Acatistul Sfintilor Mihail si Gavriil

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Mihail si Gavriil - Sfinti Arhangheli !

(8 noiembrie)

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihail, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriil, ingere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile, minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie:

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Cand S-a pogorit in muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihail, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriil, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea :

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihail arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu, incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriil, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriil, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihail, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie:

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorat;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihail, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile, invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti !" si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihail, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi

Icosul intai

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

si Condacul intai

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

NE AȘTEAPTĂ CLIPE GRELE..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru 

Toți greșim, greșim mereu..
A greși e omenește,
De aceea Dumnezeu
Rareori ne dojenește,

Căci El știe că greșim,
Dar Îl biruie iubirea
Și Se uită cum pierim,
Urâțindu-ne noi firea..

De când Fiul S-a-ntrupat,
Lumea-I este și mai dragă
Însă, cu adevărat
Cu păcatul nu-i de șagă..

Viața după legea Lui
Ne preface-ncet în îngeri..
Unde viață sfântă nu-i,
Să ne pregătim de plângeri

Căci păcatul, dragii mei,
Străduindu-se să placă,
Pune gheara pe acei
Ce nu s-au temut să-l facă

Și apoi ca un tiran
Îi silește să-l repete
Zi de zi și an de an,
Până-ncărunțesc la plete..

Cât va fi de dureros,
La o ultimă spovadă,
Pentru omul păcătos
Ce va-ncepe-atunci să vadă

Diavoli negri ca un scrum,
Chiuind de bucurie
Și strigându-i că de-acum
E al lor pe veșnicie..

Poți să ți-l imaginezi
Cum păcatele-și îngaimă?..
Ia să-mi zici acum, ce crezi,
Tu vei rezista la spaimă?..

Căci tu duh întunecat
N-ai văzut nici în coșmare,
Însă pe al morții pat
Vei vedea în număr mare..

Da, iubiții mei, e greu..
Ne așteaptă clipe grele..
Are ceruri Dumnezeu,
Însă pân-ajungi la ele..

De acea iar vă spun:
Cu păcatul nu-i de șagă,
Chiar de Domnul este bun,
Chiar de lumea Lui i-e dragă..

NOI N-AM MURIT !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

(Versuri : Eliana Popa)

Noi n-am murit atunci când temnicerii
Ne-au aruncat în gropile comune
Am înviat si suntem azi străjerii
Acestui neam și legilor străbune !

Noi n-am murit! Noi am călcat pe moarte
Chiar dacă-n lutul înghețat ne-au pus,
Ne-am contopit Luminii ne-nserate
Căci am urcat Golgota până sus !

Noi n-am murit! Suntem în firul ierbii
Și în vlăstare de stejari înalți
În roua ce o sorb prin luminișuri cerbii
În înălțimea Munților Carpați !

Noi n-am murit! Suntem la straja țării
Suntem plămada din prescuri sfințite
Vă ridicăm pe Calea Învierii
Căci lupta noastră merge înainte!

CRUCEA ESTE CEA MAI DE SEAMĂ INVATATURĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr: "Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!" Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus: "Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste. Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă".
(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p.31).

CRUCE MINUNATĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Cu ce vorbe să te laud, Sfântă Cruce-a lui Hristos,
Bucurându-mă de tine, Semn de minunat folos?..
Tu ai fost Altarul jertfei Fiului lui Dumnezeu,
De aceea-n mâini de preoți te vom săruta mereu!

Ești ținută-n mâini sfințite, cu mănunchi de busuioc:
Scufundându-te în apă, viață tu îi dai pe loc!
Înălțată ești de preoți sus de tot, la Liturghie..
Tu faci mințile să zboare spre cereasca-Împărăție!

Două mii de ani în urmă, Domnul te-a făcut Altar
Și de-atunci ești pentru oameni nesfârșit izvor de har!
Duhul Sfânt ca prin fereastră Se coboară lin prin tine:
Fără semnul Crucii noastre nici un dar la noi nu vine!

Moartea Domnului pe tine fost-a semn de ascultare,
De aceea devenit-ai armă cu putere mare
Căci, văzându-te pe tine, diavolii înverșunați
Văd puterea ascultării și se-ascund înspăimântați!

Ce frumos te țin în mâini preoții la Înviere..
Arătatu-s-a Lumina, după moarte și durere!
Cruce care porți miresme din cămările cerești,
Tu ești steag de biruință al armatei creștinești.

Sfântul Constantin cel Mare doar prin tine-a biruit,
Iar strămoșii, tot cu tine pe păgâni i-au fugărit!
Fost-ai pusă și pe coifuri și pe scuturi de oțel:
Cel ce te-a avut pe tine, frică nu avea defel!

Iar acum tu ești pe turle și pe prapuri din pridvor..
În Altar, pe Sfânta Masă, umbrești Cel mai sfânt Odor!
Lângă Sfinte Evanghelii, pe veșminte preoțești,
Pe Altare sus, pe tâmple, și în cimitire ești..

De aceea-n zi de praznic, îți cântăm și noi frumos:
BUCURĂ-TE, SFÂNTĂ CRUCE, CĂ TE-A PREASLĂVIT HRISTOS!

Drumul crucii 2017

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

SFANTA EVANGHELIE A ZILEI DE ASTĂZI LA TĂIEREA CAPULUI SF IOAN BOTEZATORUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Biserica de Pe Muntele Tabor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...             BISERICA SCHIMBAREA LA FATĂ.....

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...: BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...             BISERICA SCHIMBAREA LA FATĂ.....

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sfantul Petru si Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




