Duminica a douăzeci și una după Pogorârea Sfântului Duh.(Pilda Semănătorului)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                                Și a ieșit Semănătorul

La vremea cuvenită a început Domnul Iisus să semene Cuvântul.
Și cuvântul era viu, iar pământul își aștepta Semănătorul
Oare nu pentru toți l-a semănat la fel.
Oare semințele nu erau la fel de bune.
Oare nu cu aceiași iubire le-a semănat în pământul cunoștinței noastre?!
Cum să nu!
Atunci de ce nu a crescut la fel?
De ce a pierit.
De ce nu a rodit la fel?
Vina o purtăm doar noi, noi cei care deși îl auzim nu-l mai îngrijim cu iubirea noastră, cu bunătatea noastră, cu talantul nostru ca el să aducă roadă, măcar cât să poată fi semănat în copiii noștri, în nepoții noștri, căci fără de sămânță nu există rodire, și fără de rodire va fi foamete de cuvânt.

" Cine are urechi de auzit să audă"

Maria

              

                            

                   

Pronia Ta...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Plini de boli și de păcate,
Deseori suflete goale,
În genunchi, cădem în noapte,
În fața icoanei Tale!

Ce păcat că tot mai mulți,
Care văzând rezultatul,
Credem că, nu ne asculți,
Și continuăm, păcatul!

Când vedem, că, ce-am cerut,
Nicicum, nu se împlinește,
După cum, noi am fi vrut,
Cum gândim noi, omenește!

Triști, apoi ne ridicăm,
Uitând, ce ne-a spus Iisus:
Că, nu știm să ne rugăm,
Dar s-avem inima sus!

Trebuie să învățăm,
Că tot ce Hristos va da,
Chiar de nu-i ce Îl rugăm,
Este din pronia Sa!

Și atunci întreb umil,
Cu a mea îngustă minte:
El, e Tată, tu, copil,
De ce n-asculți pe Părinte?

De va vrea copilul tău,
Să se joace cu ceva,
Care-i poate face rău,
Îl iubești, dar nu-i vei da!

Tot așa si Dumnezeu,
Rugăciunile, ne-ascultă!
Însă nu ne dă mereu,
Că ce vrem noi, nu ne-ajută!

Și atunci când nu primim,
Ce-am cerut, e tot iubire!
Domnului, să mulțumim,
Că-i spre-a noastră mântuire!

Din volumul "Flămând de cer", de Constantin Ursu.