marți, 10 iunie 2025

..SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT EȘTI DOAMNE DUMNEZEUL NOSTRU! ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


   🙏🏽 "Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt".

   🙏🏽 "Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru: Părinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinţă; Fiule, Cel ce ne-ai răscumpărat pe noi cei căzuţi, prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfinţeşti şi înviezi pe toţi cu darul Tău".

   🙏🏽 "Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a Părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe Cruce până la iad, cu Preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului".

   🙏🏽 "Cu puterea Ta cea nespusă, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni care să se poată ascunde de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia".

   🙏🏽 Binecuvântarea Domnului să fie peste tine, cu al sau Har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. 

                                                                                                            Amin!
                                                                                                             Preot Ioan 🛎️.

miercuri, 4 iunie 2025

Mi-am amintit

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                   


Mi-am amintit de tine ,atâta de târziu,
Mi-ai mai rămas Hristoase ?Mai ești în mine ,viu ?
O lacrimă sărată, îmi spune, că îmi ești ,
În fiecare clipă ,a vieții, mă păzești !

Cînd trec printr-o răscruce, cuvintele mă dor ,
Și mor cu tine Doamne ,prin moarte mă strecor .
Dar nu mă las învinsă ,puterea tu mi-o dai ,
Privesc senină cerul ,și mă gîndesc ,la rai .

Voi prinde -acele vremuri ,cînd vei venii pe-un nor ?
Să-ți spun cu ce-am greșit, să-ți spun ,cît te ador ?
Nu știu ce va să vină ,nu știu, și nici nu-mi pasă ,
Te simt pe-orice cărare ,te simt la mine-acasă .

Cuvintele -mi sunt fade ,atât de neînsemnate ,
Dar cer pentru tot omul ,iubire ,sănătate.
Ca florile-n grădină, se ofilesc ,și plâng,
Isuse ,vino acuma ,în brațe să te strâng!

Să-ți mulțumesc smerită, că m-ai păzit,mereu ,
Și atunci cînd simt că -n lume ,ești numai Tu ,și eu !
Autor
Ciabrun Marusia

Iata si cuvantul de invatatura al Sfantului Tihon de Zadonsk:

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Bucuria mea, Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele Legii. Una din aceste 10 Porunci dumnezeiesti, cea de-a 7-a suna asa: “SĂ NU FII DESFRANAT!” (Iesirea 20:7). Crestinul ortodox trebuie sa stie ca aceasta porunca se refera in primul rand la curvie (inainte de cununia religioasa) si preacurvie (dupa cununia religioasa) cu toate celelalte ramuri..., insa, desfranarea poate sa fie de doua feluri: TRUPEASCĂ si SUFLETEASCĂ.

 Iata si cuvantul de invatatura al Sfantului Tihon de Zadonsk:

"Daca desfranezi, daca savarsesti adulter sau in vreun alt fel iti pangaresti sufletul si trupul, TE LEPEZI DE HRISTOS!
Daca porti manie asupra aproapelui tau si uneltesti cum sa-i faci rau, te lepezi de Hristos.
Daca iti intinzi mana spre rapire si spre a prada bunul strain, TE LEPEZI DE HRISTOS!
Daca minti, viclenesti si-l inseli pe aproapele tau, TE LEPEZI DE HRISTOS!
Daca clevetesti, ocarasti si defaimi pe aproapele tau, TE LEPEZI DE HRISTOS!

Intr-un cuvant, prin orice fapta nelegiuita savarsita cu buna stiinta impotriva constiintei, ii ntorci spatele lui Hristos. De cate ori aduci jertfa patimilor tale ca unui idol, de atatea ori slujeşti acestora.

 Leapada-te de patimi, fereste-te sa savarsesti fapte rele, asculta de Hristos si nu te vei lepada de El."

Adevarate si minunate sunt cuvintele Sfantului Tihon de Zadonsk si de aceea, ar trebui sa le intiparim in sufletele noastre: “Pentru ca cine va pazi toata Legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2:10). 
                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan 

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!