sâmbătă, 27 iunie 2026

PĂCAT, POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                   
partea a doua

Nu poate fi vorba despre pocăință atunci când omul nu-și cunoaște propriile păcate. Și nu poate cineva să-și cunoască păcatele, dacă nu înțelege nici măcar ce sunt ele. Multă lume vine la spovedanie și nu spune nimic din proprie inițiativă, ci așteaptă ca preotul să o "tragă de limbă" în privința propriilor păcate. Sau sunt persoane care la spovedanie nu zic mare lucru despre păcate, ci profită că în sfârșit "părintele" este obligat să le asculte, și încep să-și depene problemele și necazurile vieții.. De ce oamenii trec păcatele pe locul doi? Pentru că nu au înțeles cu adevărat gravitatea lor și aceasta pentru că pur și simplu.. nu știu ce înseamnă păcatul, în general!

PĂCATUL ESTE CĂLCAREA LIBERĂ ȘI CONȘTIENTĂ A PORUNCII LUI DUMNEZEU.

Aceasta fiind definiția, ca să-ți cunoști păcatele trebuie să cunoști mai întâi poruncile lui Dumnezeu, ca să știi ce anume ai încălcat din ce ți-a interzis Dumnezeu. Iarăși am văzut o superficialitate nepermis de mare la credincioșii noștri ortodocși. Este un fel de comoditate la oameni, ceva de genul: "De ce-i preot? Asta-i meseria lui, să mă întrebe de păcate"! Adică mulți oameni consideră că acolo, la spovedanie, este obligația preotului de a pune întrebări, întrucât ei sunt.. "oameni simpli"! Ei bine, dragii mei, una este ca eu să te întreb despre păcate, stimulându-ți memoria, și cu totul alta este că tu nu ai habar ce anume este păcat și ce nu este păcat..

Imaginați-vă că acum, când în toată Europa s-a interzis prin lege vorbitul la telefon în timp ce se conduce automobilul, voi țineți celularul la ureche cu mâna stângă și volanul cu dreapta și vorbiți fără nici o grijă înaintea polițistului de la circulație! Pe cine o să-l usture atunci când va rămâne fără carnet, pe mine, sau pe voi?.. Bineînțeles că pe voi.. Se poate spune domnului polițist: "Iertați-mă, dar noi nu cunoaștem legea!"? Nu, pentru că UNDE-I LEGE, NU-I TOCMEALĂ și este interesul persoanei să cunoască legile, dacă nu dorește penalizări..

Ei bine, dragii mei cititori, cu mult mai serioasă este problema cunoașterii legilor dumnezeiești, deoarece aici nu riscăm să mergem în închisoare, ci în iad, și nu pe un număr oarecare de ani, ci pe veșnicie! Și în afară de acest motiv, poruncile lui Dumnezeu sunt adevăratele "reguli de funcționare" ale neamului omenesc: numai viețuirea noastră conformă cu poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce fericire, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru Care știe ceea ce este mai bine pentru noi.. Oare dumneavoastră nu ați fixat anumite reguli propriilor copii, tocmai pentru că știți ce este bun și ce este rău pentru ei?.. Tot la fel Creatorul nostru știe cum trebuie să trăim noi în viață, ca să fim fericiți și pe pământ și în veșnicie..

Poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: cele care interzic și cele care obligă. Adică sunt porunci negative, care împiedică săvârșirea unor fapte rele și porunci pozitive, care determină săvârșirea faptelor bune . Prin poruncile negative Dumnezeu ne ferește de căderea în sfera imoralității și a răutății, iar prin poruncile pozitive, El ne obligă să urcăm pe scara virtuților creștine.
Rețineți că nu este suficientă "conservarea" noastră, evitarea de a comite răul. Aceasta este numai prima treaptă către Cer. Este obligatorie acumularea faptelor bune, căci numai faptele bune păzite prin smerenie, mântuiesc. Însuși Domnul Hristos afirmă: "Așa se întâmplă (adică se merge în iad, ca bogatul căruia i-a rodit țarina).. 

CÂND OAMENII NU SE ÎMBOGĂȚESC ÎN DUMNEZEU"!

 Ce înseamnă asta? 

Înseamnă că oamenii nu au săvârșit fapte bune..

