Răceala în credinţă

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                   Iată cum se naşte răceala: începe prin uitare... Sunt uitate

binefacerile lui Dumnezeu Însuşi şi mântuirea întru El, primejdia de a fi

fără Dumnezeu şi pomenirea morţii se depărtează - într-un cuvânt, se

închide toată sfera duhovnicească. Acest lucru vine şi de la vrăjmaşul şi

din împrăştierea gândurilor prin fapte, griji şi multele legături cu

oamenii. Când toate acestea sunt uitate, inima se răceşte şi consimţirea ei

la cele duhovniceşti încetează... şi iată răceala, iată nesimţirea încredinţă.

Răceala este o stare jalnică şi primejdioasă. La Domnul ea stă în

rândul mijloacelor de îndrumare, de învăţare şi de îndreptare. Dar se

întâmplă să fie şi ca pedeapsă. Pricina acesteia este păcatul vădit, însă,

atunci când nu vedem păcatul, trebuie să căutăm pricina în sentimentele

şi dispoziţiile lăuntrice. Nu cumva ni s-a strecurat trufia în suflet, cum că

nu suntem noi la fel cu ceilalţi?                                                                                                          Nu cumva avem de gând să păşim pe

calea mântuirii şi să urcăm cât mai sus numai prin mijloacele noastre?

Nu cumva ne mulţumim cu această rânduială a vieţii pe care o ducem...

şi ne-am culcat pe ideea că nu mai avem de ce să ne îngrijim? Aceste

gânduri şi altele asemenea lor duc la nepăsare, iar nepăsarea este primul

pas către răceală.

            Chiar dacă am ajunge pe trepte înalte, nici una nu este lipsită de

primejdie faţă de cădere... Iar calea către vrăjmaş o aşterne nepăsarea -

însoţirea răcelii... Să nu credem că ne vom încălzi singuri... Domnul ne

va încălzi când va veni momentul. Sarcina noastră este, însă, osteneala şi

iar osteneala. La această osteneală tainică trebuie să adăugăm rugăciune

către Domnul pentru izbăvirea de această plagă. Toate celelalte lucruri să

le lăsăm şi să păstrăm numai această rugăciune împotriva răcelii,

spunând: Doamne, izbăveşte-mă de acestă răceală. Şi să nu ne dăm pace

până când nu ne vom încălzi. Încălzirea este atingerea Domnului de

inimă, iar căldura neîncetată este sălăşluirea Domnului în inimă. Răceala

este canonul Domnului pentru noi. Răceala este aşadar urmarea directă a

înfumurării şi a mulţumirii de sine.

SI TU POTI AJUNGE UN SFANT

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Bucuria mea, te rog sa nu uiti cuvantul meu de invatatura: LA DUMNEZEU, NU CONTEAZA CINE AI FOST TU PANA IERI, CONTEAZA CINE ESTI DE ASTAZI INAINTE! De fapt, Dumnezeu ne spune asa: “Eu nu voiesc moartea pacatosului, ci, sa se intoarca de la calea sa si sa fie viu. Intoarceti-va, intoarceti-va de la caile voastre cele rele!” (Iezechiel 33:11).

Si pe langa faptul ca talharul de pe cruce a intrat in Rai, ca au fost femei desfranate care au ajuns Sfinte, talhari ca Varvar, Moise Arapul... care au ajuns Sfinti, acum sa vedem ce ne spune parintele Emilianos din Manastirea Simonos-Petras din Sfantul Munte Athos: “Cu siguranta nu exista nici un om care nu poate sa nu ajunga Sfant; ajunge sa fie putin viteaz, sa aibă naturalete, omenie, pace, capacitate de primire, adica sa accepte ceea ce i se intampla in viata, sa nu se nelinistească pentru nimic, nici pentru el insusi, nici pentru Biserica Crestin Ortodoxa, nici pentru societate, nici pentru vremuri.

