sâmbătă, 1 iunie 2019

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, Apostolilor!
Sfinților Apostoli Petru și Pavel Rugați-vă Domnului Nostru Iisus Hristos pentru sănătatea noastră, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi păcătoșii dintre care cel dintâi sunt eu.
La mulți ani cu sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu pentru toți cei ce poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
                                               
                                                                                               Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ
CLIK PE IMAGINE

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

INTRĂ SI AICI :

Wikipedia

Rezultatele căutării

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