PREOTUL ȘI PREASFINȚITUL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

de Preot Sorin Croitoru

Într-o țară ortodoxă, mai la sat, într-un cătun,
I-a fost dat să-și păstorească turma sa un preot bun..
Era milostiv și darnic, însă nu era perfect,
Căci eroul povestirii avea un urât defect:

Mai trăgea și el cu șprițul, nu ca toată lumea, rar..
El duhnea a băutură chiar și când intra-n Altar!
Îl știau enoriașii și așa îl tolerau,
Dar, să zicem adevărul, mulțumiți ei nu erau,

Fiindcă tre' să recunoaștem: nu e de la Dumnezeu
Ca să-I umble slujitorii având nasul roș mereu!
Însă la o Liturghie, când a fost pe la Vohod,
Apărând duhnind a zaibăr, cu veșmântul plin de glod,

Ținând Darurile-n mână, cum e obiceiul sfânt,
Clătinându-se prea tare.. se vărsară pe pământ!
Încă nu erau sfințite (binecuvântate doar),
Dar sătenii se smintiră de-așa preot "fără har"!..

Și s-a adunat tot satul și atunci s-au hotărât
Ca să scrie la Episcop despre cazul cel urât..
Iată, deci, că Preasfințitul când scrisoarea le-a primit
A dorit să-i viziteze, ca să vadă ce-au pățit..

Înainte ca să facă o scrisoare de răspuns,
Luând doi dintre diaconi, la săteni el a ajuns.
Cu atâta bucurie preotul îi găzdui,
Că săracul Preasfințitul.. foarte tare se uimi..

"Dar ce vânt frumos V-aduce, Preasfințite, pe la noi?..
De știam de dimineață, eu frigeam vreo două oi!
De-ați intrat la mine-n casă, chiar curând n-o să ieșiți,
Toarnă, doamnă preoteasă, vă rugăm serviți, serviți..

O bucată de slănină, niște pui.. Vă rog, și caș..
Maine doamna preoteasă trage-o fugă la oraș.
Seara asta, Preasfințite, cu ce-avem ne-om descurca,
Însă mâine, toată ziua bucuroși ne-om ospăta!

O mămăliguță caldă cu sarmale d'alea reci..
Stați o clipă, Preasfințite, s-aduc niște vin din beci"!
"Vai de mine, om ca ăsta n-am văzut în viața mea"
Se gândește Preasfințitul, "Doamne, ce păcat că bea..

Cum să-i zic de dimineață c-am venit să îl depun?..
Doamne, mare Ți-e puterea, cum voi reuși să-i spun?..
Fiindcă nici așa nu poate, să își bată joc de Har..
Ce exemplu dăm la lume cei sfințiți pentru Altar?..

Turma nu-l urmează, oare, totdeauna pe păstor?..
Să îți râzi de cele sfinte înaintea tuturor"?
Înțelegeți, cred, cu toții că săracul Preasfințit
Pân'a reușit să-adoarmă, tare mult s-a chinuit..

Și a fost să îi răspundă la-ntrebări al nostru Domn
Nu în timpul rugăciunii, ci subtil, târziu, în somn..
Obosit de frământare și de-atâtea osteneli,
Chiriarhul se scufundă într-un somn cu sforăieli,

Dar nici bine nu adoarme, că de-odată năvălesc
Mii de corpuri luminoase ce pe el îl îngrozesc!
Spirite?.. Fantome?.. Duhuri?.. Știe numai Dumnezeu..
Vin cu toate la Episcop și-l amenință mereu:

"Nici prin cap să nu îți treacă mâine să îi faci vreun rău;
El e salvatorul nostru, tu.. să-ți vezi de drumul tău!
Să-i dai pace, să-i dai pace, nu-l goni de la Altar,
Numai el ne mai iubește, e un preot plin de har"!

Deci în zorii dimineții Preasfințitul amărât
Îl chemă în mare taină pe Părintele pârât:
"Spune, dragul meu Părinte, datoria cum ți-o faci?
Cum slujești la Liturghie? Crezi că lui Hristos Îi placi"?..

Pătimașul nostru preot, om cu sufletul smerit,
Îi răspunse: "Preasfințite, de când sunt hirotonit,
Pentru Sfânta Liturghie mă trezesc la ora trei:
Dimineața patru ore eu îi pomenesc pe ei"!

Și îi zice câtă lume pomenea la Liturghii,
Mii și alte mii de nume, pentru morți și pentru vii..
"Mai ales mi-e tare milă, zise el, de adormiți,
Căci, săracii, n-au pe nimeni, zac în iad nepomeniți"..

Și îi spune la Episcop că-n Altar e un dulap
Plin cu saci de sărindare pentru morți, dar mai încap!
I se umeziră ochii Preasfințitului bătrân..
"Uite, dragul meu Părinte, deocamdată eu amân

Hotărârea ce-o luasem, să te-mpiedic de-a sluji
Fiindcă ai smintit poporul. Dar de-acum nu-l mai sminti!
E păcat de tine, frate, om cu sufletul milos,
Să-L batjocorești prin patimi pe al nostru Domn Hristos!

Tare mai ajuți cu milă sufletele-ajunse-n iad,
De aceea-n clipa asta să-mi promiți: EU NU MAI CAD"!
Plânse preotul în hohot, cum ar plânge un copil
Și promise la Episcop cu glas stins, smerit, umil

Că de astăzi înainte, câte zile-o mai avea,
Băuturi îmbătătoare el nicicând nu va mai bea..
L-a iertat atunci și satul, îndemnat de Preasfințit
Și apoi în armonie împreună au trăit..

O minune-adevărată, scrisă-n rime pentru voi..
Să vă amintiți, prieteni, nu ne mai bârfiți pe noi,
Cei ce-n Sfintele Altare cu sudoare ne căznim
Și rugându-ne cu lacrimi, Domnului Hristos slujim..