar fi dietă, ar însemna că Biserica lui Hristos se îngrijește de trupurile oamenilor.. Dar atunci nu și-ar mai găsi sensul într-o Biserică grijulie față de trupuri niște cuvinte ale Domnului ca acestea: "Nu vă temeți de cei ce ucid trupul".. Este evident că prin sărăcirea alimentației, Biserica lui Hristos, care actualizează în viețile noastre poruncile Domnului, urmărește un ALT scop.. Sănătatea trupească nu este decât un efect colateral, în nici un caz scopul principal.
Postul, mai ales atunci când este mai lung, ușurează trupul și-l slăbește într-o măsură suportabilă. De aceea eu nu prea agreez excesele, așa numita "ispitire din dreapta", prin care unii creștini aproape se "demolează" postind.. Am întâlnit un caz de muncitor în construcții care după primele două săptămâni din Postul Paștelui se plângea că nu mai poate ridica o găleată cu mortar! Aceasta se întâmplase din cauza postirii sale exagerate.
Spuneam că un post ținut corect, slăbește trupul până la limita neputinței, fără însă a depăși această limită. Care sunt efectele duhovnicești pe care le va simți omul care postește? El se va întări duhovnicește, pentru că a "creat" în trupul său mai mult loc pentru Duhul Sfânt. Postitorul a "lărgit", ca să mă exprim așa, "templul Duhului Sfânt, Care locuiește în el", după cuvintele Sfântului apostol Pavel, aruncând materia în exces. Așadar, devenind ușor și curat de elementele chimice toxice care îl îngreunau mai înainte, el poate primi belșug de har dumnezeiesc! Exact ceea ce scrie același apostol al lui Hristos, marele Pavel: "Când sunt slab, ATUNCI sunt tare". Dar "tăria" creștinului nu este, oare, puterea lui Hristos prin harul Duhului Sfânt?.. Însuși Domnul Iisus i-a răspuns astfel lui Pavel, când apostolul Îi cerea izbăvire de slăbiciuni: "DESTUL ÎȚI ESTE HARUL MEU, CĂCI PUTEREA MEA SE DESĂVÂRȘEȘTE ÎN SLĂBICIUNE"!
Am înțeles acum principala lucrare a posturilor, în general: agonisirea puterii lui Hristos, prin harul Duhului Sfânt. Acum înțelegem și mustrarea Domnului adresată ucenicilor Săi care nu au putut să izgonească diavolul din copilul lunatec: "Acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu POST"! Nu postiseră destul, deci nu aveau suficientă putere ca să învingă un demon atât de rezistent..
Acum vreau să clarificăm un alt lucru. Toate posturile urmăresc același scop, din moment ce toate ne aduc în suflete har de la Dumnezeu?.. Nu! Fiecare post produce în noi efecte deosebite, după sărbătoarea la care se referă și pe care o precedă. Astfel, prin Postul Crăciunului noi vom primi harul Crăciunului, al Nașterii. Odată cu nașterea Domnului în ieslea din Betleem și noi primim sămânța renașterii duhovnicești în smerita "iesle" a trupurilor noastre, redevenind copii care colindă fericiți înaintea staulului Pruncului Iisus.. În Postul Paștelui ne pregătim de Înviere. În Săptămâna Patimilor murim alături de Domnul nostru, printr-o postire cu adevărat aspră, urmând ca în Noaptea Învierii să gustăm însăși bucuria Învierii Domnului nostru! Ceea ce scrie Sfântul apostol Pavel: "CEI CE AU MURIT ÎMPREUNĂ CU DOMNUL, ÎMPREUNĂ CU EL VOR ȘI ÎNVIA"! Ați înțeles?.. De unde bucurie adevărată la această lume care nu mai vrea "să moară cu Domnul Hristos"?..
În Postul Adormirii Maicii Domnului, ne pregătim de îngroparea Măicuței noastre celei Sfinte, tot printr-o postire mai severă, ca să putem și noi, în noaptea Prohodului Maicii Domnului, să o putem însoți la ceruri, până la tronul cel de heruvimi al Fiului Ei! Dacă vom participa la Îngroparea Mariei, Ea ne va ridica împreună cu Dânsa în Împărăția Cerurilor. Astfel noi ne vom "muta la Viață" împreună cu Maica noastră.
Acum, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ce obiective urmărim?.. Gândiți-vă puțin la obiectele pe care le țin în mână cei doi apostoli: Sfântul Pavel are în mână sabia, acea "sabie a cuvântului", iar Sfântul Petru ține în mână.. cheile Împărăției Cerurilor! Așadar și noi ne implicăm în Postul lor, ca să primim fiecare o sabie prin care să tăiem în două patimile noastre cele de multe feluri, și curați fiind, să ni se deschidă ușile Împărăției.. Mai putem adăuga și altceva la cele scrise: lui Petru i s-a dat puterea, iar lui Pavel, lumina. Deci și noi ne vom învrednici la sfârșitul postului lor de putere asupra dușmanilor celor nevăzuți și de lumina cunoașterii de Dumnezeu!
Așa să ne binecuvânteze Domnul nostru Iisus Hristos, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Sorin Croitoru