marți, 5 iunie 2018

CUVINTE LA ÎNCEPUT DE POST



”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




Dragii mei.. iarăși post! Abia a trecut cel al Paștelui, și am început altul, destul de lunguț.. Nici nu mă obișnuisem bine cu cea mai gustoasă "legumă", carnea.. Haideți să încercăm cu toții să găsim în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel câteva motive de entuziasm, pentru că ce se face în Sfânta Biserică fără entuziasm nu are mare folos..
Postul este mai mult decât o simplă dietă alimentară. Dacă postul ar fi dietă, ar însemna că Biserica lui Hristos se îngrijește de trupurile oamenilor.. Dar atunci nu și-ar mai găsi sensul într-o Biserică grijulie față de trupuri niște cuvinte ale Domnului ca acestea: "Nu vă temeți de cei ce ucid trupul".. Este evident că prin sărăcirea alimentației, Biserica lui Hristos, care actualizează în viețile noastre poruncile Domnului, urmărește un ALT scop.. Sănătatea trupească nu este decât un efect colateral, în nici un caz scopul principal.
Postul, mai ales atunci când este mai lung, ușurează trupul și-l slăbește într-o măsură suportabilă. De aceea eu nu prea agreez excesele, așa numita "ispitire din dreapta", prin care unii creștini aproape se "demolează" postind.. Am întâlnit un caz de muncitor în construcții care după primele două săptămâni din Postul Paștelui se plângea că nu mai poate ridica o găleată cu mortar! Aceasta se întâmplase din cauza postirii sale exagerate.
Spuneam că un post ținut corect, slăbește trupul până la limita neputinței, fără însă a depăși această limită. Care sunt efectele duhovnicești pe care le va simți omul care postește? El se va întări duhovnicește, pentru că a "creat" în trupul său mai mult loc pentru Duhul Sfânt. Postitorul a "lărgit", ca să mă exprim așa, "templul Duhului Sfânt, Care locuiește în el", după cuvintele Sfântului apostol Pavel, aruncând materia în exces. Așadar, devenind ușor și curat de elementele chimice toxice care îl îngreunau mai înainte, el poate primi belșug de har dumnezeiesc! Exact ceea ce scrie același apostol al lui Hristos, marele Pavel: "Când sunt slab, ATUNCI sunt tare". Dar "tăria" creștinului nu este, oare, puterea lui Hristos prin harul Duhului Sfânt?.. Însuși Domnul Iisus i-a răspuns astfel lui Pavel, când apostolul Îi cerea izbăvire de slăbiciuni: "DESTUL ÎȚI ESTE HARUL MEU, CĂCI PUTEREA MEA SE DESĂVÂRȘEȘTE ÎN SLĂBICIUNE"!
Am înțeles acum principala lucrare a posturilor, în general: agonisirea puterii lui Hristos, prin harul Duhului Sfânt. Acum înțelegem și mustrarea Domnului adresată ucenicilor Săi care nu au putut să izgonească diavolul din copilul lunatec: "Acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu POST"! Nu postiseră destul, deci nu aveau suficientă putere ca să învingă un demon atât de rezistent..
Acum vreau să clarificăm un alt lucru. Toate posturile urmăresc același scop, din moment ce toate ne aduc în suflete har de la Dumnezeu?.. Nu! Fiecare post produce în noi efecte deosebite, după sărbătoarea la care se referă și pe care o precedă. Astfel, prin Postul Crăciunului noi vom primi harul Crăciunului, al Nașterii. Odată cu nașterea Domnului în ieslea din Betleem și noi primim sămânța renașterii duhovnicești în smerita "iesle" a trupurilor noastre, redevenind copii care colindă fericiți înaintea staulului Pruncului Iisus.. În Postul Paștelui ne pregătim de Înviere. În Săptămâna Patimilor murim alături de Domnul nostru, printr-o postire cu adevărat aspră, urmând ca în Noaptea Învierii să gustăm însăși bucuria Învierii Domnului nostru! Ceea ce scrie Sfântul apostol Pavel: "CEI CE AU MURIT ÎMPREUNĂ CU DOMNUL, ÎMPREUNĂ CU EL VOR ȘI ÎNVIA"! Ați înțeles?.. De unde bucurie adevărată la această lume care nu mai vrea "să moară cu Domnul Hristos"?..
În Postul Adormirii Maicii Domnului, ne pregătim de îngroparea Măicuței noastre celei Sfinte, tot printr-o postire mai severă, ca să putem și noi, în noaptea Prohodului Maicii Domnului, să o putem însoți la ceruri, până la tronul cel de heruvimi al Fiului Ei! Dacă vom participa la Îngroparea Mariei, Ea ne va ridica împreună cu Dânsa în Împărăția Cerurilor. Astfel noi ne vom "muta la Viață" împreună cu Maica noastră.
Acum, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ce obiective urmărim?.. Gândiți-vă puțin la obiectele pe care le țin în mână cei doi apostoli: Sfântul Pavel are în mână sabia, acea "sabie a cuvântului", iar Sfântul Petru ține în mână.. cheile Împărăției Cerurilor! Așadar și noi ne implicăm în Postul lor, ca să primim fiecare o sabie prin care să tăiem în două patimile noastre cele de multe feluri, și curați fiind, să ni se deschidă ușile Împărăției.. Mai putem adăuga și altceva la cele scrise: lui Petru i s-a dat puterea, iar lui Pavel, lumina. Deci și noi ne vom învrednici la sfârșitul postului lor de putere asupra dușmanilor celor nevăzuți și de lumina cunoașterii de Dumnezeu!
Așa să ne binecuvânteze Domnul nostru Iisus Hristos, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

duminică, 3 iunie 2018

Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)




