”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
De ce
Sfintii Petru si Pavel sunt sarbatoriti impreuna? Pentru ca ei sunt stalpi cei neclintiti ai Bisericii lui Hristos. Fiecare apostol a avut meritul lui, a primit apostolia ca pe o sarcina, fiindca Iisus Hristos le-a spus de la inceput: intre voi sa nu fie ca intre ceilalti oameni, ranguri inalte, scaune de-a dreapta si de-a stanga, ci cel care vrea sa fie mare intre voi sa le fie tuturor sluga. De aceea, un adevarat preot, un adevarat episcop, un adevarat mitropolit sau patriarh este slujitorul tuturor pentru ca el se considera in slujba credinciosilor, iar nu credinciosii in slujba lui. Aceasta a fost legea pe care a instituit-o Mantuitorul Hristos.
In ordinea omeneasca e altfel. Atunci cand ii propui cuiva un rang important, ii faci promisiuni el asteapta niste avantaje, beneficii: un salariu, indemnizatii, cheltuieli de deplasare; daca e ministru sau parlamentar o leafa mare, un fotoliu confortabil, cinstire din partea oamenilor. Dar cand Mantuitorul Hristos i-a trimis pe apostoli la propovaduire. El nu le-a fagaduit nimic de felul acesta, ci le-a spus: Eu va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor. O sa va aresteze, o sa va alunge din sinagogi si o sa va ucida cu constiinta falsa ca, omorandu-va pe voi, Ii aduc slava lui Dumnezeu. Asadar ce le-a promis: saracie, intristare, moarte. Si le-a mai poruncit: Mergeti si predicati evanghelia, dar niciunul dintre voi sa nu aiba traista si nici toiag si nici doua haine, nici bani in punga, ci sa mearga sa predice evanghelia si sa convinga prin doua elemente esentiale prin adevarul si puterea invataturii si prin exemplul personal.
Oricare alte criterii sau mijloace de convertire nu sunt dupa voia lui Dumnezeu. De aceea, va previn de la inceput, dragii mei, daca vin la voi apostoli falsi si va spun: mergeti cu noi ca va dam o bursa in strainatate, va dam bani sa va faceti casa etc., pentru ca sa va castige sufletul ca sa-l piarda, acestia nu sunt trimisii lui Iisus Hristos. Domnul le-a poruncit apostolilor sa intre in casa omului si sa manance din ce li se pune inainte, sa nu ceara, sa nu comande, sa nu aiba nici o pretentie, sa le multumeasca si sa plece mai departe in treburile lor.
Sfintii Apostoli Petru si Pavel au avut merite speciale si misiuni speciale. Mai intai, Petru era cel mai in varsta dintre apostoli, dar si cel mai sensibil si uman dintre toti. Era o fire aproape nestatornica, de un temperament impulsiv. Nu gandea prea mult inainte de a spune o vorba si de aceea cand Mantuitorul Hristos ii intreaba pe ucenici: cine spuneti voi ca sunt Eu? Petru, in numele celorlalti Apostoli, ii raspunde: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Dar foarte curand dupa aceea, Iisus le prevesteste patimile, ca va fi dat in mainile paganilor si va fi biciuit, va fi batjocorit si omorat, la care Petru temperamental raspunde: asa ceva Doamne sa nu ti se intample. Gandul apostolului ar fi echivalat cu negarea misiunii Domnului cu care venise pe pamant si atunci Mantuitorul il repudiaza scurt: Inapoia Mea satano! Petru este astfel, singurul apostol caruia Mantuitorul i-a adresat un cuvant de o asemenea asprime, pentru ca incerca sa-I bareze drumul catre Cruce. De aceea, si in Gradina Ghetsimani, cand Petru temperamental scoate sabia sa-L apere cu sabia pe Iisus, Iisus ii spune: baga sabia in teaca Petre, ca cel ce scoate sabia de sabie va muri. Eu trebuie sa merg acolo unde e misiunea Mea, pe cruce si prin cruce la Inviere, si prin Inviere la Inaltare, si prin Inaltare sa va aduc si pe voi dupa Mine.
Dar poate ca de aceea Il iubea Iisus, fiindca era foarte uman, foarte nestatornic si era sincer in tot ceea ce facea. L-a dojenit si pentru putina lui credinta. Amintiti-va cand Iisus umbla pe valuri in mijlocul furtunii iar Petru coborand din corabie, incepe sa mearga pe valuri, dar dupa cativa pasi se uita-n jos vede marea infuriata si valurile izbindu-se de picioarele lui si incepe sa se scufunde si striga: Doamne scapa-ma. Iisus ii intinde mana, Il scoate din apa si-l dojeneste bland: putin-credinciosule de ce te-ai indoit?
Dar marele examen al lui Petru a fost in timpul patimilor lui Iisus asa cum este scris si in Sfintele Evanghelii si cand de frica, de lasitate s-a lepadat de El, jurandu-se ca nu L-a vazut vreodata. Atunci a fost marea cadere a lui Petru din care avea sa se rascumpere dupa Invierea Domnului. De aceea, iubitii mei Biserica il cinsteste pentru ca si Mantuitorul Hristos i-a acordat o atentie deosebita.
Pavel a venit mai tarziu, mult mai tarziu. Daca apostolii ceilalti erau oameni simpli majoritatea pescari, Pavel era un intelectual de mare calitate, de mare echilibru. S-a nascut in Cilicia, Asia Mica unde se vorbea greaca, pe care o cunostea foarte bine si care era limba lui materna. Mai vorbea ebraica, aramaica pe care le invatase la scoala inalta de la vremea aceea a lui Gamaliel, intelectual din tagma fariseilor. Acolo Saul cum se numea el din pruncie, a invatat foarte multa carte, in special dreptul. A ocupat din tinerete un post important, i-am zice astazi procuror de executie.
