PARINTELE DUHOVNIC ..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, sa nu uiti ca parintele tau duhovnic iti este “calauza duhovniceasca” in drumul catre Iisus Hristos. Mana lui iti poate da, DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE, lucruri pe care tu nu ai de unde sa le poti lua. Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru ca poarta in el pe Duhul Sfant, are Harul Duhului Sfant. Inteleptul Sirah indeamna: “Nu te rusina sa-ti marturisesti pacatele” (Intelepciunea lui Iisus Sirah, 4: 26). 

Iata ce-i spune Sfantul Teodor Studitul, parintelui sau duhovnic, sfintitul parinte Platon: Parinte duhovnic: "Tu esti lumina mea, faclia mereu aprinsa care alunga gandurile intunecate ale sufletului meu. Tu esti toiagul care alunga trandavia inimii mele, leacul intristarilor mele, balsamul care imi innoieste curajul, evanghelia mea, bucuria mea, sarbatoarea mea, slava mea. Fara tine, soarele imi pare intunecat. In lipsa ta, nimic nu-mi place pe pamant. Fiindca ce este mai dorit decat un adevarat parinte, si inca un parinte dumnezeiesc?".

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului, sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Maica Domnului sa te acopera sub Sfant Omoforul ei!

                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan 🛎

PREOTII DUHOVNICI CRESTIN ORTODOCSI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




 Bucuria mea, fara preoti crestin ortodocsi, duhovnici buni, se golesc Sfintele Biserici Ortodoxe, dar se umplu clinicile de psihiatrie. Doctorii psihiatri, lucreaza cu stiinta omeneasca (limitata), in timp ce preotii duhovnici lucreaza cu puterea Duhului Sfant (nelimitata, infinita). Asadar, doctorii psihiatri te ajuta sa te "imprietenesti" cu oamenii, iar preotul duhovnic te ajuta sa te imprietenesti cu oamenii, si mai ales cu Dumnezeu.

      Preotii au cheile Imparatiei Cerurilor: "Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16:18). "Si zicand acestea, a suflat asupra lor (Iisus Hristos) si le-a zis: Luaţi Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20: 22-23). Preotii deschid oamenilor portile Raiului prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Cununie religioasa, Sfantul Maslu) dar mai ales prin SPOVEDANIE si IMPARTASANIE.   

Asadar, porunca lui Iisus Hristos catre cei 10 leprosi: "Duceti-va si va aratati preotilor" (Luca 17:14), ramane valabila pana la Infricosata Judecata, fiindca, si noi avem pe suflete, "lepra" pacatelor. Esentialul vietii crestinului ortodox este Spovedania si Impartasania, cel putin de 4 ori pe an, sau ori de cate ori i-o cere constiinta. 

Minunat graieste Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc: "Va dati seama ce se poate intampla daca Mantuitorul Dumnezeu refuza sa ne mai iubeasca??? 

Insa, nu va descurajati niciodata, este OMENESTE sa gresesti, INGERESTE sa te ridici si DRACESTE sa ramai in groapa!"

                                                                                                                      Preot Ioan 🔔.

Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                          

- Părinte, ce să fac în vreme de ispită, ca să nu mă biruiască?
- Frate, una să faci: să te rogi şi să rabzi până vine slobozirea. Ai văzut, când vine ploaia cu fulgere, cu tunete şi furtună, fugi în casă la adăpost; iar după ce trece furtuna, ieşi din nou afară.
??Aşa şi în viaţă. Când vin ispitele şi te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeşte o catismă sau două din Psaltire; iar după ce trece ispita şi se face linişte în suflet, ieşi din nou la ascultare şi mulţumeşte Lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
??Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui. Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin.
??Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi „până la sfârşitul veacurilor“.
??Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi.
?? Că, precum în vremea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Dumnezeu mai avea „încă 7.000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal“, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor.
??Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai Singur Dumnezeu.
??Să dăm slavă Lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici, pe pământ, iar nu dincolo.
?? Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi.
??Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm!
??Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă, am păţit şi noi cum a păţit Elie, preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit.
Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!
?? (Extras din "Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul" - Editura Mitropoliei Moldovei

Indemn duhovnicesc

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.ro/

Azi, de dimineata,
Cu cearcani de ghiata,
Intru bucurie,
Chiar daca se știe,
Spun la totl norodul
Ca-nceput Triodul:
Timp de pocainta
Si de umilință ;
Timp de metanoia
In care-ti tai voia;
Timp de fapte bune
Si de rugăciune;
Fiecare-n parte
Atât cât se poate
Sa meargă la templu
Sa fie exemplu
De creștin smerit
Și neprihanit.
Nu fi fariseu
Nici vames evreu.
Vin'așa cum esti
Sa te spovedesti
Sa porti in desaga
Viata ta întreagă.
Cu capul plecat
Si cu gand curat
Il roagă frumos
Pe iisus Hristos
Sa îti spele fata
De toata negreata
Ca in chipul tău
Sa-l vada pe-al Sau.

