..PREOTUL DUHOVNIC..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                

Bucuria mea, Sfantul Paisie Aghioritul spune asa: “Fara preoti duhovnici buni, se umplu spitalele de psihiatrie”. Fiecare crestin ortodox trebuie sa traiasca ca un “atlet al credintei”, adica, sa nu fie nici rece, nici caldicel in credinta, ci fierbinte si sa aiba neaparat parinte duhovnic. Preotul duhovnic, este o “calauza duhovniceasca” in drumul catre Hristos. Un duhovnic bun, este un invatator bun. Fara un duhovnic bun ne sufla “vantul ispitelor” si ne poarta pe unde vrea el. Dintre toate vredniciile omenesti, cea mai inalta este aceea de a sluji lui Dumnezeu ca preot. Preotul este indirect in slujba oamenilor, dar de fapt este in slujba lui Dumnezeu, este OMUL LUI DUMNEZEU (O ANTROPOS TEU), cum il numeste Biblia pe Timotei (1 Timotei 6:11). Preotii din Vechiul Testament aveau puterea de a curati trupul de lepra, pe cand preotii crestin ortodocsi au puterea de a curati sufletul de lepra pacatelor. Marturisirea pacatelor inaintea duhovnicului este o necesitate sufleteasca si o porunca dumnezeiasca. Atunci cand sufletul omenesc se simte impovarat de pacate, el cauta sa-si regaseasca echilibrul prin spovedanie. Mana preotului poate sa-ti dea:,DEZLEGARE de PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (Viata ta vesnica), lucruri care nu ai de unde sa le iei. 

                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                               Preot Ioan .

Doamne lisuse Hristoase,

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                           

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu, cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai îndepărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în Rai. Îngroapă păcatele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima, care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, iar a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii, şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi slujitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin

DUHOVNICUL BUN

                         

          Cine este duhovnicul bun? Oare cel care te strânge în brațe, sau cel care-ți șterge lacrimile? Nu. Duhovnicul bun este cel care stârnește în tine curiozitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Duhovnicul bun este cel care te ajută să te îndrăgostești de Dumnezeu. El te apropie de Dumnezeu, apoi se retrage smerit în discreția lui. Duhovnicul bun este ca o fereastră transparentă: se vede prin el și dincolo de el, se vede dimensiunea veșnică a existenței noastre. De asta ne-a ales Dumnezeu pe noi, duhovnicii, să deschidem înaintea oamenilor ușile Împărăției Cerurilor, să-i invităm să intre și să-i ținem de mănă la primii pași timizi. Să-i ridicăm atunci când se împiedică, să-i eliberăm atunci când se împotmolesc în spinii patimilor, să-i încurajăm atunci când se sperie de greutatea drumului și să le dăm hrană atunci când flămânzesc în duh. Menirea preotului ortodox este legată de veșnicie. Fără ideea veșniciei el nu-și poate justifica prezența și nu poate primi validarea propriei activități. Așa că, dragii mei, "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu" și căutați oamenii care vă pot apropia de Dumnezeu și de Împărăția Lui. Nu căutați în preoți sentimentalisme materne, că nu acesta este rostul preoților, ci mântuirea sufletelor voastre. Prefer acel ieromonah sever care "arde" la canoane, dar vindecă patima din om, decât preotul lacrimogen care te strânge în brațe, lăsându-te să zaci în boala ta sufletească. Domnul să vă ajute să vă găsiți un călăuzitor duhovnicesc de nădejde care să vă deschidă ușile Împărăției, amin. 

                                                                                   Părintele Sorin Croitoru

INVĂTĂTURI DESPRE ORTODOXIE

Cuvantul "Ortodoxie" in limba greaca inseamna "dreapta slavire".

ORTODOXIA este adevărata cunoastere a lui Dumnezeu si cinstire a Lui.

ORTODOXIA este inchinarea la Dumnezeu in Duh si Adevar.

ORTODOXIA este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevărata Lui cunoastere si inchinare la El.

ORTODOXIA este proslăvirea de către Dumnezeu a omului care slujeste Lui cu adevărat, prin dăruirea Harului Preasfantului Duh. Duhul este slava crestinilor (Ioan 7:39). Unde nu este Duhul Sfant, acolo nu este Ortodoxie.

ORTODOXIA este invătătura Sfantului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mantuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mantuire.

"Cine voieste sa se mantuiasca, mai inainte de toate se cade lui sa tina Credinta Crestin Ortodoxa, pe care daca nu o va pazi omul intreaga si fără de prihană, fără nici o indoială, va pieri pe veci" (Simbolul Sfantului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei).

"Comoara de mult pret este invătătura Sfantului Duh! Ea este predanisită in Sfanta Scriptură si in Sfanta Traditie a Bisericii Crestin Ortodoxe. Comoara de mult pret este invătătura Duhului Sfant! In ea este chezasia mantuirii noastre" (Sfantul Ignatie Briancianinov).

"Ortodoxia este singura Biserică adevărată a lui Hristos; este singurul crestinism curat si adevărat" (Parintele Serafim Rose).

++++++++++++++++++++++++++++++

Bucuria mea, credinta noastra Crestin Ortodoxa, este aur curat. Cine se indoieste in credinta, este asemenea valului marii, miscat de vanturi si aruncat, cand incoace, cand incolo. Grav lucru este indoiala in credinta. Sfantul Apostol Petru a mers pe Marea Galileii ca pe uscat, dar, cand s-a indoit in credinta, incepand sa se scufunde, a strigat: “Doamne, scapa-ma!” (Matei 14:30). Atunci, “Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” (Matei 14:31). Fiecare crestin ortodox va primi cu siguranta, pe masura credintei lui. Adica, cel care crede putin, putin va primi, cel care crede mult, mult va primi, iar cel care nu crede deloc, osanda vesnica va primi (Marcu 3:28-29). Daca cineva crede ca asupra sa este Dumnezeiasca purtare de grija, ea chiar este, iar daca cineva nu crede, atunci purtarea de grija a Lui Dumnezeu, nu este asupra sa. Daca cineva crede ca Dumnezeu il aude cand se roaga, atunci Dumnezeu chiar il aude, insa, daca cineva nu crede ca Dumnezeu il aude cand se roaga, atunci Dumnezeu chiar nu-l aude. Dumnezeu nu porunceste Sfintilor sai Ingeri cu glas, ci, ganditor. Stiind ca Dumnezeu a pus gandurile in om si El le aude, sa trimitem si noi gandul nostru la Dumnezeu, sa intindem gandul nostru pana la El:

Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

CELE 24 DE VĂMI ALE VĂZDUHULUI

                        