             Daca ar fi sa gasesc o alta denumire pentru Sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, as opta pentru "Sarbatoarea dragostei lui Hristos". Aceasta pentru ca mi se pare ca in aceasta zi ii sarbatorim pe cei doi Apostoli in care dragostea lui Hristos a lucrat in modul cel mai socant cu putinta. De asemenea, sarbatoarea de azi ne arata ca Hristos, prin lucrarea minunata a dragostei Lui, ii face frati pe cei care mai inainte erau dusmani.

Pavel, sau Saul cum era numit la acel moment, a fost unul dintre cei mai mari prigonitori ai Apostolilor lui Hristos. In fervoarea sa pentru legea iudaica, Saul a prigonit atat de tare Biserica lui Hristos, incat aproape a desfiintat-o pe cea din Ierusalim. Ucenic al lui Gamaliel, Saul era foarte invatat in teologia iudaica si era probabil pe drumul care ducea la cele mai inalte demnitati iudaice. Cu siguranta, Saul era privit de crestini ca unul dintre inainte-mergatorii lui Antihrist.

De cealalta parte, Petru era fostul Simon, pescar impreuna cu fratele sau, Andrei. Dupa cum bine stim, Andrei este cel ce a ajuns sa pescuiasca oameni pe tarmul Marii Negre si este Ocrotitorul Romaniei. Fratele sau, insa, a avut probabil cea mai tumultoasa relatie cu Hristos dintre toti Apostolii. Este binecunoscuta lepadarea lui Petru de Hristos in momentul Patimilor Mantuitorului. Cu cateva ore in urma, Petru declarase ca va merge cu Hristos pana la moarte.

Ce schimba insa situatia? Cursul istoriei este nemilos, in mod normal Saul nu ar fi devenit niciodata Pavel, iar Petru ar fi sfarsit probabil asemanator lui Iuda. Dar Hristos a inviat, luminand lumea; mortii s-au ridicat din morminte si ceea ce omului i se parea cu neputinta a fost realizat de Dumnezeu.

Petru s-a pocait cu lacrimi de lepadarea sa, si a crezut pana la moarte in Invierea Mantuitorului. El, care adormise la rugaciune dar vrusese sa-L apere cu arma pe Hristos, care L-a urmat catre Patimi dar s-a lepadat de El de trei ori intr-un timp atat de scurt, a "plans cu amar"; si apoi, dupa Pogorarea Sfantului Duh, dragostea pentru Hristos, insufletita de lucrarea Mangaietorului, a izbucnit in lume si n-a mai fost nimic care s-o poata stavili. Moartea sa la Roma este o izbanda a vietii in Hristos, incununarea jertfelniciei cu care s-a impodobit Petru, cel de dupa Inviere.

Iar Saul a devenit Pavel, pentru ca Necunoscutul i s-a aratat pe un drum din Asia Mica. Ce schimbare naucitoare! Cel care ii prigonea cu furie pe ucenicii Domnului, ajungea in cativa ani sa declare: "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". Pavel este fara indoiala cea mai uimitoare rasturnare de situatie din istorie. Pavel nici macar nu L-a vazut pe Hristos atata timp cat Acesta a propovaduit pe pamant. Duhul Sfant i L-a facut insa atat de cunoscut dupa convertire, incat fostul prigonitor, cel care nu-L cunoscuse pe Hristos decat ca pe un obiect al urii sale, le scria crestinilor din Roma: "Cine ne va desparti de iubirea lui Hristos? Oare necazul? sau stramtorarea? sau prigoana? sau foametea? sau golatatea? sau primejdia? sau sabia?!".

Pe cei doi Apostoli, noi, Biserica lui Hristos, ii numim "mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori". Ei sed pe scaunele pe care li le-a gatit Hristos mai inainte de intemeierea lumii si sunt "mai intai sezatori" tocmai pentru ca au fost mai intai "lumii invatatori"; pentru ca au cucerit lumea, mai mult decat ar putea s-o faca vreodata un imperiu. Iar arma cu care au luptat este imbatabila, pentru ca de atunci si pana acum dragostea lui Hristos nu a dat gres niciodata.

Paul Cocei

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-apostoli-petru-pavel/petru-pavel-sarbatoarea-dragostei-hristos-125300.html

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!