Arhiepiscopul Ioachim

Nu există medicament în afara Duhului Sfânt.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



“Nu există medicament în afara Duhului Sfânt.
Toate celelalte sunt paleative, sunt aleatorii și nu fac decât să lungească agonia.
În lipsa Duhului Sfânt vin toate celelalte erzațuri și îți vor face rău.

Atâta timp cât preoții nu au avut rezervele necesare și suficiente de Duh Sfânt și nu au știut să-L dea, oamenii (care sunt căutători de duh) au ajuns pe cărări dubioase, obscure.

Duhul Îl primim la fiecare Liturghie, dar nu trebuie asfixiat, ținut în mormântul chivotului și al potirului (cum au vrut să-L acopere fariseii și saducheii pe Iisus în mormânt).
Duhul Sfânt este duhul comuniunii, al împărtășirii.
În momentul în care nu reușim să creăm civilizația împărtășirii, civilizația comunială, în clipa în care nu suntem Cincizecime permanentă, omorâm Cincizecimea.
O facem eveniment istoric, ‘zăpezi de altădată’.

Lipsa împărtășirii duce la dictatură.
Dictatorul este cel care primește o putere de sus, dar n-a știut ce să facă cu ea, a otrăvit-o și a pervertit-o. A devenit o putere ucigătoare, nu una care dă viață.

De 2000 mii de ani trebuia să urcăm necontenit spre Duhul Sfânt, să avem puteri duhovnicești,
nu putere nucleară sau bioenergetică.
Dar dacă s-a produs pervertirea, de ce să nu se producă mereu convertirea?
Nu vom culege roade decât în măsura în care am convertit.
Ce am convertit, aceea vom avea”

Pr. Buga Ioan

...CE ÎNSEAMNĂ RIDICAREA MÂINILOR PREOTULUI SPRE CER în timpul Sfintei Liturghii?...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

...Este cel mai important moment al Sfintei Liturghii, care se cheamă "EPICLEZA"...
... În acel moment vine din nepătrunse înălțimi cerești, Dumnezeu Părintele, Tatăl „tuturor celor văzute și al celor nevăzute” înconjurat de 12 Serafimi, fiecare avand câte șase aripi.
... Și după ce Tatăl ceresc sărută pe prea iubitul Fiul Său, se înalță iarăși la ceruri...
...Dumnezeu, Părintele nostru și al Domnului nostru Iisus Hristos, se pogorâ din cer, dimpreună cu 12 heruvimi: șase de-a dreapta și șase de-a stânga, sărută Sfânta Pâine de pe Sfânta Masă, zicând:
...- „Acesta este Fiul meu, cel iubit, care curățește păcatele lumii”...
Și îndată s-a suit înapoi la ceruri.
...Dar să urmărim în continuare ce vede Amfilog un împărat păgân căruia în urmă cu 900 de ani Dumnezeu i-a arătat tainele nevăzute de om din timpul Sfintei Liturghii...
...„O, Doamne!
Ce glasuri dulci! Și-s așa de multe!
Ce vorbe minunate spun!
„Biserica e plină de cete îngerești, care toate, îngenuncheate, spun odată cu preotul:
....„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al Pământului… Și într-unul Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…”
...Asculta împăratul cu adâncă luare-aminte
... Aude de nașterea din Fecioară, de răstignire, de îngropare, dar și de invierea Domnului Iisus; aude de Duhul Sfânt, de o Biserică, de „un botez… Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin”.
...S-a sfârșit „Crezul”, au tăcut îngerii.
Dar iată se aude glasul preotului cuprins de o adâncă mișcare sufletească:
...„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfa cu pace a o aduce”.
... Și toate cetele acelea înaripate ale cerului, care rostiseră „Crezul”, îndată au căzut în genunchi, cuprinse de mare frică. Dar o frică dulce.
...Din înălțimea cerului s-a coborât Sfântul Duh și sălășluia deasupra preotului, peste care odihnind, l-a umplut de lumina Sa cea Dumnezeiască; iar când acesta a spus ultimele cuvinte:
...„Să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce”,
..a văzut Amfilog pe Pruncul cel înjunghiat înălțându-se spre cer, de unde s-a întors cu
40 de Serafimi care au înconjurat Sfânta Masă.
„Darul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți”, grăiește preotul binecuvântând pe toți cu Sfânta Cruce, din ușile altarului.

