duminică, 24 ianuarie 2021

Ziua Duminicii...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. 

Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. 

Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. 

O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad!
 O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe.

    După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor.

 Deosebi încă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosădit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită, dă dumereală păcătoșilor, ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

CHIAR AICI, ÎN CASA LUI!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




de Preot Sorin Croitoru

Nu te duci la Sfânta Slujbă și mai spui că ești creștin?!?
Vai de tine, căci vrăjmașul te-a umplut de-al său venin!
Taci din gură mai degrabă, nu mai zi așa prostii
Și-o să Îl rugăm pe Domnul să te-ajute să-ți revii.

N-ai Biserica de Mamă?.. Nu ți-e Tată Dumnezeu!
Nu mănânci din Pâinea Vieții?.. Slăbănog vei fi mereu!
Nu te rogi cu toți creștinii?.. Nu faci parte dintre ei,
Fiindcă Domnului Îi place când se roagă doi sau trei!

Nici măcar nu te consideri unul dintre "ucenici",
Dar afirmi că ai credință?.. Pleacă, domnule de-aici!
Nu-ți mai trebuie biserici?.. "Eu mă rog acasă", spui,
Însă Dumnezeu îți cere să te rogi în casa Lui!

"Casă pentru rugăciune" e numită de Hristos,
Iar tu, stricător de datini, o găsești fără folos?..
Da, am observat că dacă ai ceva prin portofel
Nici Hristos nu-ți folosește, n-ai nevoie nici de El..

Însă când dă boala-n tine, sau în cei ce îi iubești,
Fugi cu jalba după "popă", ca să i te spovedești,
Și te-ntrebi cu nonșalanță oare ce s-a întâmplat,
Pentru ce așa, deodată, Dumnezeu S-a mâniat?

Eu, scuipându-te pe creștet, nu cumva să te deochi,
Îți răspund că Domnul nostru nu te mai vedea la ochi
Și-Și dorea ca să te vadă, chiar aici, în casa Lui,
Nicidecum "la tine-acasă", cum obișnuiești să spui!

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!