duminică, 26 noiembrie 2023

LACRIMI DE POCAINTA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


https://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Un credincios crestin ortodox, dupa ce si-a marturisit pacatele, l-a intrebat pe parintele lui duhovnic: Sfintite parinte, avand in vedere pacatele marturisite, asa este ca sunt “adancul pacatului”, adica, cel mai mare pacatos din lume? Iar duhovnicul i-a raspuns: Avand in vedere ca ai primit iertarea celor marturisite, sufletul tau straluceste de lumina Harului Duhului Sfant. 

Nu imi amintesc cine ai fost, de vreme ce Dumnezeu, tine seama doar de ceea ce esti, cu alte cuvinte: INAINTEA LUI DUMNEZEU, NU CONTEAZA CINE AI FOST PANA IERI (pana cand te-ai spovedit), CONTEAZA CINE ESTI DE ASTAZI INAINTE! Spune-mi: Ai icoane in casa ta? Da, parinte am multe Sfinte icoane!

 Te indemn ca de astazi inainte, sa-ti fie sufletul “icoana”, adica, sa porti in suflet pe Dumnezeu si pe Maica Domnului, permanent, sa te caiesti, sa te pocaiesti, sa faci cat mai multe fapte bune si daca ai lacrimi sa plangi pentru pacatele tale. 

Zice Sfantul Simeon Noul Teolog: "Asa cum fara apa, este cu neputinta sa fie spalata haina murdarita, tot asa si fara lacrimi, este si mai cu neputinta, ca sufletul sa se spele si sa se curateasca de pete si de intinaciuni”. SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!