Pronia Ta...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Plini de boli și de păcate,
Deseori suflete goale,
În genunchi, cădem în noapte,
În fața icoanei Tale!

Ce păcat că tot mai mulți,
Care văzând rezultatul,
Credem că, nu ne asculți,
Și continuăm, păcatul!

Când vedem, că, ce-am cerut,
Nicicum, nu se împlinește,
După cum, noi am fi vrut,
Cum gândim noi, omenește!

Triști, apoi ne ridicăm,
Uitând, ce ne-a spus Iisus:
Că, nu știm să ne rugăm,
Dar s-avem inima sus!

Trebuie să învățăm,
Că tot ce Hristos va da,
Chiar de nu-i ce Îl rugăm,
Este din pronia Sa!

Și atunci întreb umil,
Cu a mea îngustă minte:
El, e Tată, tu, copil,
De ce n-asculți pe Părinte?

De va vrea copilul tău,
Să se joace cu ceva,
Care-i poate face rău,
Îl iubești, dar nu-i vei da!

Tot așa si Dumnezeu,
Rugăciunile, ne-ascultă!
Însă nu ne dă mereu,
Că ce vrem noi, nu ne-ajută!

Și atunci când nu primim,
Ce-am cerut, e tot iubire!
Domnului, să mulțumim,
Că-i spre-a noastră mântuire!

Din volumul "Flămând de cer", de Constantin Ursu.