Noi, crestinii ortodocsi, ne bagam mintea peste tot si avem impresia ca ne pierdem, ca suntem in pericol.

Dar este oare, Iisus Hristos vreodata in pericol? 

Nuuu! Chiar si atunci cand doarme, conduce valurile marii (Matei 8:23-26), norii cerului si bataile inimii noastre.”

   🙏 Iti multumesc, Doamne, pentru lumina din zare, Iti multumeac pentru ca Tu, ma-ntaresti in rabdare, Iti multumesc pentru a Ta bunatate,  Caci numai, Tu, Iisuse, imi porti de grija in toate. Ajuta-ma, Doamne, sa-mi tin gandul la Tine, Pe bratele Tale, sa ma lepad de mine.
   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau! Amin si Aliluia!
                                                                                                                           Preot Ioan .

VREDNICIA CLIPEI ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Bucuria mea, iata ce spune Dumnezeu: „In ce te voi gasi, intru aceea te voi judeca” (Iezechiel 33:20). Te-a aflat El in lacrimi de adevarata cainta si invinuire de sine, spovedit si impartasit? Te-a gasit spunand: “Am gresit la cer si inaintea Ta” (Luca 15:18). Vezi, intr-o singura clipa Dumnezeu ia o hotarare: TE MANTUIESTE sau TE OSANDESTE! Iata, aceasta este VREDNICIA CLIPEI! Sfantul Isaac Sirul, ne invata asa: "Viata noastra pe pamant este ca o carte pe care o scriem fiecare dintre noi, prin FAPTELE NOASTRE, prin CUVINTELE NOASTRE si prin GANDURILE NOASTRE. Cat suntem inca in viata aceasta, putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam “capitole” din viata noastra, fraze intregi din cartea vietii noastre, exprimari gresite! Dar, atunci cand s-a incheiat viata noastra pe pamant se pune sigiliu pe “cartea vieții” noastre si nu mai putem indrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci raman asa cum ne-a gasit ceasul mortii si ziua judecatii" (Sfantul Isaac Sirul). Iar Sfantul Parinte Ioanichie Balan, spune: "Moartea s-a apropiat de noi si NU NE SPOVEDIM. Sfarsitul a venit si, totusi, NU NE IUBIM. Bolile si suferintele ne-au cuprins, dar, NU IERTAM DIN INIMA pe fratele nostru. Citim carti sfinte, dar NU NE CUTREMURAM. Ne rugam putin, lipsim de la Biserica, NU MILUIM PE SARACI, suntem stapaniti de nepasare, impietrire si griji pamantesti. De aceea, NIMIC NU SPORIM si ne cheltuim in desert viata aceasta scurta”. Cine are minte sa ia aminte la cele de sus cuvinte! Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

.FĂTĂRNICIA...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Bucuria mea, “fatarnic” inseamna nesincer (adica, una gandeste si alta vorbeste).

 “Pe ucigas si pe viclean (fatarnic) il uraste Domnul” (Psalm 5:6).
Fatarnicie, inseamna atitudine nesincera, prefacuta, care inseala in aparenta, dar in realitate este minciuna, este falsificarea realitatii prin viclesug.
 Fatarnicia, a devenit de fapt, un titlu pentru carturarii si fariseii iudei care erau artisti in a sti sa se prefaca, aratandu-se pe dinafara drepti si cucernici, in timp ce pe dinauntru erau plini de mandrie si de nelegiuiri.
 Fatarnicia, este incadrata intre pacatele grave fiind o mare piedica in calea mantuirii, molipsindu-i  chiar si pe unii crestini.
Fatarnicul isi apreciaza comportarea ca fiind iscusita, plina de  mestesug, dar in nici un caz un pacat. El nu ia in considerare acest pacat stinge dragostea fata de Dumnezeu si de oameni, cinstea, curatia. Stiind ca oamenii fatarnici nu sunt deloc fericiti, sa nu uitam indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos:
 „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8), sa sadim in inimile noastre Vietile Sfintilor Parinti,  ale Sfintilor Mucenici, pentru rodirea cea buna. Sa invatam de la ei credinta crestin-ortodoxa, rabdarea, nadejdea si iubirea de vrajmasi, virtuti cu care putem birui pacatele acestui veac si astfel sa putem pasi in Imparatia Cerurilor rugandu-ne cu tot sufletul:

“Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Cela ce esti izvorul vietii si al iubirii, nu ingadui viclenilor diavoli, sa ne desparta pe noi, de Tine si de Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa! Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

APROAPELE NOSTRU = Barometrul vietii noastre duhovnicesti

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Ceea ce vedem noi la aproapele, nu este decat ceea ce este in noi insine, adica, vedem in aproapele doar patimile de care noi insine suferim. De exemplu: COBOARA UN PREOT DINTR-O MASINA LUXOASA, INSOTIT DE O FEMEIE FRUMOASA, IAR IN URMA LOR UN TANAR LE DUCE BAGAJUL. DACA CINEVA ESTE IUBITOR DE AVERE, va zice: "Ce masina are preotul!"
Daca cineva nu are patima averii, poate crede ca masina este imprumutata sau nici nu o baga in seama. CEL STAPANIT DE PATIMA DESFRANARII, va zice: "Oooo, ce femeie are preotul!". Dar daca omul acela traieste in feciorie sau nu este stapanit de patima desfranarii, poate sa creada ca femeia este sora preotului. DACA ESTE PLIN DE MANDRIE, va zice: "Ooo, are slugi preotul, fiindca nu poate sa-si care singur bagajele!".
Daca omul acela este smerit, va zice: " Ce fericit este fratele acela ca s-a invrednicit sa duca bagajul unui preot, poate ca in geamantan sunt vesminte preotesti, Sfinte Vase din Altar sau alte lucruri Sfinte.
In concluzie, fiecare se vede pe sine in celalalt, ca intr-o oglinda, aproapele fiind cel mai bun "barometru" al vietii noastre duhovnicesti.
                                                                                                                      Preot Ioan.

FII OM!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Fii om, ce-mparti doar bucurie,
Si nici un suflet nu dispretui,
Ce vei fi maine, oare cine stie?
De-mparti iubire, iubire vei găsi!

Fii om, cu cel mai slab ca tine,
Tu ai mai mult ca el, poate-un talant,
 Nimic din tot ce-avem nu ne-apartine,
Si poti să pierzi usor ce ti s-a dat!

Fii om si cand rostesti cuvantul,
Să fie leac, să fie roditor,
Precum sămanta ce-o aduce vantul,
 Si o sădeste tainic in ogor!

Fii om si sprijin pentru fiecare,
Sădeste flori pe unde-ai să păsesti,
Fii tu in viata lor o sărbătoare,
La fel cum dai, asa o să primesti...

Autor Licuta Pantia

DOAMNE, DE-AS PUTEA!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Doamne, de-as putea s-adun tot nectarul florilor,
L-as preface-n leac divin si l-as da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta sa se vindece de rau,
Sa iubeasca si sa fie robi supusi la Tronul Tau.

   Si-as culege-n dimineti, roua primaverilor,
Si as racori cu ea, arsita durerilor.
 Si as strange-n nopti senine, toata pulberea din stele,
 Ca sa-mbrac in stralucire, crucea celor in durere.

   As mai strange-n partitura, glasul ploilor de toamna,
Si as face cant de leagan, pruncilor fara de mama,
Si as strange-n veri toride, roada parguita-n grane,
 Pentru pantece flamande să framant un colt de paine.

   Din icoane-as chema harul care se ascunde-n ele,
Si l-as picura pe pleoape, ochilor fara vedere,
Din altare-as strange ruga si as face-o prescurele,
Ca sa fie hrana Sfanta, pentru vremurile grele.