1. Vama grăirii de rău unul pe altul, adică a osândirii şi a clevetirii
2. Vama ocărârii şi a batjocoririi
3. Vama zavistiei şi a duşmăniei
4. Vama minciunii
5. Vama mâniei şi a invidiei
6. Vama mândriei şi a slavei deşarte
7. Vama grăirii de cuvinte deşarte
8. Vama luării de camătă, a vicleşugului
9. Vama lenevirii şi a trândăviei
10. Vama iubirii de argint
11. Vama beţiei
12. Vama pomenirii de rău
13. Vama descântăturii şi a vrăjitoriei
14. Vama lăcomiei şi a îmbuibării
15. Vama slujirii la idoli
16. Vama sodomiei
17. Vama preacurviei
18. Vama uciderii
19. Vama furtişagului
20. Vama curviei
21. Vama nemilostivirii şi a asprimii inimii
22. Vama suleimenirilor (vopsit buze, ochi, unghii …)
23. Vama celor ce fumează
24. Vama cea simonicească a arhiereilor

La sfârşitul fiecărei catisme din Psaltire, după ce se zice de 40 de ori „Doamne miluieşte”, se citeşte RUGĂCIUNEA PENTRU VĂMILE VĂZDUHULUI şi se fac 24 de metanii. Pentru fiecare vamă se citeşte o psaltire.

RUGĂClUNEA PENTRU VĂMILE VĂZDUHULUI

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, izbăveşte sufletul meu de vama (NUMELE VAMII) şi îi fă uşoară trecerea şi fără împiedicare şi teamă prin faţa înfricoşătorilor diavoli şi nimic să nu aibă a mă opri, că eu îmi mărturisesc neputinţa, păcatul şi fărădelegea mea. Iată, iubitorule de oameni, că în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-am născut şi în păcate mi-am pierdut toată viaţa mea, păcătuind fără de asemănare şi minţind bunătatea Ta, Stăpâne, cu voie, fără de voie, cu ştiinţa şi cu neştiinţa, în tot timpul şi în tot locul, la arătare sau în ascuns, cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul, cu toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti. Caută cu milă şi cu îndurare şi spre mine, smeritul robul Tău, şi depărtează de la mine, de la sufletul meu, toate gândurile, toate pornirile, toate nălucirile, toate simţurile pătimaşe, toată neputinţa şi greşeala, păcatul ori fărădelegea mea care mă opreşte la această vamă şi mă ajută să ajung prin darul şi bunătatea Ta, fără oprire şi înfricoşare la Slava Ta cea negrăită şi veşnică şi a petrece pururea în lumina cea pururea fiitoare a Slavei Tale. Iartă-mă, Stăpâne, iartă-mă şi nu mă osândi după păcatele şi fărădelegile mele, şi cu bunătatea Ta cea negrăită mă miluieşte şi mă mântuieşte, având nădejde la dragostea lui Dumnezeu Tatăl, la bunătatea Unuia născut Fiului Său şi la împărtăşirea Prea Sfântului Duh.

Dăruieşte-mi, Stăpâne, Dumnezeul nostru, iertare şi trecere uşoară prin vămi spre slava cea cerească şi veşnică pentru rugăciunile Preacuratei, Binecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului Înger Păzitor al vieţii mele şi ale tuturor puterilor cereşti, cu ale Sf. Ioan Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezător al Domnului, cu ale Sfinţilor Slăviţi şi întru tot lăudaţi Apostoli, cu ale Sfinţilor buni luminători Mucenici: Gheorghe Purtătorul de Biruinţă, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Ioan cel Nou de la Suceava, Serghie şi Vah, Ioan Valahul, Tomaida, Tecla, Filofteia, Ecaterina, Nina, Varvara, Haralambie, Clement de Aglia, Tatiana, Iustina Fecioara, Ciprian şi Oprea Miclăuş. Pentru rugăciunile Sf. Ierarhi şi luminători a toată lumea Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, Nicolae, Spiridon, Antonie cel Mare, Grigorie de Nissa, Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Calinic de la Cernica. Pentru rugăciunile Sf. Preacuvioşi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri: Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Grigorie Decapolitul, Dimitrie Basarabov, Sava cel Sfinţit, Teodosie, Eftimie, Pahomie întemeietor de obşte, Arsenie, Sisoe, Pimen, Benedict, Ioan Iacob de la Iordan, Iosif de la Partoş, Sofronie de la Cioara, Ghelasie de la Râmeţi, Visarion Sarai, Preacuvioasei Parascheva, Teodora de la Sihla, Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Cuvioasei Domnica.

Cu rugăciunile Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, Cosma şi Damian, Pantelimon, Ermolae, Vichentie. Cu ale Sfinţilor şi drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor Tăi ca un Binecuvântat şi Preaslăvit Ce eşti în veci. Amin.

sursa  Anton Foma

... SFANTA CRUCE ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 Bucuria mea, la o ora de religie, profesorul vorbea despre Sfanta Cruce si despre moartea lui Iisus pe ea. Un elev se arata nedumerit: „De ce oamenii dupa atata timp, tin atat de mult la un instrument de tortura? Ei isi aseaza pe pereti in case crucea, o poarta la gat. N-ar fi mai potrivit un semn al Invierii, nu unul al mortii?” Profesorul le povesti atunci copiilor o intamplare. Bunicul si nepotul au iesit in parc intr-o iarna. Lacul era inghetat. Baietelul nu rezista sa nu se dea pe gheata lucioasa. Gheata nu era insa atat de groasă si se sparse. Copilul cazu printre sloiuri. Bunicul nu avu alta solutie sa-si salveze nepotul decat intinzandu-i bastonul cu care il trase din apa pe baietel.

 Il inveli in propria haină si-l duse repede acasa. Copilul isi reveni repede dupa o baie calda. Batranul insa nu rezista sperieturii. Facu un atac de cord si muri. Familia, dupa obicei, dadu de pomana din obiectele batranului. 

Veni si randul bastonului in care omul isi sprijinise batranetile. Nepotul se opuse ca acel obiect sa fie dat de pomana. Le spuse parintilor: "Cu acest baston bunicul mi-a salvat viata mea, in timp ce pe a sa a pierdut-o. Atat cat voi trai, vreau sa am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale fata de mine!” 

Dupa aceasta poveste, copiii intelesera de ce oamenii tin atat de mult la acele bucati de lemn, numite cruce”.


                                                                                                                             Preot Ioan .