Pavel era deci evreu in trup, in sange si in suflet, devotat credintei lui iudaice care nu admitea ca un om poate pretinde ca este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, de la bun inceput Saul a fost total impotriva crestinilor. Si stim din cartea Faptele Apostolilor cand iudeii l-au ucis cu pietre pe primul arhidiacon Stefan, intaiul martir, el nu a luat piatra sa arunce in el, ci mai rau, pazea hainele celor ce-l ucideau. Pentru ca asa era ritualul, pe cel condamnat sa-l scoata afara din cetate si, acolo, lapidatorii sa-si arunce hainele si sa-l ucida cu pietre. Tanarul Saul le pazea hainele ceea ce inseamna totalul sau acord cu uciderea lui Stefan.
Apoi a devenit un mare persecutor al crestinilor. Unde-i descoperea ii aresta, ii baga in inchisoare, ii supunea la torturi pana cand crestinii asa putini cum erau atunci au fost nevoiti sa fuga din Ierusalim. Si Saul prin mijloacele lui de investigatie a aflat ca se refugiasera in cetatea Damascului. A luat o autorizatie speciala, o garda de militari si a plecat pe drumul Damascului ca sa-i prinda si sa-i aresteze pe crestinii care se refugiasera acolo. Dar pe drum s-a intamplat marea minune care ramane cruciala in istoria omenirii. Pe drum i s-a aratat o lumina stralucitoare si din lumina un glas: Saule, Saule de ce ma prigonesti? Dar cine esti Tu? Eu sunt Iisus pe care Tu Il prigonesti. Si ce trebuie sa fac? Du-te in Damasc in casa lui Anania si acolo ti se va spune ce trebuie sa faci. Din cauza luminii stralucitoare Saul a ramas orb. A fost condus in cetatea Damascului la acest crestin pe nume Anania care l-a primit in casa lui, l-a hranit ca sa se inzdraveneasca si i-a talcuit Evanghelia si sensul ei. Acolo, in casa lui Anania si prin mainile aceluia, Saul s-a botezat primind numele de Paul sau Pavel cum spunem noi romaneste.
De atunci Pavel a fost cu totul altul. A fost cel mai destoinic si mai hotarat aparator al Evangheliei lui Hristos. Si pentru ca avea o mare influenta asupra paganilor pentru ca se nascuse intr-o tara pagana, nu intre iudei si pentru ca vorbea bine limba greaca era foarte iscusit, era la curent cu cultura greaca veche, cu poetii cu literatura greaca, atunci a fost trimis sa propovaduiasca la pagani. Asa se face ca Pavel a devenit apostolul neamurilor, prin neamuri intelegandu-se pagani. Pe ei i-a convertit, mergand din cetate in cetate infruntand opozitia iudeilor, fiind arestat de mai multe ori, inlantuit, fara sa cedat catusi de putin pentru ca stia porunca de la Iisus ca el trebuie sa sufere si sa moara pentru El. Filosoful nostru crestin Petre Tutea ne-a lasat o vorba: cand zici Mediterana, zici Pavel si cand zici Pavel zici Meditereana. La sfarsitul Bibliei pe care toti o avem in casa sunt niste harti si printre aceste harti sunt si calatoriile misionare ale Sf. Apostol Pavel. Se poate vedea ca din Antiohia, pe malul drept al Marii Mediterane, in toata Italia si Spania gasesti urmele lui. El a umblat peste tot, a intemeiat primele comunitati crestine pe aceste generoase tarmuri ale Marii Mediterane.
Cei doi Apostoli si-au plinit misiunea prin faptul ca se gaseau in Roma, Pavel fusese mai inainte, Petru a ajuns mai pe urma si acolo au murit de moarte martirica in acelasi an 67 d. H, insa in mod diferit. Pavel pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost condamnat sa fie rastignit, dar el a cerut sa fie rastignit cu capul in jos, pentru ca sa nu fie pe cruce, fiindca nu s-a simtit vrednic sa moara pe Cruce asemenea Invatatorului sau. Si asa au fost ucisi acolo amandoi unde le sunt si mormintele. De aceea, Biserica a hotarat sa-i cinsteasca pe amandoi in aceeasi zi.
Stalpii de neclintit ai Bisericii lui Hristos au fost eroi si pentru altceva. Fiecare avea cate ceva de rascumparat, Petru avea de rascumparat dilemele lui, nestatorniciile lui, lepadarea lui formala de Iisus, iar Pavel avea de rascumparat ratacirea lui si prigoana crestinilor. Pavel spune intr-o epistola: eu de fapt nu sunt vrednic sa ma numesc apostol al lui Hristos, fiindca am prigonit Biserica Lui. Dar el a trebuit sa se rascumpere si s-a rascumparat.
Iata insa ce inseamna principiul rascumpararii in crestinism: ori cat ai fi de pacatos si ori cat de mari ar fi crimele pe care le-ai savarsit candva ele pot fi rascumparate in intregime, nu doar in parte. Este un indemn pentru noi crestinii sa nu ne facem complexe de inferioritate atunci cand am gresit, cand am pacatuit. Pentru toti si pentru fiecare in parte exista o usa de salvare: pocainta si fidelitatea fata de Evanghelia lui Hristos. De aceea, acesti doi sfinti sa ne intareasca si sa va intareasca in credinta si credinciosia fata de Hristos.
IPS Bartolomeu Anania
