În duminica dinaintea praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan al Banatului, la parohia timișoreană Viile Fabric, din cartierul Lipovei, după slujba Vecerniei, corul parohial ”Apostolia” a susținut în fața credincioșilor concertul tradițional de colinde, prilejuit de praznicul ce se apropie, marcându-se 10 ani de existență și cântare corală neîntreruptă la această parohie.
După momentul înălțător al colindelor strămoșești, preotul paroh Marius Sfercoci, inițiatorul corului ”Apostolia”, a rememorat evenimentele ce au marcat perioada de timp aniversată făcând o retrospectivă a parcursului coral.
Prima repetiție a nou înființatului cor a debutat pe data de 20 octombrie 2011 sub coordonarea părintelui conf. univ. dr. Nicolae Belean, care, timp de un an, a armonizat cântarea corală mixtă pe patru voci, învățându-se răspunsurile Sfintei Liturghii după diferiți compozitori, la care au fost adăugate pricesne și colinde.
La eveniment au participat foștii dirijori ai corului, preotul Florin Băran, actualmente parohul bisericii din Șag și teologul Adrian-Ilie Iacob, alături de preotul Florin Belean, fiul părintelui Nicolae Belean, care a primit diploma aniversară postmortem, în numele tatălui său, pentru contribuția avută la formarea și îndrumarea corului ”Apostolia”.
Momentul a avut o încărcătură emoțională aparte, întrucât părintele profesor, îndrumător, formator și mentor al multor generații de elevi și studenți, și-a pus amprenta și asupra multor grupări corale din Banat și nu numai, plămădite prin vocația admirabilă a slujirii sale, printre care și asupra corului parohial ”Apostolia”, al parohiei Timișoara Viile Fabric.
De asemenea, foștii dirijori au primit diplome de recunoștință și apreciere, așa cum au fost oferite tuturor membrilor corului în semn de deosebită prețuire, pentru dragostea jertfelnică față de cântarea corală bisericească.
În prezent corul ”Apostolia” este condus de profesorul Corneliu Hrițcu, sub a cărui ”baghetă dirijorală” corul a cunoscut o creștere importantă, fiind prezent la fiecare Sfântă Liturghie din duminici și sărbători, pregătind an de an concerte cu ocazia marilor sărbători și participând, totodată, la diferite evenimente și festivaluri de muzică bisericească organizate în eparhia Timișoarei.
De menționat este faptul că, de la înființarea parohiei în anul 1934, aceasta nu a avut un cor parohial, corul ”Apostolia” fiind primul cor mixt, pe patru voci ce a luat ființă în anul 2011.