de Eliana Popa
Într-un cătun trăia cu demnitate,
Un biet bătrân, sărac, dar înțelept
Râdea de sărăcie și de moarte
Ținând o cruce și-un ceaslov la piept!
Avea doi ochi albaștri și senini
Ce te priveau cu dragoste, cuminți
Și parcă-n ei se hârjoneau lumini
Părea venit din lumea celor sfinți!
Era-nțelept și priceput, bătrânul,
La multe leacuri, boli sau suferință,
Cu mulți talanți l-a înzestrat Stăpânul,
Tămăduia și boli și neputință!
Și nimeni nu-l văzuse niciodată,
Nici trist, nici obosit, nici mânios
Tămăduia, bătrânul, fără plată
Cu darul cel primit de la Hristos!
Trei candele aprinse la icoane,
Ardeau în casa lui necontenit
Hristos străpuns pe Cruce de piroane,
Părea în tămâieri de îngeri, răstignit!
Și-n dimineața asta însorită,
În prispa casei așteptau cuminți
Bolnavi, leproși și multă suferință,
De lăcrimau soboarele de sfinți!
Și când bătrânul oblojea leproșii
Și le-alina cu leacuri suferința,
Un om împăunat precum cocoșii
Cu un picior i-a dărâmat portița!
,, - Bătrâne, ia aminte-acum la mine!
Eu sunt bogat și am un nume mare.
Am străbătut deșertul pân' la tine
Să-mi dai un leac cum n-am găsit sub soare!
Nu vreau de bogății a mă desparte!
Și nici să gust cândva din căruntețe.
Să-mi dai un leac al vieții făr-de moarte,
Și-al tinereții făr-de-bătrânețe!"
A râs, bătrânul, mângâindu-și barba:
,, - Străine, îți dau leacul bucuros!
Dar stai o leacă până-mi termin treaba,
Și până vindec ultimul lepros!
Eu îți prepar un leac, precum îmi ceri!
Însă, îți spun! Ar fi de trebuință,
Să pui în el și lacrimi și dureri
Apoi să-l fierbi în multă suferință!
Ești pregătit să faci ce ți-am cerut?
Și să renunți la marea-ți bogăție?
Să o împarti la cei fără avut
Și s-o găsești, apoi, în veșnicie?"
Te crezi bogat! Și asta-ți dă putere
Cu aroganță să îmi ceri un leac?
Nu vrei să mori!... . Dar crezi în Înviere?
În fața mea, nu ești decât un biet sărac!
,, - Bătrâne, dă-mi odată leacul!
Nu te-nțeleg...Ce vorbe îmi grăiești?
Privirea ta mă face să-mi plec capul,
Ești ca un sfânt din slăvile cerești!"
,, - Eu nu sunt sfânt! Dar vin' aicea, taică,
Să îți arăt, eu, leacul prețios!
Și-l duse-n odăița lui săracă
În fata crucii Domnului Hristos!
,, - Privește! El e Apa Vie...
E Pâinea Vieții ce-a venit de Sus,
E Hrana ce ne poartă-n veșnicie
Căci Viață far-de-moarte e Iisus!
El a venit durerea să ne-o poarte
Cu moartea Sa pe moarte a călcat.
A scos din beznă sufletele toate
Și-a treia zi din moarte a-nviat!
La ușa ta, bătut-au mult, străine,
Aceste mâini cu semnele de cui!
De-ai fi deschis, azi n-ai mai fi la mine
Căci Leacul era chiar acolo-n mâna Lui!
Îți amintești când a venit la tine,
Cu mâna-ntinsă, Petru cel lepros?
Și l-ai scuipat cu mult dispreț, străine!
De fapt atunci te-a cercetat Hristos! ''
,, - O, Doamne, Doamne, tare-mi e rușine!
Lepros sunt, eu, nevrednic și neghiob
Tu ai venit, din cerul Tău, la mine?
M-ai cercetat! O, cât am fost de orb! ''
Bătrânul îl privea cu duioșie
Și-l mângâie pe creștet bucuros:
,, - Nu plânge, taică, iarăși o să vie
Să-ți bată-n poartă Petru cel lepros!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)