   Din cascade-as lua puterea apelor involburate,
 Ca sa trag spre Inviere toate sufletele moarte,
 De-as putea le-as face toate, dupa cum as sti ca-i bine,
Dar pentru ca sunt tarana, Doamne-mi pun nadejdea-n Tine!

                      Preot Ioan.

O, MĂICUTĂ INDURERATĂ!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O, Maicută indurerată,
Langă Crucea stai plecată,
Si privesti cu mare jele,
La a lui Iisus durere.

De pe Cruce ti-L coboară,
 Si-n giulgiu ti-L infasoară,
Vegheati de un heruvim,
Iosif, Ioan si Nicodim.

Pe obraz lacrima-ti curge,
Dar mai rău, sufletu-ti plange,
Nu bocesti, soptesti durerea,
 Ce-i mai amară ca fierea.

Cand usor mana-ti strecori,
Pe sub a Lui subtiori,
Si-i mângâi obrazul sânt,
Si-i dai ultimul sărut!

Sărutarea sufletească,
Nu-i aceea pamantească,
Nu-i sărutul efemer,
 E sărut venit din cer!

,, - Fiul Meu, Prea Mult Iubit,
 De Gavriil bine vestit,
Cum Te-au răstignit pe Cruce,
 Tu, Lumina mea cea dulce!

Ai tămăduit dureri,
 Ai adus doar mangaieri,
 Si ti-au dat povară a duce,
 Si mie chinul a-Ti plange!

Cate lacrimi voi varsa,
 Ca să sting durerea mea,
 Să curgă izvor curat,
 să-Ti spăl Trupu-nsangerat.

Să-nflorească in răni crinii,
Si să-ti scot din frunte spinii,
 Să-ti acopăr trupul Prea Sfânt,
 Nu cu giulgiul in mormânt.

Ci să-ti tes pentru-ngropare,
Doar din flori de lăcrămioare,
 Mandra haină imparatească,
In veci să nu putrezească!

Unde-i frumusetea Ta,
Ce-a făcut oamenii cu ea?
 Pietrele s-au despicat,
 Soarele s-a-ntunecat!

Numai ei, răstignitorii,
Fariseii, trădătorii,
Au privit cu nepăsare,
 La durerea Ta cea mare!

Dulcea Mea Lumină Dulce,
In mormântul nou Te-or duce,
Maine-n zori vei invia,
 Veselind pe Maica Ta!

Preacurată si Prea Bună,
Tu, Curata mea Stapană,
 Lasa-mă, azi si pe mine,
Să plang si eu langă tine!

Că si eu L-am pus pe Cruce,
 Si-acum lacrima imi curge,
Ca si păcatele mele,
 Ti-au adus această jele!

Si eu L-am incununat,
Si obrazul i-am scuipat,
 Dar te rog Maica plangand,
Să mă-mpaci cu Domnul Sfant.

  Preot Ioan.

PREOTII DUHOVNICI CRESTIN ORTODOCSI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Fara preoti duhovnici buni, se golesc Sfintele Biserici Ortodoxe, dar se umplu clinicile de psihiatrie. Doctorii lucreaza cu stiinta omeneasca (limitata), in timp ce preotii duhovnici lucreaza cu puterea Duhului Sfant (nelimitata, infinita). Asadar, doctorii psihiatri te ajuta sa te "imprietenesti" cu oamenii, iar preotul duhovnic te ajuta sa te imprietenesti cu oamenii, si mai ales cu Dumnezeu. Preotii au "cheile Imparatiei Cerurilor" (Matei 16:18). Preotii deschid oamenilor portile Raiului prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Cununie religioasa, Maslu) dar mai ales prin SPOVEDANIE si IMPARTASANIE.