DOAMNE, NU-ȚI ÎNTOARCE FAȚA..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

 
Doamne, nu-i lăsa în noapte
Pe acei ce nu Te vor..
Tainele credinței sfinte
Lămurește-le și lor,

Harul Tău cel sfânt trimite-l
Din belșug și peste ei,
Tu îi mântuiești pe vameși
Și pe desfrânați când vrei..

Dacă nu-L primeam pe Duhul,
Parcă eu eram mai breaz?
Mai eram eu, păcătosul,
Slujitorul Tău de azi?..

Tu ai strălucit, Iisuse,
Ca un soare-n viața mea,
M-ai chemat discret la Tine
Și-am venit, zicându-Ți "da"..

Doamne, nu-i lăsa în moarte
Pe acei ce nu Te știu..
Dacă nu veneai la mine,

Parcă eu eram mai viu?..

Tu m-ai înviat, Stăpâne,
După mare mila Ta,
Mi-ai bătut discret la ușă
Și-am deschis, zicându-Ți "da".

Tu m-ai scos din neștiință
Și din gheara celui rău,
M-ai luat pe calea bună
Și am devenit al Tău.

Doamne, nu-Ți întoarce fața
De la cei ce Te-au respins..
Mila Ta e nesfârșită,
Harul Tău e necuprins.

Dacă nu veneai Tu Însuți
Ca să îmi devii Păstor
Aș fi fost ca toți aceștia,
Răzvrătit și hulitor..

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne,
C-ai venit în viața mea:
Tu, Iisuse, ești Frumosul
Și ești Binele din ea,

De aceea eu, Hristoase,
Plâng de mila tuturor
Celor care, din păcate,
Nu te știu și nu Te vor..

Gânduri pe care nu trebuie să le spună nimeni niciodată !

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Care gânduri sunt de hulă

– Părinte, nu am înţeles când un gând este de hulă.

– Atunci când ne vin în minte închipuiri urâte despre Hristos, despre Maica Domnului, despre sfinţi sau despre ceva dumnezeiesc şi sfânt sau chiar şi despre părintele nostru duhovnicesc etc, acestea sunt gânduri de hulă. Aceste gânduri nu trebuie să le spună nimeni niciodată.

– Nici la duhovnic?

– La duhovnic ajunge să spunem: “Imi trec prin minte gânduri de hulă despre Hristos sau despre Sfântul Duh, despre Maica Domnului, despre Sfinţi sau despre Sfinţia Voastră, duhovnicul meu“.

Aceste blas­femii şi păcate sunt toate ale diavolului; nu sunt ale noastre. De aceea nu trebuie să ne mâhnim şi pentru păcatele diavolului. Când eram monah începător, o bucată de vreme diavolul îmi aducea gânduri de hulă chiar şi în biserică şi mă mâhneam mult. Orice bârfă şi hulă pe care le auzisem spunându-se despre alţii, pe când eram militar, diavolul mi le aducea în minte despre sfinţi. Duhovnicul îmi spunea: “Aceste gânduri sunt ale diavolului. Din clipa în care omul se mâhneşte pentru gândurile necurate ce-i trec prin minte despre lucrurile sfinte, aceasta este dovada că ele nu sunt ale lui, ci vin din afară“.

Eu însă continuam să mă mâh­nesc. Mergeam în paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul ca să mă rog, iar atunci când mă închinam la icoana Sfântului, ea scotea bună mireasmă. Când îmi veneau iarăşi astfel de gânduri, mergeam din nou la paraclis, unde simţeam aceeaşi mireasmă ieşind din icoană, într-o zi, în vremea Sfintei Liturghii, la “Sfinte Dumnezeule” cântam şi eu încet „Sfinte Dumnezeule” de Nilos. Atunci văd că intră prin uşa pronaosului o fiară mare, înfricoşătoare, cu cap de câine. Scotea flăcări din gură şi din ochi. Se întoarce şi-mi dă două palme deoarece cântam „Sfinte Dumnezeule“. Privesc în jurul meu, ca să văd dacă nu îl văzuse şi altcineva, dar nu îl văzuse nimeni.

După aceea m-am dus şi i-am spus duhovnicului ce s-a întâmplat. “Iată, l-ai văzut! -imi spune duhovnicul. El este. Acum te-ai liniştit?“.

– Părinte, omul înţelege întotdeauna dacă un gând este de hulă?

– Dacă pune în lucrare mintea ce i-a dat-o Dumnezeu, atunci înţelege. De pildă, unii îmi spun: “Părinte, cum este cu putinţă să existe iad? Noi ne mâhnim pentru omul ce este în închisoare, cu cât mai mult pentru cel ce este în iad!“. Dar cugetarea aceasta este hulă, pentru că astfel unii ca aceştia se arată mai drepţi decât Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce face. Vă aduceţi aminte de cazul relatat de Sfântul Grigorie Dialogul? Odată episcopul Fortunat a alungat un diavol dintr-o îndrăcită. Diavolul, după ce a fost izgonit, umbla prin oraş în chip de om sărac clevetindu-l pe episcop. “M-a alungat, nemilostivul!“, striga el. “Dar de ce te-a alungat?“, îl întrebă cineva. “Cum de a făcut una ca aceasta? Hai, vino în casa mea“.

Şi diavolul a intrat în casă.

Peste puţin timp îi spuse gazdei: “Mi-e frig. Pune lemne pe foc“. Şi acela puse lemne în cămin; mai pune şi buşteni, ca să se încălzească. Şi după ce s-a încins bine căminul, diavolul intră în copilul gazdei care, îndrăcindu-se, a sărit în foc şi a ars.Atunci acela a înţeles pe cine a izgonit episcopul şi pe cine a pri­mit el. De vreme ce episcopul Fortunat l-a izgonit, înseamnă că ştia ceva[1].

De unde provin gândurile de hulă

– Părinte, spuneti-ne ceva despre nepăsarea cea bună.

– Nepăsarea cea bună este de trebuinţă unuia foarte sensibil, pe care îl chinuie aghiuţă cu diferite gânduri. In cazul acesta este bine să devină puţin nepăsător, în sensul cel bun, şi să nu cerceteze prea minuţios unele lucruri. Ea mai este bună şi pentru acela ce se poate să fie nepăsător în multe, dar într-un anumit lucru să-i fi pricinuit diavolul o sensibilitate exagerată pentru a-l netrebnici. In cazul acesta, pentru o perioadă de timp îl va ajuta nepăsarea cea bună. Insă are nevoie de supraveghere. Trebuie să-şi spună gândurile sale şi să fie supravegheat de duhovnic, căci altfel încet-încet le poate lua pe toate cu graba şi să ajungă în cealaltă extremă, adică să devină complet nepăsător.

– Părinte, de ce atunci când cad în mâhnire am gân­duri de hulă?

