Mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si
ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne
lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in
slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu
Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem...
Sa incercam, impreuna, sa deslusim care sunt acele lucruri pe
care trebuie sa le purtam in mintea si in inima noastra atunci cand
cugetam la acesti "invatatori ai lumii". Si sunt cel putin 9 lucruri la
care putem reflecta intr-o astfel de zi de sarbatoare.
1.
In primul
rand, observam ca cei doi apostoli erau de conditii diferite: in timp ce
Pavel era un barbat foarte cultivat, rabin in religia evreiasca
(inainte de a se converti), cunoscator al limbii grecesti, Petru era un
simplu pescar, deprins sa-si trudeasca trupul, zi si noapte uneori,
pentru a castiga o paine pentru el si pentru familia sa. Cu toate
acestea, ei se bucura de aceeasi apreciere din partea Bisericii, fiind
considerati, deopotriva, intre cei care au lucrat, cu multa osteneala,
in ogorul Domnului.
Asadar, atunci cand este vorba de a sluji lui
Dumnezeu, nu trebuie sa ne uitam la conditia noastra sociala sau, cu
atat mai putin, la profesia pe care am dobandit-o prin aptitudinile sau
prin educatia noastra. Daca ar fi sa comparam modul in care se
dobandeste mantuirea cu o intrecere sportiva, am putea spune, fara
indoiala, ca, in crestinism, toti pornesc de la aceeasi linie de start
si au aceleasi sanse de a trece linia de sosire.
2.
In al doilea
rand, parcurgand vietile celor doi sfinti, constatam ca, in timp ce
Pavel nu a fost casatorit, facand elogiul unei vieti feciorelnice, dar
fara a defaima cu ceva taina cununiei, Petru a fost casatorit si chiar
sunt informatii ca si-ar fi luat cu el si sotia in unele calatorii
misionare. Este binecunoscut, de altfel, episodul in care Mantuitorul o
vindeca, in Capernaum, pe soacra lui Petru.
Iata dar ca nu conteaza daca esti casatorit sau
monah, daca te impovareaza grijile familiei sau te lupti cu ispitele
aduse de celibat. In fata lui Dumnezeu poti fi un misionar la fel de
apreciat; dupa cum nu poti sa te sustragi de la a predica Evanghelia
folosind pretextul unor griji sau ispite lumesti...
3.
In al treilea
rand trebuie sa remarcam faptul ca Petru a fost ucenicul direct al
Mantuitorului, l-a insotit pas cu pas de-a lungul activitatii Sale de
propovaduire a Evangheliei. Pavel nu L-a cunoscut direct, dar l-a
recunoscut imediat ca Domn si Dumnezeu, cand i S-a aratat pe drumul
Damascului.
Nici noi nu mai putem avea privilegiul de a cunoaste
pe Domnul asa cum L-a cunoscut Petru, in timpul vietii sale pamantesti,
dar toti putem sa ne invrednicim de darul primit de Pavel, cel care a
cunoscut pe Hristos cel Inviat pe drumul spre Damasc.
4.
Si ajungem
astfel la al patrulea inteles, pe care-l putem extrage, spre folosul
sufletelor noastre, din vietile "intaistatatorilor apostolilor". Vedem
ca Petru este cel care S-a alaturat Domnului inca de la inceputul
propovaduirii Sale, insa la sfarsit s-a lepadat de trei ori de cel
caruia ii jurase sa-i stea alaturi chiar cu pretul vietii. Pavel, pe de
alta parte, la inceput a fost impotriva crestinilor cu o neobosita
ravna, determinandu-L pe Hristos sa i se adreseze, cu durere in glas:
"Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" A urmat, apoi, convertirea, iar
Saul, devenit intre timp Pavel, a fost unul dintre cei mai neobositi
propovaduitori ai lui Hristos cel rastignit si inviat.
Asa se intampla si in zilele noastre: unul poate e
in Biserica, cu Hristos, inca de la nastere, prin purtarea de grija a
familiei, insa mai tarziu ajunge sa se lepede de Hristos; oricand, insa,
se poate intoarce la credinta, "plangand cu amar". Altul, desi este,
de-a lungul vietii, un anticrestin vehement, daca e onest in actiunile
sale, va avea sansa sa-L intalneasca pe Dumnezeu, mai devreme sau mai
tarziu.
5.
Cea de-a
cincea invatatura pe care ne-o transmit, peste veacuri, "apostolul
neamurilor", Pavel (care era si cetatean roman), si apostolul (mai ales
al) celor taiati imprejur, Petru, este aceea ca toti sunt chemati in Imparatia lui Dumnezeu indiferent de nationalitate sau de religia in care s-au nascut.