Câte îndemnuri nu făcea Domnul Hristos ca lumea să-și adune "comori în cer".. Aceste comori sunt faptele de milostenie. Tot la fel, untdelemnul din candelele fecioarelor celor înțelepte reprezintă faptele bune poruncite de Dumnezeu..
Iată deci cum cunoașterea poruncilor dumnezeiești este datoria noastră personală față de.. noi înșine! Necunoscând ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, vom ajunge în situația penibilă a unei teribile sărăcii duhovnicești . Fără virtuți nu se poate intra în Împărăția Cerurilor.
Să vă ajute Dumnezeu ca să cunoașteți măcar de acum înainte sfintele Sale porunci, spre a voastră mântuire, amin!

SFÂNTUL PETRU, BRAV PĂSTOR

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


de Preot Sorin Croitoru
 
Ce frumoasă-i întâlnirea
Dintre Petru și Hristos:
„Du-Te de la mine, Doamne,
Fiindcă sunt un păcătos!”

Dar rugat de Simon Petru,
Domnul nostru nu S-a dus,
Ci să-I păstorească turma
Mai târziu pe el l-a pus..

O, ce viață minunată
Sfântul Petru a trăit
Lângă Dumnezeu Cuvântul
Cât a propovăduit..

Câte fapte minunate
A putut să vadă el
Lângă Cel ce-avea să fie
Și Arhiereu și Miel..

Câte izbăviri din boală
Sau din gheara celor răi
Simon, cel numit și „Chefa”,
A văzut cu ochii săi..

A văzut cum Domnul nostru
Noaptea potolea furtuni,
L-a văzut mergând pe mare,
L-a văzut făcând minuni..

L-a văzut hrănind mulțimea
Cu doi pești și cu cinci pâini,
L-a văzut redând vederea,
Sau făcând picioare, mâini..

L-a văzut certând pe demoni,
Alungându-i în infern..
Știți cuvintele Scripturii,
Nu m-apuc să vi le-aștern.

Doi evangheliști din patru
La minuni au asistat;
Marcu de la Sfântul Petru
Pe acestea le-a aflat.

Luca însă de la Pavel
Și de la Preasfânta, da,
A aflat de toate-acestea
Și le-a scris în cartea sa.

Sfinte Petre, câtă slavă
De la Domnul ai primit
Fiindcă te-a chemat și-ndată
După Dânsul ai pornit..

Vei ședea pe tron de aur
Și de-acolo, de pe tron,
Tu vei sta la judecată
Cu poporul din Sion.

Domnul, Care îți dăduse
Ale mântuirii chei,
Ți-a cerut la Înviere
Dragoste de mielușei.

Și i-ai păstorit pe dânșii
Din iubire de Hristos
Până ce-ai murit pe cruce,
Răstignit cu capu-n jos..

Azi Biserica ți-aduce
Venerare și cinstiri,
Rugăciuni și acatiste,
Slujbe, Liturghii, postiri.

Tu ai fost cu Sfântul Pavel
Stâlp și întemeietor
Al Bisericii creștine,
Păstor bun și râvnitor.

Te cinstim, cum se cuvine
Unui sfânt al lui Hristos,
Și la strană îți aducem
Al cântărilor prinos.

amin
(11 iunie 2026)

GÂNDURI "PE MARGINEA" MARELUI PRAZNIC CE SE APROPIE..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                     

Ei, dragii părintelui, se apropie cu pași repezi marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Cred că a sosit ceasul să postez poeziile mele pe care le-am dedicat în decursul ultimilor ani "verhovnicilor" apostolilor, adică lor, celor cărora Sfânta Biserică le-a închinat un post special la începutul verii.. Dacă-mi amintesc bine, cel mai mult m-am raportat la Sfântul Petru, în care eu personal am văzut un model de întoarcere sinceră la Dumnezeu după acea urâtă întreită renegare în curtea lui Caiafa din noaptea Joii Mari. Am fost întotdeauna minunat de simplitatea cu care îl reprimește Domnul Hristos pe "Simon, fiul lui Ionà". 

De trei ori L-a renegat Petru pe Domnul , de trei ori l-a iertat Domnul pe Petru! Și nici măcar nu l-a certat, umilindu-l înaintea iertării, ci dimpotrivă, cu o deosebită noblețe Hristos i s-a adresat lui Petru, făcând abstracție de renegările lui.. Mântuitorul lumii nu i-a spus lui Simon Petru: "Uite, Petre, tu te-ai prefăcut că nu Mă cunoști, dar Eu te iert, însă să nu se mai repete acest urât episod!" Nu, Domnul cu o gingășie cu adevărat dumnezeiască i se adresează lui Petru ca celui mai bun prieten al Său: "Simone, Mă iubești tu pe Mine? Paște oile Mele!" 

