Sfantul Petru si Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




             Si, ocrotitorul intregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos! Pe Petru il intreaba Hristos: “Petre, Ma iubesti mai mult decat acestia?”. De asta il laud pe Petru, ca sa cunoasteti ca Petru il iubea cu adevarat pe Hristos. Ca grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovada a dragostei ce o ai pentru stapanul slugilor. Si n-o spun eu asta, ci insusi Stapanul pe Care Petru il iubea, ca ii spune: “Daca Ma iubesti, pastoreste oile Mele!”. Să vedem daca Petru, ca pastor, pazeste cu adevarat oile, daca se ingrijeste cu adevarat de oi, daca le iubeste cu adevarat, daca este cu adevarat cu dragoste pentru turma lui, ca sa cunoastem bine ca iubeste si pe Pastor.
Da, Hristos a spus ca aceasta este dovada iubirii. Asadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea: mreaja si tot ce avea in corabie a lasat marea, meseria, casa. Sa nu ne uitam ca toate acestea erau putine, ci ca erau tot ce avea Petru. Să-i lăudam ravna lui! Ca si vaduva, care a pus doi bănuti in cutia bisericii, n-a pus multi bani, dar a arătat bogatia bunei sale vointe, ca si Petru; si el, in marea lui saracie, a, aratat bogatia ravnei sale. Da, ce sunt pentru altul mosiile, slugile, casele si aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria si corabia.
Sa nu ne uitam, dar, daca a lasat putine, ci daca a lasat totul. Aceasta este ceea ce se cauta: nu daca ai pus putin sau mult, ci daca n-ai pus mai putin decat puteai sa pui. Petru a lasat totul: si locul nasterii sale si casa si prietenii si rudele si insasi siguranta vietii sale. Ca pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu dusmanie impotriva lui. Ca “se sfatuisera iudeii ca daca cineva va marturisi ca Domnul este Hristos sa fie dat afara din sinagoga”. Tot ce-a facut Petru arata ca el nu s-a temut, ca n-a avut indoieli cu privire la imparatia cerurilor; era puternic convins si de faptele pe care le vedea dar, inainte de fapte, de cuvantul Mantuitorului, ca negresit va mosteni imparatia cerurilor. Cand Petru L-a intrebat: “Noi am lasat toate si am urmat Tie; ce va fi noua?“, Hristos i-a raspuns: “Veti sedea pe douasprezece tronuri, judecand pe cele douasprezece semintii ale lui Israel“.
Toate acestea vi le-am spus, ca sa nu-mi spuneti ca Petru se temea pentru viata lui, atunci cand voi arata ca se nelinistea pentru cei care erau impreuna robi cu el. Cum avea sa se teama, cand insusi Cel ce avea sa-l incununeze i-a vorbit de cununa si rasplati? Asadar acest Petru, care a parasit totul, care era deplin incredintat despre imparatia cerurilor, iata ce spune cand un bogat s-a apropiat de Hristos si l-a intrebat: “Ce sa fac, pentru a mosteni viata de veci?” si Hristos i-a spus: “Daca voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile, da-le saracilor si vino de urmeaza Mie”; apoi cand bogatul s-a intristat, Hristos a spus ucenicilor Sai: “Vedeti cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor! Amin, amin, zic voua, ca mai usor va intra camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia lui Dumnezeu”, atunci Petru, saracul, cel incredintat deplin cu privire la imparatie, cel care nu se temea de mantuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gatita acolo, Petru, deci, cand a auzit acestea a spus: “Atunci cine poate sa se mantuiasca?”.
– Pentru ce te temi, fericite Petre? Pentru ce te nelinistesti? Pentru ce tremuri? Ai aruncat totul, ai lasat totul! Cuvintele spuse de Hristos ii privesc pe bogati; pe ei ii invinuieste Hristos. Tu esti sarac si in saracie traiesti.
– Nu ma uit la mine, raspunde Petru; ci caut folosul celorlalti.
De aceea Petru care era pe deplin incredintat despre el, il intreaba pe Domnul despre altii si zice: “Atunci cine poate sa se mântuiasca?“.
Ai vazut purtarea de grija a apostolilor?
 Ai vazut ca sunt un trup? Ai vazut ca Petru se temea si pentru cei din timpul lui si pentru cei ce vor fi in viitor? Tot asa si Pavel. De aceea spunea: “Si aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Si in alte locuri spune lucrul acesta. Pentru ca Pavel avea sa paraseasca Asia si sa se duca la Roma si de acolo sa plece in cer – ca moartea sfintilor nu este moarte, ci mutare de pe pamant la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei impreuna robi la Stapanul, de la oameni la ingeri – deci, pentru ca avea sa se duca la Dumnezeu, Stapanul universului, a randuit bine pe toate cele ale lui.
