LISAVETA ȘI CEAPA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Într-un sat din alte vremuri
Nici prea mic dar nici prea mare,
Lumea își căra recolta
De pe câmpuri spre hambare..

Boii osteniți la juguri
Târâiau pe drumuri rele
Zeci de care legănate
Purtând roadele în ele..

Se-auzeau doar voci domoale
Care-i îndemnau să tragă;
Chiar și soarele-ostenise,
Strălucind o zi întreagă..

Obosiți de-atâta muncă,
Toți păreau puțin ursuzi;
Se luptaseră ca leii
La tăiat de cucuruzi..

Plini de tăieturi pe față,
De cenușa din pănuși,
De beșici făcute-n palme
De la lipsa de mănuși,

Cui îi arde să vorbească,
Prin căruțe tupilați?..
Toți se scarpină la bube
Sau pe unde-s zgâriați..

Dar se tulbură deodată
Liniștita înserare:
De la una din căruțe
Se aude o strigare:

"Staai, oprește boii, bade,
Dă-te jos și o ridică"!
Ce se-ntâmplă?.. Din căruță
A căzut o ceapă mică,

Ceapa însă aparține
Lisavetei lui Ilie..
Nu-i de glumă, e dezastru..
Dar ce zic?.. E tragedie!!

Fiindcă baba Lisaveta
E știută de zgârcită:
Nimeni n-a primit vreodată
De la ea un colț de pită!

Să-ndrăznești să-i ceri bătrânei
Să îți dea o țâr' de slană?..
Păi zgârcita nu se-ndură
Să-ți dea apa dintr-o cană!

Da, e mare tragedie,
Ceapa a plecat la vale..
Badea Gheo' abia se mișcă,
Aplecat puțin de șale,

Dar nu-i chip să o ajungă,
Deci o lasă să dispară
Și se-ntoarce la căruță,
Unde baba-i foc și pară..

"N-o fost chip s-ajung la ceapă.."
"Care? Cum?.. Vorbești în dodii?.."
Și-mi înjură Lisaveta
Cele doisprezece zodii,

Apoi, roșie de ciudă,
Cu o voce resemnată:
"Ei.. Să zică bogdaproste
Care-o va găsi vreodată.."

Moare baba Lisaveta..
Dracii, după datorie
Vor să-i tragă bietul suflet
Jos în iad, pe veșnicie..

Chiuie precum tătarii:
"Fraților, e-a noastră baba!
N-are cum să îndrăznească
Îngerul să-și bage laba!"

Da' de unde.. Într-o clipă
Mii de îngeri se arată..
Sub imensele lor aripi
Sufletul se-ascunde-ndată!

"E a noastră, avem ordin.
Domnului Îi aparține!
Dispăreți în iadul vostru,
Dacă vreți să fie bine!"

"Nu se poate! Nu se poa-te!
Asta e cu neputință!
Baba asta e-o zgârcită,
Una fără de credință!

Mai verifică o dată,
N-a făcut în viață bine.
Dacă ne-o luați pe asta,
Să vă fie-n veci rușine!"

"Nu auzi că e poruncă,
Învechitule în rele?..
Îndrăznești să treci cu sila
Peste ordinele mele??

Cine ești, să-ți dau raportul?
Oare Dumnezeu greșește?..
Tu, părinte al minciunii,
Vino-ncoace și privește!"

Și arhanghelul deschide
Un ecran de foc, deodată,
Și istoria cu ceapa
Tuturor el le-o arată..

Ca la video de astăzi,
Derulează încă-o dată:
"EI.. SĂ ZICĂ BOGDAPROSTE
CARE-O VA GĂSI VREODATĂ"..

"Vezi, a dat de bogdaproste,
Asta, oare, nu-i pomană?..
Dacă nu dorești probleme,
Înapoia mea, satană!"

Și-au plecat cu Lisaveta
Spre cereștile palate,
Lăsând diavolii cei negri
Cu gurițele căscate..

Asta este o poveste,
Poate-o fi exagerată..
Să îți afli mântuirea
Cu o ceapă degerată..

Dar ideea principală
E că cine miluiește,
De la Dumnezeu din ceruri
Multă milă el primește!
amin

Bineînțeles, sper să nu vă limitați la această ceapă degerată..

SIHASTRUL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Eliana Popa
Undeva, pe-un colț de codru , într-un loc ca de poveste,
Solitară, stă ascunsă în al nopții labirint
O căsuță mititică cu mușcate în ferestre
Numai luna o îmbracă într-o aură de-argint !
Parcă spune o poveste...parcă astăzi pare tristă,
Parcă noaptea asta rece va aduce rele vești
Nimeni n-a ajuns acasă ...chiar și candela stă stinsă,
Nici un râs nu se aude ,niciun murmur de povești !

