Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Parohia Timişoara Viile Fabric se desfăşoară în această perioadă a treia ediţie a Taberei de creaţie „Icoana mea”.
Acest proiect se adresează tuturor elevilor din parohie, cuprinşi în proiectul catehetic “Hristos împărtăşit copiiilor”, ataşaţi de lucrarea Bisericii. Un număr de peste 40 de copii participă la această tabără; lecţiile de pictură desfăşurându-se sub coordonarea studentei Ioana Alexandra Coman de la Facultatea de Arte şi Design, a diaconului Băran Florin de la Parohia Timişoara Viile Fabric şi a studentului Georgevici Dan de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara. Prin această tabără ne propunem implicarea elevilor în mai multe activităţi: atelier de creaţie – icoane pe sticlă, expoziţie de icoane pe sticlă, activităţi recreative, dialoguri pe teme religioase şi de interes specific vârstei, precum şi o excursie de o zi.
Fapul că această tabără generează o experienţă deosebită reiese şi din impresiile pe care elevii le-au transmis:
„Tabăra de creaţie de la Parohia Viile Fabric a fost un frumos mod de a începe vacanţa de vară. Am reuşit în câteva zile să împărţim zâmbete între noi şi am trăit multe momente pline de relaxare şi linişte. Pictatul icoanelor a fost de asemenea un bun prilej de a ne ruga şi recrea printr-un mod aparte de care nu ne putem bucura în fiecare zi”, a mărturisit Potra Sonia, elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara.
„Tabăra aceasta a este o oportunitate de a cunoaşte noi prieteni şi a petrece timpul într-un mod frumos. La finalul acestor minunate zile am reuşit să pictez prima mea icoană. Desigur acest lucru fiind posibil şi datorită coordonatorilor ce ne-au ajutat la fiecare pas”, a spus Cristiana Vizitiu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional C. D. Loga.
„Aceste zile în care am participat la tabăra de creaţie de parohia Timişoara Viile Fabric au fost zile minunate, în care am învăţat tainele picturii pe sticlă. Desigur a fost şi o oportunitate de a interacţiona şi de a relaţiona cu alţi copii participanţi. Trebuie să menţionez că am avut bucuria prin această tabără de a intra în comuniune cu Dumnezeu, căci aşa cum spun Sfinţii Părinţi, icoana este fereastră spre cer prin urmare şi noi putem fi creatorii acestor ferestre, prin care atât noi cât şi cei care le privesc şi se roagă să îl vedem pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui. Văzând icoana finalizată am avut o mare bucurie şi împlinire”, George Nicoară, elev în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara.
Articol preluat de aici !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)