TU MĂ DUCI LA VIAȚĂ, DOAMNE!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                      

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, eu Te-am dus la moarte
Prin păcatul mult al meu.
Tu m-ai dus la viață însă,
Înviind ca Dumnezeu.

Eu Te-am dus la spini și Cruce,
La piroane și oțet;
Tu mă iei frumos pe umeri
Și mă porți încet, încet..

Eu Ți-aduc numai durere
Prin neascultarea mea;
Tu-mi verși untelemn pe rană,
Ca să-mi vindeci firea rea.

Eu sunt pururea în fugă,
N-am nici timp să Te privesc;
Tu îmi bați mereu la ușă,
Poate-oi vrea să Te primesc..

Tu repari, eu stric în grabă,
Tu creezi iar eu distrug.
Tu mă cauți cu răbdare
Căci mă vrei, eu însă fug.

Dragostei adevărate
Nu-i rezistă vreun zăgaz.
Tu faci totul pentru mine,
Eu în schimb Îți cer răgaz..

Tu ești foc, eu doar cenușă,
Tu ești flacără, eu fum;
Tu ești rug ce nu se stinge,
Eu sunt doar un pic de scrum..

Multe lucruri fac eu, Doamne,
Pentru care Te mâhnești.
Alții ar pleca îndată,
Tu.. tot lângă mine ești.

Te comporți ca un prieten,
Cel mai bun și devotat,
Nescârbindu-Te de mine
Nici când zac în vreun păcat,

Ci de am căzut în patimi
Îmi șoptești în gând mereu
Că Tu ai murit pe Cruce
Ca să scap de moarte eu,

Deci atunci când din negrijă
Mă împotmolesc și cad,
Mă îndemni la ridicare,
Că-i păcat să merg în iad..

Cel ce ai murit pe Cruce
Ca să speli al meu păcat
Viața veșnică în ceruri
Mi-o dorești neîncetat,

De aceea, Tu, Iisuse,
Cel ce-ai înviat din morți,
Ca pe oaia cea pierdută
La pășunea Ta mă porți

Și deși mă simt nevrednic,
Prind curaj de la tâlhar:
Mântuirea Ta, Iisuse,
Nu-i pe merit, ci e dar!

ÎNTREBAREA DIFICILĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

“Ce-i moartea, tati?”, într-o seară
M-a întrebat fetița mea.
Cu ochii triști i-am spus fetiței
Că moartea-nseamnă.. a pleca,

Dar e plecarea într-o țară
Departe, unde-i Dumnezeu..
Și când am spus aceste vorbe
Un “of” ieși din pieptul meu,

Căci e adevărat că unii
Se duc la Dumnezeu Cel bun,
Dar alții, vai, se duc la chinuri,
Iar asta nu puteam să-i spun,

Și chiar de oamenii de treabă
Se duc la Dumnezeu în Rai,
În urma lor rămâne jale
Și doruri arzătoare, vai..

Și a văzut atunci fetița
Că tare m-am mai întristat,
Și nu înțelegea micuța
De ce-s atât de tulburat.

Vedeți, prieteni, eu ca preot
Ațâția morți am prohodit..
Atâtea lacrimi și suspine,
Atâta dor neostoit..

Atâta jale izvorâtă
Din dorul celor ce-i iubeau,
Atâtea haine strânse-n brațe
Ce până ieri îi cuprindeau,

Atâtea mame fără lacrimi,
Căci le-au secat de-atâta plâns,
Ei, dragii mei, în anii ăștia
Atâtea-n suflet mi s-au strâns..

Și-am preferat să schimb subiectul,
Și-atât i-am zis la puiul meu:
“Ce-i moartea? E când pleacă omul
Departe,-n cer, la Dumnezeu..”

Iar ea a înțeles deodată
Și-atât a spus, privind în jos:
“Să nu mori, tati, niciodată!”
Iar eu am plâns neputincios..

(14 mai 2026)