             Si, ocrotitorul intregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos! Pe Petru il intreaba Hristos: “Petre, Ma iubesti mai mult decat acestia?”. De asta il laud pe Petru, ca sa cunoasteti ca Petru il iubea cu adevarat pe Hristos. Ca grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovada a dragostei ce o ai pentru stapanul slugilor. Si n-o spun eu asta, ci insusi Stapanul pe Care Petru il iubea, ca ii spune: “Daca Ma iubesti, pastoreste oile Mele!”. Să vedem daca Petru, ca pastor, pazeste cu adevarat oile, daca se ingrijeste cu adevarat de oi, daca le iubeste cu adevarat, daca este cu adevarat cu dragoste pentru turma lui, ca sa cunoastem bine ca iubeste si pe Pastor.
Da, Hristos a spus ca aceasta este dovada iubirii. Asadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea: mreaja si tot ce avea in corabie a lasat marea, meseria, casa. Sa nu ne uitam ca toate acestea erau putine, ci ca erau tot ce avea Petru. Să-i lăudam ravna lui! Ca si vaduva, care a pus doi bănuti in cutia bisericii, n-a pus multi bani, dar a arătat bogatia bunei sale vointe, ca si Petru; si el, in marea lui saracie, a, aratat bogatia ravnei sale. Da, ce sunt pentru altul mosiile, slugile, casele si aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria si corabia.
Sa nu ne uitam, dar, daca a lasat putine, ci daca a lasat totul. Aceasta este ceea ce se cauta: nu daca ai pus putin sau mult, ci daca n-ai pus mai putin decat puteai sa pui. Petru a lasat totul: si locul nasterii sale si casa si prietenii si rudele si insasi siguranta vietii sale. Ca pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu dusmanie impotriva lui. Ca “se sfatuisera iudeii ca daca cineva va marturisi ca Domnul este Hristos sa fie dat afara din sinagoga”. Tot ce-a facut Petru arata ca el nu s-a temut, ca n-a avut indoieli cu privire la imparatia cerurilor; era puternic convins si de faptele pe care le vedea dar, inainte de fapte, de cuvantul Mantuitorului, ca negresit va mosteni imparatia cerurilor. Cand Petru L-a intrebat: “Noi am lasat toate si am urmat Tie; ce va fi noua?“, Hristos i-a raspuns: “Veti sedea pe douasprezece tronuri, judecand pe cele douasprezece semintii ale lui Israel“.
Toate acestea vi le-am spus, ca sa nu-mi spuneti ca Petru se temea pentru viata lui, atunci cand voi arata ca se nelinistea pentru cei care erau impreuna robi cu el. Cum avea sa se teama, cand insusi Cel ce avea sa-l incununeze i-a vorbit de cununa si rasplati? Asadar acest Petru, care a parasit totul, care era deplin incredintat despre imparatia cerurilor, iata ce spune cand un bogat s-a apropiat de Hristos si l-a intrebat: “Ce sa fac, pentru a mosteni viata de veci?” si Hristos i-a spus: “Daca voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile, da-le saracilor si vino de urmeaza Mie”; apoi cand bogatul s-a intristat, Hristos a spus ucenicilor Sai: “Vedeti cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor! Amin, amin, zic voua, ca mai usor va intra camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia lui Dumnezeu”, atunci Petru, saracul, cel incredintat deplin cu privire la imparatie, cel care nu se temea de mantuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gatita acolo, Petru, deci, cand a auzit acestea a spus: “Atunci cine poate sa se mantuiasca?”.
– Pentru ce te temi, fericite Petre? Pentru ce te nelinistesti? Pentru ce tremuri? Ai aruncat totul, ai lasat totul! Cuvintele spuse de Hristos ii privesc pe bogati; pe ei ii invinuieste Hristos. Tu esti sarac si in saracie traiesti.
– Nu ma uit la mine, raspunde Petru; ci caut folosul celorlalti.
De aceea Petru care era pe deplin incredintat despre el, il intreaba pe Domnul despre altii si zice: “Atunci cine poate sa se mântuiasca?“.
Ai vazut purtarea de grija a apostolilor?
 Ai vazut ca sunt un trup? Ai vazut ca Petru se temea si pentru cei din timpul lui si pentru cei ce vor fi in viitor? Tot asa si Pavel. De aceea spunea: “Si aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Si in alte locuri spune lucrul acesta. Pentru ca Pavel avea sa paraseasca Asia si sa se duca la Roma si de acolo sa plece in cer – ca moartea sfintilor nu este moarte, ci mutare de pe pamant la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei impreuna robi la Stapanul, de la oameni la ingeri – deci, pentru ca avea sa se duca la Dumnezeu, Stapanul universului, a randuit bine pe toate cele ale lui.
In timpul cat a fost cu ucenicii lui, i-a invatat cu deosebita luare-aminte, ca le spune: “Curat sunt de sangele tuturor”.
N-am lasat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia sa-i duca la mantuire.
 Ce dar? Pentru ca s-a intarit pe sine insusi, pentru ca nu avea sa fie invinuit de Stapan pentru cele din timpul vietii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai tarziu? Nicidecum! Ci, ca si cum ar fi avut de dat socoteala si pentru acelea, asa le spune si acelora cu toata grija cuvintele pe care le-am citit si acelea pe care le voi citi iarasi: “Luati aminte la voi insiva si la toata turma”. Ai vazut cat era, de legat de ei prin grija ce le-o purta?
Fiecare din noi ne grijim de cele ale noastre, dar el, intaistatatorul turmei, de, toti. De aceea spune despre invatatori: “Care privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seama de ele”. Intr-adevar, infricosatoare raspundere, ca sa dai socoteala de atata multime! “Luati aminte la voi insiva si la toata turma, in care Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“.
– Ce s-a intamplat, Pavele?
 Pentru care pricina dai sfaturi? Prevezi ceva cumplit? Prevezi ceva greu? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun razboi? Spune!Stai mai sus decat noi. Nu te uiti numai la oile tale, ci le vezi mai dinainte si pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vestesti acestea pentru ce dai sfaturi?
“Stiu, spune Pavel, ca dupa plecarea mea vor intra lupi rai in turma”.
Ai vazut ceea ce spuneam, ca Pavel nu se nelinistea si nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci si pentru cei de dupa plecarea lui? “Vor intra lupi” spune el; si nu atat “lupi“, ci “lupi rai, care nu vor cruta turma”. Indoit este razboiul: absenta lui Pavel si navala lupilor; nici dascalul nu-i de fata, iar cei care strica turma vor da navala. Uita-te la viclenia fiarelor si la cugetul oamenilor rai. Au pandit absenta dascalului si atunci s-au naspustit asupra turmei.
– Ce dar? Ne lasi, Pavele, fara aparare si ne prezici numai greutati, fara sa ne dai vreo mangiiere? 
Dar daca faci asta, ne maresti si mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultam, ne slabesti nervii si ne paralizezi mainile!
Asta e pricina ca le-a amintit mai intai de Duhul: “in care, Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“. Chiar daca pleaca Pavel, dar este de fata Mangaietorul! Ai vazut cum le-a intraripat sufletele, aminitindu-le de Dascalul cel dumnezeiesc, Care ii dadea si lui tarie?
– Dar pentru ce Pavel a bagat in ei frica?
– Ca sa le scoata trandavia din suflet. Cel care sfatuieste trebuie sa faca si una si alta: sa nu-l faca pe cel ce-l sfatuieste sa prinda incredere prea mare, dar nici sa nu-l lase sa se trandaveasca; si iarasi nici sa-l sperie, ca sa-si piarda curajul. Amintind de Duhul Sfant a scos din sufletul lui lipsa de curaj; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trandavia. “Lupi rai, care nu vor cruta turma. Luati aminte la voi insiva! Nu m-am silit sa v-o spun, le spune Pavel; ganditi-va la mine“. Intr-adevar, e de ajuns sa te gandesti la Pavel ca sa capeti curaj. Si nu le spune atatea doar sa se gandeasca doar la el, ci sa se gandeasca la faptele savarsite de el. Ca nu le spune atata doar ca sa-si aduca aminte de el, ci ca aducandu-si aminte sa-l imite, Pavel a adaugat: “Aduceti-va aminte ca trei ani, noaptea si ziua, n-am incetat a va sfatui, cu lacrimi si cu toate acele plansete, pe fiecare din voi”. Nu vreau atata sa va aduceti aminte doar de mine, ci si de timpul cat am stat intre voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de ravna mea, de lacrimile mele si de toate acele plansete“. Dupa cum cei care ingrijesc pe bolnavi, cand vad ca bolnavii nu vor sa primeasca mancarile si doctoriile, cu toate cuvintele lor multe si indelungate, incep sa lacrimeze, ca sa-i induplece pe bolnavi, tot asa a facut si Pavel cu ucenicii lui: cand a vazut ca este neputincios cuvantul de invatatura, a adus leacul dat de lacrimi. Care om n-ar fi cuprins de durere cand l-ar vedea pe Pavel scotind lacrimi si plangand, chiar de-ar fi el mai nesimtitor ca pietrele?
Ai vazut ca si acolo a prezis cele viitoare? Si aici acelasi lucru il face, spunand: “Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei si nu spune: “Sa stie cei ce vor fi mai tarziu ca vor veni vremuri grele?” Nu! Pavel ii spune lui Timotei: “Sa stii tu“, ca sa afli ca si ucenicul trebuie sa se ingrijeasca de cele viitoare ca si dascalul. Ca daca nu s-ar ingriji, nici n-ar arata o grija asemanatoare cu a dascalului. Tot asa face si Hristos. Cand ucenicii s-au apropiat de El si au voit sa afle despre sfarsitul lumii, Hristos le-a spus: “Veti auzi de razboaie“, desi n-aveau sa auda ei. Ca unul este trupul credinciosilor. Si dupa cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tarziu, tot asa si noi aflam, de cele ce s-au petrecut atunci. Asa cum am spus; si aceia si noi suntem un singur trup, strans uniti unii cu altii, cu toate ca noi suntem in cea din urma ceata a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despartit nici de timp, nici de loc; suntem legati unii de altii, nu cu legaturile nervilor, ci prinsi din toate partile cu legaturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeste acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.
Se cuvine, insa, sa cercetam si aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfarsitul vietii de acum? In alta parte, apostolul spune: “in zilele de apoi se vor departa unii, de credinta”, iar in textul nostru: “in zilele de apoi vor veni vremuri grele.”
Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunand: “La sfirsitul lumii veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie si de foamete si de ciuma“. Pentru care pricina, dar, la sfarsitul lumii sunt mari si multe nenorocirile? Unii spun ca si creatia se va imbolnavi si va ajunge neputincioasa; dupa cum trupul, cand imbatraneste, atrage asupra lui multe boale, tot asa si creatia, imbatranind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se stie, insa, ca trupul imbatraneste potrivit slabiciunii si legii firii, pe cand ciuma, razboaiele si cutremurele nu vin din pricina imbatranirii firii si nici nu vin peste creatie bolile acestea, pentru ca imbatranesc creaturile creatiei – ca a spus Domnul: “foamete si ciuma si cutremure pe alocuri” – ci pentru ca gandirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru pacate, sunt leacuri pentru boalele oamenilor. Ca atunci se vor inmulti boalele omenesti.
– Dar pentru ce se vor inmulti atunci?
– Dupa parerea mea, pentru ca cei vinovati vor ajunge si mai trandavi, pentru ca judecata intirzie, pentru ca este amanata luarea socotelii, pentru ca inca n-a venit Judecatorul. Ceea ce a spus Hristos si despre sluga cea rea, ca din pricina asta a ajuns mai trandav. “Stapanul meu intarzie” a zis sluga aceea; si a inceput sa bata pe celelalte slugi si a risipit averea stapanului sau. De aceea si Hristos, cand au venit ucenicii Lui si au voit sa cunoasca ziua sfarsitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoasterea celor viitoare sa ne faca sa fim necontenit pregatiti, pentru ca fiecare din noi sa fie mai sarguincios, asteptand, totdeauna sfarsitul, cu nadejdea venirii lui Hristos. De aceea cineva ne indeamna, zicand: “Nu intarzia a te intoarce la Domnul si nu amana din zi in zi, ca nu cumva sa fii zdrobit tot amanand“. Necunoscut este sfarsitul; si pentru asta este necunoscut, ca totdeauna sa fii sarguitor. De aceea, ca un fur noaptea, asa vine ziua Domnului. Nu ca sa ne prade, ci ca sa ne faca mai vigilenti. Ca cel care se gandeste ca are sa vina hotul sta treaz, aprinde lumina si vegheaza mereu. Tot asa si noi, aprinzand lumina credintei sl a unei drepte vietuiri, sa tinem aprinse luminile noastre intr-o continua priveghere. Si pentru ca nu stim cand vine Mirele, trebuie sa fim mereu pregatiti, ca atunci cand va veni sa ne gaseasca treji.
As fi vrut sa-mi lungesc cuvantul, dar boala trupului, care m-a tinut departe de voi atata timp, abia m-a lasat sa spun atat cate am spus. Lung a fost timpul despartirii, nu dupa numarul zilelor, ci dupa starea sufletului meu. Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despartire, pare nespus de lung. De aceea si Pavel, care a stat despartit putina vreme de tesaloniceni, spunea: “Iar noi, fratilor, fiind despartiti de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atat mai mult ne-am sarguit sa va vedem fata voastra”. Daca Pavel, care stia sa filozofeze mai mult decat toti oamenii, n-a putut indura despartirea o bucata de vreme, cum puteam eu sa o indur atatea zile? Pavel n-a putut-o indura deloc; tot asa si eu, cu ramasitele bolii in mine, am alergat la voi, socotind ca cel mai bun leac al bolii mele este intilnirea cu dragostea voastra. Pentru mine a ma bucura de dragostea voastra mi-i mai de folos decat mainile doctorilor si mai trebuincioasa decat ingrijirea pe care mi-o dau ele. Faca Dumnezeu sa ma bucur necontenit de ea, cu rugaciunile si solirile tuturor sfintilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui slava, cinste si putere, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin”.(sursă ioan gură de aur)
Ioan Monahul

