Bucuria mea, la o ora de religie, profesorul vorbea despre Sfanta Cruce si despre moartea lui Iisus pe ea. Un elev se arata nedumerit: „De ce oamenii dupa atata timp, tin atat de mult la un instrument de tortura? Ei isi aseaza pe pereti in case crucea, o poarta la gat. N-ar fi mai potrivit un semn al Invierii, nu unul al mortii?” Profesorul le povesti atunci copiilor o intamplare. Bunicul si nepotul au iesit in parc intr-o iarna. Lacul era inghetat. Baietelul nu rezista sa nu se dea pe gheata lucioasa. Gheata nu era insa atat de groasă si se sparse. Copilul cazu printre sloiuri. Bunicul nu avu alta solutie sa-si salveze nepotul decat intinzandu-i bastonul cu care il trase din apa pe baietel.
Il inveli in propria haină si-l duse repede acasa. Copilul isi reveni repede dupa o baie calda. Batranul insa nu rezista sperieturii. Facu un atac de cord si muri. Familia, dupa obicei, dadu de pomana din obiectele batranului.
Veni si randul bastonului in care omul isi sprijinise batranetile. Nepotul se opuse ca acel obiect sa fie dat de pomana. Le spuse parintilor: "Cu acest baston bunicul mi-a salvat viata mea, in timp ce pe a sa a pierdut-o. Atat cat voi trai, vreau sa am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale fata de mine!”
Dupa aceasta poveste, copiii intelesera de ce oamenii tin atat de mult la acele bucati de lemn, numite cruce”.
Preot Ioan
.
Preot Ioan
.
