ROSTUL CANDELEI :

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Când se arde candela în faţa icoanelor, îngerul candelei, înger păzitor care stă mereu în casă cât arde candela, stă aici în casa ta şi dincolo te va întâmpina când sufletul pleacă din această lume materială. Abia după ce s-au scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pământ, numai atunci te vei duce la locul rânduit de Dumnezeu, după faptele tale din viaţă.

Când ai aprins şi ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore în şir, îngerul candelei îţi aduce şi sădeşte în grădina ta – pe care o face în Rai ca răsplată pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi credinţă – o floare din care s-a făcut uleiul sau un pom (dacă era ulei de măsline) şi astfel ai pregătit grădina ta din ceruri, încă fiind tu în viaţă pe pământ.

Dacă ai aprins candela şi ai plecat din casă şi între timp candela s-a stins, îngerul ce stă şi veghează ca să nu se întâmple nimic rău în casa ta, nu pleacă, ci rămâne în continuare până soseşti tu. Dacă văzând candela stinsă, primul lucru pe care îl faci (spălându-te mai întâi pe mâini) este să aprinzi candela, îngerul nu mai pleacă; dacă te iei cu alte treburi şi neglijezi aprinderea candelei, îngerul pleacă mâhnit şi revine numai dacă ai aprins-o din nou.

Dacă ai aprins permanent candela şi ai plecat de acasă lăsând-o aprinsă, chiar dacă ţi s-a rânduit sfârşitul în alte împrejurări (adică dacă se întâmplă cu voia lui Dumnezeu), să mori pe drum sau în altă parte decât în casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumânare, lumina candelei cu îngerul ei te însoţeşte pe drumul de dincolo; se socoteşte deci că ai lumină, că nu mori în întuneric.

Când aprinzi candela sau pui uleiul care observi că a scăzut, îţi pui o dorinţă, te rogi şi faci trei metanii şi să ştii că întotdeauna se îndeplineşte (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf. Nicolae în fiecare zi, icoană pe care el o luase dintr-o biserică creştină pe care o jefuiseră semenii săi după căderea Constantinopolului şi minunea ce i s-a făcut cu prinderea hoţului ce-i prădase casa în lipsa sa, precum şi alte întâmplări trăite de noi, adevărate).