– Ia ascultă să vezi cum este. Atunci când aghiuţă te vede mâhnită, profită de aceasta şi îţi dă o bom­boană lumească, un gând păcătos. După ce cazi prima dată, te duce la o mâhnire mai mare şi nu mai ai pu­tere să te împotriveşti. De aceea nu trebuie să rămâi niciodată în stare de mâhnire, ci să faci ceva duhovni­cesc, care să te ajute să ieşi din această stare.

– Părinte, mult mă chinuiesc cu nişte gânduri…

– Sunt ale diavolului. Linişteşte-te şi nu le da impor­tantă. Eşti sensibilă. Diavolul îţi exploatează sensibili­tatea, te face să examinezi prea minuţios unele lucruri, iţi lipeşte mintea acolo şi te chinuieşti fără folos. Iţi poate aduce gânduri necurate, de pildă despre stareţă sau chiar despre mine. Nu le da importanţă. Dacă dai puţină importanţă unui gând de hulă, te poate chinui, te poate zdrobi. Iţi trebuie puţină nepăsare bună.

Diavolul chinuieşte cu gândurile de hulă de obicei pe cei foarte evlavioşi şi foarte sensibili. Le prezintă căderile lor mult mărite ca să-i mâhnească şi, dacă nu reuşeşte să-i ducă la deznădejde ca să se sinucidă, încearcă cel puţin să-i înnebunească şi să-i netrebnicească. Iar dacă nu poate face nici aceasta, îl satis­face să le aducă fie şi o melancolie.

Am întâlnit pe cineva care scuipa mereu. „Are diavol“, spuneau oamenii. Iar acela le spunea: „Cei ce au diavol nu fac aşa“. Aşa cum am aflat după aceea, sărmanul acesta nu era vinovat în nimic ca să se îndrăcească. Crescuse orfan şi avea o sensibilitate; avea şi gând de-a stânga şi putină fantezie, lucruri pe care i le-a cultivat diavolul şi îi aducea gânduri de hulă. Iar când diavolul îi aducea astfel de gânduri acesta i se împotrivea, se scutura şi scuipa gândurile de hulă. Cel ce vedea această scenă credea că are diavol. Sărma­nul, să aibă aşadar o sensibilitate, să scuipe gândurile de hulă şi totuşi să i se spună: “Ai diavol!“.

De multe ori gândurile de hulă vin şi din pizma diavolului. Uneori, mai ales după priveghere, atunci când eşti rupt de oboseală şi nu te poţi împotrivi, diavolul, făcătorul de rău, îţi aduce gânduri de hulă şi apoi, ca să te încurce sau să te arunce în deznădejde, începe să-ţi spună: “Astfel de gânduri nici diavolul nu are! Nu te vei mântui…“. Poate aduce gânduri de hulă chiar şi împotriva Duhului Sfânt, ca după aceea să spună că acest păcat nu se iartă etc.

– Părinte, un gând de hulă poate veni şi din pricina noastră?

– Da, şi omul însuşi poate da pricină. Atunci când nu există sensibilitate, gândurile de hulă provin din mândrie, din judecarea aproapelui etc. De aceea, atunci când vă nevoiţi şi aveţi gânduri de necredinţă, de hulă, să ştiţi că nevointa se face cu mândrie. Mintea se întunecă din pricina mândriei, începe necredinţa şi omul se goleşte de harul lui Dumnezeu. Sau atunci când cineva se ocupă cu subiecte dogmatice fără să aibă astfel de înclinaţii, după aceea are gânduri de hulă.

Dispreţuirea gândurilor de hulă

– Părinte, Avva Isaac spune că biruim patimile “prin smerenie şi nu prin dispreţuire”[2]. Oare dispreţuirea unei patimi şi dispreţuirea gândurilor de hulă este acelaşi lucru?

– Nu, dispreţuirea unei patimi are mândrie, încre­dere în sine şi, ceea ce este mai rău, îndreptăţire. Adică te îndreptăţeşti pe tine însuţi şi nu-ţi recunoşti patima. Este ca şi cum ai spune: “Patima aceasta nu este a mea, nu are legătură cu mine“, şi nu te nevoieşti ca să te eliberezi de ea. Insă gândurile de hulă trebuie să le dispreţuim, pentru că, precum am spus, nu sunt ale noastre, ci ale diavolului.

– Atunci când se preface cineva înaintea altora că are o patimă, de pildă atunci când face pe lacomul cu pântecele, îl batjocoreşte pe diavolul?

– Atunci când se preface cu prefacerea cea bună, nu înseamnă că îl batjocoreşte pe diavolul. Il batjocoreşti pe diavolul atunci când, deşi el îţi aduce gân­duri de hulă, tu cânţi.

– Părinte, cum să alung un gând de hulă care îmi vine în vremea slujbei bisericeşti?

– Prin cântarea psaltică. „Deschide-voi gura mea...”[3]. Nu ştii muzică? Să nu-l scormoneşti. Dispreţuieşte-l. Atunci când cineva discută cu astfel de gân­duri în vremea rugăciunii este ca şi cum un militar s-ar juca cu o grenadă în mâini în vremea când dă raportul.

– Şi dacă stăruie?

– Dacă stăruie, să ştii că undeva, înlăuntrul tău, are un adăpost. Dar soluţia cea mai bună este dispreţuirea diavolului, deoarece el dă meditaţii de viclenie. In vre­mea aceea este mai bine să nu rostim nici măcar rugăciunea lui Iisus, deoarece, făcând aceasta, arătăm că ne preocupă subiectul, iar diavolul ţinteşte punctul slab şi ne bombardează mereu cu gânduri de hulă. Este mai bine să cântăm. Vezi, până şi copiii cei mici atunci când vor să dispreţuiască pe vreun oarecare copil ce le vorbeşte, îi spun “tralala”, aşadar cântă. La fel să facem şi noi diavolului. Insă noi vom psalmodia, nu vom cânta. Psalmodia este rugăciune îndreptată către Dumnezeu, dar şi dispreţuire a diavolului. Şi ast­fel cel viclean este lovit şi de aici şi de dincolo, şi va pieri.

– Dar atunci când sunt într-o astfel de stare, Părinte, nu pot cânta, şi îmi vine greu chiar să mă şi împărtăşesc.

– Aceasta este foarte periculos. Aghiuţă îţi face blo­caj. Să mergi să cânţi, să te împărtăşeşti, pentru că gândurile acestea nu sunt ale tale. Ascultă ce-ţi spun: să cânţi un “Cuvine-se cu adevărat“, ca astfel aghiuţă să-şi ia cele de cheltuială şi să plece.