6.
Pavel a fost
numit de catre Hristos Domnul "vas ales", iar Petru, care inseamna
"piatra" (Chefa, in evreieste), a primit acest nume in locul celui de
Simon. Aceste doua elemente, piatra si vas, nu sunt alese intamplator.
Ele definesc si ceva din personalitatea celor doi neintrecuti apostoli.
In timp ce Petru era ca o piatra, extrem de darz si de hotarat, chiar
daca avantul sau era uneori frant de slabiciunea sa omeneasca, Pavel a
fost ca un vas purtator de Duh Sfant, un vas in care s-a adunat
intelepciunea care s-a revarsat, apoi, asupra celor chemati la Hristos.
Erau, fara indoiala, firi diferite cei doi apostoli, dupa cum diferiti
suntem si noi unii fata de ceilalti.
Insa Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi.
Calitatile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse
in slujba Domnului. Caci cine ne cunoaste mai bine decat Mantuitorul,
Cel ce ne-a creat si ne-a inzestrat cu daruri si care nu a sadit nimic
in noi care sa nu poata fi desavarsit?
7.
Cei doi
apostoli nu au avut intotdeauna, de-a lungul vietii, o impreuna lucrare
armonioasa. Asa cum relateaza Apostolul Pavel, in epistola catre
galateni, Petru a fost la un moment dat sub influenta crestinilor
iudaizanti, adica a acelora care nu doreau sa se amestece cu cei de alt
neam, desi toti erau botezati in numele aceluiasi Dumnezeu, intreit in
persoane. Asa se face ca Pavel l-a certat, in Antiohia, pe Petru pentru
ca, temandu-se de cei taiati imprejur, acesta nu mai statea la masa cu
cei "dintre neamuri".
Iata ca avem, aici, o a saptea invatatura, aceea ca
armonia frateasca nu este un scop in sine, ci ca ea deriva doar din
dreapta credinta in Dumnezeu. Fatarnicia nu poate fi acceptata,
indiferent sub ce chip ar ispiti. Petru a inteles prea bine aceste
lucruri si, asa cum il stim, se va fi cait de aceasta slabiciune a sa.
8.
Tot un moment
de slabiciune se poate spune ca a avut Petru si atunci cand s-a
apropiat momentul suprem, cel al primirii unei morti mucenicesti. Este
scris in viata sa ca, pe cand Nero prigonea pe crestinii din Roma, el
fugea, noaptea, afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu
Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: "Unde
mergi, Doamne?". "Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!", a raspuns El.
Era Mantuitorul! Deci Petru a prins curaj, s-a intors, a fost prins de
imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos. Apostolul Pavel a primit
si el moarte muceniceasca, tot pe vremea crudului imparat Nero, fiindu-i
taiat capul cu sabia. Chiar daca unul a ezitat, initial, sa accepte
acest sfarsit, iar celalalt a facut-o fara sa ezite, moartea lor ramane
una si aceeasi: e moarte de mucenic.
Iata aici a opta lectie pentru orice crestin, in orice veac ar trai.Pentru Hristos orice jertfa este egala.
9.
A noua si
ultima invatatura pe care am putea-o desprinde de la cei doi slaviti
apostoli deriva din simbolurile cu care ei sunt indeobste asociati. In
iconografia ortodoxa ii gasim, adesea, pictati impreuna, Petru purtand o
legatura de chei, iar Pavel o sabie. Care este talcul acestor doua
elemente, ce semnifica aceste obiecte? Cheile pe care Sfantul Petru le
poarta sunt "cheile Imparatiei Cerurilor", ele descuie portile raiului,
dar numai prin taina pocaintei sau a spovedaniei. Sabia inseamna
propovaduirea sarguitoare a cuvantului lui Dumnezeu: "Caci cuvantul lui
Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua
taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre
incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si
cugetarile inimii" (Evr. IV, 12). (deseori Pavel apare cu o carte in
mana,aratand eruditia sa.
Asadar, daca primim cuvantul lui Dumnezeu, chiar
daca ne ustura la inceput, precum taietura provocata de o sabie,
ulterior ne deschide portile vesniciei, precum deschide o cheie poarta
casei.
Cu siguranta ca, ucenicind pe langa cei doi mari apostoli,
zabovind adesea in lectura epistolelor lor, vom mai primi si alte
lectii. Dar, inainte de toate, s-ar fi cuvenit sa adresez o intrebare,
deloc retorica: mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un
indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli?
Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin
exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in
felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne
mangaiem...
http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/&page=10
