duminică, 9 ianuarie 2022

Duminica după Botezul Domnului

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)








vineri, 7 ianuarie 2022

Sfântul Ioan Botezătorul

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)










RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, PENTRU VINDECARE SI OCROTIRE

În vremea aceea vede Ioan pe Iisus venind către el şi zice: Iată Mielul lui Dumnezeu, Carele ridică păcatul lumii. 
Am văzut Duhul pogorându-Se ca un porumbel din cer, şi a rămas peste El. Şi eu nu-L ştiam pe El; ci Cela ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Carele vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămănând peste El, Acesta este Carele botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut, şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
M-au ajuns, Fericite, îmbolnăvirile trupului şi chinuri cumplite şi frică; tu, dar, ajută-mă, pe cel ce vin acum şi îți strig cu credință: scapă-mă cu harul tău, Botezătorule.
Alungă-ne, Botezătorule, boala şi tot necazul,
 scăpându-ne, ca un bun, pe toţi, cu solirea ta, de chinul cel veşnic, Preamilostive.
Valul bolii şi patimii, Sfinte, potoleşte-mi cu mijlocirea ta către Cela ce L-ai botezat,
roagă-L şi acum şi de chinul veşnic izbăveşte-ne.
Vindecă degrab neputinţele şi bolile, spre mijlocire mâinile ridicând, cel ce cu mâna atins-ai creştetul Stăpânului.
Ridică-ne din toată boala, Proroace, înduplecându-L cu fierbinte solirea ta pe Domnul Puterilor, pe Care L-ai botezat, Fericite.
Sfinte IOANE primeşte-mi, preabunule, lauda şi cererea şi ajută-mă, că nevoi pururea şi cumplite scârbe mă-mpresoară să mă biruie; smulge-mă, rogu-te, Ioane, din mâna vicleanului, din cursele acestuia, ca un milostiv, slobozindu-mă, şi roagă-L pe Domnul, ca un mijlocitor al tuturor, şi toată boala alungă-mi-o, mie osânditului.

LACRIMILE și DURERILE  MELE  curgere, n-o trece  trece cu vederea, cela ce-n curgerile Iordanului pe Dumnezeu botezat-ai, Botezătorule.

Roagă-te, Proroace, lui Dumnezeu pentru tot norodul ce te cheamă, Slăvitule, carele aleargă la tine cu credinţă, şi alungă-ne toată boala şi împresurările.
Grabnic din ispite şi nevoi scoate-mă, slăvite Ioane, rogu-te, bunule, că-n zadar vrăjmaşii mei urzesc asupra mea şi pândesc, ca pe-o pasăre voind să apuce sufletul robului tău, Botezătorule; nu mă părăsi, milostive, ci cunoască bine, Proroace, că tu mă păzeşti, Fericitule.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. 

Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. AMIN.

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!