Seara asta pare sumbră... cu tăcerea se desfată,
Nici căluțul nu nechează ,nici în lanț nu e Grivei,
Vântul smulge cu furie balamaua de la poartă,
Care scârțâie a jale...ca un bocet de femei !
Au plecat de dimineață, doi copii și-a lor măicuță
Ca să-l ducă pe-al lor tată ,la un doctor în oraș,
Au pus lacătul pe ușă...au pus calul la căruță
Și alături și cățelul și-au pornit-o mintenaș !

Bietul om își ducea chinul, măcinat de-o boala cruntă,
Însă astăzi nu mai poate...ce dureri ...ce chin cumplit!
Copilașii plâng alături...și soția se frământă
Iar Fecioara lăcrimează în icoana de argint!
Patru suflete sărmane se unesc în rugăciune,
Să ajungă mai degrabă la vreun doctor la oraș,
Poate Dumnezeu și Maica o să facă o minune,
,, - Vindecă-l pe tata , Doamne ! Că de moare , cui ne lași ?

Cui rămânem , noi, copiii ? Și măicuța cum ne-o crește?
Căci de-atâta suferință, trupul ei a obosit,
Lacrima ce-i curge-ntruna chipul ei îl veștejește
De o săptămână-ntreagă ,n-a mâncat și n-a dormit !
Sărăcia ne e soră...soră bună de o vreme,
Însă împreună suntem fericiți cum alții nu-s,
Fiindcă,Doamne, Tu ,știi bine ....că de foame nu ne-om teme ..
Căci puțină pâine neagră și-un cartof ne e de-ajuns !
Lasă-ni-l pe tata, Doamne !" ...așa se ruga micuța,
Tot privind îngrijorată la sărmanul ei părinte,
Iar mămuca dădea bice, calul greu trăgea căruța,
Și băiatul soptea-ntruna : ,, Cui ne lași ,Tu, Doamne Sfinte ?"

Parcă cerul nu-i aude ...parcă în zadar se roagă,
Chiar și lacrima îngheață, ca și fruntea celui drag ,
Moartea se arată hâdă ....lângă trupul fără vlagă
Și îl trece fără milă peste-al veșniciei prag !
Făr' un muc de lumânare...chiar în clipa-n care astrul
Răsăritul și-l revarsă-n curcubee de culori
Și în fața lor apare ,de niciunde ...un Sihastru,
Luminos ,cu barba albă și-un ceaslov la subțiori !
Îi privește cu blândețe...ochii lui păreau că poartă,
Lacrima ce-a zămislită din durerea-ntregii lumi
Fruntea lui era lumină ? Sau părea încununată
De toți crini înfloriți in Grădina cu minuni !

,, - Fericiți aceia care ,își duc crucea în durere,
Fiindcă raiul și tot cerul stă deschis deasupra lor !
Lacrima și suferința îi înalță spre-nviere,
Și-așează-n veșnicie unde-i raiul sfinților ...
Tatăl vostru e-n lumină...are-o casă-n cer, la Domnul
Între îngeri se desfată ca în sânul lui Avraam,
Doar aici își duce crucea prin necaz și lacrimi ,omul
Căci așa e Legea dată de când a căzut Adam !
Eu, voi fi cu voi ,tot timpul...nu veți fi orfani de tată,
Grija Mea va fi mai mare...îngeri vă vor sta-mprejur,
Și de astăzi ,niciodată, pâinea voastră nu se gată "
Așa le-a grăit Sihastrul cel cu ochii de azur !

A șters lacrima măicuței ,iar durerii i-a rupt spinii
Și-a plecat pe nevăzute învelit de-al zilei astru
Au rămas uimiți și parcă ,au simțit c-acel Sihastru,
L-a-nsoțit pe al lor tată către zările Luminii !
Au cioplit cu mare trudă ,doua blăni din lemn de nuc,
Chiar acolo-n luminișul unde-au întâlnit sihastru' ,
Toată ziua, fiu și mamă ,au lucrat la un coșciug
Până luna s-a ivit ca un disc de alabastru !
S-au întors apoi acasă...doi copii și-o biată mamă,
Fata învelind cu grijă pe tăicuțul în sicriu,
Parc-acel frumos Sihastru le-ar fi pus balsam pe rană,
O cât chin le-a luat din suflet ! Căci nu pot nici să mai scriu!