 
... DAR NU BINECUVINTEAZĂ EL, CI ÎNSUȘI DUMNEZEU TATĂL,

...care atunci, dă tuturor darul Domnului Iisus; iubirea cea nesfârșită, și Sfat Împărtășire cea de la Duhul Sfânt.
... Ce înălțat, ce sus își simte inima și cugetul când a auzit
... „Sus să avem inimile!
.. Și nu mulțumește numai preotul când zice: „Să mulțumim Domnului”.
... Și toate cetele cerești și sfinții toți mulțumeau lui Dumnezeu pentru vrednicia de a vedea sfântă jertfă și pentru binefacerile ce le dobândim printr-însa.
... Așa se roagă și preotul în taină, închinându-se înaintea Sfintei Mese:
...„Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine bine a te cuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina în tot locul stăpânirii Tale…
... Mulțumim Ție unuia-născut Fiului Tău și Duhului Tău celui Sfânt, pentru care le știm și care nu le știm, pentru facerile Tale de bine cele arătate și cele nearătate, ce s-au făcut spre noi.
... Mulțumim Ție și pentru slujba aceasta pe care ai voit a o primi din mâinile noastre, măcar că stau înaintea Ta mii de Arhangheli, cei cu ochi mulți și Serafimii cei cu câte șase aripi, care se înalță zburând”.
... Și iata, îndată!...
....Cine vine din nepătrunse înălțimi cerești?...
... De unde această lumină orbitoare care a umplut altarul, când preotul grăiește:
...„Cantarea de biruință, cântând, strigând, glas înălțând și grăind?”...

...ESTE DUMNEZEU PĂRINTELE, TATĂL „TUTUROR CELOR VĂZUTE ȘI AL CELOR NEVĂZUTE ”

... înconjurat de 12 Serafimi, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele de lumina cea Dumnezeiască, pe care nu o pot suferi, cu doua își învăluiesc picioarele, iar cu două zburau și cântau, dimpreună cu nesfârșite cete îngerești:
...„Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și-a pământul de mărirea Lui”...
Iar preotul adăuga rugându-se încet:
... „Cu aceste fericite puteri și noi, iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm si graim:
... Sfânt ești și Preasfânt Tu și unul născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt…”

...ȘI DUPĂ CE TATĂL CERESC A SĂRUTAT PE PREA IUBITUL FIUL SĂU, S-a înălțat iarăși la ceruri.

... Iată se apropie ceasul jertfei celei mai presus de fire. De aceea s-a umplut Biserica de îngeri și toți răspund „Amin”, când preotul a zis:
...„Luați, mâncați: acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”....
... Iar când a grăit, îndemnând:
... „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al legii celei nouă, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”,
...a văzut Amfilog ceva foarte de mirare:
...doi îngeri luau păcatele oamenilor și le aruncau în foc de le ardeau.
... Căci Sângele Domnului curăța pe tot omul credincios, care se împărtășește dintr-însul, de tot păcatul, cum curăță focul fierul de toată zgura...
... Toți îngerii au îngenuncheat odată cu preotul; fără să vrea și Amfilog a căzut în genunchi.
... Căci în vreme ce se cântă
...„Pe Tine Te lăudăm…”
... se sfințește jertfa cea fără de sânge.
Preotul se roagă din toată ființa lui:
... „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără de Sânge și cerem, și ne rugăm, și ne cucerim: trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste daruri ce sunt puse înainte”...
...Apoi după ce se roagă de trei ori:
... „Doamne, Cela ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al III-lea, apostolilor Tăi, pe acela Bunule, nu-l lua de la noi, ci ne înnoiește pe noi care ne rugăm Ție”,
... binecuvântează Sfântul Disc cu mâna curățită și cu suflet luminat, ca un înger, zicând:
...„Și fă pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău”.
... După aceea și spre potir grăind:
... „Iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău”;
„prefăcându-l cu Duhul Tău cel Sfânt”,
... adaugă la urmă binecuvântând peste amândouă.
...Nu mai este pâine, ci Trupul lui Hristos cel viu, nici nu mai vede Amfilog vin, ci însuși Sângele lui Hristos, prefăcute fiind, prin nemărginita putere a lui Dumnezeu, pe care împăratul o simte acum când se roagă odată cu preotul.
...De aceea e mai mare smerenia și mai adâncă umilința acum, de aceea îngerii cu aripile întinse, le mișcă deasupra sfintelor vase ca să le apere acoperindu-și fața, pentru ca nu pot privi într-una chipul Sfintei Jertfe.
... Sfântă clipă este aceasta, sfântă și înălțătoare.
..Acum vede împăratul tot rostul slujbei, toată această minunată pregătire pentru sfințirea Sfintei Împărtășanii.
... A fost pătruns și el de fiorul harului Preasfântului Duh care face din prescura slujită, Trupul lui Hristos, din vinul blagoslovit, Sângele Lui, iar prin părticelele, care însoțesc pomenirea de către preot, a celor vii si a celor adormiți, dă sănătate, iertare de păcate și îndeplinirea „tuturor cererilor cele către mântuire”.
...Pentru că jertfa aceasta fără de sânge, se aduce „pentru ca să fie celor ce se împărtășesc dintr-însa, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împlinirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Dumnezeu și nu spre judecată și nici spre osândă.
... Încă se aduce această slujbă cuvântătoare pentru cei răposați întru credință…și pentru tot sufletul care s-a săvârșit în bună credință”.
... Așa se roagă preotul în Sfântul Altar și așa auzea și Amfilog.
...Dar deodată, în această adâncă tăcere, se aude un clopoțel.
...Este cădelnița, pe care mișcând-o preotul în chip de cruce, a zis cu glas mare:
„Mai ales pentru Preasfânta Preacurata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu Nascatoare și pururea Fecioara Maria”.
AMIN!

