TU MĂ DUCI LA VIAȚĂ, DOAMNE!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                      

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, eu Te-am dus la moarte
Prin păcatul mult al meu.
Tu m-ai dus la viață însă,
Înviind ca Dumnezeu.

Eu Te-am dus la spini și Cruce,
La piroane și oțet;
Tu mă iei frumos pe umeri
Și mă porți încet, încet..

Eu Ți-aduc numai durere
Prin neascultarea mea;
Tu-mi verși untelemn pe rană,
Ca să-mi vindeci firea rea.

Eu sunt pururea în fugă,
N-am nici timp să Te privesc;
Tu îmi bați mereu la ușă,
Poate-oi vrea să Te primesc..

Tu repari, eu stric în grabă,
Tu creezi iar eu distrug.
Tu mă cauți cu răbdare
Căci mă vrei, eu însă fug.

Dragostei adevărate
Nu-i rezistă vreun zăgaz.
Tu faci totul pentru mine,
Eu în schimb Îți cer răgaz..

Tu ești foc, eu doar cenușă,
Tu ești flacără, eu fum;
Tu ești rug ce nu se stinge,
Eu sunt doar un pic de scrum..

Multe lucruri fac eu, Doamne,
Pentru care Te mâhnești.
Alții ar pleca îndată,
Tu.. tot lângă mine ești.

Te comporți ca un prieten,
Cel mai bun și devotat,
Nescârbindu-Te de mine
Nici când zac în vreun păcat,

Ci de am căzut în patimi
Îmi șoptești în gând mereu
Că Tu ai murit pe Cruce
Ca să scap de moarte eu,

Deci atunci când din negrijă
Mă împotmolesc și cad,
Mă îndemni la ridicare,
Că-i păcat să merg în iad..

Cel ce ai murit pe Cruce
Ca să speli al meu păcat
Viața veșnică în ceruri
Mi-o dorești neîncetat,

De aceea, Tu, Iisuse,
Cel ce-ai înviat din morți,
Ca pe oaia cea pierdută
La pășunea Ta mă porți

Și deși mă simt nevrednic,
Prind curaj de la tâlhar:
Mântuirea Ta, Iisuse,
Nu-i pe merit, ci e dar!