Nu ţi-am spus despre un călugăr?

A venit în Sfântul Munte când avea 12 ani. Era orfan, îşi pierduse afecţiunea de la mama lui trupească şi toată dragostea lui a îndreptat-o spre Maica Domnului. O simţea ca pe mama lui.Să fi văzut cu ce evlavie se închina la icoane! După aceea diavolul a exploatat această dragoste şi i-a adus gânduri de hulă. Sărmanul, nu mai mergea nici să se închine la icoane. Când Stareţul lui a aflat aceasta, l-a luat de mână şi l-a pus să sărute icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului pe faţă şi pe mâini, şi îndată a fugit diavolul. Este într-un fel o obrăznicie să o săruţi pe faţă pe Maica Domnului şi pe Hristos, dar aceasta a făcut-o stareţul tocmai ca să alunge gândurile ce le avea călugărul. Mai multe pe cuvantul-ortodox.ro

Teodor Ciurariu

12 SFATURI DUHOVNICEȘTI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

1, Ceea ce semeni, aceea vei secera,

  CEEA CE DĂRUIEȘTI (bucurie, binecuvântare, răutatea, invidie, ură, cleveteală, judecată...), ACEEA VA VENI ÎNAPOI LA TINE: "DĂRUIND VEI DOBÂNDI", fiindcă, Dumnezeu nu are datorii la nimeni.

2. Ai ajuns undeva? Salută creștinește: 

 "DOAMNE, AJUTĂ!", dar în nici-un caz: "PUPICI", "TE PUPĂCESC", "SALUT", "HAI NOROC". SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!" (așa se salutau creștinii în primele 3 secole), sau, măcar zi:Cel mai des este folosit: "O zi bună!". 

Păi, ziua este bună dacă o începem cu Dumnezeu (cu rugăciunile dimineții) și o terminăm tot cu Dumnezeu (rugăciunile de seară).

3. Pleci de undeva? salută creștinește, iar dacă ești preot spune: "PACE CASEI ACESTEIA!".

4. Ai promis ceva? 

Împlinește făgăduința după cum zice proorocul David: "FACEȚI JURUINȚE LUI DUMNEZEU, DAR, TINEȚI-LE"!

5. Ai greșit? 

Fără rușine spune: "IARTĂ-MĂ!", (dar nu franțuzismele: "PARDON!", "SCUZE!"). 

Acest "IARTĂ-MĂ", are o mare putere, adică, ACEEA DE A DESCHIDE PORȚILE RAIULUI. Mândria din noi ne oprește să spunem: "IARTĂ-MĂ!".

6. Ai ce să dăruiești? 

Dăruiește din tot sufletul, cu fața veselă și cu mâna larg deschisă! 

Nu ai ce dărui?

 SĂ NU INVIDIEZI! Cel mai bogat om din lume este acela care se mulțumește cu puțin, fiindcă, puținul nu se termină niciodată. 

Si-apoi dacă ai avea toate comorile lumii, unde le-ai pune? 

Așadar, NU POȚI AVEA TOTUL, DAR, TE POȚI BUCURA DE TOT CEEA CE AI!

7. Întrucât doar Dumnezeu cunoaște adâncul sufletelor noastre și doar El știe, de ce, și în ce context facem un lucru, nu cleveti și nu judeca, fiindcă, cea mai scurtă cale catre Rai este: "NU JUDECA!".

8. Vrei să ai pace în suflet? 

SĂ FACI TOTUL CU BINECUVÂNTAREA DUHOVNICULUI, cere-i mereu sfat, fiindcă: ASCULTAREA ESTE VIAȚĂ (sufletească), iar NEASCULTAREA ESTE MOARTEA SUFLETULUI (despărțirea de Dumnezeu).

9. SĂ IUBEȘTI PE DUMNEZEU, PE APROAPELE și MAI ALES PE VRĂJMAȘII TĂI, fiindcă iubindu-i și pe vrăjmași, împlinești porunca iubirii.

10. După cuvântul de învățătură al Sfântului Părinte, Efrem Sirul:

„DACĂ VREI SĂ BIRUIEȘTE MÂNDRIA, orice ai face să nu spui «DIN MUNCA MEA AM FĂCUT!», sau «CU PUTEREA MEA AM IZBUTIT!».

Chiar şi dacă posteşti sau priveghezi, sau cânţi, sau ajuti spune: 

«DUMNEZEU M-A AJUTAT, NU PUTEREA ŞI MUNCA MEA!».”

11. De nuitat este cuvântul de învățătură minunat al Sfântului Părinte, Proclu Nicău: ,,Necazurile, greutăţile ne ajută să căpătăm darul nepătimirii şi al smereniei. Darul nepătimirii îl capătă, mai ales, acele persoane care caută să nu se răzbune.”

12. Sfântul Părinte, Paisie de la Sihla ne sfătuiește așa: 

"SĂ AVEȚI FRICĂ LUI DUMNEZEU ȘI SĂ PUNEȚI ÎNCEPUT BUN ÎN FIECARE ZI."

Iar Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul, ne îndeamnă: 

"SĂ FACEM ȘI NOI CEEA CE PUTEM, CA SĂ FACĂ ȘI DUMNEZEU, CEEA CE NU PUTEM."

🙏 Bucuria mea, așa cum ai grijă de telefonul tău celular, cu aceeași grijă să împlinești cele 12 sfaturi duhovnicești și, bine îți va fi și te vei mântui. 

                                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan 🛎️.

O, IISUSE, DULCELE MEU FIU..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

O, Iisuse, dulcele meu Fiu,
Ce durere-n suflet mi-a pătruns
Când sutașul coasta Ți-a străpuns
Ca să vadă de ești încă viu?..

Când Te-au dus în fața lui Irod
Te loveau, Iisuse, Te loveau..
Mă dureau, Iisuse, mă dureau
Vorbele strigate de norod..

Se purtau ca cei mai mari dușmani,
Dar răbdai, Iisuse, Tu răbdai..
Cât de mult în suflet Îți doreai
Să îi scapi de diavolii tirani..

Când Te-au dat pe mâna lui Pilat,
Ce părea un om puțin mai bun,
Mă rugam și adevăr Îți spun:
Am sperat, Iisuse, am sperat..

Dar s-a dovedit a fi un laș
Tremurând cu gândul la Cezar,
Nu avea curajul necesar
Ce împodobește un ostaș,

Când Te-a dat apoi la biciuit,
Tu gemeai, Iisuse, eu muream,
Biciul Tău în inimă-l primeam,
Spinii Tăi în suflet m-au rănit.