Să vă fie cu folos, am simțit nevoia să scriu așa de mult, chiar dacă se lungește mai mult postarea, ca cine ajunge până la sfârșit să se bucure de marea Taină a frumuseții dumnezeiești .

Teodorescu Adrian

"Rugaţi-vă neîncetat!"

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



„Doamne, Iisuse Hristoase miluieşte-mă!”

Ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm?

Mântuitorul ne învaţă că orice voim să ne facă să cerem în numele Lui. Cel mai important lucru din viaţa noastră este să ajungem la fericirea veşnică împreună cu Hristos, adică să ne mântuim. Urmând învăţăturile Mântuitorului şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a ne ruga neîncetat Sfinţii Părinţi au alcătuit această scurtă rugăciune de rostire a numelui lui Hristos alăturând cererea noastră cea mai arzătoare, de a ne mântui.

Chiar dacă rugăciunea are diferite forme ea rămâne în esenţă următoarea: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!” sau mai scurt (pentru neputinţa noastră şi pentru a nu ni se împrăştia gândurile) „Doamne, Iisuse Hristose miluieşte-mă!” sau „Doamne, Iisuse Hristose miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

Cu toate că pentru mulţi oameni de astăzi este surprinzător, cererile din rugăciune sunt pentru mântuire, nu pentru sănătate, nu pentru bunăstare materială, nu pentru ajutor spre cele trecătoare, nu pentru fericire pământească, nici spre orie lucru izvorât din mintea şi sufletul nostru întinate şi înceţoşate de păcat ci rugăciunea este pentru a cere mântuirea adică fericirea în comuniune cu Dumnezeu în Împărăţia Cerului – Rai.

Cum să nu cerem, mai ales, sănătate? Exclamăm de multe ori nedumeriţi în faţa unor astfel de cuvinte. Este din ce în ce mai greu în societatea actuală să înţelegem că mântuirea este scopul nostru şi finalitatea vieţii şi de aceea, de multe ori în rugăciune, nu ştim ce cerem.

Mântuitorul ne atrage atenţia: „Nu ştiţi ce cereţi!” (Marcu 10, 38), aceasta chiar dacă ne spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7,7). Ne arată în continuarea acestor cuvinte că Dumnezeu ne îndeplineşte cererea dacă este bună adică dacă ne este de folos pentru mântuire: „Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul sau îi va cere pâine şi el îi va da piatră?; sau, de-i va cere peşte, el îi va da şarpe?

Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din Ceruri va da cele bune celor care cer de la El!” (Matei 7, 9-11), „... că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.” (Matei 6, 8). 

Dumnezeu în atotînţelepciunea Sa ştie chiar mai bine decât noi ce ne trebuie.

Cererea noastră din rugăciune trebuie să fie în concordanţă cu adevărata căutare a comorilor cereşti: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă..” (Matei 6, 33). Pentru că voia lui Dumnezeu cu noi este „…ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” (I Timotei 2, 4).

Şi pentru că Domul Hristos în învăţătura despre cum să fie rugăciunea noastră ne arată că atunci „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe…” (Matei 6, 7) şi „orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face” (Ioan 14, 13-14). Iată că rugăciunea în numele Mântuitorului este cea mai folositoare. Rugăciunea neîncetată ne descoperă treptat taina mântuirii şi se întăreşte odată cu înaintarea pe cărarea către desăvârşire. Nu trebuie să aşteptăm să cunoaştem deplin despre Dumnezeu şi voia Lui şi să avem credinţa care mută munţii pentru a ne ruga.

A te ruga cu adevărat înseamnă să-ţi îndrepţi gândul şi cugetul spre neîntrerupta aducere-aminte de Dumnezeu. Oriunde şi oricând să fi ca şi cum Dumnezeu ar sta de faţă în mod văzut. „Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi” (Efeseni 6, 18).

La început rugăciunea se face prin rostirea cu gura, a Prea Sfântului Nume al Domnului Iisus Hristos împreună cu cererea smerită de mântuire conţinută de cuvântul miluieste-mă. Rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristose miluieşte-mă!”) trebuie să se facă în orice timp şi în orice loc, fără să ţii seama de îndeletnicirea pe care o ai. „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23).

