”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Ce
înseamnă a crede? a fost
întrebat Avva Pimen cel Mare.
Acesta a răspuns: „A crede înseammă a petrece întru smerenie şi milă“
(Pateric).
Smerenia
nădăjduieşte în Dumnezeu - nu în sine şi nu în oameni;
de aceea, purtarea ei e
simplă, fără ocolişuri, statornică, măreaţă. Fii cei
orbi ai lumii acesteia
numesc acest lucru trufie.
Smerenia
nu pune niciun preţ pe bunătăţile cele pământeşti; în ochii
ei, mare este Dumnezeu,
mare este Sfânta Evanghelie.
Credinţa în înviere
Credinţa în înviere ne dă mângâierea
unui sens al vieţii şi al morţii.
Ne face să ne păstrăm cumpătul simţirii şi echilibrul cugetului, pentru
că
ne dă încredinţarea că peste toate stăpâneşte o rânduială divină. De pe
culmile disperării ne trece pe culmea speranţei.
N-am apărut întâmplător,
nu trăim întâmplător, nu murim întâmplător. Şi ultimul cuvânt nu
aparţine morţii, ci lui Dumnezeu autorul
vieţii. Nu cu moartea încheiem
socotelile, ci cu
Dumnezeu care ne aşteaptă întru Împărăţia Sa.
Noutatea Învierii este
aceasta: Nu murim de tot! Suntem veşnici!
Credinţa în înviere ne-a fost transmisă în
scris de autori
contemporani cu
evenimentul. Ei ne-au lăsat-o ca pe un testament, în
Cartea Sfântă care se numeşte Noul Testament. Că să ne convingă că
ceea ce ne spu e adevărat, ei ne pun în faţă cel
mai puternic dintre
argument: Pe
acest Iisus, Dumnezeu L-a înviat, şi la
aceasta noi cu toţii
suntem
martori (Faptele Apostolilor 2:32). Ce fel
de martori? Martori
oculari: Nu
putem să nu grăim ce am văzut şi am auzit (Faptele
Apostolilor
4:20).
Aşadar nu numai că L-au văzut înviat, dar au stat de
vorbă cu El după Înviere; nu erau
unu-doi, ci sute de bărbaţi şi de femei.
Şi nu
erau dintre ce care aşteptau învierea Lui, ci dintre
cei cuprinşi de
deznădejde totală de moartea Lui. De
aceea când L-au văzut înviat nici
unuia dintre ei nu i-a
venit să creadă. Toţi s-au îndoit când li s-a spus că
Hristos a înviat. Numai
întâlnirea cu El i-a convins. Acesta a fost
argumentul hotărâtor. De aceea tocmai pe acesta ni l-au transmis nouă,
ştiind
că numai aceasta ne va convinge şi pe
noi. Ei au ştiut că întâlnirea
lor cu Iisus cel înviat
va fi şi întâlnirea noastră, a
celor ce vom auzi de ea
peste veacuri, a celor
ce vom vedea prin ochii lor.
Prin iubirea de avuţii şi prin grija cea multă de lucrurile pământeşti,
noi dăm dovadă de necredinţă în Dumnezeu.