Rugăciune către Iisus Hristos cu Preotul Mihai Petrovici

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

VAI DE CEI CARE TREC SINUCIGASI PE POMELNIC

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O venit o femeie din Brasov si mi-a zis: „Părinte, is tot bolnavă!” „De cat timp esti bolnavă?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserică?” „Umblu!” „Te rogi?” „Mă rog!” „Te spovedesti?” „Mă spovedesc, Părinte. In fiecare lună aproape mă spovedesc.” O femeie cuminte..
„Faci parastase pentru cei morti?” „Fac, Părinte, toate randuielile. Da’ is bolnavă de numai nu-mi iese sufletul! Atata-s de bolnavă!” Zic: „Dumneata gresesti undeva inaintea lui Dumnezeu! Eu n-am de unde să stiu dar, dacă-mi dai voie, hai să ne rugăm! Mă rog si eu, si dumneata, să ne arate Domnul Hristos unde gresesti dumneata.”

Dupa un an de zile abia ne-am dat seama de unde vine necazul. Si stiti de unde am aflat? Tot din marturisirea dumneaei. Ea punea pe pomelnic spanzurati. Si o intreb: „De cat timp pui dumneata spanzuratii pe pomelnic?” „Pai de treizeci de ani de zile.” „De treizeci de ani de zile esti tot bolnavă, vezi? Nu cumva să ai in minte că ai fi mai bună decat Hristos sau decat Dumnezeu!” Vedeti? Aici e greseala oamenilor!