    Repetarea deasă şi neîncetată a rugăciunii (oricum s-ar rosti la început) este singurul mijloc puternic, atât pentru ajungerea la săvârşirea rugăciunii lăuntrice, cât şi pentru mântuirea sufletului. Deasa repetare a rugăciunii este temelia care ţine toată clădirea lucrării de mântuire, aşa cum o întăreşte

 Sfântul Simeon Noul Teolog: „Cel ce se roagă neîncetat a cuprins toate faptele bune în aceasta” (Filocalia, vol. VI, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1977, p. 95).

sursa:

https://www.catedralaveche.ro/articole/rugaciunea/rugati-va_neincetat.php

Greutatea păcatelor

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus: - Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz, pot te ajut cu ceva? - Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi… - Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii în biserică, să aprinzi lumânare şi să spui o rugăciune …! Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Său, cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă. Dacă îţi faci păcate însă, mai meriţi tu ajutorul Său? - Dar, părinte, ce păcate am eu? – zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave? - Fiule – i-a mai spus preotul – orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar… ia adu-ţi aminte, ieri a plouat? - Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult. - Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casă? - E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a uscat repede; - Păi, vezi, fiule? Anul trecut ţii minte când au fost inundaţiile? A plouat trei zile în şir. Am mai putut noi să ieşim atunci din case? Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică, ai impresia că nici nu poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce linişte sufletului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar atunci când ploile se adună şi curg unele după altele, când mii şi mii de picături, par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale, devenim tot mai răi şi mai egoişti. Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te în faţa icoanelor şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur. “Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă 

poruncile Domnului” (Avva Isaia)

  .

Hrană Duhovnicească: Colaje cu Citate de Post 2

Pentru mai multe colaje , intrati aici:

Hrană Duhovnicească: Colaje cu Citate de Post 2:                  

  ----- DOAMNE IARTĂ PĂCATELE MELE, SI ALE NEAMULUI MEU !----

ROSTUL CANDELEI :

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Când se arde candela în faţa icoanelor, îngerul candelei, înger păzitor care stă mereu în casă cât arde candela, stă aici în casa ta şi dincolo te va întâmpina când sufletul pleacă din această lume materială. Abia după ce s-au scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pământ, numai atunci te vei duce la locul rânduit de Dumnezeu, după faptele tale din viaţă.

Când ai aprins şi ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore în şir, îngerul candelei îţi aduce şi sădeşte în grădina ta – pe care o face în Rai ca răsplată pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi credinţă – o floare din care s-a făcut uleiul sau un pom (dacă era ulei de măsline) şi astfel ai pregătit grădina ta din ceruri, încă fiind tu în viaţă pe pământ.

Dacă ai aprins candela şi ai plecat din casă şi între timp candela s-a stins, îngerul ce stă şi veghează ca să nu se întâmple nimic rău în casa ta, nu pleacă, ci rămâne în continuare până soseşti tu. Dacă văzând candela stinsă, primul lucru pe care îl faci (spălându-te mai întâi pe mâini) este să aprinzi candela, îngerul nu mai pleacă; dacă te iei cu alte treburi şi neglijezi aprinderea candelei, îngerul pleacă mâhnit şi revine numai dacă ai aprins-o din nou.

Dacă ai aprins permanent candela şi ai plecat de acasă lăsând-o aprinsă, chiar dacă ţi s-a rânduit sfârşitul în alte împrejurări (adică dacă se întâmplă cu voia lui Dumnezeu), să mori pe drum sau în altă parte decât în casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumânare, lumina candelei cu îngerul ei te însoţeşte pe drumul de dincolo; se socoteşte deci că ai lumină, că nu mori în întuneric.

Când aprinzi candela sau pui uleiul care observi că a scăzut, îţi pui o dorinţă, te rogi şi faci trei metanii şi să ştii că întotdeauna se îndeplineşte (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf. Nicolae în fiecare zi, icoană pe care el o luase dintr-o biserică creştină pe care o jefuiseră semenii săi după căderea Constantinopolului şi minunea ce i s-a făcut cu prinderea hoţului ce-i prădase casa în lipsa sa, precum şi alte întâmplări trăite de noi, adevărate).

Cum e cu pomelnicele:

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Una din cauzele care au dus la modificarea raţiunii cosmice/plenare a Sfintei Liturghii, pe un înţeles particular sau autonom, este introducerea şi citirea fără discernământ, în cadrul ei, a pomelnicelor. Robert F. Taft, cel mai avizat istoric al Sfintei Liturghii, arată că însăşi introducerea ecteniilor a declanşat modificarea raţiunii Sfintei Liturghii de pe rugăciune bazată prin excelenţă pe mulţumire, pe o rugăciune care accentuează cererea.

