sâmbătă, 12 martie 2022

COLIVA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




de Preot Sorin Croitoru

Multe fapte poți să faci de ai viață milostivă,
Dar să nu uiți niciodată să mai faci câte-o colivă!
Să o pui spre pomenire în pronaos pe o masă,
Așteptându-l pe Părinte ca de la Altar să iasă.

Vezi ca nu cumva să uiți să faci pe coliva ta
Și o Cruce trilobată din cacao sau cafea!
Iar în mijloc lumânare să-i înfingi, te rog frumos,
Căci lumina amintește slava Domnului Hristos!

Pentru slujba Panihidei, un pomelnic tu să scrii:
Trece-acolo cu răbdare pe cei morți pe care-i știi.
Minunată faptă bună faci tu astfel pentru morți,
De îi scrii pe-al tău pomelnic și în inimă îi porți!

Căci când listele cu nume de Părinte s-or citi,
Îndurările divine cei citiți le vor primi!
Ești și tu creștin ca mine și ai "adormiții" tăi.
Să te-ntrebi cu-ngrijorare: "Dacă îi muncesc cei răi"?..

Se vor bucura săracii, orișiunde s-or afla,
Și vor ști atunci că Harul a venit prin mila ta!
Iar în coșul de pe masă și-un bănuț mereu să pui,
Cum ne-nvață Cartea Sfântă: jertfa slujitorului.

Căci a noastră rugăciune nu își împlinește rostul
Dacă nu-i vom pune aripi milostenia și postul.
Să mai faci câte-o colivă, căci e mare semn de milă
Dac-o faci cu bucurie și cu pace, nu în silă..

Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din bob,
El din iad eliberează pe acel ce este rob!
Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din grâu,
Când se leagănă cu jale, lacrimile curg pârâu!

Prin coliva cea smerită nu-i uităm pe cei ce mor,
Fiecare bob de grână e o lacrimă de dor!
Oare ce-i coliva noastră? Nu e, oare, o scrisoare
Către sufletele dragi ce s-au dus în depărtare?..

Am văzut soții plângând soți iubiți ce nu mai sunt..
Am văzut copii plângând pe-al părinților mormânt..
Am văzut părinți vărsând lacrimi, să aduni un râu..
Toți aveau în mâini coliva, dulcele smerit din grâu!

Da, această farfurie de cei adormiți ne leagă..
Da, o mână de colivă de păcate îi dezleagă..
Deci iubitul meu creștin, de ai viață milostivă,
Nu uita din când în când să mai faci câte-o colivă...







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!