Eu le atrag atentia si acum, tot mereu le atrag atentia: Aveti grija, sa n-aveti in minte ca veti fi cumva mai buni ca Hristos sau ca Dumnezeu. Niciodata! Daca randuiala Bisericii zice sa nu-l pui pe pomelnic, pai nu-l pui! Ca pui la urma oricum cu tot neamul lor, si acolo il cuprinzi si pe el. Asta e altceva! Biserica e ca o mama! Tot buna! Pe toti ii cuprinde la slujba. Pai da las-o asa cum e lasata de la Sfintii Apostoli, de la Domnul Hristos incoace. De la Sfintii Parinti si pana in ziua de astazi nu e modificat nimic! Noi tinem randuiala cum ne-au lasat-o ei. Dar oamenii au impresia ca or fi mai buni.

Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă si beau de dimineata, fumează si înjură, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pământ!
Toata ziua înjurături, toata ziua bătăi, toată ziua suferintă. A intrat diavolul! Diavolul aduce ură, sfadă, mânie, iutime, ocară, blestem, înjurături, bătăi, morti, betii, desfrâuri.
 Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoală dimineata si se închină lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugăciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele cărti, si rabdă scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc după iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastră.

sursa net

SEMNELE LUI DUMNEZEU

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

( versuri: Eliana Popa)

Curg păcatele-n cascadă, pe pământ e urâciune
Dumnezeu trimite semne...lumea zace-n spurcăciune
Unii râd...nu iau aminte, cei ce sunt plămada humii
Nici la semnele din ceruri, ce vestesc sfârsitul lumii !

Chiar istoria ne spune, si Părintii Sfinti cuvântă
Despre semnele trimise când pierea Cetatea Sfântă
Când Ierusalimul tot...ajunsese cuib de hiene
Dumnezeu în marea-i milă, le-a trimis mai multe semne

Mai întâi o stea se-aprinde in a cerului coroană
Ce-a luat chipul unei săbii...era SABIA ROMANĂ !
Si fugind înfricosati au căzut la rugăciune ,
Apoi s-au întors cu totii la păcat si urâciune !

Timp de-un an văzut-au semnul străjuind pe bolta noptii
Ce le prevestea pieirea si târcoala rece-a mortii,
Dar zadarnic! .Râd si joacă ...(si noi azi ca si aceia) ,
Se obisnuiesc să-l vadă, ca fierarul cu scânteia !

Un alt semn li se arată, chiar în Templul Domnului
Când trăgeau cu toti juninca, jertfă pe Altarul Lui,
A născut un MIEL,aceasta...a născut între leviti,
Dar zadarnic...că la suflet au rămas tot împietriti!

Si în altă zi Stăpânul, pentru ca ei toti să vadă
Le mai dă încă un semn...să-i intoarca, să nu-i piardă:
Căci în prima zi de mai, când dă astru-n asfintit
Multă oaste se arată sus pe cer, către zenit !

Si păreau că sunt în luptă...ceru-i rosu sângeros
Dar degeaba, căci poporul, iar a înteles pe dos !
Au gândit că alte neamuri...care zac în întuneric
Vor fi de ei înrobite..ajutati de Cel Puternic !

Au urmat si alte semne, mai grozave si mai rele
Însă nu-mi ajunge timpul ca să pot vorbi de ele
Sapte semne au fost trimise si n-au vrut să ia aminte
Până n-a căzut cetatea si-au pierit de morti cumplite !

Au trecut de-atunci milenii peste-ntreaga omenire
Câti am învătat din semne ca să ne venim in fire ?
Câti au înteles căderea celor ce au scris istorii
Si s-au prăbusit din tronuri , din mărire si din glorii ?

Să luăm cu toti aminte... Dumnezeu încă ne rabdă,
Ne trimite si azi semne, înainte să ne piardă
Sfintii toti se roagă-n ceruri mijlocind la Tronul Sfânt
Si Măicuta lui Iisus ne priveste lăcrimând !

Pentru ruga ei cea sfântă, Dumnezeu ne mai dă zile
Asteptând să ne întoarcem si să ne venim in fire !
Dar nu lua în râs proorocii...fă-ti în cer comori din fapte
Timpu-i scurt si sita cerne...iar neghina se va arde !

SĂ NU TE DUCI DEPARTE…

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Să nu Te duci departe de mine, Drag Iisus,
ispita vine-ndată ce simte că Te-ai dus;
mi-e teamă de ispita ce ştie că Tu pleci,
n-aş vrea să mergi, Iisuse, de lângă mine-n veci.

Rămâi mereu pe-aproape, ca duhul pânditor
să simtă şi să fugă, Iubite-nsoţitor;
Tu, paza mea cea dulce, fereşte-mă mereu,
ştii bine ce ispită pândeşte-n jurul meu!

O, nu Te du departe, şi vino mai degrab’,
vrăjmaşa iarăşi vine – şi ştie unde-s slab,
mă tem fără de Tine, m-am învăţat păzit,
nu ştiu să mai lupt singur, Însoţitor Iubit!

Doar ieri Te-ai dus, şi iată, ispita vine fin,
să-mi afle casa goală, să-mi strecure venin;
– întoarce-Te degrabă, iubită paza mea,
mi-e teamă fără Tine, – să nu mă laşi la ea!

Să nu Te duci departe, să nu Te duci, Iisus,
ispita prinde veste îndată ce Te-ai dus…
mă tem fără de Tine, m-am învăţat păzit,
nu ştiu să mai lupt singur, Însoţitor Iubit…

Traian Dorz

Sfântul Apostol Petru, viaţa şi activitatea;

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Cinstirea celor doi luceferi ai credinţei noastre, Petru şi Pavel, neântrecuţi slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, a fost rânduită de Biserică la 29 iunie, pentru că aceasta este ziua în care şi-au dat viaţa pentru Hristos, primind cununa morţii martirice!
Pentru cinstirea lor deosebită, se cuvine să ne oprim şi înfăţiţând viaţa şi lucrarea lor să le aducem prinosul nostru de nepreţuită şi aleasă prăznuire. Căci viaţa şi lucrarea lor este pentru noi, nu numai un izvor de bogate şi alese virtuţi, ci şi o pildă vie şi grăitoare de mare folos duhovnicesc.

Sfântul Apostol Petru, viaţa şi activitatea;
- - - - - - - - - - -
Sfântul Apostol Petru, originar din orăşelul Betsaida Galileii, împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Andrei, a fost un pescar harnic şi evlavios de pe malurile lacului Ghenizaret.
Om simplu, dar curat la suflet şi plin de evlavie, aştepta şi el, ca mulţi alţii, venirea lui Mesia, a Mântuitorului făgăduit. De aceea, când fratele său Andrei i-a adus vestea că a aflat pe Mesia şi a vorbit cu El, sufletul lui a fost cuprins de o nespusă bucurie.
Din clipa în care cunoaşte pe Domnul, Sfântul Petru se ataşează cu toată încrederea şi toată dragostea de El. Fără nici o şovăială răspunde chemării Mântuitorului, atunci când după pescuirea minunată, Domnul îl face din pescar, Apostol (trimis). Împreună cu ceilalţi apostoli,
Petru şi-a arătat dragostea pentru Hristos şi chiar dorinţa de a se jertfi pentru El. Această dragoste a împlinit ceea ce a început credinţa. Cu ocazia prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, zelosul şi înflăcăratul ucenic a scos chiar sabia ca să-şi apere Învăţătorul (Ioan XVIII).
Activitatea Sfântului Apostol Petru s-a sfârşit prin moarte martirică. Osândit la răstignire de împăratul Nero, el primeşte cu bucurie şi mângâiere sufletească jertfirea pentru Hristos, cerând însă să fie răstignit cu capul în jos, pentru ca şi în ultima clipă a vieţii sale pământeşti să privească cerul.

