marți, 16 februarie 2021

“Sfânta Împărtăşanie va da putere celor ce nu se vor închina lui Antihrist”

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



(Părintele Elpidie)

Preîntampinare duhovnicească. Toate acestea vor veni şi dacă nu vom avea credinţă desăvârşită în Dumnezeu, cine va putea rezista acestor timpuri? Iar încredere desăvârşită ştii ce înseamnă? Cu simplitate, cu smerenie şi pocăinţă, să veniţi să primiţi Sfânta Împărtăşanie. Cei care nu se vor împărtăşi, nu vor putea rezista celor ce vor fi. Sfintele Taine vor avea o asemenea putere în sufletul omului, încât aceştia nu vor putea fi influenţaţi sau manipulaţi nici prin gânduri, nici prin simţiri. Microtehnologia digitală va fi de o asemenea capacitate, încât vor putea afecta până şi mintea omului.

 Vă daţi seama ce minţi satanice există? 

Veţi vedea, nu acum, peste puţin! Dar nu vor avea nicio putere asupra omului care va înţelege şi se va împărtăşi. Sfânta Împărtăşanie va răspândi în jurul acelui om o asemenea putere, va fi apărat de îngeri atât de tare, încât Lucifer şi slujitorii săi nu vor putea vătăma cu nimic acel suflet. Şi va trăi acel om cu puţină hrană şi va supravieţui, iar cei ce vor avea de toate… vor muri. 

Ce vrea Dumnezeu de la noi?

 Să avem credinţă în El. Nu doar credinţă, ci încredere desăvârşită. Să ne schimbăm viața începând de astăzi, să-L iubim pe Dumnezeu și să alergăm în brațele Lui ca un copil în brațele mamei sale. Şi chiar de va avea vreo supărare, nu va alerga în braţele altei mame. Ce înseamnă asta? Că deşi Dumnezeu ne mai ceartă, pentru a ne ajuta să ne schimbăm viaţa, noi nu trebuie să ne îndepărtăm, ci iarăşi să revenim în braţele Sale. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi”! *** (…) 

,,Ceea ce va urma, va fi foarte greu. Va urma multă violență împotriva noastră, a celor ce vor să ne transforme în niște pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, a aerului, a apei, chiar și a gândurilor noastre și a sentimentelor noastre și a creierului nostru… și spun asta pentru că ceea ce ne pregătesc sataniștii este ceva ce nu își poate imagina nimeni, și totuși acești sataniști și-au imaginat și vor ști cum să manipuleze și să controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla? Și nu mă refer acum la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil… (…) ci ceea ce va veni, va fi ceea ce spune și Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi, astea nu înseamnă nimic… acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care îl va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor ști ca nu vom putea supravietui fara ele. 

Citeşte şi: La Washington s-a aprins cel mai mare menorah din lume (video) Acest semn, cum va fi? Această pecete va fi o invenție satanică extrem de complexă, dar pe de altă parte și foarte subtilă, care va funcționa pe două nivele. Primul nivel va fi similar cu antena de satelit prin care putem să recepționăm programe la televizor.Prima oară, vor încerca să ne dea această antenă, pe căi ocolite, în special prin asa zise ,,vaccinuri” vor încerca să ne implanteze nano-echipamente în corp, invizibile cu ochiul liber si care vor juca rolul unui spion. Aceste echipamente vor putea citi și interpreta semnalele corpului uman. Acesta va fi o parte din pecete. Al doilea nivel, va fi un cip extrem de subtil pe care îl vor implanta pe mână sau pe frunte, un nano-cip (nu ca cele pe care le știm acum) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja în corpul nostru și care vor funcționa ca un tot unitar, ca un computer și vor transmite informații. Acest dispozitiv, va putea să interacționeze strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul și cu sistemul nervos, astfel încât nimeni nu va putea să-l mai scoată. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiți de Antihrist. Și cine va înțelege că ceva nu e în regulă, nu-l vor mai putea scoate. Cine va încerca să îl scoată va muri. Aceia care vor primi semnul, vor suferi mai mult decât creștinii. Dar asta nu se va întampla acum. Generația noastră nu va trăi aceste vremuri (vedem totuși în vremea/generația noastră existența nanotehnologiei, impunerea ,,vaccinării” și grăbirea unei dictaturi electronice mondiale – n.n).
     