                                                    ACEST OM, ESTE PREOTUL!
In fiecare parohie exista un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfatuitor si sfintitor, in cele mai soleme momente ale vietii omenesti. Un om fara de care, nici nu ne nastem, nici nu murim, un om care te primeste de la sanul mamei si nu te paraseste decat la groapa. Un om pe care necunoscutii il numesc parinte, un om inaintea caruia crestinii isi duc marturisirile lor cele mai grele, lacrimile cele mai secrete, un om care prin rostul lui e mangaietorul tuturor durerilor omenesti, care vede batand la usa sa pe sarac si pe bogat, cel bogat ca sa-si lase pe ascuns milostenia, cel sarac sa-si primeasca painea fara sa fie umilit; un om care nefiind de nici un rang social, tine deopotriva de toate clasele. De clasele nevoiase, prin viata lui modesta si prin umilinta nasterii, de cele inalte, prin educatia si stiinta lui; in sfarsit, un om care stie toate, care are dreptul sa spuna tot, si al carui cuvant cade de sus asupra mintii si inimii omului, prin autoritatea dumnezeiestii lui misiuni. ACEST OM ESTE, PREOTUL!

Cuvant de invătătură !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântul Ap Pavel)

CARE ESTE CASTIGUL TĂU?

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Un om a fost intrebat odata: "Care este castigul tau, mergand in fiecare Duminica la Biserica?" Omul a raspuns simplu: "Castigul meu este spiritual, nu material, adica in fiecare duminica sufletul meu se umple de binecuvantarea lui Dumnezeu, de Harul Duhului Sfant si asta imi da putere pana duminica viitoare sa trec peste toate incercarile, necazurile, ispitele, supararile din saptamana respectiva. Dar, sa stii ca am si pierdut. Cu ajutorul lui Dumnezeu si urmand sfatul parintelui meu duhovnic, am pierdut si pierd mereu: o parte din manie, din mandrie, din slava desarta, din fatarnicie, din trufie, din invidie, din lacomie, nu mai dracui, nu mai injur, nu mai blestem, m-am lasat da fumat cu multi ani in urma... Dar din toate acestea CASTIGUL CEL MAI MARE VA FI: MANTUIREA SUFLETULUI.
Desi nu o merit, dar NĂDĂJDUIESC, fiindca El a spus: "Credinta ta te-a mantuit!" si "Pe cel ce vine la mine nu-l voi da afara". 

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

                                                                                                                                 Preot Ioan.

ISPITELE SUNT MAI MULTE SI MAI MARI DECAT IN AFARA POSTULUI.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si tot lucrul tau. Sa nu uiti ca in timpul postului,

ISPITELE SUNT MAI MULTE SI MAI MARI DECAT IN AFARA POSTULUI. 

Un Sfant Parinte spunea ucenicului sau: "Incearca sa te apropii de Dumnezeu (prin Post, Rugaciune si Fapte bune), si-i vei vedea pe draci!", adica, cu cat nevointa este mai mare, cu atat si ispitele sunt mai mari. Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, "Cel viu si Nemincinos" ne-a promis ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor (Matei 28:19) si stim ca El nu ingaduie peste noi ispite mai mari decat am putea duce, asadar sa cantam cu totii: "Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu!". Cu rugaciunea vamesului in inima, cu pocainta fiului risipitor in suflet si cu suspinul lui Adam in minte, sa urcam treptele Postului Mare, incet, veseli, fara frica, tari in credinta, plini de nadejde, indemnandu-ne unii pe altii la buna nevointa! Deci: Posteste, Rabda-i pe toti, Taci, Smereste-te, Iarta-i pe toti si chiar si pe vrajmasii tai si iubeste-i, cand treci pe langa o Biserica, intra si spune cateva rugaciuni, miluieste-i pe "Lazarii lumii" dupa putere si din toata inima, fiindca nu conteaza CAT DAI, ci, CUM DAI, fiindca milostenia spala MULTIME DE PACATE si MILA BIRUIESTE JUDECATA! Amin.
                                                                                                                    Preot Ioan.