Sfântul Pavel, Apostol al neamurilor
- - - - - - - - - - -
Dacă prin alegerea şi chemarea la apostolat a Sfântului Petru, Mântuitorul vrea să arate că şi prin oameni simpli, dar cu suflet mare, se pot săvârşi lucruri minunate, prin alegerea şi convertirea Sfântului Apostol Pavel, Mântuitorul ne dovedeşte că dintr-un mare prigonitor al Bisericii se poate face, prin harul Său, un slujitor devotat, un zelos propovăduitor, dacă acesta răspunde cu încredere şi dragoste la chemarea Domnului.
Originar din Tarsul Ciliciei, fiu de fariseu din tribul lui Veniamin, tânărul Saul a primit o educaţie aleasă în familie şi apoi în şcoala marelui învăţat Gamaliel. Râvnitor pentru datinile strămoşeşti ale poporului său a fost mai întâi un aprig prigonitor al creştinilor, „mergând prin case şi târând bărbaţi si femei, îi da la temniţă” (Fapte VIII,8).
Dar pe drumul Damascului s-a petrecut minunea care l-a transformat în Apostol. Mântuitorul i s-a arătat şi l-a dojenit zicându-i: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Fapte IX,4). Zguduit sufleteşte de arătarea lui Hristos, el s-a convertit şi a devenit cel mai mare propovăduitor al Evangheliei. De acum înainte, viaţa Sfântului Apostol Pavel nu cunoaşte decât truda neobosită de ucenic al Domnului, căci s-a făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i aducă la Iisus Hristos, fie iudei sau păgâni, robi sau oameni liberi, parte bărbătească sau femeiască. Credinţa lui vie şi puternică, dragostea lui jertfelnică pentru Domnul şi râvna Lui deosebită pentru adevărul Evangheliei sunt mănunchiul de alese virtuţi ce-i împodobesc sufletul. Pentru el, datoria de a vesti Evanghelia a fost o poruncă sfântă pe care a împlinit-o cu tot zelul.
Sf. Apostol Pavel a murit la Roma, ca martir, sub Nero, în anul 67, după tradiția creștină în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, care a rămas pânî astăzi ziua sărbătoririi lor în fiecare an.
SURSA

Buia Ioan

Banii Bisericii...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Trebuie citit. Nu stiu autorul dar foarte bine spune:

" Cei care n-au nici o treabă cu Biserica, sunt foarte interesați și critici, atunci când e vorba despre banii Bisericii...să nu cumva să-i fure ea, Biserica.

Prima dată, când ai devenit membru al Bisericii, la botez, n-ai dat niciun ban, că erai prea mic și ai beneficiat și de foloase puțin cuvenite, cu acest bisericesc prilej, că te-au îmbrăcat nașii din cap până-n picioare.
Când ai mai fost tu la Biserică? Aaa,... când te-ai cununat. Iar n-ai dat nici un ban, că nașul s-a ocupat de asta, însă ai profitat din plin de evenimentul religios, te-ai folosit de Biserică și ai făcut din nuntă o afacere, numărându-ți, cu mâini tremurânde, banii neimpozitați, după ce ți-ai tapat rudele și prietenii. Oricum, mai ai dreptul la încă o nuntă, dacă n-a ieșit cum trebuie din prima.
Mai treci pe la Biserică, atunci când ești deja mort, și nu plătești nimic, că ești prea mort pentru atare obligații. Se ocupă familia de toate și apoi își scot banii din ajutorul de la stat pentru înmormantare. Dacă nu le ajung, înseamnă că au făcut din înmormântarea ta un spectacol, să știe toți cât de mult te-au "iubit" și-ți vor ridica o ditamai crucea de marmură neagră, să vada fraierii ce mort de valoare se află la rădăcină.
Totuși, necredinciosul plătește Bisericii, când mândria îl îndeamnă să fie naș. Nu e obligatoriu pentru necredincioși, da'... Păi, dacă un necredincios nu este naș, a trăit degeaba. Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Așa că, vrea, nu vrea, după lungi negocieri, scoate din buzunar și bani pentru Biserică, făcând referiri la imperfecțiunile slujbei oficiate. Bineînțeles că plata se face în taină, nu de față cu nuntașii, că nu suntem în Parlament, la votul de demitere a nefericitului de Grindeanu.
Apoi iese încruntat din Biserică, unde-l așteaptă lăutarul. Acu' rudele sunt cu ochii pe el și el e nașu', nu un oareșcare. Umblă rapid la bancnote și le planteaza cu mândrie în arcuș, că-s bani cu care ar mai fi plătit Bisericii pentru încă trei nunți. Uită să ceară lăutarului chitanță, că doar nu-i hoțu' ăla de popa."

Sursa
Iulian Bracau

Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă culmea şi epilogul Evangheliei

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu.

Este demn de luare aminte faptul că Praznicul Sfinţilor Apostoli urmează după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi este parţial legat de el, Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel încununează ciclul anual de sărbători închinate vieţii pământeşti a lui Hristos şi descoperă esenţa făgăduinţelor Sale. Aşa cum Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă prologul Evangheliei şi începutul faptelor relatate în ea, tot astfel, adormirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă culmea şi epilogul Evangheliei. Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este începutul propovăduirii Noului Testament pe pământ; decapitarea lui reprezintă propovăduirea Evangheliei în iad; iar Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli reprezintă împlinirea ei în ceruri.”[1]

Noi, aşadar, sărbătorim amintirea Sfinţilor Petru şi Pavel cu entuziasm cucernic şi iubire fierbinte. Despre acest praznic, Sfântul Grigorie Palama scrie: „Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu şi ai virtuţii tuturor, şi ca luminători ai lumii, păstrând şi răspândind cuvântul vieţii (Filipeni 2, 16). Ei luminează prin credinţă şi virtute ca soarele între ceilalţi aştri sau ca cerurile cerurilor, mărturisind slava Dumnezeului celui Preaînalt... Astfel de luminători, adunându-se unul cu altul astăzi şi împreună cu noi, fac să strălucească Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci împreună lucrează sporirea luminii. Căci nu a fost aşezat unul întru înălţime, mişcându-se sus, iar celălalt coborât ca să nu-l umbrească; nici nu umblă unul ziua, iar celălalt noaptea, astfel încât unul stând împotriva celuilalt, să nu cadă în umbră; şi nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia înapoi, încât aici să sufere schimbare, iar dincolo, în alt chip, să dobândească luminarea, după vreo măsură a împărţirii. Dimpotrivă, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii veşnice, făcându-le amândurora parte egală, le-a dăruit egală înălţime, slavă şi strălucire. De aceea, întâlnirea acestor doi luminători este comuniune, aducând o îndoită luminare în sufletele credincioşilor

sursa

Isaia Berzunti 

RUGACIUNE LA SFINTII PETRU SI PAVEL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Sfintii Petru si Pavel...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Ioan Monahul