Mai degrabă acest act al iertării ar suna cam așa: "Tu te-ai lepădat de Mine din lașitate, dar Eu știu că în adâncul inimii Mă iubești. Acum Îți cer să-ți demonstrezi iubirea față de Mine, păstorindu-Mi turma de mielușei cuvântători". Dragoste și prietenie, cum numai Dumnezeu poate să-i arate omului.. De aceea eu m-am imaginat de nenumărate ori în locul lui Petru, ori de câte ori simțeam că prin păcatele făcute cu bună știință Îl renegasem pe Domnul Hristos. Îmi imaginam că Iisus m-ar fi luat și pe mine deoparte și mi-ar fi spus și mie aceleași cuvinte: "Sorine, fiul lui Constantin, Mă iubești tu pe Mine?" Iar eu I-aș fi răspuns ca Petru: "Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc".. Și celelalte din Evanghelie.. De aceea am și scris două-trei poezii pe tema aceasta.

În ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, "apostolul neamurilor", cum a fost numit de tradiția Bisericii, am fost fascinat de istoria vieții lui din câteva motive. Din păcate, până azi nu m-am putut ocupa de versuri la adresa lui. Poate în viitor, cu harul lui Dumnezeu.. Mi-a plăcut foarte mult aceeași mărinimie sufletească, aceeași dumnezeiască noblețe pe care i-o arată Domnul Hristos lui Saul - Paul (Pavel) în momentul convertirii. La fel ca în cazul lui Petru, nici aici nu găsim o certare grosolană din partea lui Hristos, ci o mustrare prietenească, delicată, la adresa lui Pavel: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești cu călcâiul în țepușă!" Mai întâi Domnul Se apără în fața lui Saul, "de ce Mă prigonești, ce rău ți-am făcut?", neabordând un ton poruncitor, autoritar, ci unul smerit, amintind că El, Hristos, este Mielul lui Dumnezeu, nu un despot tiranic! Parcă revedem întrebarea adresată de Domnul în fața lui Caiafa soldatului care Îl pălmuise:" Iar dacă am vorbit bine, pentru ce Mă lovești?"

 Prin urmare Iisus îl cucerește pe Saul nu atât prin lumina slavei Sale, cât prin bunătatea Sa cea infinită. Al doilea lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Pavel este faptul că un om lipsit de calități fizice, un omuleț mic de statură, pleșuv și destul de urâțel demonstrează o forță sufletească de titan! Reușește să facă lucruri pe care nimeni nu le mai făcuse înaintea lui, bineînțeles, cu ajutorul și susținerea Duhului Sfânt. Lucru pe care-l afirmă el însuși: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am ostenit mai mult decât toți ceilalți oameni. 

DAR NU EU, CI HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE ÎN MINE". Iar în alt loc tot el zice: "Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt". Cert este că acest "omuleț" încreștinează toată Europa, dovedindu-se a fi un gigant al spiritului.. Ultimul lucru care mi-a plăcut întotdeauna la Sfântul Pavel este preștiința sa în ce privește propria mântuire. După o viață de lupte și de suferințe pentru slava lui Hristos Dumnezeu, Sfântul Pavel primise de la Ceruri confirmarea propriei mântuiri: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit; de acum MI S-A PREGĂTIT CUNUNA VIEȚII"..

 Da, dragii mei, Sfântul Apostol Pavel știa de înainte că va merge în Raiul lui Dumnezeu! Dar oare este de mirare acest lucru?! Însuși Hristos le-a dat la un moment dat certitudinea mântuirii celor unsprezece apostoli ai Săi: "Bucurați-vă pentru că NUMELE VOASTRE SUNT SCRISE ÎN CERURI"! Iarăși grăiește Psalmistul David despre mântuirea sa: "Bucuratu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în curțile Domnului vom merge". Este de mirare să știi că te așteaptă fericirea veșnică?.. Când vom avea faptele sfinților, cu siguranță vom primi și noi aceste făgăduințe. La fel ca Părintele Arsenie Boca, cel ce le spunea ucenicilor săi: "Mă, să veniți la mormântul meu, că o să vă ajut mai mult după moartea mea!" Se vede că primise adeverirea propriei mântuiri, datorită vieții de jertfă pe care o trăise spre slava lui Dumnezeu.

Da, dragii mei, se apropie praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.. Vor urma câteva poezii dedicate lor. Până atunci v-am înșirat câteva gânduri "pe marginea" sărbătorii pe care o așteptăm. Post binecuvântat tuturor! Mânca-v-ar Raiul pe toți! Părintele Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)


Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Translate

Powered By Blogger

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

Totalul afișărilor de pagină

Wikipedia

Rezultatele căutării