Dacă, totuşi, avem în prezent o astfel de rânduială a Liturghiei, marjarea excesivă pe cerere în timpul săvârşirii ei, se cere urgent atenţionată. Între excese amintim doar de prelungirea ecteniei mari şi a ecteniei cererilor, cu suplimente pentru toate trebuinţele (sunt cazuri în care aceste ectenii pot dura, fiecare, până la 20 de minute) şi reflexul negativ al acestor cereri, care se observă în citirea cu glas tare a pomelnicelor de vii şi de morţi (până la o oră, o oră şi jumătate), sau în taină, în Sfântul altar, pe tot parcursul Sfintei Liturghii.

Dincolo de faptul că, prin această exagerare, pomelnicul a devenit cea mai importantă preocupare a slujitorului în timpul Sfintei liturghii (să nu fie!), personal, motivez această reflecţie, cu un caz la fel de „şocant”, acela în care, în timpul epiclezei, un preot coslujitor primea pomelnice la sfântul altar, în timp ce protosul rostea rugăciunile anaforalei liturgice – cele care pregătesc cuvintele de sfinţire a darurilor de pâine şi vin.

Mereu m-am întrebat cum ar fi o Liturghie fără pomelnice? Pentru unii este de neimaginat. Şi totuşi, introducerea pomelnicelor la Sfânta Liturghie ţine de o rânduială târzie, care are o puternică influenţă Occidentală (vezi şi: Robert F. Taft, O Istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, Renaşterea, 2012, pp. 314-330).

Cu toate acestea, nu citirea lor este problema (pe undeva un semn excepţional de comuniune), ci excesul şi accentul pus doar pe ele, ceea ce duce la depăşirea rânduielii, care cere clar ca acestea să fie citite la anumite momente stricte, tocmai pentru a nu modifica sensul de bază al Sfintei Liturghii, care nu este cel de cerere, ci cel de mulţumire. Altfel, Liturghia devine o slujbă a nevoilor particulare, din ce în ce mai des trecute chiar pe pomelnic, alături de nume, şi care, se cer rostite în mod expres de preot (de se poate chiar cu glas tare). În acest caz, preotul este folosit pe post de „vraci”, ce prin citire continuă, şi fără nicio implicare sau relaţie cu numele şi cererile rostite la nesfârşit, se crede că va putea atrage binefaceri magice asupra celor pomeniţi, chiar şi dacă aceştia nu sunt prezenţi. În acest fel, se încurajează rugăciunea prin corespondenţă, pentru unii, fiind deajuns faptul că a dat pomelnic la altar, restul participării la slujbă fiind de prisos, dacă nu chiar inutil.

Sfânta Liturghie, prin rânduiala ei de astăzi, are cuprinse în cadrul ei toate pomenirile, pentru toate nevoile cele spre folos. Acestea, cu mult discernământ, sunt rostite de slujitori la modul general, făcând astfel indispensabilă prezenţa activă a credincioşilor la Sfânta Liturghie. Pe fundalul cererilor slujitorilor, care se includ în ceea ce spun, stă rugăciunea celor prezenţi, cu toate nevoile, stările şi persoanele pentru care se roagă (mai ales că odinioară se pomeneau doar dacă erau prezenţi la Liturghie: Ibidem, pp. 318; 320). Altfel spus, ritualul şi cuvintele rostite de slujitori, provoacă în noi implicarea directă la actul rugăciunii, întrucât ea ne vizează „pe toţi şi pe toate”, adică toate persoanele cu toate nevoile, cu tot concretul vieţii noastre şi al lumii întregi.

Toţi tâlcuitorii Sfintei Liturghii, fără excepţie, au subliniat acest caracter general, total sau cosmic al ei, care nicidecum nu trebuie rezumat la trebuinţele mărunte şi restrânse ale vieţii particulare, întrucât este singura rânduială liturgică la care actualizăm nesângeros pe Hristos total, în Trupul şi Sufletul Său, asumate pentru răscumpărarea noastră şi a întregii creaţii. Iar acestei totalităţi, nu i se poate subordona nimic. De aceea, pretenţia subscrierii Liturghiei trebuinţelor particulare (trecute pe pomelnic sau nu) este împotriva raţiunii ei, fiind nevoie mai degrabă, de o înscriere a propriilor nostre nevoi celor generale şi nu invers. Adică, dorinţele mele mărunte şi reduse, capătă un cu totul alt înţeles, unul mult mai înalt, atunci când sunt subscrise raţiunilor şi ierarhiei întregii creaţii, pe care Liturghia le actualizează. Practic, procedând în acest mod, la Sânta Liturghie se restaurează în noi propriile înţelesuri despre lume, despre om, despre Dumnezeu şi relaţiile dintre ele. Şi dacă dumnezeiasca Liturghie nu face aceasta, atunci nicio altă slujbă nu o va mai putea face. Ca să nu spunem, că pentru nevoile personale, de zi cu zi, Biserica a rânduit (slavă Domnului!), atâtea ierurgii, care să ne satisfacă îndestul, deşi şi acestea toate, sunt şi au nevoie, la rândul lor, să fie subscrise Sfintei Liturghii, dacă dorim ca ele să aibă un înţeles plenar şi un efect pe măsură.