Mâine este mare praznic Sfinții Apostoli Petru si Pavel. In seara acesta la Acatistul lor se spune: Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!
Cultul Bisericii noastre așază într-o structură ierarhică bine determinată: adorarea pentru Preasfânta Treime, supravenerarea (supracinstirea) pentru Maica Domnului și venerarea sau cinstirea sfinților, a Sfintei Cruci, a sfinților îngeri și a sfintelor moaște. Sfinții sunt acei creștini – sau persoane alese din Vechiul Testament – prin care Dumnezeu săvârșește în chip minunat voia Sa, după cuvântul psalmistului: Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii (Psalm XV, 3). Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti și noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate, nu toți creștinii văd lucrurile în acest fel. De aceea o cateheză despre sfinți este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenția temeiurile de bază ale cinstirii lor și apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominațiuni religioase.
La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri¬erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi.
Vă rog să ascultaţi. În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, sta¬tornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mân¬tuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri.
În al doilea rând, luaţi aminte la schimbarea numelor apostolice. Petru se numea înainte Simon, iar Pavel – Saul. Domnul le-a schimbat numele şi pe Simon l-a numit Petru, iar pe Saul – Pavel. Această schimbare a numelor arată schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, pentru că Dumnezeu nu pune numele la întâmplare, ci în aşa fel că prin punerea lor nu numai că arată schimbarea, ci o şi face. La fel, fraţilor, primim şi noi, toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială. Ne naştem, ca toţi oamenii, din Adam cel vechi, şi după acest Adam de pământ ne numim şi suntem şi noi de pământ, precum şi acela era de pământ. După aceea însa ne naştem pentru a doua oară în Adam Cel nou – în Domnul nostru Iisus Hristos, şi după Acest Adam Ceresc ne numim şi suntem cereşti, precum şi El este ceresc. Creştinul se împodobeşte cu numele lui Hristos tocmai pentm că primeşte o viaţă nouă de la Hristos Domnul. Dacă este cineva în Hristos, faptura nouă este (II Cor. 5, 17). Aceasta se săvârşeşte prin Sfintele Taine, şi se săvârşeşte prin cuvânt. Odată cu cuvintele „se botează robul lui Dumnezeu” moare omul cel vechi şi se naşte cel nou; odată cu cuvintele: „pecetea darului Sfântului Duh” se pogoară şi se întipăresc în fiinţa noastră noile puteri harice. La început, Dumnezeu, dând nume celor ce nu erau, le-a dat şi fiinţare: şi aici, cuvântul lucrător de taină pricinuieşte în chip de taină ceea ce a plănuit Dumnezeu. Cugetând la asta, fraţilor, ce vom spune? Vom spune: „Mulţumim Domnului pentru darul Lui negrăit!”
Şi atâta doar? Nu, ci potrivit numelui nostru să fie şi vieţuirea noastră. Hristos, odată înviat, nu mai moare: şi noi, odată renăscuţi prin har la viaţa nouă, să începem a umbla întru înnoirea vieţii (v. Rom. 6, 4). Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, încă dinainte de întemeierea lumii ne-a numit pe noi ca să ne înfieze prin Iisus Hristos (v. Efes. 1, 4-5). Numindu-ne astfel însă, El tot atunci ne-a ales, altfel spus ne-a menit întru Sine ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea Lui în dragoste. Aşadar, fraţilor, fiind părtaşi chemării cereşti, să umblaţi cu vrednicie după chemarea cu care aţi fost chemaţi (Efes. 4, 1), ca altminteri să nu cadă şi asupra vreunuia dintre noi mustrarea: ai nume că trăieşti, dar eşti mort (Apoc. 3, 1). Numele nu ne este de folos singur. Trebuie să adăugăm la nume şi fapta. Iudeii se lăudau că sunt fii ai lui Avraam şi se mândreau cu asta; Domnul ce le-a zis însă: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (In 8, 44). Şi noi suntem de fapt aşa cum ne vede Domnul, deşi El nu doreşte să ne vadă niciodată astfel. Numele nostru este cel de „creştini”, însă de fapt poate că unii dintre noi sunt păgâni, iar alţii necredincioşi prin felul lor de a gândi şi de a trăi. Asa îl şi vede Dumnezeu, şi unul ca acesta poartă în chip de taină numele potrivit – bineînţeles, nu spre îndreptăţire, ci spre mustrare. Să râvnim, deci, a fi aşa cum Dumnezeu doreşte să ne vadă pe toţi în Domnul nostru Iisus Hristos, adică sfinţi şi neprihăniţi în dragoste, precum ne-a şi nu¬mit în El mai înainte de întemeierea lumii. Iar pentru asta, cel ce are de slujit, să slujească; cel ce are îndatorirea de a învăţa, să înveţe; cel ce este într-un post de conducere, să conducă; cine are îndestulare materială, să dea cu simplitate şi altora; între noi să trăim în dragoste nefăţarnică, urând răul şi alipindu-ne de bine, să fim harnici cu osârdie, să ardem cu duhul, slujind Domnului prin rugăciunile de acasă şi prin cele de la biserică. Indeobşte, potrivit Apostolului, nu trebuie să ne potrivim cu acest veac, ci trebuie să ne schimbăm prin înnoirea minţii, deosebind care este voia lui Dumnezeu cea bună, şi plăcută, şi desăvârşită (Rom. 12, 2). Dacă ne vom întocmi un asemenea fel de viaţă şi vom fi statornici în el, biruind toate piedicile – atât cele dinafară, cât şi cele lăuntrice -, luaţi seama ce făgăduinţe mari ne vesteşte Domnul: Biruitorului îi voi da să mănânce din mana cea de taină, şi îi voi da lui o pietricică albă, şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie decât primitorul (Apoc. 2, 17), şi în continuare: Cel ce biruieşte va fi îmbrăcat în veşminte albe, şi nu voi şterge nicidecum numele lui din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui (Apoc. 3, 5),iar în cele din urmă:Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp in templul Dumnezeului Meu, şi afară nu va mai ieşi, şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al Ierusalimului celui nou, care se pogoară din Cer, de la Dumnezeul Meu, şi numele Meu cel nou (Apoc. 3, 12).Ce poate fi mai presus de asta? Deci, cel ce are urechi de auzit, să audă !”
Încă din viață, sfinții au fost socotiți prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinții Săi ucenici: Voi sunteți prietenii Mei (Ioan XV, 14). Și în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu: A crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui spre dreptate și prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob II, 23; Facere XV, 6). Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, sfinții au arătat puterea lui Dumnezeu, făcând nenumărate minuni ca dovadă a trimiterii lor de către Dumnezeu. Moise (Ieșire III), ceilalți profeți (Daniel, Isaia, Ieremia, Iezechiel etc.). Apostolul Petru cunoaște gândurile lui Anania și ale Safirei (FA V,1-12), a vindecat și a făcut învieri (Tavita FA 9). De asemenea, Apostolul Pavel face multe tămăduiri (FA XX), minuni și chiar învieri din morți (Eutihie în Troa, FA XX 9-11). Sfinții intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni și sunt părtași cu aceștia din urmă la suferință în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alții și ei înșiși se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună și necesară tuturor și pentru desăvârșirea noastră (II Cor. XIII, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învățând pe alții să facă la fel (II Tim. I, 3). Rugăciunile sfinților înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt mai bine primite, însă dacă și noi credincioșii, împodobiți cu credință și fapte bune, ne rugăm împreună cu ei, lepădându-ne de păcatele noastre. Acest adevăr îl întărește și Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: ‘Știind acestea, iubiților, să alergăm la mijlocirea sfinților, dar să nu ne mărginim la aceasta, ci să lucrăm și noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei’.