            Urmatoarea generație va vedea aceste lucruri. Să nu vă imaginați însă că Antihrist va reuși să cucerească toată lumea. Nu va fi așa! Foarte multe suflete se vor revolta împotriva Antihristului. Vor fi războaie, prigoane, plângere și mult sânge. Dar, aceia vor fi cei mai mari sfinți ai tuturor vremurilor. Până acum ne gândeam la Sfântul Dimitrie, Sfântul Gheorghe, Sfânta Ecaterina și ziceam: “Doamne, de am fi trăit și noi în vremurile acelea sfinte!” Acum, cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, vor avea în față, cu ajutorul lui Dumnezeu, vremuri de mărturisire și posibilitatea de a învinge.

 Citeşte şi: Sf. Siluan Athonitul despre adevarata libertate 

Totuși, subliniez, ca să învingă acești oameni care doresc să-L mărturisească pe Dumnezeu și nu vor primi pecetea trebuie să aibă totală încredere în Dumnezeu, să I se încredințeze total lui Dumnezeu ca niște prunci, și așa de mare va fi puterea Harului peste ei, că nimic nu va putea să le facă rău, și nu în ultimul rând, ceea ce îi va întări și îi va apăra cel mai mult, este Sfânta Împărtășanie. Cine nu se va împărtăși, cu credință și cu dragoste, înțelegând că primește Sângele și Trupul Dumnezeu-Omului, acela va suferi mult. Puterea noastră în vremurile eshatologice va fi, pe lângă credința noastră în adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va fi Sfânta Împărtășanie. 

Și încrederea noastră în Dumnezeu, ne va face una cu El și, Sfânta Împărtășanie ne va da puterea să vedem ceea ce ceilalți nu vor putea vedea. Nu vor putea exista în noi ceea ce sataniștii vor încerca să ne introducă prin înșelaciune, acele nano- dispozitive. Sfânta Împărtășanie va avea o asemenea putere, încât va anihila puterea a ceea ce vor să implanteze (nano-dispozitivul introdus prin ,,vaccinare”, nu pecetea în sine – n.n). De aceea, vă rog, vă implor să vă schimbați atitudinea față de Sfânta Împărtășanie. Sfânta Împărtășanie nu este un premiu pentru virtute, ci este izvorul vieții, este Însuși Iisus Hristos care Se dăruiește celor Care Îl doresc și Îl caută ca și Salvator. Nu vine Hristos să premieze sufletele luptătoare, ci vine ca să întărească sufletele luptătorilor. 


Citeşte şi: Vlădica Averchie Tauşev 

- Tâlcuiri la Apocalipsă Împreună cu El vom învinge, împreună cu Duhul Sfânt. Este greșit ceea ce spun cei care gândesc că vor lupta [doar prin forțele proprii, n.n.] să devină buni, smeriți ca să primească Duhul Sfânt. Cine credeți că poate reuși să ducă această luptă împotriva diavolului fără ajutorul iubitului nostru Iisus Hristos? 
Cu acest ajutor Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea puterea ca, întăriți, noi împreună cu El, să ne luptăm cu diavolul. Și când Dumnezeu vede că Îl rugăm din tot sufletul acest lucru, atunci ne dă Duhul Sfânt ca să ne întărească și să putem lupta. Și, când va vedea că noi luptăm cu inima smerită. ne va acoperi cu toate darurile Duhului Sfânt. Atunci, sufletele noastre se vor sfinți prin Dumnezeiescul Sânge, prin Duhul Sfânt pe care l-am primit prin Sfânta Împărtășani

Sursa: Părintele Elpidie: “Sfânta Împărtăşanie va da putere celor ce nu se vor închina lui Antihrist” |

 Apărătorul Ortodox


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!