Drumul Crucii, marele Calvar..
Cum cădeai sub Cruce, Fiul meu,
Biciuit de legionari mereu
Și hulit ca cel mai rău tâlhar..

Când apoi pe lemn Te-au țintuit,
Am căzut, Iisuse, am căzut,
Nu puteam să văd ce am văzut,
Nu puteam s-aud ce-am auzit..

Două clipe și m-am ridicat
Și mai hotărâtă să trăiesc,
Fiindcă nu puteam să-L părăsesc
Pe Iisus, iubitul meu băiat..

M-ai dat mamă lui Ioan cel blând,
Dar prin el tot neamul omenesc
Trebuia ca Mamă să-l iubesc
Și să-i port de grijă în curând.

Ai murit și ai scăpat de chin
Între doi tâlhari ca un tâlhar,
Iar soldații se uitau la zar
Ca să-Ți ia cămașa cea de in.

Apoi de pe Lemn Te-au coborât
După ce în coastă Te-au străpuns,
Doi bătrâni plângând, cu mir Te-au uns,
Timpul se făcuse prea urât..

Eu Te-am uns cu lacrimi, ei cu mir,
Magdalena, biata, hohotea,
Mă uitam cu milă și la ea,
Și apoi Te-au dus la cimitir.

Mă uitam cum Te-au pecetluit,
În mormânt dorindu-Te pe veci;
Eu știam că mult n-o să petreci,
Ci-o să ieși de-acolo preaslăvit!

Numărat-am clipele - mă crezi? -
Rămânând mereu lângă mormânt.
Fiul meu și Domnul meu Cel Sfânt,
Cât doream să văd că înviezi!..

Și-a venit și clipa în sfârșit
Când lumina Ta S-a arătat,
Când soldații s-au înspăimântat:
Piatra cu sigiliu s-a ferit!

Și-ai ieșit, Băiatul meu frumos,
Mai frumos ca soarele fiind,
Te sorbeam, privindu-Te cu jind,
Fiul meu și Domnul meu Hristos!..

Pe pământ atâția ani s-au dus,
Dar în cer o clipă a trecut,
Aș lua-o iar de la-nceput
Lângă Tine, dragul meu Iisus..

Mi-ai dat stăpânire sus în Rai,
Dar și jos spre oameni eu privesc,
Îi ajut când ei mă pomenesc,
Mijlocesc ca har Tu să le dai.

Și aștept să vină marea Zi
Când vei judeca și buni și răi,
Când Ți-i vei chema pe mieii Tăi
Și cu ei în veci de veci vei fi!
amin

OMUL ULTIMULUI VEAC - de Eliana Popa

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Trăim veacul neștiinței, veacul orb și-ntunecat
Întuneric și prostie, oricât am evoluat.
Când în curgerea de vremuri, ani și veacuri, și milenii,
Huzurind în lux și patimi, s-au tot ridicat viclenii!
Căci pe tronuri fastuoase stă minciuna cocoțată
Și dreptatea șade tristă, nevăzută și uitată!

Astăzi nu mai e iubire și-a ajuns să cântărească
Mult mai greu decât un suflet, toată slava pământească.
Banul, aurul și moda, știința și tehnologia
Au adus în lume ura, dezbinarea și hoția
Viața-și toarce lin fuiorul peste oameni, peste fire
Mulți trăiesc în nepăsare, mulți rămân în nesimțire.

Și-n banchetul viețuirii, prea puțini mai vor a ști
Că-ntr-o zi, cum spune Cartea, Tu, Hristoase vei veni!
Merg grăbiți dansând cu moartea, braț la braț în jocul ei
Și evoluînd în știință, tind s-ajungă dumnezei!
Toți savanții care-aduc tehnici și invenții-n toate,
Au uitat că peste ei este Altul ce socoate!

Căci deasupra lor stă-n slavă, Cel ce e al lumii Faur
Cel ce-a pus în lut suflare, nu în pietre sau în aur!
Cel ce e stăpân pe viață și peste eternitate
Geaba știința îi înălță căci nu sunt stăpâni pe moarte.
Tinerețea-aprinde-n trupuri patimi care-și cer tributul
Simțurile pervertite vor s-atingă absolutul!

Tulbure, izvor de ură curge-n suflet de ateu
Căci prin oameni, duhuri rele duc război cu Dumnezeu
Și fiind orbiți de patimi pentru ele, banii-aruncă
Viclenind frate pe frate, unii pe-alții se mănâncă!
Blasfemii nemaivăzute, pun în joc pe scena lumii
Pederaștii cei de astăzi, mai ceva decât nebunii!

S-a scârbit întreaga fire de atâta răutate
Norii nu-și mai varsă ploaia, pomul nu mai face roade,
Plânge codrul sub secure, fiarele își mută locul
Razele ce ies din soare ard pământul precum focul!
Iernile fără zăpadă, zilele parcă mai scurte
Sate-aproape părăsite în vălcelele tăcute!

Doar când va veni necazul și va bate ceasul rău
Vor lua cu toți aminte că e-n ceruri Dumnezeu.
Doar atunci toți îngâmfații vor fi rușinați de îngeri
Și bogații vor fi goi, vor gusta amar și plângeri
Și-acest timp al judecății, iată, parcă stă să vie,
După cum e scris în Carte și la Ioan în proorocie

Doamne-al slavilor înalte, Tatăl celor în nevoi,
Ai văzut fărădelegea și Te-ai mâniat pe noi?
Fiindcă semne sunt destule, însă cine să le vadă?
Și-n genunchi, la rugăciune, cine, Doamne, să mai șadă?

... NICIODATA SA NU FORTATI LUCRURILE ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, cat de minunat si cat de adevarat, graieste Sfantul Parinte Macarie Egipteanul: "O orbire totala apasa asupra oricarui suflet care nu este nascut de sus, care nu s-a ridicat cu mintea intr-o alta lume, asa precum este scris:" Salasul nostru este in Ceruri“. Fiindca, aceasta este deosebirea intre crestini ortodocsi si lumea pacatoasa. Crestinii ortodocsi, au mintea si gandurile la Dumnezeu, in timp ce lumea le are la poftele si interesele sale materiale. Dupa lupte grele, dupa multe suferinte, ispite si incercari, cernuti in sita diavolului cu inversunare, crestinii adevarati ajung la adevar, la pace, la cumintenie, la statornicie, la liniste." Iar Sfantul Iosif Vatopedinul ne sfatuieste asa: "Niciodata sa nu fortati lucrurile! Daca o usa nu se deschide, nu incercati sa o spargeti! Fiindca pana si in spatele impatimirii si rautatii oamenilor se ascunde tot pronia mantuitoare a lui Dumnezeu pentru noi." Sfantul Parinte, Sofronie Saharov spune asa: "Dragoste este cand cineva se face "tuturor toate”, cand se poarta sincer cu oamenii pe care-i untalneste si impreuna cu care locuieşte, cand nu doreste sa-si impuna ale sale, ci primeste voia celuilalt ca pe propria-i voie." Stiind ca, gresitori suntem si-n pacat cadem, sa retinem cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Iosif Isihastul: "De cate ori cazi (in pacat), ridica-te (caieste-te, posteste) și indata cere iertare (sub epitrahilul parintelui tau duhivnic, in Taina Sfintei Spovedanii)! Si spune asa:" Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!”