Este deajuns să trimitem la Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, ca să înţelegem că raţiunea cosmică a Liturghiei, cu nimic nu trebuie umbrită de particularismul nevoilor sau a numelor pomenite agasant. În ordinea gândirii sale inspirate, care reflectă Tradiţia Bisericii, Sfântul Maxim, contrar unor demersuri autonome, de liturghii particulare de pe atunci pornite în Occident, vorbeşte despre caracterul cosmic-eshatologic al Sfintei Liturghii în care cele mai mari se apleacă spre cele mai mici şi cele mai mici se orientează şi tind către cele mai mari, Dumnezeu străbătând lumea spre cele mai restrânse forme ale sale, iar făpturile urcând unele prin altele către Dumnezeu. Astfel, sufletul omului împreună cu trupul sunt ca o Biserică în miniatură, care deodată sintetizează, dar se şi integrează în Biserica cosmică, constituită din cele văzute şi nevăzute, peste care străluceşte, le străbate şi le cuprinde Preasfânta Treime.

În consecinţă, pomelnicul este un pretext binevenit, dacă se foloseşte la timpul şi locul potrivite în slujbele Bisericii. Un model practic de citire a lui îl putem împrumuta de la rânduiala călugărească (deloc de ignorat în această privinţă), care, agasaţi fiind de pomelnice (sau voit agasaţi sic!) le pomenesc (preoţii, călugării sau fraţii) la alte slujbe ale celor şapte laude, nicidecum la Sfânta Liturghie. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la Catedrale. Poate că şi preoţii de parohii le-ar putea citi în aşa fel încât să nu modifice ceea ce nicidecum nu poate fi atins.

Nu milităm pentru pomelnice, însă încurajăm cu putere pomenirea (II Tim. 1, 3). Altfel, pomelnicele devin fie un scop mercantil al slujitorilor (criticat aspru de Nicolae al Andidei în finalul lucrării sale: Consideraţie preliminară [Protheoria] rezumativă cu privire la simbolurile şi tainele ce se fac în dumnezeiasca Liturghie; vezi Ioan I. Ică jr, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine, Deisis, Sibiu, 2011, pp. 314-315) fără de care Liturghia ar deveni o slujbă banală (să nu fie!), fie un mijloc compensatoriu, un fel de delegaţie, foarte comodă şi total necreştinească, a celor ce se cred credincioşi doar prin plasarea pomelnicului la slujbă, care să-i înlocuiască cu prisos.

Greşit primite şi citite, pomelnicele riscă să scufunde Liturghia într-o atlantidă a dorinţelor noastre devoratoare, pe când pomenirea, împletită cu prezenţa noastră activă la Sfânta Liturghie, urcă viaţa noastră către sensul ei plenar: cosmic şi eshatologic.

(Gheorghe Butuc)

Douăzeci de sfaturi pentru felul de comportare în Biserică

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   
Înainte de a merge la Sfânta Biserică să fii împăcat cu toţi cu care te-ai certat.
Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor care ţi-au greşit.
Îmbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, ştiind că nu mergi la teatru ci ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.
Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cât de mic: lumânări, tămâie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi toţi ai casei tale la Sfânta Liturghie;
Sileşte-te după putere ca să fii la Sfânta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme şi pomelnicul spre pomenire;
Dacă din întâmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo până colo. Această sminteală este mai mare păcat decât binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvârşita linişte este de absolută trebuinţă;
Stând în Biserică nu privi în dreapta şi în stânga, căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu;
Vorbirea în Biserică e un păcat foarte mare. Nici nu te rogi şi împiedici şi pe alţii de a se ruga. De aceea starea ta în Biserică în loc să-ţi fie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osândă şi păcat;
Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cântă şi repetă şi tu în minte rugăciunile, măcar cele mai însemnate;
Sileşte-te ca în timpul slubei să nu te abaţi cu mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărata reculegere şi rugăciune;
Când te închini, fă Semnul Crucii complet şi cu luare aminte. Făcând semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă să batjocoreşti pe Stăpânul ei în numele căruia te închini. Mai de folos e să faci Cruce o dată cum se cuvine, decât să fluturi de mai multe ori cu mâna fără să ştii nici tu, nici alţii ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stârni râsul celor care te văd, făcând sminteală altora şi ţie îţi va fi spre păcat;
Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină către sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată coprpului tău toată săptămâna, dă şi sufletului tău măcar o dată să se sature de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă;
Sfânta Evanghelie, Apostolul, Cazania şi predica ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, încât să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor;
Când se împarte Sfânta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toată credinţa şi smerenia cuvenită;
Când te închini la Sfintele Icoane, sărută chipul Sfântului la picioare, sau cel mult mâinile, dar nu la faţă;
Plecând de la Biserică mergi acasă, ferindu-te de a te abate pe la baruri sau locuri unde se face vorbăraie şi vorbe nefolositoare;
După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral-religioase şi meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai casei spre cele sufleteşti;
Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe cei săraci prin milostenie, cu bani cu bucate şi haine, din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului;
Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi te va binecuvânta în toate activităţile tale şi te va bucura în toată viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele;
Dacă vei petrece viaţa ta aşa creştineşte, apoi la sfârşitul vieţii vei dobândi fericirea cea veşnică şi cerească deplină pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe Dânsul.