Protestanții, neoprotestanții și unele denominațiuni religioase resping cu desăvârșire cultul sfinților, negând posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi. Pe baza textului din I Tim. II, 5 Pentru că unul este Dumnezeu, unul și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni; omul Iisus Hristos, ei susțin că nimeni altcineva, deci nici sfinții, nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Dar în textul de mai sus este vorba de Mijlocitorul împăcării dintre om și Dumnezeu, omul Iisus Hristos, care prin Jertfa Sa a săvârșit mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu. Această mijlocire a împăcării într-adevăr n-a putut-o face nimeni în afară de Iisus Hristos, și ea fost realizată odată pentru totdeauna numai de către El. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecărui om să se mântuiască personal sau subiectiv, adică să-și poată împropria mântuirea obiectivă. La dobândirea acestei mântuiri, în afară de harul însușit prin Sfintele Taine, sunt necesare credința și faptele bune ale creștinului, la care se adaugă și mijlocirea sfinților prin rugăciunile lor către Dumnezeu.
Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea 787) a hotărât: Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostolești și proorocești, prin care am învățat să cinstim și să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngerești, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriți, pe sfinții purtători de Dumnezeu, și pe toți bărbații cei sfinți și să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuți lui Dumnezeu, împăratul tuturor. Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa: Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu… Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de stăpânul obștesc.
Biserica Ortodoxă cinstește în chip deosebit pe sfinți, rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni și icoane pictate cu chipul și numele lor. Celor mai cunoscuți dintre sfinți, precum: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan Gură de Aur și mulți alții se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată cu priveghere, cu Litie și Acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinților mari se zidesc biserici, aceștia devenind astfel protectorii lăcașurilor și ai localităților respective.
Despre sfinţi, cred că nu este nimeni care să-i descrie altfel decât: smeriţi, evlavioşi, blânzi, de neclintit în credinţă, încununaţi de virtuţi, pururea cugetând la cele dumnezeieşti etc. Este o tendinţă – probabil firească – de a idealiza la modul absolut persoana unui sfânt, trecând cu totul sub tăcere sau, în cel mai bun caz, vorbind mai în şoaptă despre eventualele scăpări pe care, ca nişte oameni, le vor fi avut. Şi când vorbim despre cei doi stâlpi ai Bisericii, Petru şi Pavel, pe care-i prăznuim azi, avem tendinţa de a prezenta doar faptele şi învăţăturilor lor pline de sfinţenie. Mai rar se vorbeşte despre căderile, ezitările şi greşelile lor. De întreita lepădare a lui Petru sau de mulţimea de creştini care a suferit în persecuţiile la care s-a făcut părtaş Saul (Pavel), începând cu primul martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan. Sigur că toate aceste “scăpări” îi umanizează, îi apropie mult de condiţia noastră de oameni plini de păcate şi neputinţe, dar cred că nu le ştirbeşte cu nimic aura sfinţeniei. Credeţi că ucenicii Domnului nu ştiau că Petru s-a lepădat în noaptea aceea cutremurătoare de dinainte de răstignire? Evident, au ştiut, el însuşi le-a mărturisit-o. Dar l-a transformat această cădere a sa într-o persona non grata? Nicidecum. Petru a stat împreună cu ceilalţi ucenici şi, când au fost vestiţi de mironosiţe, a fost primul care a intrat şi a văzut mormântul şi giulgiurile rămase după Învierea Domnului. Iar Mântuitorul nu numai că nu l-a certat, ba chiar l-a repus în postura de “verhovnic”, fiind cel care a ţinut prima cuvântare publică în Biserică, după Pogorârea Duhului Sfânt. De fapt, un soi de “mustrare” totuşi a fost, atunci când l-a întrebat: “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”. Dar asta nu a fost propriu-zis o ceartă, ci o şansă care i s-a dat de a-şi reafirma iubirea sinceră şi înflăcărată faţă de Hristos. Nici măcar despre Pavel nu putem spune că a fost certat de Domnul, deşi “pustia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă” (FA 8, 3). Ci, încă pe când “sufla ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului” (FA 9, 1), i S-a arătat Mântuitorul într-o lumină “ca de fulger” şi i-a vorbit: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” Faptul că a fost orb, apoi, timp de trei zile, nu ţine de pedeapsă, ci de neputinţa trupului său de a primi aceeaşi lumină pe care Hristos o arătase ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului (şi aceştia trei, de atâta vreme fiind cu Domnul, şi abia de puteau să privească faţa Lui ce strălucea “ca soarele”). Iată că Dumnezeu nu ceartă – în sensul omenesc al cuvântului – pentru neputinţe sau pentru păcate, ci caută să îndrepte cu dragoste. Însă tot atât de adevărat este şi cuvântul care ne spune:“Pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte. (…) Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.” (Evrei 12, 6 şi 11).
Ceartă Dumnezeu, dar numai când această certare ne este de folos, când ne fereşte de mari primejdii. Căci unuia care este pe punctul să mai facă un pas şi să cadă în prăpastie nu-i şopteşti blând: “Ai grijă!”, căci s-ar putea ca acela nici să nu te audă sau să nu bage în seamă un cuvânt rostit pe un ton atât de liniştit şi, păşind totuşi pe calea sa, să se prăbuşească în gol. Dimpotrivă, când e primejdie mare, chiar şi urli la cineva, dacă e nevoie, astfel încât acesta să priceapă gravitatea situaţiei şi să ia aminte la pericolul ce-l paşte. Aşa l-a certat, spre exemplu, Domnul pe Simon Petru, atunci când acesta Îi cerea să nu accepte defăimarea şi răstignirea. Iar cuvintele au fost categorice, chiar foarte dure: “Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23). Pare paradoxală atitudinea Mântuitorului. Atunci când s-a lepădat de trei ori, Simon Petru este repus în starea de întâietate faţă de ceilalţi apostoli, dar când, îngrijorat, omeneşte vorbind, se roagă de Domnul să nu primească a i se întâmpla ceva rău, Acesta îl ceartă numindu-l “satano!”. Explicaţia este că, în prima situaţie, Domnul este blând cu neputinţa unui om care a cedat, având o râvnă nesăbuită, pe când în cea de a doua îl atenţionează pe Petru că se află sub influenţa satanei, că s-a făcut “purtător de cuvânt” al diavolului… Iubitor şi îngăduitor, aşadar, cu slăbiciunile omeneşti, mai ales când sunt împletite cu elanuri curajoase, dar necruţător şi ferm cu ispitele diavoleşti, chiar şi dacă îmbracă haina unui bine aparent. Acesta este Domnul!