Sunt om slab, ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj! Curaj si nu te teme deloc!" Amin!

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Ați observat că în sfintele Sale icoane Domnul nostru Iisus Hristos este pictat având diferite vârste?

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 Iată câteva explicații despre aceasta.

1. Domnul este pictat copil în brațele Maicii Sale ca să se arate pe deoparte vrednicia Mariei, tânăra fecioară care a devenit mama Infinitului și Veșnicului Dumnezeu, iar pe de altă parte ca să se sublinieze natura omenească a Mântuitorului nostru, "întru toate asemenea nouă", cum zicea Sfântul Apostol Pavel. Văzându-L pe Dumnezeu Copilaș mic în brațele Maicii, percepem mai bine gingășia Lui și prindem curaj la rugăciune. Hristos Copil ne face pe să ne simțim de-ai Lui, sau să-L simțim pe El ca fiind de-al nostru.

2. Hristos pictat ca bărbat adult, "la vârsta bărbatului desăvârșit", ca să-l citez din nou pe Sfântul Pavel. În general așa ne apare Domnul în icoana împărătească "Pantocrator" de pe Sfintele Altare și din casele noastre. Este cea mai potrivită icoană a lui Hristos pentru rugăciune. Se vizualizează foarte bine firea umană a Mântuitorului cu care Acesta Și-a îndeplinit misiunea Sa mesianică pe pământ. Domnul ne apare așa cum L-au cunoscut Sfinții Săi Apostoli. Perseverând în fapte bune și în rugăciune putem deveni și noi prietenii Săi intimi, așa cum le zicea Hristos apostolilor la Cina cea de Taină: "De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu cunoaște cele ale stăpânului său. Vă numesc prieteni". Numai după ce se intră într-o stare de mare intimitate cu o persoană se dobândește calitatea de prieten. Domnul le spune fecioarelor neînțelepte: "Adevărat vă spun: nu vă cunosc pe voi". 

Deci doar împlinind fidel voia lui Hristos exprimată prin poruncile Sale devenim prieteni, cunoscându-L și fiind cunoscuți de El. Dacă există prietenie trebuie să existe și comunicare. Singura formă de comunicare între noi și Dumnezeu este rugăciunea. Încercați să vă rugați cu statornicie la Domnul și veți ajunge să percepeți această familiaritate - prietenie cu El.

3. Hristos pictat ca un tânăr adolescent fără barbă. Orașul Ravenna din Italia, fost oraș al Imperiului Bizantin, este plin cu bazilici creștine ctitorite de Sfântul Împărat Iustinian cel Mare în secolul al șaselea. Interesant este că Hristos este pictat în general așa, adică fără barbă. Prin aceasta se subliniază că Iisus nu este numai "Cel Veșnic", ci El este Cel Veșnic tânăr. Dumnezeu este tinerețe și prospețime, în sufletul în care este primit El aduce bucuria tinereții. Oamenii vindecați de patimi, sfinții călugări din mănăstiri, apar lumii ca niște copii: sunt plini de "tinerețea fără bătrânețe" a lui Dumnezeu!

4. Îl întâlnim pe Domnul pictat așa cum Îl știm, dar cu părul capului "alb ca lâna". Acest model de icoană se numește tot "Pantocrator", dar se întâlnește pe cupola principală a bisericilor noastre. Se subliniază veșnicia și autoritatea lui Iisus Hristos Mântuitorul, Capul Bisericii. Culoarea albă reprezintă în iconografie veșnicia. Așa a fost descris Hristos în Cartea Apocalipsei de Ioan Teologul, anume cu părul alb. Astfel se evidențiază mai mult firea dumnezeiască a lui Hristos, icoana îndemnând la adorare plină de fiorul smereniei: Iisus al nostru "Cel de toate zilele" este Dumnezeu Cel Veșnic, să nu uităm!

Așadar, dragii mei, Domnul este reprezentat uneori copil, alteori tânăr fără barbă, sau bărbat adult ori bătrân venerabil. Este Același Fiu și Cuvânt al lui Dumnezeu întrupat. Icoana se adresează sensibilității sufletului uman. Fiecare își alege felul de icoană care i se potrivește cel mai bine. Eu personal prefer modelul "Pantocrator" cu Hristos bărbat tânăr. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Sper că ați învățat ceva util din această mică postare.