Scopul vieţii tuturor creştinilor este mântuirea sufletului, şi dacă o va dobândi, destul va fi. În acest caz, viaţa aceasta va fi spre mărire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată şi osândă.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Matei 6,33)"
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii sale cât vei trăi şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă, vei dobândi Comuniunea cu Dumnezeu.

CRESTINUL ORTODOX TREBUIE SA FIE UN OM AL PACII

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, asa scrie in Sfanta Scriptura: “Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9). Prin Sfantul Apostol Pavel, Duhul Sfant ne graieste asa: “Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii” (Romani 12:18). Iar, Iisus Hristos, care este Imparatul Pacii, atunci cand a intrat in casa, la cei 11 Apostoli (Iuda se spanzurase), i-a salutat cu binecuvantarea: “Pace voua!” (Ioan 20:21). Asadar, fiecare crestin ortodox trebuie sa fie “UN OM AL PACII", adica, sa fie in pace cu Dumnezeu, cu cei din jurul sau si cu constiinta sa. Sfantul Serafim de Sarov spune asa: “Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul". Iar Sfantul Antonie cel Mare zice tare frumos: "In aceasta lume este o inselare sa crezi ca se poate sluji la doi stapani, adica, sa incerci sa slujesti in paralel lui Dumnezeu si Mamonei (diavolului), pentru ca slujirea Mamonei, duce la sfasieri launtrice, la ruperea sufletului de catre draci”. Mamona este si dracul lacomiei de bani si despre acesta Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Esti bogat? Foarte bine! Esti zgarcit? Foarte rau! Nu bogatii vor fi osanditi, ci aceia care slujesc bogatiei”. Iar daca vin ispite, incercari, necazuri, boli... “Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi” (1 Tesaloniceni 5:18). CINE ARE MINTE, SA IA AMINTE LA ACESTE SFINTE CUVINTE!
                                                                                                                          Preot Ioan .

Fii multumit, nu te mai plange atat !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

 Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul

MULȚUMIM PĂRINTE!

SCRISOARE DE LA IISUS

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Omul drept

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

           Celor care se socotesc a fi oameni drepţi iată ce le spune poetul Vasile

Militaru: Adevărul ăsta, frate, să-l ţii minte până mori: / Cu lumina minţii tale,

soare dac-ai fi-ntre sori / A te lăuda tu însuţi, nu te-nalţi, ci te cobori! Pentru că

iată ce ne spune Sfânta Scriptură: NU ESTE DREPT NICI UNUL (Romani 3:10).

Spun câte unuia care, chipurile, se cred drept: Dacă erai cu Hristos pe pământ,

dacă Domnul s-ar fi purtat cu tine, aşa cum, de exemplu, s-a purtat cu Sfântul

Petru, ce-ai fi făcut??? Când în Ierusalim le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să

meargă la Ierusalim să pătimească multe şi să fie ucis, iar a treia zi să învieze,

Sfântul Petru cu toată râvna lui, fără nici o intenţie rea, spre binele Domnului, s-a

întors şi i-a zis: Fie-ţi milă de Tine, Doamne, să nu-Ţi fie Ţie aceasta! Şi Domnul

i-a răspuns: Înapoia mea, satano, căci nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci

pe cele ale oamenilor. Şi Sfântul Petru... Să ne punem în locul lui! Oricine ar fi

fost, în acel ceas, în locul Sfântului Petru ar fi zis: Vai, ce greşeală am făcut!

Ce-am căutat la acest om! Eu îl sfătuiesc spre binele lui şi El mă respinge! Şi s-ar

fi ridicat să plece.

Diogene, Diogene, sub al omenirii dom 

Tu, cu felinarul, ziua, căutai, atunci un om 

Mii de ani de-atunci trecură, lumea năzuind anume;

 După placul tău să fie oameni cât mai mulţi pe lume; 

Dar, de-ai reînvia din moarte, mai învins ar fi să cazi 

Negăsind cu felinaru-ţi om pe placul tău nici azi.