POCĂINȚĂ..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



de Preot Sorin Croitoru

Măcar o lacrimă să vărs
Și știu că mă voi mântui,
Dar cine mă va alina
Când plânsul meu se va porni?..

Căci am un munte de păcate
Și iată.. încă nu le plâng,
De-aceea știu că de voi plânge,
De-atâta plâns o să mă frâng!

E numai vina mea, Stăpâne,
Că nu mai contenesc să cad
Și astfel, inima din mine
Treptat, a devenit un iad..

Ca pe un prinț mă îmbrăcaseși
Cu haina Sfântului Botez,
Dar harul Tău, Iisuse Sfinte,
Nu am știut să îl păstrez..

E numai vina mea, Stăpâne,
Că m-am lăsat purtat de val
Și am gustat ca toată lumea
Dintr-al plăcerilor pocal..

Păcatul mi-a intrat în suflet
Treptat, puțin câte puțin,
Căci bând licoarea-'mbătătoare,
Am înghițit atât venin..

M-am otrăvit de bunăvoie,
Pocalul l-am golit pe tot..
Să fac păcatul mi-a fost simplu,
Să scap de el, eu nu mai pot!

De ce m-am îndoit de Tine,
Calcându-Ți sfintele porunci?..
De ce n-am ascultat de Înger,
Când mă certa în taină-atunci?..

O, cât aș vrea, Iisuse Sfinte,
Din nou ca la Botez să fiu..
Dar Tu ești Însăși Învierea:
Eu m-am ucis, Tu fă-mă viu!

O, cât aș vrea Stăpâne Doamne,
Să fiu din nou ce-am fost demult,
Când nu mă săturam, Iisuse,
Cuvintele să Ți le-ascult..

Mă spală iar cu râu de lacrimi,
Mă umple iar cu Duhul Tău,
Mă curăță din nou cu grijă
De tot ce e stricat și rău..

Și când mai alb decât zăpada
Voi fi în sufletu'-mi spălat,
Eu voi striga în gura mare:
HRISTOSUL MEU M-A ÎNVIAT!
amin

Iisus nu sfărâmă zăvorul.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)Am auzit pe mulţi spunând:

„Iisus nu sfărâmă zăvorul.
El bate însă-ncet şi blând,
dar tu deschizi, nu Salvatorul!”

Odată însa-n viaţa mea,
Iisus vârând prin uşă mâna,
mi-a zis: „Eu, totuşi, pot intra,
căci Eu sunt Domnul, tu ţărâna!”

Dar n-a intrat. Şi-am plâns cu-amar,
ne-nțelegând: de ce nu vine?
Dar El n-a vrut ca un tâlhar
să tragă fierul pus de mine…

Când i-am deschis, era târziu.
El dispăruse-n umbra serii.
Orașu-ntreg părea pustiu.
Şi m-au lovit pe drum străjerii.

Abia în zori ne-am întâlnit
în Ghetsimani, pe o cărare…
El, Cel nemărginit,
iar eu… ţărâna cu zăvoare…

O, frate drag, Iisus e blând,
El stă la uşa ta şi bate.
El poate s-o sfărâme-oricând!
Dar dragostea din El… nu poate…