C L O P O T U L si T O A C A

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

  DICTON LATIN: "Signaclocca, vivos voces, mortuos plango et fulgura frango", adica "Dangătul clopotului cheam pe cei vii, plange pe cei morti si alungă fulgerele".  
                                                     

                                              CLOPOTUL BISERICII

           Numele de clopot vine din limba slavonă: Klapati - a lovi. Dangătul clopotului anuntă inceputul Sfintei Liturghii si spune: Veniti, Veniti, Veniti, duminica la Sfanta Liturghie pentru că sufletul să vi-l mantuiti. Dangătul clopotului cheamă pe cei vii, plange pe cei morti si alungă grindina! Se spune ca Noe in timpul potopului dădea drumul păsărilor să zboare. Cand vedea că va veni furtuna, bătea toaca chemandu-le in corabie. Cele care nu tineau seama de chemarea toacăi, piereau in furtună. La fel ca si păsările acelea vor pieri si crestinii ortodocsi care nu vin la Sfanta Liturghie cand aud glasul toacăi si al clopotului. Cand un copil moare in pantecele mamei sale este apoi ingropat in pămant. Astfel el pleacă din intuneric in intuneric. Asemenea este si cu cel care nu participă in fiecare duminică la Sfanta Liturghie: trăieste in intuneric (spiritual) pe lumea aceasta, iar după moarte merge intr-o beznă mult mai intunecată si mai infricosătoare. Asadar: CINE ARE MINTE, SA IA AMINTE!
                        Preot Ioan.                  

                                                I N F R I C O S A T A   J U D E C A T Ă      

                                                         I U B I T I   C R E D I N C I O S I

In duminici si in sărbători, dangătele clopotelor ne cheamă să inaltăm rugăciuni fierbinti după modelul celor pe care le-a inăltat Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani. Nimeni nu se poate mantui dacă nu vine cu regularitate la Sfanta Biserică Ortodoxă, asa cum nimeni din cei ce n-au urcat pe corabie nu s-au mantuit ci au pierit. Muzica clopotelor rasună ca o chemare venită de sus: "Veniti, să vă pocăiti! Veniti să vă spovediti si să vă impărtăsiti! VENITI, SA VĂ MANTUITI! Veniti... Acei credinciosi care au ascultat glasul clopotului, la  Infricosata Judecată vor auzi glasul Mantuitorului care le va spune: "Veniti, binecuvantatii Tatălui meu de mosteniti Impărătia Cerurilor cea gatită vouă de la intemeierea lumii" (Matei 25:34). Celor care n-au luat in seamă chemarea clopotului si in loc să vină la Biserică s-au dus la piată, la targ, la carciumă, s-au dus... vor auzi din gura Mantuitorului: "Duceti-vă de la Mine, blestematilor, in focul cel de veci, care este gătit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25:41).
                     

                                                     T O A C A

Toaca de mană este o scandură cam de 3-4 m lungime si vre-o 7-10 cm latime. In ea se bate cu un ciocănel. Sunetul toacei este semnalul de adunare a crestinilor la priveghere si rugăciune si mai inchipuie si sunetul iesit din cuiele bătute in mainile si picioarele Mantuitorului Iisus Hristos, cand l-au pironit pe Sfanta Cruce. Inconjurarea Sfintei Biserici Ortodoxe, in timp ce se bate toaca semnifica predicarea si răspandirea Sfintei Evanghelii in toată lumea (Matei 28:19). Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca: "Sunetul toacăi inchipuie trambita Arhanghelului care va suna a doua venire a lui Iisus Hristos".
                                                                                                                           Preot Ioan.

Fii multumit, nu te mai plange atat !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

 Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul

MULȚUMIM PĂRINTE!

MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E

Moto: „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi

toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă

har“ (1 Petru 5:5).