1. Domnul este pictat copil în brațele Maicii Sale ca să se arate pe deoparte vrednicia Mariei, tânăra fecioară care a devenit mama Infinitului și Veșnicului Dumnezeu, iar pe de altă parte ca să se sublinieze natura omenească a Mântuitorului nostru, "întru toate asemenea nouă", cum zicea Sfântul Apostol Pavel. Văzându-L pe Dumnezeu Copilaș mic în brațele Maicii, percepem mai bine gingășia Lui și prindem curaj la rugăciune. Hristos Copil ne face pe să ne simțim de-ai Lui, sau să-L simțim pe El ca fiind de-al nostru.
2. Hristos pictat ca bărbat adult, "la vârsta bărbatului desăvârșit", ca să-l citez din nou pe Sfântul Pavel. În general așa ne apare Domnul în icoana împărătească "Pantocrator" de pe Sfintele Altare și din casele noastre. Este cea mai potrivită icoană a lui Hristos pentru rugăciune. Se vizualizează foarte bine firea umană a Mântuitorului cu care Acesta Și-a îndeplinit misiunea Sa mesianică pe pământ. Domnul ne apare așa cum L-au cunoscut Sfinții Săi Apostoli. Perseverând în fapte bune și în rugăciune putem deveni și noi prietenii Săi intimi, așa cum le zicea Hristos apostolilor la Cina cea de Taină: "De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu cunoaște cele ale stăpânului său. Vă numesc prieteni". Numai după ce se intră într-o stare de mare intimitate cu o persoană se dobândește calitatea de prieten. Domnul le spune fecioarelor neînțelepte: "Adevărat vă spun: nu vă cunosc pe voi". Deci doar împlinind fidel voia lui Hristos exprimată prin poruncile Sale devenim prieteni, cunoscându-L și fiind cunoscuți de El. Dacă există prietenie trebuie să existe și comunicare. Singura formă de comunicare între noi și Dumnezeu este rugăciunea. Încercați să vă rugați cu statornicie la Domnul și veți ajunge să percepeți această familiaritate - prietenie cu El.
3. Hristos pictat ca un tânăr adolescent fără barbă. Orașul Ravenna din Italia, fost oraș al Imperiului Bizantin, este plin cu bazilici creștine ctitorite de Sfântul Împărat Iustinian cel Mare în secolul al șaselea. Interesant este că Hristos este pictat în general așa, adică fără barbă. Prin aceasta se subliniază că Iisus nu este numai "Cel Veșnic", ci El este Cel Veșnic tânăr. Dumnezeu este tinerețe și prospețime, în sufletul în care este primit El aduce bucuria tinereții. Oamenii vindecați de patimi, sfinții călugări din mănăstiri, apar lumii ca niște copii: sunt plini de "tinerețea fără bătrânețe" a lui Dumnezeu!
4. Îl întâlnim pe Domnul pictat așa cum Îl știm, dar cu părul capului "alb ca lâna". Acest model de icoană se numește tot "Pantocrator", dar se întâlnește pe cupola principală a bisericilor noastre. Se subliniază veșnicia și autoritatea lui Iisus Hristos Mântuitorul, Capul Bisericii. Culoarea albă reprezintă în iconografie veșnicia. Așa a fost descris Hristos în Cartea Apocalipsei de Ioan Teologul, anume cu părul alb. Astfel se evidențiază mai mult firea dumnezeiască a lui Hristos, icoana îndemnând la adorare plină de fiorul smereniei: Iisus al nostru "Cel de toate zilele" este Dumnezeu Cel Veșnic, să nu uităm!
Așadar, dragii mei, Domnul este reprezentat uneori copil, alteori tânăr fără barbă, sau bărbat adult ori bătrân venerabil. Este Același Fiu și Cuvânt al lui Dumnezeu întrupat. Icoana se adresează sensibilității sufletului uman. Fiecare își alege felul de icoană care i se potrivește cel mai bine. Eu personal prefer modelul "Pantocrator" cu Hristos bărbat tânăr. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Sper că ați învățat ceva util din această mică postare.








Toate reacţiile

484

... NU TE TEME! ORI DE CÂTE ORI VEI CĂDEA ÎN PĂCAT, SCOALĂ-TE ȘI CERE IERTARE LUI DUMNEZEU , PRIN PREOT ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Bucuria mea, Sfântul Părinte, Iosif Isihastul, ne îndeamnă așa: "Nu te teme. Ori de câte ori vei cădea, scoală-te și cere iertare prin preot. Şi Cel Preabun (Dumnezeu), nu va ține minte răul, pentru că El nu ține mânie. Și dacă încercând noi să lucrăm binele cădem de multe ori, să nu rămânem în cădere, ci, sculându-ne, să cerem iertare de la Mântuitorul nostru. El, care a spus ucenicului Său să ierte de şaptezeci de ori câte şapte celui ce greşeşte, cum ar putea să nu ne ierte? Tocmai El, care a rânduit aceasta!" Și iată și alte cuvinte minunate care întăresc nădejdea de mântuire, dacă, postim, ne spovedim, ne împărtășim, ne plângem păcatele: "Ai căzut? Alungă-ți jalea, fiindcă, un înțelept a spus: <<Cine cade, se ridică uneori cu mult mai sus, Dacă vrei să ai PUTERE, BUCURIE, HAR DE SUS, Folosește rugăciunea, totul îți va da Iisus. 

Suflet drag, să știi că-n viață, totdeauna e mai bine, Tu să suferi pentru altul, decât altul pentru tine!" Să ne rugăm, fiindcă, Dumnezeu ascultă și rugăciunile pe care le spunem în gând. Moise, fără să-şi deschidă gura, a auzit pe Dumnezeu spunându-i: „Ce strigi către Mine?” Asta înseamnă că striga dinlăuntrul lui, înseamnă că străpungea cerul cu ini­ma lui." Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul, l-a întrebat pe vrăjmașul oamenilor: "Ce te supără pe tine cel mai mult în lume?” A răspuns diavolul: "Hristoșii aceștia mărunței”. "Cine sunt aceia?” „Preoții. Fiecare preot este ca un Hristos. Ei mă supără, îmi încurcă treburile cel mai mult. Preoții și călugării îmi încurcă socotelile și îi opresc pe oameni să meargă spre iad”. 

Sfântul Părinte, Arsenie Papacioc, zice așa: "PREOTUL ȚINE LOCUL LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT" Chiar și cei mai păcătoși dintre ei se roagă pentru cât mai mulți oameni și pentru întreaga lume. Pentru cei vii și pentru cei morți. Nu contează neapărat cantitatea, câte sute de metanii a făcut, câte catisme a citit într-o noapte. Și un “Tatăl nostru”, zis în Duhul lui Hristos, zis din adâncul unui suflet smerit, este cât o Psaltire!

Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze, în toată ziua de astăzi și în tot lucrul tău.

                                                                                      Amin și Aliluia!

                                                                                              Preot Ioan .

NU MERIT CÂT MI-AI DAT

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

de Preot Sorin Croitoru

Nu merit, Doamne, cât mi-ai dat..
De-o viață-ntreagă-mi dai mereu,
Un dar e însăși viața mea,
Un dar al Tău sunt, Doamne, eu

Un dar e trupul ce îl mișc,
Un dar e lumea ce-o privesc,
Un dar e apa ce o beau,
Un dar sunt cei ce mă iubesc,

Un dar e aerul curat,
Un dar e pâinea ce o frâng,
Un dar e râsul fără griji,
Un dar sunt clipele când plâng..

Nu merit, Doamne, tot ce-mi dai..
De când exist, îmi dai mereu..
Îmi dai lumină să Te văd,
Să pot să cred în Dumnezeu,

Îmi dai putere să iubesc,
Să fiu la rândul meu iubit,
Să-i fac pe alții fericiți,
Să fiu eu însumi fericit..

O, Doamne, de atâția ani
Deși nu-Ți cer, Tu tot îmi dai
Și mi-ai mai pregătit un dar:
Un locușor la Tine-n Rai,

Pe care tare mi-l doresc,
Căci vreau să fiu în veci mereu
Cu Tine, Cel ce mi Te-ai dat,
Cu Binefăcătorul meu!