In timpul cat a fost cu ucenicii lui, i-a invatat cu deosebita luare-aminte, ca le spune: “Curat sunt de sangele tuturor”.
N-am lasat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia sa-i duca la mantuire.
 Ce dar? Pentru ca s-a intarit pe sine insusi, pentru ca nu avea sa fie invinuit de Stapan pentru cele din timpul vietii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai tarziu? Nicidecum! Ci, ca si cum ar fi avut de dat socoteala si pentru acelea, asa le spune si acelora cu toata grija cuvintele pe care le-am citit si acelea pe care le voi citi iarasi: “Luati aminte la voi insiva si la toata turma”. Ai vazut cat era, de legat de ei prin grija ce le-o purta?
Fiecare din noi ne grijim de cele ale noastre, dar el, intaistatatorul turmei, de, toti. De aceea spune despre invatatori: “Care privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seama de ele”. Intr-adevar, infricosatoare raspundere, ca sa dai socoteala de atata multime! “Luati aminte la voi insiva si la toata turma, in care Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“.
– Ce s-a intamplat, Pavele?
 Pentru care pricina dai sfaturi? Prevezi ceva cumplit? Prevezi ceva greu? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun razboi? Spune!Stai mai sus decat noi. Nu te uiti numai la oile tale, ci le vezi mai dinainte si pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vestesti acestea pentru ce dai sfaturi?
“Stiu, spune Pavel, ca dupa plecarea mea vor intra lupi rai in turma”.
Ai vazut ceea ce spuneam, ca Pavel nu se nelinistea si nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci si pentru cei de dupa plecarea lui? “Vor intra lupi” spune el; si nu atat “lupi“, ci “lupi rai, care nu vor cruta turma”. Indoit este razboiul: absenta lui Pavel si navala lupilor; nici dascalul nu-i de fata, iar cei care strica turma vor da navala. Uita-te la viclenia fiarelor si la cugetul oamenilor rai. Au pandit absenta dascalului si atunci s-au naspustit asupra turmei.
– Ce dar? Ne lasi, Pavele, fara aparare si ne prezici numai greutati, fara sa ne dai vreo mangiiere? 
Dar daca faci asta, ne maresti si mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultam, ne slabesti nervii si ne paralizezi mainile!
Asta e pricina ca le-a amintit mai intai de Duhul: “in care, Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi“. Chiar daca pleaca Pavel, dar este de fata Mangaietorul! Ai vazut cum le-a intraripat sufletele, aminitindu-le de Dascalul cel dumnezeiesc, Care ii dadea si lui tarie?
– Dar pentru ce Pavel a bagat in ei frica?
– Ca sa le scoata trandavia din suflet. Cel care sfatuieste trebuie sa faca si una si alta: sa nu-l faca pe cel ce-l sfatuieste sa prinda incredere prea mare, dar nici sa nu-l lase sa se trandaveasca; si iarasi nici sa-l sperie, ca sa-si piarda curajul. Amintind de Duhul Sfant a scos din sufletul lui lipsa de curaj; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trandavia. “Lupi rai, care nu vor cruta turma. Luati aminte la voi insiva! Nu m-am silit sa v-o spun, le spune Pavel; ganditi-va la mine“. Intr-adevar, e de ajuns sa te gandesti la Pavel ca sa capeti curaj. Si nu le spune atatea doar sa se gandeasca doar la el, ci sa se gandeasca la faptele savarsite de el. Ca nu le spune atata doar ca sa-si aduca aminte de el, ci ca aducandu-si aminte sa-l imite, Pavel a adaugat: “Aduceti-va aminte ca trei ani, noaptea si ziua, n-am incetat a va sfatui, cu lacrimi si cu toate acele plansete, pe fiecare din voi”. Nu vreau atata sa va aduceti aminte doar de mine, ci si de timpul cat am stat intre voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de ravna mea, de lacrimile mele si de toate acele plansete“. Dupa cum cei care ingrijesc pe bolnavi, cand vad ca bolnavii nu vor sa primeasca mancarile si doctoriile, cu toate cuvintele lor multe si indelungate, incep sa lacrimeze, ca sa-i induplece pe bolnavi, tot asa a facut si Pavel cu ucenicii lui: cand a vazut ca este neputincios cuvantul de invatatura, a adus leacul dat de lacrimi. Care om n-ar fi cuprins de durere cand l-ar vedea pe Pavel scotind lacrimi si plangand, chiar de-ar fi el mai nesimtitor ca pietrele?
