Drumul Crucii la Duminica Sfintei Cruci ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                    

                          

În Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci, la parohia timișoreană Viile Fabric, la ceas de seară s-a oficiat în curtea bisericii parohiale Drumul Crucii, o slujbă ce amintește creștinilor de ultimul drum pământesc parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos, din Pretoriu (locul pardosit cu pietre iar evreiește numit „Gabata”) la ”locul Căpățânii”, Dealul Golgotei.

Cu lumânări și candele aprinse, credincioșii prezenți au poposit alături de preoții slujitori la căpătâiul crucilor de pe aleea din curtea bisericii, cruci care, prin icoanele zugrăvite actualizează momentele dramatice încărcate de suferință mântuitoare, petrecute în Vinerea Mare. La fiecare popas au fost citite pericope evanghelice adecvate, rememorându-se istoria faptelor ce au marcat omenirea, împlinindu-se, astfel, cuvintele Sfintei Scripturi, că :„Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Și astăzi în Cetatea Ierusalimului, creștini din toate părțile lumii, în limba proprie desfășoară acest itinerar de rugăciune pe urmele Pătimirilor Mântuitorului, pe Via Dolorosa, pelerinaj ce își are originea în perioada timpurie bizantină, însă forma actuală de aducere aminte, cu cele 14 staționări, s-a statornicit în sec. XIV-XVI. 

La finalul slujbei preotul paroh Marius Sfercoci a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind importanța asumării crucii în plan personal, urmându-I Domnului într-un mod liber și responsabil, mulțumindu-le, totodată, credincioșilor pentru „pelerinajul” făcut împreună pe Calea Crucii.

Crucile, din curtea bisericii parohiale ce compun ”Drumul Crucii”, au fost zidite în anul 2007, de către domnul Constantin Bârnoiu, enoriaș al parohiei și crucer de meserie, și prin contribuțiile personale ale credincioșilor.

Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

PREOTII DUHOVNICI CRESTIN ORTODOCSI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




 Bucuria mea, fara preoti crestin ortodocsi, duhovnici buni, se golesc Sfintele Biserici Ortodoxe, dar se umplu clinicile de psihiatrie. Doctorii psihiatri, lucreaza cu stiinta omeneasca (limitata), in timp ce preotii duhovnici lucreaza cu puterea Duhului Sfant (nelimitata, infinita). Asadar, doctorii psihiatri te ajuta sa te "imprietenesti" cu oamenii, iar preotul duhovnic te ajuta sa te imprietenesti cu oamenii, si mai ales cu Dumnezeu.

      Preotii au cheile Imparatiei Cerurilor: "Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16:18). "Si zicand acestea, a suflat asupra lor (Iisus Hristos) si le-a zis: Luaţi Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20: 22-23). Preotii deschid oamenilor portile Raiului prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Cununie religioasa, Sfantul Maslu) dar mai ales prin SPOVEDANIE si IMPARTASANIE.   

Asadar, porunca lui Iisus Hristos catre cei 10 leprosi: "Duceti-va si va aratati preotilor" (Luca 17:14), ramane valabila pana la Infricosata Judecata, fiindca, si noi avem pe suflete, "lepra" pacatelor. Esentialul vietii crestinului ortodox este Spovedania si Impartasania, cel putin de 4 ori pe an, sau ori de cate ori i-o cere constiinta. 

Minunat graieste Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc: "Va dati seama ce se poate intampla daca Mantuitorul Dumnezeu refuza sa ne mai iubeasca??? 

Insa, nu va descurajati niciodata, este OMENESTE sa gresesti, INGERESTE sa te ridici si DRACESTE sa ramai in groapa!"

                                                                                                                      Preot Ioan 🔔.

Duminica Ortodoxiei

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                  

                  

HARUL PREOȚIEI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                    

de Preot Sorin Croitoru

 
De i-ai cere unui înger să te ierte de păcate,
El îndată ți-ar răspunde: "Nu e cu putință, frate,
O asemenea putere orice preot a primit,
Eu sunt înger plin de slavă, dar n-am fost hirotonit!

Eu pot doar să dau povețe, îndemnând la pocăință
Pe creștinii care-n suflet au o brumă de credință,
Să se ducă fiecare, cât ar fi de păcătos,
Să-l dezlege de păcate slujitorul lui Hristos!"

