DUMINICA TOMII

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Asteptandu-L pe Domnul cu usile incuiate fata de lume si cu inimile arzand…

Din talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici:

“Sensul adanc al Evangheliei de astazi se refera la drama interioara a sufletului omului. Cel care doreste ca Domnul Cel inviat si viu sa Se arate in sufletul sau prin Duhul lui Dumnezeu, trebuie sa inchida si sa incuie camara sufletului sau, ca sa-l pazeasca de navalirea lumii din afara, lumea materialnica. Dupa cum spune Mitropolitul Theolipt in “Filocalia”:


“Invata intelepciunea de la albine: cand acestea vad un roi de viespi in jurul lor, ele stau in stup, si astfel scapa de vatamarea raufacatorilor lor” -
tot la fel cum Apostolii pleaca din fata iudeilor insetati de sange si cu iubire pentru cele materialnice. Intr-un sens adanc, iudeii reprezinta pe cei care sunt legati de simturi, si de cele materialnice. Unui asemenea suflet pazit cu inflacarare, sub lacat si cheie, Domnul i Se va arata intru slava. Mirele slavit Se va arata astfel miresei celei intelepte. Cand Domnul Se va arata, frica lumii din afara va disparea si sufletul se va umple de pace. Si nu numai pace. Domnul aduce intotdeauna multe si felurite daruri: dand pace, El da in acelasi timp bucurie, putere si curaj; El intareste credinta; El da tarie vietii.

Dar iarasi cand Domnul ni Se arata si ne aduce toate aceste daruri de mare pret, inca mai ramane o indoiala intr-o adancitura a sufletelor noastre. Aceasta adancitura semnifica indoiala lui Toma. Pentru ca aceasta adancitura sa se lumineze si sa se incalzeasca cu harul Duhului Sfant, noi trebuie sa staruim in rugaciune catre Domnul si sa asteptam cu rabdare; in sufletele noastre, noi trebuie sa ne inchidem si sa ne incuiem de lumea din afara, de poftele trupesti si de indemnari. Atunci Domnul, care iubeste oamenii, ne va milostivi pe noi si ne va implini rugaciunile noastre. Si El Se va arata din nou, prin prezenta Sa harica, va lumina chiar si cel mai intunecat ungher al sufletelor noastre.

Atunci, si numai atunci, ne vom putea numi suflete vii si fii ai lui Dumnezeu prin harul Sau. Si toate acestea vor fi prin ajutorul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.

IZVORUL TĂMĂDUIRII

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

„Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii, care a izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim.” (Canonul Paștilor)

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. În Sinaxarul zilei ni se spune: „Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş.”
Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474) un izvor cu apă vindecătoare. Astfel, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească.
Orbul, fiind cuprins de sete, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Negăsind nicăieri apă, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon un izvor şi l-a îndemnat să spele ochii bătrânului cu apă, care s-a vindecat de boala sa.
Ajungând împărat, Leon a zidit lângă acel izvor o biserică. De-a lungul timpului, în acea biserică au avut loc numeroase minuni.

▪︎ ▪︎ ▪︎

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii unește taina Învierii cu taina Maicii Domnului și cu taina Bisericii vindecătoare.
Există, de asemenea, o legătură tainică între Vinerea luminată și Vinerea mare. Taina Învierii este ascunsă în Crucea răstignirii, iar taina Maicii Domnului, în legătură cu sabia care-i va străpunge sufletul, se descoperă lângă Cruce, și tot pe cruce ia ființă Biserica, atunci când din coasta împunsă a lui Hristos a curs sânge și apă.
Biserica nu este tribunal, ci spital, farmacie duhovnicească în care se pregătesc leacuri noi ca să ne vindecăm de rănile pricinuite de lume (Sf. Ioan Gură de Aur).
Lacrimile de durere vărsate la piciorul Crucii de Maica Domnului s-au preschimbat, după Înviere, în lacrimi vindecătoare. Maica Domnului poate fi asemănată cu Izvorul Tămăduirii, fiindcă l-a născut „pe Cel fără-nceput”, pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, care a vindecat „toată boala şi neputinţa din popor”. Ea neîncetat se roagă pentru noi neobosit, identificându-se cu rugăciunea neîntreruptă.
În Biserici, astăzi se sfinţeşte apa - Agheasma mică -, pe care credincioşii o duc la casele lor şi o folosesc spre alungarea duhurilor rele, spre sănătate sufletească și trupească.

Multă sănătate și mântuire tuturor celor care o cinstesc după cuviință pe Maica Domnului!

Hristos a înviat!