Dar şi între ei se ceartă sfinţii, chiar dacă sunt apostoli. Iată ce ne relatează Pavel: “Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?” (Galateni 2, 11-14). În urma acestei mustrări s-a ajuns, ulterior, prin deciziile Bisericii, a nu se mai face deosebiri între creştinii proveniţi dintre iudei şi cei dintre celelalte neamuri, renunţându-se la ideea de a tăia împrejur pe cei convertiţi. Pe de altă parte, şi Pavel s-a certat cu Barnaba, cel care voia să ia cu ei şi pe “Ioan cel numit Marcu”, în timp ce “apostolul neamurilor”, într-un acces ce poate fi confundat cu orgoliul unui om rănit, “cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi” (FA 15, 38). În urma acestei “neînţelegeri”, fiecare a plecat să facă misiune în altă parte: Pavel a luat pe Sila în Siria şi Cilicia, iar Barnaba cu Marcu s-au dus în Cipru. Noi ce mai putem adăuga, văzând atâta “ceartă”? Că atunci când Domnul ne mustră, se trezesc sufletele noastre şi iau aminte la primejdia ce le paşte. Când Mântuitorul ridică glasul Său, se cutremură puterile întunericului şi fug de la faţa Lui demonii, îndepărtându-se de urechile noastre. Ne loveşte Domnul cu biciul cuvântului mustrător, iar trupul nostru se poate preface din “peşteră de tâlhari” în “templu al Duhului Sfânt”…
Când sfinţii se ceartă, se lămureşte credinţa noastră şi se curăţă de toate influenţele omeneşti. Apar “neînţelegeri” între sfinţi, şi se lărgeşte şi mai mult câmpul misionar al Bisericii. Pentru că “cearta” lor este una productivă, purtată din dragoste curată de Dumnezeu şi din râvnă sfântă, iar roadele ei nu pot fi decât bune. De aceea să ne uităm la certurile care mai apar şi azi în Biserică. Poţi cunoaşte un om după cum se roagă, după cum se poartă, după cum propovăduieşte… Dar foarte bine poţi cunoaşte pe cel binecredincios după cum se ceartă. Cel ce este lup în piele de oaie, nu face decât spume la gură şi împroaşcă venin, încât în jurul său nu creşte nimic. Cel ce se ceartă în Duhul pune certăreaţa sa râvnă la picioarele Domnului, în slujba Lui şi numai spre slava Lui. Nu spre a plăcea oamenilor, nu pentru a căpăta fală (sau audienţă), nu pentru a-şi pune la punct oponentul, ci spre a-l trezi, spre a-l ajuta să-şi vină în fire. Cel ce se ceartă din orgoliu sau mânat de diavolul, loveşte, lasă pe cel rănit şi pleacă apoi să se culce pe lauri. Cel ce se înfierbântă şi mustră în Domnul, e mereu cu mâna întinsă către celălalt: gata să-l cuprindă dacă ar cădea, mereu gata să-l îndrume pe Cale.
Ceata sfinţilor nu exclude, aşadar… cearta sfinţilor!
Creştinii de-a lungul veacurilor sunt chemaţi să înţeleagă şi să trăiască după aceeaşi dimensiune a sfinţeniei, precum sfinţii Vechiului Testament, precum toţi apostolii, martirii, mărturisitorii sau pustnicii care nevoit în numele Domnului Hristos, pentru slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea sufletelor lor. Sfinţii sunt acei semeni ai noştri care şi-au transformat lăuntrul lor, întreaga lor fiinţă în lăcaş binecuvântat al Sfântului Duh. Sfinţii sunt roada aşezării în inima lor, în sufletul lor a Sfântului Duh.Ne putem întreba noi, cei de astăzi, care purtăm acelaşi nume de creştin, care ne revendicăm pe noi înşine ca făcând parte din Biserica lui Hristos: care este cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, care este mesajul Lui adresat nouă?
Cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie ne plasează şi pe noi în aceeaşi perspectivă a sfinţeniei trăită de toţi sfinţii lui Dumnezeu, în aceeaşi perspectivă a dobândirii Duhului Sfânt. Hristos în Evanghelia care se citeşte în biserici în prima Duminică după Rusalii ne spune că, dacă dorim, şi noi putem să ne înscriem pe cărarea bătătorită de sfinţii lui Dumnezeu – fie că suntem preoţi, arhierei, vieţuitori în sfintele mănăstiri sau credincioşi care îşi duc viaţa în sânul familiei. Mântuitorul Hristos ne spune că putem şi noi să dobândim Duhul Sfânt, să ne numărăm în rândul sfinţilor, dacă împlinim trei lucruri: să avem mărturisirea cea dreaptă, iubirea cea dreaptă şi suferinţa cea dreaptă. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33). Aşadar, să nu ne ruşinăm de numele Lui, să nu ne ruşinăm că suntem creştini, să nu ne ruşinăm că suntem botezaţi în numele Lui, să nu ne ruşinăm a posti, să nu ne ruşinăm a face milostenie, să nu ne ruşinăm a naşte prunci, să nu ne ruşinăm a-i creşte în frică de Dumnezeu şi în ruşine de oameni. Mai mult, să-L mărturisim pe Hristos. Şi-L putem mărturisi prin viaţă de pocăinţă, prin viaţă de rugăciune, prin apărarea familiei şi a valorilor creştine, prin naşterea de prunci şi creşterea lor aşa cum se cuvine. Aceasta este mărturisirea cea dreaptă pe care Hristos ne-o solicită pentru ca şi noi să înţelegem viaţa sfinţilor şi să dobândim puterea Duhului Sfânt. Un al doilea lucru pe care Hristos ni-l cere în Evanghelie este acela de a aşeza toate lucrurile la nivelul lor, la locul lor cel adevărat. Şi spune Hristos: să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să nu iubeşti nimic altceva mai mult decât iubeşti pe Dumnezeu. Este necesar ca omul să-L aşeze pe Dumnezeu înaintea tuturor. Astfel ne arată că inima omului trebuie să fie îndreptată înainte de toate spre Dumnezeu. Îndrăznesc a spune că acela care nu-L iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot cugetul său, cu toată puterea sa acela nu are capacitatea să iubească în mod autentic nici pe mamă, nici pe tată, nici pe soţie, nici pe soţ, nici pe copii. Toţi aceia care iubesc case, rubedenii şi ţarine, mai mult decât pe Dumnezeu, se află în rătăcire. Hristos nu ne spune să abandonăm nici casa, nici ţarina, nici rubedeniile, ci pe toate să le aşezăm pe scara ierarhiei valorilor supreme, acolo unde le este locul. În fine, al treilea lucru asupra căruia ne atrage atenţia Hristos este că în lume necazuri vom avea. Că există o cruce în viaţa fiecăruia, o cruce pe care numai Dumnezeu singur o ştie şi noi acolo unde ne ducem fiecare viaţa. Iar această cruce, această suferinţă, aceste încercări care ne definesc viaţa, Hristos ne spune să le purtăm cu răbdare, să cerem răbdare de la Dumnezeu pentru ca toată crucea vieţii noastre să o ducem cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste.
Să-L mărturisim, aşadar, pe Hristos, să-L iubim pe El şi să ducem crucea pe care a aşezat-o pe umerii vieţii noastre. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)