                                                                                                 Preot Ioan

                              Meditaţie despre om

              În lumea şi modul în care trăim, gândim şi lucrăm ca oameni,

suntem înconjuraţi de un ocean de mistere şi de întrebări fără de

răspuns. La tot pasul, în tot momentul, apar - căutate sau necăutate, de

aproape sau de departe, de mult sau doar de acum - o mulţime de

probleme simple sau complicate, cu una sau mai multe necunoscute,

uşoare sau grele, pentru prima sau pentru a multa oară. Problematica

vieţii omeneşti îmbrăţişează un domeniu vast cât lumea văzută şi

nevăzută. Descoperirile omului sunt de o îndrăzneală, bogăţie şi

variaţie uimitoare. Se crede că el ştie totul, sau că va şti şi va putea în

curând, totul. Pare că nu vor mai fi întrebări fără răspuns, că se vor

descoperi toate misterele şi se vor dezlega toate enigmele. Omul caută,

cercetează, tinde şi ajunge din ce în ce mai departe de sine; cunoaşte

tot mai mult din afară şi se cunoaşte proporţional cu aceasta tot mai

puţin înăuntru.

Omul se uită pe sine, se neagă pe sine, se leapădă de sine, se

pierde pe sine. Se presupun învăţat, dar nu se cunoaşte pe sine, se

crede stăpân pe natură şi pe legile ei, dar nu e stăpân pe sine, rezolvă

toate problemele, dar nu rezolvă problema sa. De ce toate acestea?

Pentru că microcosmosul uman este mai greu de cunoscut,de cucerit

şi de condus decât microcosmosul fizic. Ştim cât de mare este soarele

şi cât de fierbinte, dar nu ştim cât de mare sau cât de mic este sufletul

fiecărui om. Ştim ce depărtare este de la pământ până la unele corpuri

cereşti, dar nu ştim cât de mare este distanţa dintre sufletul nostru şi

sufletul celui de lângă noi. Unii oameni nu ştiu ce este păcatul, ce

patimi ne stăpânesc şi ce virtuţi ar trebui să avem.

                                   Ce este smerenia?

      Smerenia (a se smeri) este starea de umilinţă a cuiva, este o stare

opusă mândriei. Smerenia este un har fără nume al sufletului. Mândria

este cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum MÂNDRIA ne înalţă

în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind

cel mai cumplit rău, aşa SMERENIA, coborându-ne în aparenţă, ne

înalţă pe cea mai înaltă treaptă. Dacă mândria ca egoism este izvorul

tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă

mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă,

smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă

contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a

lucrurilor.

Smerenia este un cuvânt care are conţinut pur creştin şi se referă

la o cunoaştere de sine în raport cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

Smerenia trebuie cultivată şi păstrată, fiind o virtute. Am putea spune

că este o imitare a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care,

Dumnezeu fiind, „S-a deşertat pe Sine (de slavă), chip de rob

luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se

ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la

moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2: 7-8). În alt loc din

Biblie găsim scris: „Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat“

(Faptele Apostolilor 8:33). De aceea, El îndeamnă pe cei ce-L

urmează: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la

Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă

sufletelor voastre“ (Matei 11:29). După exemplul Mântuitorului s-au

smerit şi apostolii şi creştinii „Slujind Domnului cu toată smerenia

şi cu multe lacrimi...“ (Faptele Apostolilor 20:19). Sfântul Apostol

Pavel scrie efesenilor: „Vă îndemn eu, cel întemniţat pentru

Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost

chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, îngăduiţi-vă unul pe

altul“ (Efeseni 4:1-2). Iar filipenilor le spune: „Nu faceţi nimic din

duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie, unul pe altul

socotească-l mai de cinste decât el însuşi“ (Filipeni 2:3).

                    Smerenia este temelia sfinţeniei

                (Îndemn al Maicii Domnului către toţi creştinii)

                                                       CONTINUAREA : AICI:


MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...