SUFLETUL ȘI MÂNTUIREA LUI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Sufletul e o scânteie
De origine divină,
Flacără nemuritoare,
Fierbințeală și lumină.

Nu se stinge niciodată
Nici în trup și nici afară:
Are viața de la Duhul
Și nu poate ca să moară.

Nu se-'mprăștie în aer:
Nu e fum, ci este duh!
Nu se-'ntoarce în țărână,
Ci se-'ntoarce în văzduh.

Nu-i creat din elemente,
Deci e simplu, nu-i compus.
E trimis în trup de carne
De la Dumnezeu de sus.

Nu-i făcut, precum e trupul,
Ci de Duhul e suflat,
De aceea se întoarce
La Acel Care l-a dat!

Nu se plimbă-'n multe trupuri,
Cum zic unii filozofi:
Trupul, lui îi este casă,
Nu cămașă sau pantofi!

El cu trupul se găsește
Într-o strânsă legătură,
Iar a lor amestecare
Este unică-'n natură!

Sufletul e un tezaur
Care-'n lume n-are preț.
Vai de cei ce îl tratează
Cu un nesimțit dispreț!

Pentru că-i suflat de către
Duhul Cel dumnezeiesc,
Sufletul, deși trăiește
Pe pământ, este.. ceresc!

Nu e locul lui aicea,
Pe pământ, la chin și vai:
Locul lui este în ceruri,
În dumnezeiescul Rai!

Însă mai întâi această
Viață aspră pământească,
În necazuri și în lupte
Trebuie să și-o trăiască.

Dumnezeu este Iubire,
Hotărârea Sa e dreaptă:
Pe acei ce luptă bine,
Raiul veșnic îi așteaptă..

Dar acei ce, din păcate,
Uită locul lor din Cer,
Nu mai luptă să-l câștige,
Ei se rătăcesc și.. pier!

Care-i lupta, dragi prieteni?
Ce război avem de dus?
A trăi după dreptarul
Legii lui Hristos Iisus!

Și trăind în curăție
După-al Domnului cuvânt,
În al nostru trup din carne,
Să-L primim pe Duhul Sfânt!

Astfel, toată viața noastră
Să-'ncercăm să ne sfințim,
Casa Tatălui din ceruri,
Noi pe drept s-o moștenim!
amin

Spovedania

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căieşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).