Ai vazut ca si acolo a prezis cele viitoare? Si aici acelasi lucru il face, spunand: “Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele”. Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei si nu spune: “Sa stie cei ce vor fi mai tarziu ca vor veni vremuri grele?” Nu! Pavel ii spune lui Timotei: “Sa stii tu“, ca sa afli ca si ucenicul trebuie sa se ingrijeasca de cele viitoare ca si dascalul. Ca daca nu s-ar ingriji, nici n-ar arata o grija asemanatoare cu a dascalului. Tot asa face si Hristos. Cand ucenicii s-au apropiat de El si au voit sa afle despre sfarsitul lumii, Hristos le-a spus: “Veti auzi de razboaie“, desi n-aveau sa auda ei. Ca unul este trupul credinciosilor. Si dupa cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tarziu, tot asa si noi aflam, de cele ce s-au petrecut atunci. Asa cum am spus; si aceia si noi suntem un singur trup, strans uniti unii cu altii, cu toate ca noi suntem in cea din urma ceata a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despartit nici de timp, nici de loc; suntem legati unii de altii, nu cu legaturile nervilor, ci prinsi din toate partile cu legaturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeste acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.
Se cuvine, insa, sa cercetam si aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfarsitul vietii de acum? In alta parte, apostolul spune: “in zilele de apoi se vor departa unii, de credinta”, iar in textul nostru: “in zilele de apoi vor veni vremuri grele.”
Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunand: “La sfirsitul lumii veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie si de foamete si de ciuma“. Pentru care pricina, dar, la sfarsitul lumii sunt mari si multe nenorocirile? Unii spun ca si creatia se va imbolnavi si va ajunge neputincioasa; dupa cum trupul, cand imbatraneste, atrage asupra lui multe boale, tot asa si creatia, imbatranind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se stie, insa, ca trupul imbatraneste potrivit slabiciunii si legii firii, pe cand ciuma, razboaiele si cutremurele nu vin din pricina imbatranirii firii si nici nu vin peste creatie bolile acestea, pentru ca imbatranesc creaturile creatiei – ca a spus Domnul: “foamete si ciuma si cutremure pe alocuri” – ci pentru ca gandirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru pacate, sunt leacuri pentru boalele oamenilor. Ca atunci se vor inmulti boalele omenesti.
– Dar pentru ce se vor inmulti atunci?
– Dupa parerea mea, pentru ca cei vinovati vor ajunge si mai trandavi, pentru ca judecata intirzie, pentru ca este amanata luarea socotelii, pentru ca inca n-a venit Judecatorul. Ceea ce a spus Hristos si despre sluga cea rea, ca din pricina asta a ajuns mai trandav. “Stapanul meu intarzie” a zis sluga aceea; si a inceput sa bata pe celelalte slugi si a risipit averea stapanului sau. De aceea si Hristos, cand au venit ucenicii Lui si au voit sa cunoasca ziua sfarsitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoasterea celor viitoare sa ne faca sa fim necontenit pregatiti, pentru ca fiecare din noi sa fie mai sarguincios, asteptand, totdeauna sfarsitul, cu nadejdea venirii lui Hristos. De aceea cineva ne indeamna, zicand: “Nu intarzia a te intoarce la Domnul si nu amana din zi in zi, ca nu cumva sa fii zdrobit tot amanand“. Necunoscut este sfarsitul; si pentru asta este necunoscut, ca totdeauna sa fii sarguitor. De aceea, ca un fur noaptea, asa vine ziua Domnului. Nu ca sa ne prade, ci ca sa ne faca mai vigilenti. Ca cel care se gandeste ca are sa vina hotul sta treaz, aprinde lumina si vegheaza mereu. Tot asa si noi, aprinzand lumina credintei sl a unei drepte vietuiri, sa tinem aprinse luminile noastre intr-o continua priveghere. Si pentru ca nu stim cand vine Mirele, trebuie sa fim mereu pregatiti, ca atunci cand va veni sa ne gaseasca treji.
As fi vrut sa-mi lungesc cuvantul, dar boala trupului, care m-a tinut departe de voi atata timp, abia m-a lasat sa spun atat cate am spus. Lung a fost timpul despartirii, nu dupa numarul zilelor, ci dupa starea sufletului meu. Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despartire, pare nespus de lung. De aceea si Pavel, care a stat despartit putina vreme de tesaloniceni, spunea: “Iar noi, fratilor, fiind despartiti de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atat mai mult ne-am sarguit sa va vedem fata voastra”. Daca Pavel, care stia sa filozofeze mai mult decat toti oamenii, n-a putut indura despartirea o bucata de vreme, cum puteam eu sa o indur atatea zile? Pavel n-a putut-o indura deloc; tot asa si eu, cu ramasitele bolii in mine, am alergat la voi, socotind ca cel mai bun leac al bolii mele este intilnirea cu dragostea voastra. Pentru mine a ma bucura de dragostea voastra mi-i mai de folos decat mainile doctorilor si mai trebuincioasa decat ingrijirea pe care mi-o dau ele. Faca Dumnezeu sa ma bucur necontenit de ea, cu rugaciunile si solirile tuturor sfintilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui slava, cinste si putere, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin”.(sursă ioan gură de aur)
Ioan Monahul