Fii strajă ochiului ca să nu privească spre cele necuviincioase,fii strajă urechii,ca să nu audă nedreptate.
Fii strajă gurii,ca să nu iasă din ea clevetire,osândă,hulă și cuvinte deșarte.
Fii strajă inimii,ca să nu se încline ea în viclenii și să nu facă fărădelege.
Dă-ne Doamne știință,pentru a ști ce să facem și cunoaștere pentru a deosebi binele de rău.
Dăruiește-ne ,Doamne,să fim pentru Tine mai plăcuți decât aroma și mirodeniile.
Dă-ne Doamne,să Te iubim pe Tine și să urâm lumea și în locul averilor trecătoare să Te dobândim numai pe Tine.
Dăruiește-ne Doamne,să-Ți aducem Ție,daruri alese.
Dă-ne Doamne,să-Ți aprindem Ție trei luminători străluciți:duhul,inima și trupul;trei daruri-unei Treimi.
Duhul,să-l închinăm Tatălui,inima,Fiului,trupul să-l închinăm Duhului Sfânt,care din nou îl va ridica din țărână.
Părinte,sfințește prin Tine duhul nostru! Fiule,sfințește sufletele noastre! Duhule Sfinte,sfințește prin Tine trupurile noastre,cele slăbite de rănile păcatului!
Dăruiește-ne Doamne,bucuria Ta și să Te bucuri și Tu de noi,in ultima zi!
Slavă Îți înălțăm noi,iar Tu nouă,Dăruiește-ne darurile Tale! Amin!
( Din Sfântul Efrem Sirul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)