de Preot Sorin Croitoru
În viața asta trecătoare
Trăim cu toții la un loc:
Și cei ce au credință-'n suflet,
Și cei ce nu mai cred deloc,
Și cei ce cred, dar cred degeaba,
Căci n-au lumina lui Hristos,
Și cei ce cu Scriptura-'n mână,
Pe toate le-'nțeleg pe dos,
Și ce ce au credința dreaptă,
Dar nu rodește-'n viața lor,
Căci Îl mai pomenesc pe Domnul
Doar pentru că le-aduce "spor"..
Din câte miliarde suntem,
Puțini mai cred, dar mai puțini
Sunt cei ce își trăiesc credința
Pe calea strâmtă și cu spini.
Învață-ne, Stăpâne Doamne,
Credința dreaptă și pe noi,
Să-Ți stăm de-a dreapta-'n "Ziua-Aceea",
Făcându-Ți parte dintre oi,
Ferește-ne de rătăcirea
Oricărui lup amăgitor
Și paște-ne cu fluierașul,
Căci TU EȘTI CEL MAI BLÂND PĂSTOR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)