Fericit cel care caută la sărac şi la sărman
Suntem în Postul Pastelui şi toată nevoinţa noastră duhovnicească (rugăciune, mătănii, post, înfrânarea de toate felurile, participarea la sfintele slujbe, citirea Sfinţilor Părinţi, etc.) trebuie încununată cu faptele bune asemenea fecioarelor înţelepte care şi-au încununat fecioria cu milostenia, ca nu cumva la judecată Hristos Domnul să ne spună: "Nu vă cunosc pe voi!".
Este plină lumea de oameni săraci, bolnavi, orfani, văduve, bătrâni, care aşteaptă o mângâiere de la noi, o bucată de pâine, o hăinuţă, o rugăciune, o privire duioasă, un cuvânt bun. Oricui cere daţi-i ! Am ales câteva pasaje din Sfânta Scriptură despre miluirea şi ajutorul săracilor. Duhul Sfânt vorbeşte aşa de frumos şi de direct prin gura proorocilor şi sfinţilor apostoli:
Psalmul 40:1-3
"Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.
Deuteronom 15:7-9
"Iar de va fi la tine sărac vreunul din fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale de pe pământul tău pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi învârtoşezi inima, nici să-ţi închizi mâna ta înaintea fratelui tău celui sărac; ci să-i deschizi mâna ta şi să-i dai împrumuturi potrivite cu nevoia lui şi cu lipsa ce suferă. Păzeşte-te să nu intre în inima ta gândul nelegiuit şi să zici: Se apropie anul al şaptelea, anul iertării; şi să nu se facă din pricina aceasta ochiul tău nemilostiv către fratele tău cel sărac şi să-l treci cu vederea; că acela va striga împotriva ta către Domnul şi va fi asupra ta păcat mare.
1 Regi 2:7
"Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele. "
Iov 31:16-23
"Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva şi lăsat-am să se stingă de plânsete ochii văduvelor? Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine şi orfanului nu-i dădeam din ea? Dimpotrivă, din tinereţile mele, am crescut pe orfan ca un tată şi de la naştere, am călăuzit pe văduvă. Dacă vedeam un nenorocit fără haină şi vreun sărac care n-avea cămaşă pe el, nu mă binecuvântau coapsele lui şi nu-l încălzea lâna mieilor mei? Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am sprijinitori la masa judecăţii, atunci să cadă umărul meu din încheietură şi braţul meu să se dezlege de osul celălalt! Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi înaintea măreţiei Lui nu puteam să stau.
Iov 31:32
"Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam călătorului."
Ps 10:4
"Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor."
Ps 67:11
"Vietăţile Tale locuiesc în ea; întru bunătatea Ta, Dumnezeule, purtat-ai grijă de cel sărac."
Ps 71:11-14
"Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe sărmanul care n-avea ajutor. Va avea milă de sărac şi de sărman şi sufletele săracilor va mântui; de camătă şi de asuprire va scăpa sufletele lor şi scump va fi numele lor înaintea lui."
Ps 112:5-8
"Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ? Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman, ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său. "
Proverbe 14:31
Cel care apasă pe cel sărman defaimă pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte.
Proverbe 19:22
Omul se face plăcut prin mărinimia lui; mai de preţ este un sărac bun decât un om mincinos.
Proverbe 22:9
Omul blând va fi binecuvântat, căci din pâinea ui dă celui sărac.
Proverbe 28:27
Cine dă la cel sărac nu duce lipsă; iar cine îşi acoperă ochii lui va fi mult blestemat.
Marcu 12:42-44
"Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.
Iacov 2:1-9
"Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, N-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi aţi necinstit pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care aţi fost chemaţi? Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi; Iar de căutaţi la faţa omului, faceţi păcat şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege.
Apocalipsa 3, 15-17
"Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!"
Doamne Ajuta

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)