De i-ai cere unui înger să-ți slujească-o Liturghie,
Cu smerenie îndată duhul ți-ar răspunde ție:
"Nu pot să-L cobor pe Domnul în Agnețul din Altar,
Numai preoților voștri li s-a dat așa un har,

Noi cu mare bucurie coborâm cu slavă mare,
Însoțindu-ne Stăpânul jos, în Sfintele Altare,
Și ne îndulcim de harul slujbei Sfintei Liturghii
Care se oficiază-n mănăstiri și-n parohii!"

Vezi, creștine, câtă slavă au primit smeriții clerici
Care Îl slujesc pe Domnul, ostenindu-se-n biserici,
Că nici îngerii din ceruri, nici alți oameni pe pământ
Nu-I slujesc în felul ăsta Dumnezeului Preasfânt?..

Preotu-i menit de Domnul înainte de-a se naște;
Lui i-a dat Divinitatea a putea și a cunoaște.
Mijlocește pentru lume, stând cu spatele la ea,
Și se-ntoarce-apoi cu fața, ca pe Duhul Sfânt să-L dea!

Serafim lipsit de aripi, pe Hristos pe mâini Îl ține;
Heruvim în haină neagră, este plin de har în sine.
Aparține, trup și suflet, întru totul lui Hristos;
E colacul de salvare pentru orice păcătos!

Fericit creștinul care lucrul ăsta îl pricepe,
Și măcar de-aici încolo să-l cinstească va începe,
Cunoscând că prin "Părinte" Se arată Dumnezeu
Și că unde e un preot este și Hristos mereu!

IERTAREA E O MARE TĂCERE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 Înainte vreme, ... oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu. Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine … Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!”

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga aceia era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat … Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul … Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva … Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.

Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuiau să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de Liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da’ ce, de-amu te-ai pornit?”

Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni …

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte …

Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine … Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă …

Odată, mama mi-a spus o poveste pe care și ea a citit-o undeva, și apoi și eu am citit-o undeva, dar eu o țin minte cum mi-a spus-o mama:

Înainte de a veni pe pământ, sufletele singure își aleg ce cunună să poarte. Și iată, odată, un suflet mic, minunându-se de lumea de pe pământ, și-a dorit să fie un suflet iertător. Să poarte cununa iertării. Da! Să ierte pe toți și pe toate, tot timpul!

Și atunci un alt suflet i-a zis: “Dar, ca să ierți, trebuie să fie cineva care să te rănească tot timpul, să te facă să suferi. Altfel, nu vei avea pe cine să ierți!“ Sufletul iertător a căzut pe gânduri, căci așa era, avea nevoie de cineva pe care să-l ierte. Atunci, celălat suflet i-a spus:

“Uite, eu o să te ajut! O să cobor cu tine pe pământ și o să-ți fac tot răul, și o să te fac să suferi, ca tu să mă poți ierta din nou și din nou!”

“Da, da, da! eu te voi ierta tot timpul! Voi fi un suflet iertător!”

“Dar n-o să mă uiți? N-o să te superi, n-o să mă alungi de la tine, când o să te fac să suferi, că doar pentru tine o fac, ca tu să poți ierta?”

“Nu, nu te voi uita! Și nu te voi alunga! Te voi ierta tot timpul!”, spuse sufletul iertător și coborî în zbor într-un trup omenesc pe pământ.

“Să nu mă uiți și să mă ierți tot timpul!”, spuse celălat suflet și coborî și el în grabă spre pământ.

După ce mama mi-a spus povestea asta, mult timp m-am gândit – și acum mă gândesc uneori – eu care dintre cele două suflete sunt: sunt un suflet iertător sau unul care provoacă suferință? Când am obosit să mă gândesc, mi-am dat seama că, probabil, sunt un suflet care provoacă suferință altora, dar sunt și un suflet iertător, căci pot să iert tot timpul, chiar și fără să-mi ceară cineva iertare! Și, dacă m-am înțeles cu cineva în cer că el mă va ajuta să iert, iar eu am uitat?!

Atât de mult ne-am învățat a arunca cu cuvinte în stânga și-n dreapta, încât au devenit ieftine și nu le mai prețuim.

Tăcerile au devenit însă de neprețuit, căci omul care n-are cuvinte, trebuie să-și împlinească vrerea prin fapte! 

Mitropolitul Antonie de Suroj

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)